← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Ezechiel 29-30 — cu Matthew Henry

Ezechiel 29-30Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Pe măsură ce deschidem o nouă zi de angajament ghidat cu Scriptura, vocea lui Matthew Henry ne atrage în avertismentele antice rostite asupra Egiptului. Expunerea sa atentă dezvăluie cum aceste profeții au servit nu doar la judecarea unei națiuni mândre, ci și la înțărcarea poporului lui Dumnezeu de la încrederi greșite. Prin reflecțiile structurate ale lui Henry descoperim chemări proaspete la smerenie și dependență doar de Domnul. Cuvintele sale continuă să întărească inimile moderne care sunt ispitite să se sprijine pe alianțe fragile. Să primim această moștenire de înțelepciune cu recunoștință și atenție.
Citește
Pregătește-ți inima să asculte cuvântul Domnului împotriva Egiptului consemnat în Ezechiel capitolele douăzeci și nouă și treizeci. Citește încet, observând temele repetate ale judecății, mândriei și restaurării viitoare. Permite textului să expună orice încredere falsă care concurează cu încrederea în Dumnezeu. Fă o pauză după fiecare secțiune pentru a simți greutatea suveranității divine asupra națiunilor și conducătorilor.
Studiu

Studiază

Henry începe prin plasarea primei profeții în momentul ei istoric precis. Iată, I. Data acestei profeții împotriva Egiptului. Era în al zecelea an al captivității și totuși este plasată după profeția împotriva Tirului, care a fost rostită în al unsprezecelea an, deoarece, în împlinirea profețiilor, distrugerea Tirului a avut loc înaintea distrugerii Egiptului, iar câștigarea Egiptului de către Nabucodonosor a fost răsplata pentru slujirea sa împotriva Tirului; și de aceea profeția împotriva Tirului este pusă prima, ca să observăm mai bine acest lucru. Dar trebuie acordată o atenție deosebită faptului că prima profeție împotriva Egiptului a fost exact în momentul în care regele Egiptului venea să elibereze Ierusalimul și să ridice asediul (Ieremia 37:5), dar nu a răspuns așteptărilor evreilor de la ei. Observă, este bine să prevedem eșecul tuturor încrederilor noastre în creaturi, atunci când suntem cel mai ispitiți să ne bazăm pe ele, ca să încetăm de la om. Henry dezvăluie apoi mândria și suficiența de sine exprimate de Faraon. 1. Mândria și siguranța lui Faraon. El zace în mijlocul râurilor sale, se rostogolește cu multă satisfacție în bogăția și plăcerile sale; și spune: Râul meu este al meu. Se laudă că este un prinț absolut (supușii săi sunt vasalii săi; Iosif i-a cumpărat cu mult timp în urmă, Geneza 47:23),—că este un prinț unic și nu are nici partener în guvernare nici competitor pentru ea,—că este fără datorii (ce are este al lui și niciunul dintre vecinii săi nu are pretenții asupra lui),—că este independent, nici tributar nici răspunzător față de cineva. Observă, mințile lumești și carnale se mulțumesc și se mândresc cu proprietatea lor, uitând că orice avem avem doar folosirea lui, proprietatea este a lui Dumnezeu. Noi înșine nu suntem ai noștri, ci ai Lui. Limbile noastre nu sunt ale noastre, Psalmii 12:4. Râul nostru nu este al nostru, căci izvoarele lui sunt în Dumnezeu. Cel mai puternic prinț nu poate numi ce are al său, căci, deși este așa împotriva lumii întregi, nu este așa împotriva lui Dumnezeu. Dar rațiunea lui Faraon pentru pretențiile sale este și mai absurdă: Râul meu este al meu, căci l-am făcut pentru mine. Aici el uzurpă două dintre prerogativele divine, de a fi autorul și scopul propriei sale ființe și fericiri. Numai Acela care este marele Creator poate spune despre această lume și despre tot ce este în ea: Eu am făcut-o pentru Mine. El își numește râul al său pentru că nu privește la Făcătorul lui și nu are respect față de Cel ce l-a modelat cu mult timp în urmă, Isaia 22:11. Ce avem am primit de la Dumnezeu și trebuie să folosim pentru Dumnezeu, astfel încât nu putem spune: Noi l-am făcut, cu atât mai puțin: L-am făcut pentru noi; și atunci de ce ne lăudăm? Observă, Sinele este marele idol pe care îl adoră întreaga lume, în disprețul lui Dumnezeu și al suveranității Sale. Henry urmărește apoi restaurarea promisă a Egiptului după patruzeci de ani. II. Despre restaurarea Egiptului după un timp, v. 13. Egiptul va zăcea pustiit patruzeci de ani (v. 12) și apoi voi aduce din nou captivitatea Egiptului, v. 14. Unii datează cei patruzeci de ani de la distrugerea Egiptului de către Nabucodonosor, alții de la pustiirea Egiptului cu ceva timp înainte; oricum, se încheie în jurul primului an al lui Cirus, când s-au încheiat cei șaptezeci de ani de captivitate ai lui Iuda, sau curând după aceea. Atunci s-a împlinit această prezicere, 1. Că Dumnezeu va aduna pe egipteni din toate țările în care au fost împrăştiați și îi va face să se întoarcă în țara locuinței lor și le va da din nou o așezare acolo, v. 14. Observă, Deși Dumnezeu va găsi o cale să smerească pe cei mândri, totuși nu va lupta pentru totdeauna, nu, nici cu ei în această lume. 2. Că totuși nu vor mai face figură ca înainte. Egiptul va fi din nou o împărăție, dar va fi cea mai de jos dintre împărății (v. 15); va avea puțină bogăție și putere și nu își va extinde cuceririle ca înainte; va fi coada națiunilor și nu capul. Este o îndurare că va deveni din nou o împărăție, dar, pentru a-l smeri, va fi o împărăție disprețuită; va trece mult timp până să-și recupereze ceva asemănător strălucirii sale antice. Din două motive va fi astfel mortificat:—(1.) Ca să nu domineze asupra vecinilor săi, ca să nu se înalțe deasupra națiunilor și nici să stăpânească peste națiuni, cum a făcut, ci ca să știe ce înseamnă să fie jos și disprețuit. Observă, Cei care abuzează de puterea lor vor fi dezbrăcați pe drept de ea; și Dumnezeu, ca Împărat al națiunilor, va găsi o cale să mențină drepturile și libertățile vătămate, nu doar ale poporului Său, ci și ale altor națiuni. (2.) Ca să nu înșele poporul lui Dumnezeu (v. 16): Nu va mai fi încrederea casei lui Israel; nu vor mai fi ispitiți să se încreadă în el cum au făcut, ceea ce este un păcat care aduce aminte de nelegiuirea lor, adică provoacă pe Dumnezeu să-i pedepsească nu doar pentru acela, ci pentru toate celelalte păcate ale lor. Sau le amintește de idolatriile lor ca să se întoarcă la ele, când privesc la idolatri, ca să-și pună încrederea în ei. Observă, Creaturile în care ne încredem sunt adesea ruinate tocmai pentru că nu există altă cale de a ne vindeca eficient de încrederea noastră în ele. Mai degrabă decât ca Israel să fie prins din nou în cursă, toată țara Egiptului va fi pustiită. Cel care odată a dat Egiptul ca răscumpărare pentru ei (Isaia 43:3) va da acum Egiptul pentru vindecarea lor; și va fi distrus mai degrabă decât ca Israel să nu fie reformat în acest aspect particular. Dumnezeu, nu doar în dreptate, ci în înțelepciune și bunătate față de noi, rupe acele sprijiniri ale creaturilor pe care ne sprijinim prea mult și le face să nu mai fie, ca să nu mai fie încrederea noastră.
Considerați

