Eterniseed › Curriculum › 2 Cronici
2 Cronici 5-8 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la 2 Cronici 5-8 ne invită în momentul sacru când templul lui Solomon primește adevăratul său locuitor. Prin expunere atentă Henry urmărește modul în care este instalat chivotul, modul în care coboară norul slavei și modul în care se ridică rugăciunea dintr-o inimă dedicată. Reflecțiile sale ne ajută să vedem că fiecare detaliu al închinării indică dincolo de clădire spre prezența lui Dumnezeu însuși. Pe măsură ce îi urmăm perspectivele suntem atrași să considerăm ce înseamnă ca Domnul să ia locuință printre poporul său și în viețile noastre astăzi.
Citește
Citire
Întoarce-te acum la 2 Cronici capitolele 5 până la 8 și citește relatarea dedicării templului. Observă procesiunea chivotului, norul care umple casa, rugăciunea extinsă a lui Solomon și răspunsul Domnului prin foc și binecuvântare. Lasă narațiunea să se desfășoare încet astfel încât greutatea și minunea ei să se așeze în duhul tău înainte de a ne întoarce la observațiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a contura cele două mișcări ale posesiunii date și ale posesiunii luate în capitolul cinci.
Templul fiind construit și mobilat pentru Dumnezeu, avem aici, I. Posesiune dată lui, prin aducerea lucrurilor dedicate (v. 1), dar mai ales a chivotului, semnul prezenței sale, v. 2-10. II. Posesiune luată de el, într-un nor, v. 11-14. Căci dacă vreun om deschide ușa inimii sale lui Dumnezeu, el va intra, Apoc. iii. 20.Henry continuă să elaboreze asupra introducerii solemne a chivotului și a semnificației sale durabile.
Aceasta este de acord cu ceea ce am avut în 1 Împărați viii. 2, etc., unde s-a dat o relatare a introducerii solemne a chivotului în templul nou-înălțat. 1. Nu era nevoie de o mare solemnitate pentru aducerea lucrurilor dedicate, v. 1. Ele au adăugat la bogăție și poate au fost aranjate astfel încât să adauge la frumusețea lui; dar nu au putut adăuga la sfințenie, căci templul a sfințit aurul, Mat. xxiii. 17. Vezi cât de drept a fost Solomon atât față de Dumnezeu cât și față de tatăl său. Orice a dedicat David lui Dumnezeu, oricât de mult i-ar fi plăcut lui însuși, el nu l-ar fi înstrăinat nicidecum, ci l-a pus printre comorile templului. Acei copii care ar moșteni binecuvântarea părinților lor evlavioși trebuie să urmărească religios intențiile lor evlavioase și să nu le înfrângă. Când Solomon a făcut toate vasele templului din abundență (cap. iv. 18), multe dintre materiale au rămas, pe care el nu le-ar converti la niciun alt folos, ci le-a pus deoparte în vistierie pentru un timp de nevoie. Lucrurile dedicate nu trebuie înstrăinate. Este sacrilegiu să o faci. 2. Dar era potrivit ca chivotul să fie adus cu mare solemnitate; și așa a fost. Toate celelalte vase au fost făcute noi și mai mari, proporțional cu casa, decât fuseseră în cort. Dar chivotul, cu scaunul îndurării și heruvimii, era același; căci prezența și harul lui Dumnezeu sunt aceleași în adunările mici ca și în cele mari, în starea săracă a bisericii ca și în starea ei prosperă. Oriunde doi sau trei sunt adunați în numele lui Hristos, el este cu adevărat prezent cu ei ca și cum ar fi 2000 sau 3000. Chivotul a fost adus însoțit de o adunare foarte mare a bătrânilor lui Israel, care au venit să o împodobească și să o solemnizeze; și fără îndoială au făcut o apariție foarte fastuoasă, v. 2-4. A fost purtat de preoți (v. 7), adus în locul preasfânt și pus sub aripile marilor heruvimi pe care Solomon îi așezase acolo, v. 7, 8. Acolo sunt până în ziua aceasta (v. 9), nu ziua când această carte a fost scrisă după captivitate, ci când a fost scrisă aceea din care a fost transcrisă această poveste. Sau au fost acolo (așa s-ar putea citi) până în ziua aceasta, ziua pustiirilor Ierusalimului, acea zi fatală, Ps. cxxxvii. 7. Chivotul era un tip al lui Hristos și, ca atare, un semn al prezenței lui Dumnezeu. Acea promisiune plină de har, Iată, eu sunt cu voi totdeauna, chiar până la sfârșitul lumii, aduce de fapt chivotul în adunările noastre religioase dacă prin credință și rugăciune punem acea promisiune în aplicare; și pentru aceasta ar trebui să fim cei mai solicitanți și mai stăruitori. Doamne, dacă prezența ta nu merge cu noi, de ce ar trebui să mergem? Templul însuși, dacă Hristos îl părăsește, este un loc pustiit, Mat. xxiii. 38. 3. Cu chivotul au adus cortul și toate vasele sfinte care erau în cort, v. 5. Acelea nu au fost înstrăinate, pentru că fuseseră dedicate lui Dumnezeu, nu au fost alterate sau topite pentru noua lucrare, deși nu era nevoie de ele; dar au fost puse cu grijă deoparte ca monumente ale antichității și probabil că multe dintre vasele potrivite pentru folosire au fost încă folosite. 4. Aceasta s-a făcut cu mare bucurie. Au ținut o sărbătoare sfântă cu această ocazie (v. 3) și au jertfit oi și boi fără număr, v. 6. Observă, (1.) Stabilirea închinării publice a lui Dumnezeu conform instituției sale și cu semnele prezenței sale este și trebuie să fie o chestiune de mare bucurie pentru orice popor. (2.) Când Hristos este format într-un suflet, legea scrisă în inimă, chivotul legământului așezat acolo, astfel încât devine templul Duhului Sfânt, există o adevărată satisfacție în acel suflet. (3.) Orice avem mângâierea, trebuie, prin jertfa de laudă, să dăm lui Dumnezeu slava și să nu fim strâmtorați în aceasta; căci cu astfel de jertfe Dumnezeu este bine plăcut. Dacă Dumnezeu ne favorizează cu prezența sa, trebuie să-l cinstim cu slujbele noastre, cele mai bune pe care le avem.Apoi Henry examinează momentul precis când lauda aduce slava Domnului în casă.
II. Când a luat posesiunea ei. 1. Când preoții au ieșit din locul sfânt, v. 11. Acesta este modul de a da posesiunea. Toți trebuie să iasă, ca proprietarul de drept să poată intra. Am vrea ca Dumnezeu să locuiască în inimile noastre? Trebuie să-i lăsăm loc; să lase totul altceva să cedeze. Ni se spune aici că cu această ocazie întreaga familie a preoților a participat și nu un anumit rând: Toți preoții care erau prezenți au fost sfințiți (v. 11), pentru că era destulă lucrare pentru ei toți, când o asemenea mulțime de jertfe trebuiau aduse și pentru că era potrivit ca ei toți să fie martori oculari ai acestei solemnități și să primească impresiile ei. 2. Când cântăreții și muzicienii l-au lăudat pe Dumnezeu, atunci casa s-a umplut de un nor. Aceasta este foarte observabil; nu când au adus jertfe, ci când au cântat laudele lui Dumnezeu, Dumnezeu le-a dat acest semn al favorii sale; căci jertfa de laudă îl place Domnului mai mult decât cea a unui bou sau taur, Ps. lxix. 31. Toți cântăreții și muzicienii au fost folosiți, cei din toate cele trei familii; și, pentru a completa concertul, 120 de preoți, cu trâmbițele lor, s-au alăturat lor, toți stând la capătul de est al altarului, pe acea parte a curții care era cea mai exterioară spre popor, v. 12. Și, când această parte a slujbei a început, slava lui Dumnezeu a apărut. Observă, (1.) A fost când erau uniți, când erau ca unul, să facă un singur sunet. Dumnezeul Sfânt a coborât peste apostoli când s-au întâlnit cu un singur gând, Faptele ii. 1-4. Unde este unitate, Domnul poruncește binecuvântarea. (2.) A fost când erau vii și inimosi și și-au ridicat glasul pentru a-l lăuda pe Domnul. Atunci îl slujim pe Dumnezeu în mod acceptabil când suntem înflăcărați în duh slujindu-i. (3.) A fost când, în laudele lor, celebrau mila și bunătatea veșnică a lui Dumnezeu. Așa cum există o zicere repetată mai des în scriptură decât aceasta, mila lui dăinuiește în veci (de douăzeci și șase de ori într-un psalm, Ps. cxxxvi., și adesea în altă parte), tot așa nu există alta mai semnificativ recunoscută din cer; căci nu era expresia unor zboruri extatice pe care preoții o cântau când a apărut slava lui Dumnezeu, ci acest cântec simplu, El este bun și mila lui dăinuiește în veci. Bunătatea lui Dumnezeu este slava lui și el este mulțumit când îi dăm slava ei.Henry extrage apoi mai multe adevăruri doctrinare încorporate în rugăciunea de dedicare a lui Solomon.
I. Aici sunt câteva adevăruri doctrinare expuse ocazional. Ca, 1. Că Dumnezeul lui Israel este o ființă de perfecțiune incomparabilă. Nu-l putem descrie; dar știm aceasta, nu este niciunul ca el în cer sau pe pământ, v. 14. Toate creaturile au semenii lor, dar Creatorul nu are pereche. El este infinit deasupra tuturor și peste toate, Dumnezeu binecuvântat în veci. 2. Că el este și va fi credincios fiecărui cuvânt pe care l-a rostit; și toți cei care îl slujesc cu sinceritate îl vor găsi cu siguranță atât credincios cât și bun. Cei care îl pun pe Dumnezeu totdeauna înaintea lor și umblă înaintea lui cu toată inima lor îl vor găsi la fel de bun ca și cuvântul său și mai bun; el va păstra legământul cu ei și le va arăta milă, v. 14. 3. Că el este o ființă infinită și nemărginită, pe care cerul și cerul cerurilor nu o pot cuprinde și la a cărei fericire nimic nu se adaugă prin tot ce putem face în slujba lui, v. 18. El este infinit dincolo de limitele creației și infinit deasupra laudelor tuturor creaturilor inteligente. 4. Că el și numai el cunoaște inimile copiilor oamenilor, v. 30. Toate gândurile, țintele și afecțiunile oamenilor sunt goale și deschise înaintea lui; și, oricât de ascunse ar fi imaginațiile și intențiile inimilor noastre de oameni, îngeri și diavoli, ele nu pot fi ascunse de Dumnezeu, care cunoaște nu numai ce este în inimă, ci inima însăși și toate bătăile ei. 5. Că nu există o astfel de perfecțiune fără păcat de găsit în această viață (v. 36): Nu este om care să nu păcătuiască; ba chiar, care să facă bine și să nu păcătuiască; așa scrie el, de acord cu ceea ce spune aici, Ecl. vii. 20.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea notând efectul norului asupra preoților și implicațiile sale mai largi.
III. Care a fost efectul ei. Preoții înșiși nu au putut sta să slujească, din cauza norului (v. 14), care, așa cum era o dovadă că legea a făcut preoți pe oameni care aveau slăbiciune, tot așa (așa cum observă episcopul Patrick) era o indicație clară că preoția levitică va înceta și nu va mai sta să slujească, când Mesia va veni, în care plinătatea dumnezeirii va locui trupește. În el slava lui Dumnezeu a locuit printre noi, dar acoperită cu un nor. Cuvântul s-a făcut trup; și când vine la templul său, ca un foc de topitor, cine va putea îndura ziua venirii lui? Și cine va sta când va apărea? Mal. iii. 1, 2.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața ta se face loc pentru ca Domnul să intre pe deplin? Cum ar putea lauda unită pregăti calea pentru prezența sa manifestă? Ce promisiuni rostite peste generațiile anterioare ești acum chemat să împlinești cu acțiune credincioasă?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne al slavei, precum norul prezenței Tale a umplut odinioară templul lui Solomon, umple din nou inimile noastre cu cunoașterea Duhului Tău care locuiește în noi. Învață-ne să pregătim calea prin vieți supuse, laudă din inimă și rugăciune stăruitoare, ca fiecare act de închinare să îndrepte spre Hristos, în care ai ales să locuiești pentru totdeauna. Păstrează-ne credincioși scopurilor pe care ni le-ai pus înainte. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →