← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Osea

Osea 13-14 — cu Ioan Calvin

Osea 13-14Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Osea aduce o claritate ascuțită avertizărilor profetului împotriva idolatriei lui Israel. Tratarea sa verset cu verset a capitolelor 13 și 14 dezvăluie atât severitatea necredincioșiei față de legământ, cât și îndurarea statornică a Domnului. În aceste pagini Calvin arată cum poporul lui Dumnezeu a schimbat în mod repetat pe Dumnezeul cel viu cu chipuri fără viață, totuși chemarea la întoarcere rămâne deschisă. Pe măsură ce ascultăm astăzi expunerea sa, suntem invitați să ne cercetăm propriile inimi și să ne amintim că adevărata închinare izvorăște numai din ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu. Să lăsăm perspectivele lui Calvin să ne călăuzească spre o pocăință mai adâncă și o încredere reînnoită.
Citește
Întoarce-te acum la capitolele 13 și 14 din Osea. Citește cele două capitole încet, observând trecerea de la judecată la invitația tandră de a te întoarce. Lasă cuvintele profetului să se așeze în inima ta înainte de a asculta expunerea lui Calvin. Observă în special referințele repetate la eliberarea timpurie a lui Israel și la răzvrătirea de mai târziu. Ia un moment să te rogi pentru luminare pe măsură ce te pregătești să studiezi.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a aborda interpretările variate ale versetului. Tălmăcitorii nu se înțeleg în privința acestui verset. Unii spun că în Israel a fost stârnită o cutremurare când Efraim, adică Ieroboam, care s-a născut din acest trib, a îndemnat poporul să se închine vițeilor. Prin cuvântul rtt, retat, „cutremurare”, ei înțeleg că poporul a fost atât de uimit, încât a ascultat fără gândire imediat voința, sau mai degrabă capriciile, ale regelui lor nelegiuit. Iar dacă acest sens este aprobat, cuvântul „cutremurare” poate fi explicat în alt mod, și anume că poporul nu a îmbrățișat imediat acea închinare pervertită, ci s-a temut, așa cum se întâmplă de obicei cu lucrurile noi, care par să nu aibă nimic rațional în favoarea lor. Dar acești tâlmăcitori se îndepărtează cu totul, după judecata mea, de intenția Profetului; căci, dimpotrivă, el înfățișează aici dubla stare a împărăției lui Israel, ca să se vadă astfel că cele zece seminții au fost, din vina lor, lepădate de Domnul și au căzut astfel din acea demnitate la care Domnul le ridicase. Calvin trece la versetul următor cu o expunere a autorității de odinioară a lui Efraim. El spune deci: Când Efraim vorbea odinioară, glasul lui era de temut, [89] și se înălța în Israel; adică, în toată seminția lui Avraam. Dar acum este mort sau a căzut, după ce a început să păcătuiască în Baal. Așadar, în prima propoziție, Profetul consemnează cinstea cu care Dumnezeu a binecuvântat acel trib. Efraim, știm, era cel mai mic dintre fiii lui Iosif. Manase nu numai că ar fi trebuit să aibă întâietatea, ci și să domnească singur în acea familie; căci poporul era împărțit în douăsprezece seminții. Dar Dumnezeu a vrut să ridice doi capi în casa lui Iosif și l-a preferat pe cel mai mic celui întâi-născut. De aceea Efraim, care s-a înmulțit în număr și putere și a obținut în cele din urmă demnitatea regală, ar fi trebuit să recunoască favoarea deosebită a lui Dumnezeu. Și, spre mustrare, Profetul spune aici că toți se cutremurau la singurul glas al lui Efraim; adică, când acesta a fost înzestrat cu autoritate și apoi că a fost înălțat în Israel. El ar fi trebuit să fie socotit de nimic, ar fi trebuit să fie inferior fratelui său, care era întâi-născut, și totuși a întrecut toate semințiile. Deoarece, așadar, Dumnezeu a conferit atâta cinste seminției lui Efraim, cu atât mai mare a fost vina lui că s-a abătut mai târziu spre idoli; da, că și-a început domnia cu superstiție, când lui Dumnezeu i-a plăcut să-l aleagă și să-l ungă pe Ieroboam ca rege. Și cu siguranță că el, când a fost ridicat dincolo de orice speranță la tron prin mâna lui Dumnezeu, în loc să-și arate recunoștința, a corupt imediat întreaga închinare adusă lui Dumnezeu, aceasta era extrem de nepotrivit. În secțiunea următoare Calvin scrie despre progresul continuu al poporului în idolatrie. În acest verset Profetul amplifică răutatea poporului și spune că nu numai într-o singură zi au lepădat închinarea curată adusă lui Dumnezeu și s-au încurcat în superstiții; ci că au fost îndărătnici în propria lor depravare. Au adăugat, spune el, la păcatul lor și au făcut un chip turnat din argintul lor. Când Israel, după cum am spus, s-a abătut de la închinarea lui Dumnezeu, au făcut viței și i-au făcut sub o înfățișare plăcută; dar când au fost adăugate multe superstiții, una după alta, a fost, ca să zicem așa, o acumulare de nebunie, ca și cum israeliții ar fi vrut în mod intenționat să răstoarne legea lui Dumnezeu și să arate că nu le pasă de singurul Dumnezeu adevărat, prin care fuseseră răscumpărați. Acesta este motivul pentru care Profetul spune că au progresat în răutate și nu au păstrat nicio măsură în păcătuire, și acesta este ceea ce se întâmplă de obicei, dacă Dumnezeu nu îi trage înapoi pe oameni. De îndată ce se îndepărtează, se aruncă în rău; căci își iau o mai mare libertate în păcătuire, după ce și-au întors spatele lui Dumnezeu. Calvin examinează apoi sursa închinării corupte a lui Israel. Dar ceea ce adaugă Profetul trebuie observat în mod deosebit: Potrivit propriei lor înțelegeri. Aici îi mustră aspru pe israeliți, pentru că nu și-au subordonat toate gândurile lui Dumnezeu, ci, dimpotrivă, au urmat ceea ce le plăcea lor înșiși. A fost deci potrivit cu propria lor invenție. Cuvântul pe care îl folosește Profetul nu este nepotrivit, deși „înțelegere”, cuvântul pe care îl adoptă Profetul, este luat la evrei într-un sens bun. Dar ceea ce se tratează aici este închinarea adusă lui Dumnezeu, cu privire la care toată prudența, toată rațiunea, toată înțelepciunea oamenilor și, pe scurt, toate simțurile lor, trebuie să fie suspendate: căci dacă, în acest caz, adoptă ei înșiși ceva, fie și cât de puțin, ei corup inevitabil închinarea adusă lui Dumnezeu. Cum așa? Pentru că ascultarea, știm, este mai bună decât toate jertfele. Aceasta este deci regula, în ceea ce privește dreapta închinare adusă lui Dumnezeu, – ca oamenii să devină nebuni, să nu-și permită să fie înțelepți, ci să asculte numai de Dumnezeu și să urmeze ceea ce El poruncește. Dar când intruziunea trufiei oamenilor face ca ei să născocească un nou mod de închinare, atunci se îndepărtează de adevăratul Dumnezeu și se închină la simple idoli. Profetul, prin cuvântul „înțelegere”, condamnă aici tot ceea ce place judecății și rațiunii oamenilor; ca și cum ar fi spus: „Adevărata regulă a religiei, în ceea ce privește închinarea adusă lui Dumnezeu, este ca nimic omenesc să nu fie amestecat, ca nimeni să nu aducă înainte ceea ce este al său sau ceea ce i se pare bun lui însuși.” Pe scurt, înțelegerea oamenilor este aici opusă poruncii lui Dumnezeu; ca și cum Profetul ar fi spus: „O mare deosebire între adevărata închinare adusă lui Dumnezeu și toate modurile de închinare fictive și degenerate este ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu; dacă suntem înțelepți după propria noastră judecată, tot ceea ce facem este corupt.” Cum așa? Pentru că tot ceea ce născocesc oamenii de la ei înșiși este o pângărire a închinării dumnezeiești. De aceea Pavel, în Coloseni 2, [90] respinge toate fanteziile oamenilor prin acest unic argument: „Ele sunt”, spune el, „tradițiile oamenilor, deși pot avea aparența înțelepciunii.”
Considerați