Consideră

Henry identifică în continuare temeiul specific al controversei lui Dumnezeu cu Egiptul. 3. Temeiul controversei pe care Dumnezeu o are cu egiptenii; este pentru că au înșelat poporul Său. I-au încurajat să aștepte ajutor și asistență de la ei când erau în necaz, dar i-au dezamăgit (v. 6, 7): Pentru că au fost un toiag de trestie pentru casa lui Israel. S-au prefăcut a fi un toiag pe care să se sprijine, dar, când s-a pus vreo greutate pe ei, fie au fost slabi și nu au putut, fie au fost perfizi și nu au vrut să facă ceea ce se aștepta de la ei. S-au rupt sub ei, spre marea lor dezamăgire și uimire, astfel încât le-au rupt umărul și au făcut ca toate coapsele lor să stea. Regele Egiptului, probabil, l-a încurajat pe Zedechia să rupă legământul cu regele Babilonului, cu promisiunea că va sta lângă el, ceea ce, când a eșuat să facă, în vreun scop, nu a putut decât să-i arunce într-o mare consternare. Dumnezeu le spusese, cu mult timp în urmă, că egiptenii erau trestii rupte, Isaia 30:6, 7. Rabșache le spusese așa, Isaia 36:6. Și acum au aflat că este așa. A fost într-adevăr nebunia lui Israel să se încreadă în ei și au fost serviți suficient de bine când au fost înșelați de ei. Dumnezeu a fost drept în a îngădui să fie așa. Dar aceasta nu este deloc o scuză pentru falsitatea și perfidia egiptenilor și nici nu îi va feri de judecățile acelui Dumnezeu care este și va fi răzbunătorul tuturor acestor nedreptăți. Este un mare păcat și foarte provocator pentru Dumnezeu, precum și nedrept, ingrat și foarte dezonorant și neamabil, să înșeli pe cei care își pun încrederea în noi.
Răspunde
Unde am tratat alianțele sau resursele umane ca niște toiege de neclintit? Cum confruntă expunerea mândriei lui Faraon propriile mele pretenții de independență? În ce domeniu mă invită Domnul să eliberez o încredere falsă ca să mă odihnesc doar în El?
Roagă-te
Doamne Suveran, ai arătat în Cuvântul Tău nebunia oricărui toiag de trestie care se sfărâmă sub presiune, așa cum ai doborât mândria Egiptului și securitățile sale false. Prin Duhul Tău, învață-ne să renunțăm la orice astfel de sprijin fără regret și să ne odihnim cu totul în puterea și îndurarea care sunt doar ale Tale. Păzește-ne inimile de aceeași aroganță și atrage-ne mai adânc în dependența umilă de promisiunile Tale neclintite, până când toată încrederea noastră va fi așezată din nou în Hristos. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →