Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 3-4 — cu Whedon
Deschidere
Preaiubiților, astăzi ne deschidem inimile către mărturia atemporală a Comentariului lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament. În spiritul wesleyan ne întoarcem din nou la Geneza capitolele trei și patru, unde primul păcat și consecințele sale solemne ne sunt înfățișate. Whedon călăuzește cititorul cu o perspectivă atentă, saturată de Scriptură, cinstind atât relatarea literală cât și tainele mai adânci ale mântuirii. Duhul care a inspirat textul sacru să ne lumineze studiul, să ne întărească hotărârea împotriva ispititorului și să ne apropie de Dumnezeul harului care promite biruința prin Hristos.
Citește
Citire
Cu evlavie să citim acum cu glas tare capitolele rânduite, Geneza trei și patru. Ascultați cu rugăciune glasul Domnului pe măsură ce narațiunea trece de la apropierea șarpelui, prin cădere și judecată, la primele jertfe și răspândirea păcatului. Lăsați cuvintele să se așeze în inimă, pregătind calea pentru comentariul care urmează.
Studiu
Whedon începe prin a expune narațiunea primei călcări a legii.
Introducere. PRIMUL PĂCAT, Geneza 3:1-24. După ce a zugrăvit neprihănirea și fericirea inițială a primei perechi omenești, scriitorul trece la descrierea primei lor călcări. Cât timp a rămas omul în starea sa primordială de sfințenie nu ni se spune, iar presupunerile sunt aici fără valoare. Acceptăm afirmațiile acestei Scripturi ca pe o relatare a faptelor. Reprezentarea primei călcări a omului, așa cum este dată aici, poate fi admisă că are elemente de înveliș simbolic, dar nu există nicio parte a narațiunii care să nu poată fi explicată literal și acceptată ca o descriere adevărată a celor mai importante evenimente din istoria neamului nostru. Respingem, așadar, ipoteza raționalistă, care tratează acest eveniment de mare însemnătate ca pe o reprezentare mitică a eliberării omului de puritatea și nevinovăția copilăriei și a dobândirii folosirii conștiente a rațiunii și a libertății morale.El respinge apoi interpretarea alegorică și afirmă rolul șarpelui.
O interpretare sănătoasă și coerentă, potrivit principiilor gramatico-istorice, ne cere de asemenea să respingem explicația alegorică, care neagă că vreun șarpe real a fost asociat cu prima călcare și susține că ispita a fost în întregime subiectivă sau internă. Că Satana a fost ispititorul reiese clar din pasaje scripturistice precum Ioan 8:44, unde Domnul nostru îl numește tatăl minciunilor, aluzând la relatarea ispitei inițiale, și Apocalipsa 12:9, unde este numit 'acel șarpe vechi,... Diavolul și Satana, care înșală întreaga lume'.Whedon dezvoltă apoi mai multe lecții grele extrase din capitol.
'Nu este deloc o simplă alegorie', spune Lange, 'așa cum nici neamul omenesc însuși nu este o simplă alegorie'. În descrierile și sugestiile sale multiple este în armonie cu cele mai adânci experiențe ale inimii omenești și cu toate celelalte lecții ale revelației divine. Printre lecțiile sale notăm următoarele: 1. Problema răului moral este legată de o lume spirituală și de o ființă demonică, care devenise păcătoasă și răuvoitoare înainte ca omul să apară. Universul lui Dumnezeu era deja undeva întunecat de iad. Cum a intrat răul, când și unde a apărut întâi ispititorul sunt întrebări pe care această Scriptură le sugerează dar nu le răspunde. Că păcatul a luat naștere printr-un abuz al libertății morale este implicat în această relatare a primului păcat al omului. Că ispititorul a fost de fapt o natură rea personală, acționând sub înfățișarea unui șarpe, reiese din revelațiile ulterioare ale Scripturii. Vezi îndeosebi Ioan 8:44 și Apocalipsa 12:9.Despre ispita însăși el subliniază modelul triplu al atacului.
Versetul 6. 6. Bun de mâncat... plăcut ochilor... de dorit ca să facă pe cineva înțelept Observați forma triplă a acestei prime ispite. Mai întâi se face apel la pofta animalică; apoi la dorința ochiului; și apoi la ambiția de a deveni înțelept și asemenea lui Dumnezeu. Astfel, apostolul cuprinde toate formele generice ale ispitei omenești sub 'pofta cărnii, pofta ochilor și trufia vieții'. 1 Ioan 2:16. Este demn de remarcat că atunci când acest același șarpe vechi a încercat să ruineze pe al Doilea Adam a folosit aceeași metodă triplă de atac. Prima s-a bazat pe simțământul său de foame; a doua a fost o sugestie de a face o etalare zadarnică la templul lui Dumnezeu; iar a treia, de a se face un erou-zeu al lumii. Compară Matei 4:1-11. După eșecul primului Adam și biruința Celui de-al Doilea în conflictul cu diavolul, nu mai putem pretinde că suntem ignoranți de uneltirile lui Satana.
Considerați
Considerare
Whedon încheie subliniind necesitatea intervenției divine miraculoase.
Departe de a accepta presupunerea raționalistă că miraculosul în istoria omenească este imposibil și de necrezut, noi presupunem mai degrabă contrariul, sugerat de această relatare a stării inițiale a omului și a primului său păcat: că, pentru a birui pe cel rău, se așteaptă o intervenție miraculoasă a unuia mai puternic decât Satana. Și astfel toate teofaniile și toate minunile consemnate în Scripturile străvechi nu sunt decât o pregătire potrivită pentru întruparea și lucrarea mântuitoare a Fiului lui Dumnezeu. În acord cu aceasta este demn de remarcat că cele două simboluri impresionante descoperite la poarta Paradisului întrupează substanța întregii revelații scripturistice ulterioare. 4. Cât de mult a afectat păcatul originar al omului creația fizică poate fi lăsat o întrebare deschisă. Pământul a fost blestemat din pricina omului, (Geneza 3:17-18,) și unii au crezut că toată suferința animalelor este o consecință a păcatului omenesc. Aici, totuși, trebuie să procedăm cu mare prudență.El afirmă în cele din urmă că păcatul răspândește ruină, dar servește unui scop disciplinar sub economia înțeleaptă a lui Dumnezeu.
Dar, deși putem nega că suferința și moartea în creația animală sunt o consecință a păcatului omului, putem ezita cu dreptate să afirmăm că ele nu sunt în niciun fel o consecință a păcatului. Existența ispititorului satanic sugerează că păcatul era în lume înainte ca Dumnezeu să planteze grădina Edenului. Putem chiar risca afirmația că înainte ca un șarpe să apară printre 'fiarele câmpului', 'acel șarpe vechi, numit Diavolul și Satana', era răspândit în lume. Dar dacă primul păcat cunoscut în universul lui Dumnezeu a luat naștere de la Satana nu putem afirma. La fel de puțin știm ce prăpăd și dezordine fuseseră introduse anterior în creație de 'căpetenii și puteri' rele. Efeseni 6:12. Știm însă că păcatul răspândește ruină și moarte în lumea morală și, domnind în duhul omului, îl afectează și pe trupul său, supunându-l la nenumărate nenorociri.
Răspunde
Răspuns
1. Cum modelează recunoașterea unui ispititor real felul în care întâmpini ispita zilnică?
2. În ce domenii ale vieții ești ispitit să dai vina pe alții în loc să mărturisești păcatul?
3. Unde vezi nevoia puterii mai mari a lui Hristos pentru a birui lucrările vrăjmașului?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule milostiv și sfânt, îți mulțumim pentru lumina clară a cuvântului tău și pentru ostenelile credincioase ale slujitorului tău Daniel D. Whedon. Dă-ne, te rugăm, o adevărată ură față de păcat și o credință vie în Sămânța femeii care zdrobește capul șarpelui. Păzește-ne veghetori împotriva uneltirilor subtile ale potrivnicului și îmbracă-ne zilnic cu neprihănirea lui Hristos. Fie ca orice încercare să lucreze în noi o greutate veșnică de slavă, iar casele și inimile noastre să rămână sub ocrotirea dragostei tale legământești. Prin Iisus Hristos Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →