← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 111-112 — cu Matthew Henry

Psalmii 111-112Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În această lecție explorăm comentariul clasic al lui Matthew Henry despre Psalmii 111 și 112. Aceste cântece alfabetice de laudă celebrează lucrările puternice ale lui Dumnezeu și viața înfloritoare a celor care se tem de El. Expunerea atentă a lui Henry scoate în evidență teme ale închinării din toată inima, ale credincioșiei legământului și ale binecuvântării durabile care se odihnește asupra celor drepți. Pe măsură ce ascultăm vocea lui, suntem invitați să ni se alăturăm corului de laudă și să reflectăm cum teama de Domnul modelează fiecare parte a vieții. Fie ca aceste cuvinte antice și perspectivele lui Henry să trezească o devoțiune proaspătă în noi astăzi.
Citește

Citire

Începem prin a citi Psalmii 111 și 112 în întregime. Lăsați structura ritmică a acestor psalmi Aleluia să vă învăluie. Observați chemarea la laudă, celebrarea faptelor lui Dumnezeu și portretul celui care se teme de Domnul. Citiți încet, permițând promisiunilor și avertismentelor să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la reflecțiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a da un exemplu de laudă personală. I. El se hotărăște să-L laude pe Dumnezeu însuși, v. 1. Ce îndatorire cerem altora să o împlinească, trebuie să ne obligăm și să ne îndemnăm pe noi înșine; ba chiar, orice ar face alții, fie că vor lăuda pe Dumnezeu sau nu, noi și casele noastre trebuie să ne hotărâm să o facem, noi și inimile noastre; căci aceasta este hotărârea psalmistului aici: Voi lăuda pe Domnul din toată inima mea. Inima mea, toată inima mea, fiind închinată cinstei Lui, va fi folosită în această lucrare; și aceasta în adunarea sau taina celor drepți, în consiliul de cabinet și în adunarea israeliților. Observație: Trebuie să-L lăudăm pe Dumnezeu atât în particular, cât și în public, în adunări mai mici și mai mari, în familiile noastre și în curțile casei Domnului; dar în ambele este cel mai mângâietor să o facem împreună cu cei drepți, care se vor alătura cu toată inima. Întâlnirile private pentru devoțiune trebuie păstrate la fel ca adunările mai publice și amestecate. Henry cercetează apoi măreția și caracterul lucrărilor lui Dumnezeu. II. El ne recomandă lucrările Domnului ca subiectul potrivit al meditațiilor noastre când Îl lăudăm – rânduielile providenței Sale față de lume, față de biserică și față de persoane anume. 1. Lucrările lui Dumnezeu sunt foarte mărețe, mari ca El însuși; nu este nimic în ele care să fie mărunt sau neînsemnat: ele sunt produsele înțelepciunii și puterii infinite, și trebuie să spunem aceasta la prima vedere a lor, înainte de a cerceta mai îndeaproape, că lucrările Domnului sunt mari, v. 2. Este ceva în ele surprinzător și care ne umple de uimire. Toate lucrările Domnului sunt pomenite ca una (v. 3); este lucrarea Lui, așa este frumusețea și armonia providenței și atât de admirabil toate rânduielile ei se concentrează într-un singur plan; s-a strigat roților: O, roată! Ezech. x. 13. Luate toate împreună, sunt cinstite și glorioase și demne de El. 2. Ele sunt plăcute și provocatoare pentru cei cercetători – căutate de toți cei ce au plăcere în ele. Observație: (1.) Toți cei ce iubesc cu adevărat pe Dumnezeu au plăcere în lucrările Lui și socotesc că tot ce face El este bine; nici gândurile lor nu se opresc asupra nici unui subiect cu mai multă bucurie decât asupra lucrărilor lui Dumnezeu, care, cu cât sunt mai cercetate, cu atât ne dau mai multă surprindere plăcută. (2.) Cei ce au plăcere în lucrările lui Dumnezeu nu se mulțumesc cu o privire superficială și trecătoare asupra lor, ci le vor cerceta cu sârguință și le vor observa. În studiul istoriei naturale și politice trebuie să avem în vedere aceasta, să descoperim măreția și slava lucrărilor lui Dumnezeu. (3.) Aceste lucrări ale lui Dumnezeu, care sunt căutate cu smerenie și sârguință, vor fi descoperite; cei ce caută vor găsi (așa citesc unii); ele sunt găsite de toți cei ce au plăcere în ele, sau găsite în toate părțile, planurile, scopurile și preocupările lor (așa Dr. Hammond), căci taina Domnului este cu cei ce se tem de El, Ps. xxv. 14. 3. Ele sunt toate drepte și sfinte; dreptatea Lui rămâne pe vecie. Orice face El, niciodată n-a făcut și niciodată nu va face vreun rău vreuneia dintre făpturile Sale; și de aceea lucrările Lui rămân pe vecie (Ecl. iii. 14) pentru că dreptatea lor rămâne. 4. Ele sunt admirabile și vrednice de pomenit, potrivite să fie înregistrate și ținute în amintire. Mult din ce facem noi este atât de neînsemnat încât nu este vrednic să fie spus sau povestit din nou; cea mai mare bunătate este să fie uitat. Dar trebuie luată seama la lucrările lui Dumnezeu și ținută socoteală de ele (v. 4). El a făcut ca lucrările Sale minunate să fie pomenite; a făcut ceea ce este vrednic de pomenit, ceea ce nu poate fi uitat, și a instituit căi și mijloace pentru păstrarea unora dintre ele în amintire, ca eliberarea lui Israel din Egipt prin Paște. Și-a făcut Sieși o aducere-aminte prin lucrările Sale minunate (așa citesc unii); vezi Isa. lxiii. 10. Prin ceea ce a făcut Dumnezeu cu brațul Său slăvit Și-a făcut un nume veșnic. 5. Ele sunt foarte îndurătoare. În ele Domnul arată că este milostiv și plin de îndurare. Ca și despre lucrările creației, tot așa și despre lucrările providenței trebuie să spunem: Ele nu sunt numai toate foarte mari, ci toate foarte bune. Dr. Hammond ia aceasta ca fiind numele pe care Dumnezeu Și l-a făcut prin lucrările Sale minunate, același cu cel pe care l-a vestit lui Moise: Domnul Dumnezeu este milostiv și îndurător, Exod. xxiv. 6. Iertarea păcatului de către Dumnezeu este cea mai minunată dintre toate lucrările Sale și care trebuie pomenită spre slava Lui. Este o altă dovadă a harului și îndurării Sale că a dat hrană celor ce se tem de El, v. 5. Le dă pâinea cea de toate zilele, hrană potrivită pentru ei; așa face și altora prin providența obișnuită, dar celor ce se tem de El le-o dă prin legământ și în împlinirea făgăduinței, căci urmează: El va fi pururea pomenitor de legământul Său; astfel încât ei pot gusta dragostea legământului chiar și în îndurările obișnuite. Unii referă aceasta la mana cu care Dumnezeu a hrănit pe poporul Său Israel în pustie, alții la prada pe care au luat-o de la egipteni când au ieșit cu mare avere, potrivit făgăduinței, Gen. xv. 14. Când Dumnezeu a zdrobit capetele leviatanului, l-a dat ca hrană poporului Său, Ps. lxxiv. 14. A dat pradă celor ce se tem de El (așa are nota de margine), nu numai i-a hrănit, ci i-a îmbogățit și le-a dat pe vrăjmașii lor ca pradă. 