Cugetă

Calvin face o legătură teologică cu unicitatea lui Dumnezeu ca Mântuitor. Urmează un motiv confirmator al acestui lucru: Căci nimeni, spune el, nu este Mântuitor în afară de mine. Conjuncția v, vau, trebuie privită aici ca o cauzală, Căci nimeni etc., sau, Cu siguranță nimeni nu este Mântuitor în afară de mine. Și acesta este un pasaj remarcabil; căci învățăm că închinarea adusă lui Dumnezeu nu constă în cuvinte, ci în credință, nădejde și rugăciune. Papistașii din zilele noastre cred că nu profanează închinarea adusă lui Dumnezeu, deși zboară la statui, deși se roagă la oameni morți, deși caută ici și colo împlinirea nădejdilor lor. Cum așa? Pentru că ei păstrează mereu singurul Dumnezeu adevărat, adică nu atribuie numele de Dumnezeu lui Hristofor sau lui Antonie. Papistașii se cred liberi de orice vină, deoarece Dumnezeu își păstrează propriul nume. Dar vedem cât de diferit este privită problema de Domnul. „Eu sunt”, spune El, „singurul Dumnezeu adevărat.” Cum așa? „Pentru că Eu sunt singurul Mântuitor: nu-ți născoci un alt Dumnezeu, căci nu vei găsi pe nimeni care să te mântuiască.” Atunci Dumnezeu pune o valoare deosebită pe cinstea care I se cuvine din partea nădejdii și a rugăciunii; adică, atunci când sufletul nostru se odihnește numai pe El și când căutăm și nădăjduim mântuirea de la niciun altul decât de la El. Vedem deci cât de folositoare este doctrina cuprinsă în acest pasaj, în care Profetul arată clar că israeliții au acționat absurd și rușinos când și-au format un alt dumnezeu pentru ei înșiși, căci niciun Mântuitor, în afară de singurul Dumnezeu adevărat, nu poate fi găsit.
Răspunde
1. Unde în viața mea am adăugat la compromisuri anterioare în loc să mă întorc la ascultarea simplă? 2. Cum îmi amintește bunătatea anterioară a lui Dumnezeu de orice mândrie care s-a strecurat în inima mea? 3. Ce pas practic pot face astăzi pentru ca Cuvântul lui Dumnezeu, mai degrabă decât propria mea înțelegere, să-mi modeleze închinarea?
Roagă-te
O Doamne suveran, care singur ești Dumnezeu și cunoști poporul Tău în rătăcirile lui, iartă păcatele pe care le-am îngrămădit peste păcate și idolii pe care i-am făurit cu mâinile noastre. Prin mila legământului Tău, atrage-ne înapoi de la orice încredere falsă, ca să sărutăm pe Fiul cu adevărată reverență și să ne odihnim cu totul în suficiența lui Hristos. Înnoiește-ne prin Duhul Tău, ca să umblăm în căile Tale și să cunoaștem vindecarea harului Tău restaurator. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →