← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 12 — cu Ioan Calvin

Faptele Apostolilor 12Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
În paginile Scripturii, biserica primară a înfruntat o opoziție aprigă, dar s-a agățat de promisiunile lui Dumnezeu. Astăzi ne întoarcem la Faptele Apostolilor capitolul 12 cu ajutorul lui Ioan Calvin, a cărui expunere atentă dezvăluie atât cruzimea tiranilor, cât și credincioșia statornică a bisericii care se roagă. Calvin ne călăuzește prin arestarea lui Petru și eliberarea surprinzătoare care a urmat, arătând cum lucrează Dumnezeu chiar și atunci când toată nădejdea omenească pare pierdută. Comentariul său ne invită să vedem mâna providenței lucrând în fiecare detaliu. Pe măsură ce ascultăm, fie ca propria noastră credință să fie întărită ca să ne încredem în Domnul în vremuri de încercare și să stăruim în rugăciune atunci când răspunsurile par întârziate.
Citește

Citire

Citim acum împreună textul complet al Faptelor Apostolilor capitolul 12. Lăsați narațiunea persecuției lui Irod, rugăciunile stăruitoare ale bisericii și eliberarea minunată a lui Petru să vă cuprindă. Observați detaliile închisorii și intervenția bruscă a îngerului. Permiteți poveștii să trezească atât o reflecție sobră asupra suferinței, cât și o încredere plină de bucurie în puterea lui Dumnezeu de a elibera. Luați-vă timp cu pasajul înainte de a ne întoarce la perspectivele lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a stabili contextul istoric al persecuției lui Irod. 1. Urmează o nouă persecuție ridicată de Irod. Vedem că biserica a avut un scurt răgaz, ca să-și poată recăpăta, ca printr-o scurtă răsuflare, ceva curaj pentru vremea ce va veni și să poată apoi lupta din nou. Așa și astăzi nu este niciun motiv ca credincioșii, după ce au purtat povara unuia sau a două conflicte, să-și promită odihnă sau să dorească o chemare ca aceea pe care o folosesc soldații bătrâni și uzați. Le ajunge dacă Domnul le acordă un timp în care să-și poată recăpăta puterea. Acest Irod era Agripa cel mare, fiul lui Aristobul, pe care tatăl său l-a ucis. Iosif nu-l numește nicăieri Irod, poate pentru că avea un frate care era rege al Calhidei, al cărui nume era Irod. Acest om a fost ațâțat să persecute biserica nu atât de mult din dragoste pentru religie, cât ca prin aceasta să poată linguși poporul de rând care altfel nu-l favoriza prea mult; sau mai degrabă a fost mișcat de cruzime tiranică, pentru că se temea de inovație, pe care tiranii o tem totdeauna, ca nu cumva să tulbure starea liniștită a stăpânirii lor. Totuși este probabil că a vărsat sânge nevinovat ca, potrivit meșteșugului obișnuit al regilor, să poată mulțumi un popor furios; pentru că Sfântul Luca va declara îndată după aceea că Petru apostolul a fost aruncat în închisoare ca să fie un spectacol plăcut. Calvin examinează apoi motivațiile lui Irod în persecuția bisericii. 3. Văzând că i-a plăcut iudeilor. Se vede mai limpede din aceasta că Irod nu a fost mișcat nici de vreun zel pentru legea lui Moise, nici de vreo ură față de evanghelie, ca să persecute astfel biserica; ci ca să poată purta de grijă propriilor sale treburi, căci el continuă în cruzimea sa ca să câștige favoarea poporului; de aceea trebuie să știm că sunt cauze diverse pentru care biserica este atacată din toate părțile. Adesea un zel pervertit îi împinge pe cei răi să lupte pentru superstițiile lor și să aducă jertfă idolilor lor prin vărsarea de sânge nevinovat; dar cei mai mulți sunt mișcați numai de avantaje personale, așa cum odinioară, atunci când Nero a aflat, după incendierea cetății, că este urât și detestat de popor, a căutat prin acest mijloc viclean să-și recapete favoarea sau, cel puțin, a încercat să oprească calomniile și plângerile lor, punând la moarte câteva mii de credincioși. Trecând la răspunsul credincioșilor, Calvin subliniază puterea rugăciunii stăruitoare. 5. Dar se făceau rugăciuni. Luca ne învață aici că credincioșii nu și-au neglijat datoria în acest răstimp; Petru stătea singur în frunte; dar toți ceilalți luptau împreună cu el prin rugăciunile lor și îl ajutau cât puteau. De aici deducem de asemenea că nu erau descurajați, căci prin rugăciune mărturisesc că stăruie cât pot în apărarea cauzei pentru care Petru este în primejdie de moarte. Acest loc ne învață, mai întâi, cum trebuie să fim afectați când vedem că frații noștri sunt persecutați de cei răi pentru mărturia evangheliei, căci dacă suntem leneși și nu suntem atinși lăuntric de primejdiile lor, nu numai că îi lipsim de datoria cuvenită a dragostei, dar și trădăm mărturisirea credinței noastre; și, cu siguranță, dacă cauza este comună, da, dacă ei luptă pentru siguranța și mântuirea noastră, nu numai că îi părăsim pe ei, ci și pe Hristos și pe noi înșine; iar necesitatea prezentă cere ca cei care vor să fie socotiți creștini să fie mult mai înflăcărați în rugăciune decât sunt de obicei. Vedem pe unii dintre frații noștri (aduși la sărăcie extremă) trăind în exil, pe alții îi vedem închiși, mulți aruncați în temnițe fetide, mulți mistuiți de foc, ba chiar vedem adesea inventate noi chinuri prin care, fiind îndelung chinuiți, să simtă moartea. Dacă aceste provocări nu ne ascut dorința de a ne ruga, suntem mai mult decât împietriți; de aceea, de îndată ce se ridică vreo persecuție, să alergăm îndată la rugăciune.
Considerați

Considerare

Calvin reflectează mai departe asupra scopului și stăruitoarei rugăciunilor bisericii. De asemenea, este probabil ca biserica să fi purtat o grijă mai mare pentru viața lui Petru, pentru că ar fi suferit o mare pierdere dacă el ar fi plecat. Nici Luca nu spune doar că s-a făcut rugăciune; ci adaugă și că era stăruitoare și continuă, prin care ne dă să înțelegem că credincioșii nu se rugau cu răceală sau superficial; ci atât timp cât Petru era în conflict, credincioșii au făcut tot ce au putut ca să-l ajute și aceasta fără oboseală. Trebuie să înțelegem totdeauna numele lui Dumnezeu, care este aici exprimat, ori de câte ori se face pomenire de rugăciune în Scriptură, căci acesta este unul dintre cele mai de seamă și dintâi principii ale credinței, că trebuie să ne îndreptăm rugăciunile numai către Dumnezeu, deoarece El își revendică această închinare deosebită: 'Cheamă-mă în ziua necazului' (Psalmul 50:15). În cele din urmă, Calvin arată cum Petru revine la sine în mulțumire după eliberare. 11. Atunci Petru, revenind la sine. Este cuvânt cu cuvânt 'făcându-se în sine', pentru că, fiind mai înainte uimit de un lucru ciudat și de necrezut, era ca și cum ar fi fost în afara sa. Dar acum, în cele din urmă, ca după o extaz, știe că este eliberat de la moarte. Cuvintele sale consemnate de Luca cuprind o mulțumire; căci el preamărește în sine binefacerea lui Dumnezeu pe care o încercase și de care gustase și o laudă mult în sine până când găsește alți martori. El spune că îngerul a fost trimis de Dumnezeu, potrivit înțelesului obișnuit al celor evlavioși, care țin că îngerii sunt rânduiți să fie slujitori, să poarte de grijă și să ia în seamă siguranța lor; căci dacă nu ar fi fost astfel convins, nu ar fi vorbit despre înger. Și totuși nu laudă pe înger ca autor al harului, ci atribuie toată lauda lucrării numai lui Dumnezeu, nici îngerii nu ne ajută în acest scop ca să-și atribuie lor înșiși măcar cea mai mică parte din slava lui Dumnezeu. Când spune că a fost eliberat din mâna lui Irod, el amplifică bunătatea și binefacerea lui Dumnezeu prin puterea vrăjmașului său. La același scop tinde și ceea ce adaugă despre iudei; căci cu cât numărul vrăjmașilor era mai mare, cu atât mai minunat era harul lui Dumnezeu față de slujitorul său; căci este un lucru mare ca, fiind Dumnezeu singur favorabil, ura de moarte a întregii lumi să ajungă la nimic.
Răspunde
1. Unde în viața ta simți nevoia aceluiași fel de rugăciune stăruitoare pe care biserica primară a oferit-o pentru Petru? 2. Cum te încurajează perspectiva lui Calvin asupra stăpânirii ascunse a lui Dumnezeu asupra tiranilor atunci când răul pare necontrolat? 3. Cum ar putea arăta pentru tine răspunsul la eliberarea lui Dumnezeu cu aceeași recunoaștere smerită pe care a arătat-o Petru?
Roagă-te

Rugăciune

Tată Suveran, când tiranii se dezlănțuie și poporul Tău suferă, învață-ne să ne rugăm neîncetat, încrezându-ne că Tu ții în frâu pe fiecare vrăjmaș și auzi strigătele Bisericii Tale. Prin harul și credincioșia legământului Tău, eliberează-ne de disperare și trezește-ne la minunea timpului Tău suveran, ca să-Ți dăm toată slava doar Ție, prin Isus Hristos și prin Duhul. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →