Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 29-30 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanon)
Deschidere
În lectura sacră a Bisericii a cărților de înțelepciune, glasul lui Iov se ridică din cenușă nu doar ca o plângere personală, ci ca o icoană vie a celui drept încercat în cuptorul suferinței. Capitolele douăzeci și nouă și treizeci prezintă inversarea stark între zilele când Iov umbla în lumina favorii divine și ceasul prezent când orice onoare anterioară a fost îndepărtată. Tradiția aude aici o anticipare a tainei pascale însăși: cel care odinioară împărțea dreptate la poarta cetății se află acum obiect al batjocurii, carnea sa zdrobită și rugăciunile sale aparent fără răspuns. Această mișcare de la binecuvântarea amintită la desolarea prezentă invită pe credincioși să contemple cum Dumnezeu permite celor drepți să împărtășească, în măsura lor, umilirea Fiului care s-a golit pe sine. Înțelepciunea deuterocanonică ce mai târziu celebrează răbdarea îndelungată își găsește prima expresie deplină în lamentația cinstită a lui Iov, învățând Biserica că adevărata integritate este dovedită nu în prosperitate ci în noaptea când orice sprijin uman eșuează.
Citește
Citire
Citiți cu încetineală cele două capitole, îngăduind contrastului dintre demnitatea trecută și rușinea prezentă să se înregistreze în inimă. Observați cum Iov își amintește de rolul său de odinioară ca tată al săracilor și judecător la poartă, apoi descrie batjocura pe care o primește acum de la cei ce odinioară erau sub privirea sa. Luați aminte la detaliile fizice și sociale ale suferinței sale: pierderea respectului, sleirea trupului său, sentimentul că chiar și Dumnezeu a devenit distant. Lăsați textul să trezească atât compasiune pentru Iov cât și recunoașterea că asemenea inversări rămân parte a tainei pe care Biserica continuă să o trăiască în sacramentele vindecării și în purtarea zilnică a crucii.
Studiu
Iov începe evocând vremea când Cel Atotputernic veghea asupra lui și candela sa strălucea deasupra capului său. Stătea printre bătrâni la poartă, unde tinerii se retrăgeau și prinții tăceau la apropierea sa. Săracii primeau apărarea sa; orfanul și văduva găseau în el un apărător a cărui dreptate nu era cumpărată prin daruri. Casa sa era rânduielnică, sfatul său căutat, prezența sa izvor de putere pentru cei ce nu aveau alt ajutor. Acest portret nu este auto-congratulare, ci consemnarea unei vieți trăite în fidelitate față de cerințele legământului de milostivire și adevăr. Când vine inversarea, ea este totală. Cei ce odinioară stăteau cu teamă acum cântă batjocuri; fiii celor izgoniți îl tratează ca pe un obiect de distracție. Oasele sale ard de căldură, pielea sa se întunecă și atârnă slobodă, rugăciunile sale întâlnesc doar tăcere. Coborârea socială oglindește o noapte interioară în care mângâierile de odinioară au dispărut. Tradiția citește această coborâre ca dezbrăcarea necesară ce pregătește sufletul pentru o unire mai adâncă. Așa cum viața sacramentală îl întoarce pe credincios în mod repetat la izvorul smereniei, tot astfel umilirea lui Iov îndepărtează orice sprijin al reputației și îl lasă față în față cu Dumnezeul cel viu, singur. Textul nu rezolvă de ce-ul suferinței; el arată realitatea ei și integritatea ce refuză să blesteme pe Dumnezeu chiar când orice demnitate umană este retrasă. În acest refuz Biserica recunoaște sămânța acelei statornicii pe care epistola lui Iacov o va lăuda mai târziu și pe care liturghia o celebrează în sărbătorile celor ce au purtat cruci ascunse de dragul împărăției.
Considerați
Considerare
Modelul întrupat de Iov răsună de-a lungul Scripturii: cel drept coborât și totuși agățat de fidelitate. Lamentațiile Psaltirii rostesc același sentiment de părăsire, adresându-se totuși lui Dumnezeu ca Domn al legământului. În cărțile deuterocanonice figura omului drept suferind este rafinată și mai mult, pregătind imaginația pentru Cântările Slujitorului și în cele din urmă pentru relatările Patimilor. În anul liturgic al Bisericii aceste capitole apar în Oficiul lecturilor în timpuri de pocăință, invitând pe credincioși să unească propriile lor inversări de soartă cu Cel ce a fost batjocorit în afara porții cetății. Ungerea sacramentală a bolnavilor continuă aceeași taină, așezând trupul zdrobit al credinciosului în trupul zdrobit al lui Hristos, astfel încât umilirea prezentă să devină participare la iubirea mântuitoare. Astfel experiența lui Iov nu este niciodată izolată; ea aparține comuniunii sfinților care au învățat că favoarea divină nu se măsoară prin prosperitate vizibilă, ci prin statornicie în dragoste când orice semn vizibil este retras.
Răspunde
Răspuns
Când am experimentat o pierdere bruscă a respectului sau influenței de care odinioară mă bucuram și cum am răspuns? În ce feluri concrete pot extinde aceeași apărare pe care Iov o dădea odinioară săracilor chiar atunci când propriile mele împrejurări par diminuate? Unde mă invită Domnul să renunț la încrederea în cinstea omenească astfel încât speranța mea să se odihnească mai deplin doar în El?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, care ai îngăduit slujitorului Tău Iov să treacă de la cinste la batjocură, dă-ne harul de a purta propriile noastre inversări fără deznădejde. Când reputația se estompează și trupul slăbește, ține inimile noastre fixate pe crucea unde Fiul Tău a fost dezbrăcat de orice demnitate și totuși a rămas credincios. Prin mijlocirea Preacuratei Fecioare, care a stat la picioarele acelei cruci, învață-ne să primim atât mângâierea cât și desolarea ca din mâna Ta. Fie ca sacramentele Bisericii să restaureze necontenit în noi smerenia pe care Iov a descoperit-o în noaptea sa, astfel încât viețile noastre să devină o jertfă vie plăcută Ție, Tată, Fiu și Duh Sfânt, un singur Dumnezeu în veci. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.