6. Ele sunt arvune a ceea ce va face, potrivit făgăduinței Sale: El va fi pururea pomenitor de legământul Său, căci a fost pururea așa; și, cum niciodată n-a făcut, tot așa niciodată nu va face să cadă la pământ o iotă sau o frântură din el. Deși poporul lui Dumnezeu are slăbiciunile sale și este adesea nepomenitor de poruncile Lui, totuși El va fi pururea pomenitor de legământul Său. Henry arată apoi puterea arătată în faptele răscumpărătoare ale lui Dumnezeu. I. Pentru lucrurile mari pe care le-a făcut pentru poporul Său, pentru poporul Său Israel, de demult și de curând: El a arătat poporului Său puterea lucrărilor Sale (v. 6), în ceea ce a lucrat pentru ei; de multe ori a dat dovezi ale atotputerniciei Sale și le-a arătat ce poate face și că nu este nimic prea greu pentru El. Două lucruri sunt specificate pentru a arăta puterea lucrărilor Sale: 1. Stăpânirea pe care Dumnezeu a dat-o lui Israel în țara Canaanului, ca să le dea, sau dându-le, moștenirea neamurilor. Aceasta a făcut-o în vremea lui Iosua, când cele șapte neamuri au fost supuse, și în vremea lui David, când multe dintre neamurile vecine au fost aduse sub stăpânirea lui Israel și au devenit tributare lui David. În aceasta Dumnezeu a arătat suveranitatea Sa, în rânduirea împărățiilor după plăcerea Sa, și puterea Sa, în împlinirea rânduielilor Sale. Dacă Dumnezeu va face ca moștenirea neamurilor să fie moștenirea lui Israel, cine poate sau să-L judece pe El sau să-I oprească mâna? 2. Multele eliberări pe care le-a lucrat pentru poporul Său când, prin nelegiuirile lor, se vânduseră în mâna vrăjmașilor lor (v. 9): El a trimis răscumpărare poporului Său, nu numai din Egipt la început, ci adesea după aceea; și aceste răscumpărări erau tipuri ale marii răscumpărări care, la împlinirea vremii, urma să fie împlinită de Domnul Isus, acea răscumpărare în Ierusalim pentru care mulți așteptau.
Considerați

Reflectare

Henry încheie prin a lega teama de Domnul de înțelepciunea și lauda durabilă. III. Pentru întemeierea și stabilirea religiei printre oameni. Pentru că sfânt și înfricoșător este numele Lui, și teama de El este începutul înțelepciunii, de aceea lauda Lui rămâne pe vecie, adică El trebuie lăudat veșnic. 1. Pentru că descoperirile religiei contribuie atât de mult la cinstea Lui. Cercetați ce a făcut cunoscut despre Sine în Cuvântul și în lucrările Sale și veți vedea și veți spune că Dumnezeu este mare și foarte înfricoșător; căci numele Lui este sfânt, curăția și dreptatea Sa infinită apar în tot ceea ce prin care S-a făcut cunoscut, și pentru că este sfânt, de aceea este înfricoșător și trebuie gândit și pomenit cu o sfântă teamă. Observație: Ceea ce este sfânt este înfricoșător; îngerii au în vedere sfințenia lui Dumnezeu când își acoperă fețele înaintea Lui, și nimic nu este mai mare cinste pentru om decât sfințirea lui. În locurile Sale sfinte Dumnezeu apare cel mai înfricoșător, Ps. lxviii. 35; Lev. x. 3. 2. Pentru că poruncile religiei contribuie atât de mult la fericirea omului. Avem motive să-L lăudăm pe Dumnezeu că lucrul este atât de bine rânduit încât teama noastră de El și ascultarea de El sunt tot atât de mult interesul nostru pe cât sunt datoria noastră. (1.) Teama noastră de El este așa: Teama de Domnul este începutul înțelepciunii. Nu numai că este cuvenit să ne temem de Dumnezeu, pentru că numele Lui este înfricoșător și firea Lui este sfântă, dar este și de folos pentru noi. Este înțelepciune; ne va îndruma să vorbim și să acționăm cum se cuvine, într-o consecvență cu noi înșine și spre binele nostru. Este capul înțelepciunii, adică (cum citim), este începutul înțelepciunii. Oamenii nu pot începe niciodată să fie înțelepți până nu încep să se teamă de Dumnezeu; toată înțelepciunea adevărată își ia obârșia din religia adevărată și își are temelia în ea. Sau, cum înțeleg unii, este cea mai mare înțelepciune și cea mai aleasă, cea dintâi în demnitate. Este înțelepciunea principală și principalul înțelepciunii să-L închinăm pe Dumnezeu și să-I dăm cinste ca Tată și Stăpân al nostru. Cei ce se descurcă bine sunt cei ce acționează pururea sub cârmuirea sfintei Sale temeri. (2.) Ascultarea noastră de El este așa: O bună pricepere au toți cei ce împlinesc poruncile Lui. Unde teama de Domnul stăpânește în inimă, va fi o grijă statornică și cu conștiință de a păzi poruncile Lui, nu de a vorbi despre ele, ci de a le împlini; și aceștia au o bună pricepere, adică [1.] Ei sunt bine înțeleși; ascultarea lor este primită cu har ca o dovadă clară a minții lor că într-adevăr se tem de Dumnezeu. Compară Prov. iii. 4: Așa vei găsi har și bună pricepere. Dumnezeu și oamenii vor privi pe aceia ca având intenții bune și îi vor aproba pe cei ce își fac datoria cu conștiință, chiar dacă au greșelile lor. Ceea ce este intenționat cu cinste va fi bine primit. [2.] Ei pricep bine. Mai întâi, este un semn că pricep bine. Cei mai ascultători sunt socotiți cei mai înțelepți; aceia se înțeleg pe ei înșiși și interesul lor cel mai bine, care fac din Legea lui Dumnezeu regula lor și sunt în toate lucrurile conduși de ea. O mare pricepere au aceia care cunosc poruncile lui Dumnezeu și pot vorbi cu învățătură despre ele, dar o bună pricepere au aceia care le împlinesc și umblă potrivit cu ele. În al doilea rând, este calea de a pricepe mai bine: O bună pricepere sunt ei pentru toți cei ce le împlinesc; teama de Domnul și legile ei dau oamenilor o bună pricepere și sunt în stare să-i facă înțelepți spre mântuire. Dacă vreun om va face voia Lui, va cunoaște tot mai clar învățătura lui Hristos, Ioan vii. 17. Un bun succes au toți cei ce le împlinesc (așa are nota de margine), potrivit cu ceea ce i s-a făgăduit lui Iosua dacă va lua seama să facă după Lege. Ios. i. 8: Atunci îți vei face calea prosperă și vei avea bun succes. Avem motive să-L lăudăm pe Dumnezeu, să-L lăudăm pe vecie, pentru că L-a pus pe om pe o cale atât de dreaptă spre fericire. Unii aplică ultimele cuvinte mai degrabă omului bun care se teme de Domnul decât lui Dumnezeu cel bun: Lauda Lui rămâne pe vecie. Nu este de la oameni poate, dar este de la Dumnezeu (Rom. ii. 29), și acea laudă care este de la Dumnezeu rămâne pe vecie când lauda oamenilor s-a ofilit și a pierit.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața voastră de fiecare zi puteți să vă alăturați mai deliberat adunării celor drepți în laudă? 2. Cum afectează amintirea credincioșiei legământului lui Dumnezeu încrederea voastră în vremuri de nesiguranță? 3. În ce mod practic teama de Domnul ar putea să vă reordoneze prioritățile în această săptămână?
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule milostiv, Te lăudăm pentru lucrările puternice vestite în Cuvântul Tău și pentru dreptatea care rămâne veșnic, chemându-ne la închinare din toată inima și la frică sfântă. Prin Duhul Tău, sădește acea frică sfântă adânc în inimile noastre, ca înțelepciunea să înflorească, ascultarea noastră să reflecte slava Ta și să umblăm cu integritate, arătând compasiune față de alții. Întărește-ne să ne încredem în Tine în orice întuneric, odihnindu-ne în răscumpărarea pe care ai asigurat-o pentru cei ce se tem de Numele Tău. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →