← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Ps 1-2 — cu Matei Henry

Psalmii 1-2Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
În orele liniștite ale reflecției, ne întoarcem la perspectivele atemporale ale lui Matei Henry, al cărui comentariu luminează cântecele antice ale Scripturii cu înțelepciune profundă. Astăzi, pe măsură ce explorăm Psalmii 1 și 2, cuvintele lui Henry ne ghidează prin contrastul puternic dintre cei drepți și cei răi, invitându-ne să alegem calea binecuvântării. Reflecțiile sale ne amintesc că adevărata fericire vine din desfătarea în legea lui Dumnezeu și din supunerea la domnia Mesia. Să ne pregătim inimile să primim această învățătură, permițându-i să ne modeleze mersul zilnic și să ne aprofundeze devotamentul față de Domnul.
Citește

Citire

Cu inimi deschise citim acum cu voce tare Psalmii 1 și 2, permițând Duhului să vorbească prin aceste cântări fundamentale. Observăm împărțirea clară dintre calea binecuvântată a celui drept și drumul trecător al celui rău. Ascultăm promisiunea rodniciei și avertizarea judecății. Lăsăm cuvintele să se așeze adânc în timp ce ne pregătim să le studiem cu Matei Henry.
Studiu
Henry începe prin a prezenta Psalmul 1 ca o învățătură esențială care deosebește căile binecuvântării de cele ale pierzaniei. Acesta este un psalm de învățătură despre bine și rău, care ne pune înainte viață și moarte, binecuvântarea și blestemul, ca să alegem calea cea dreaptă care duce la fericire și să evităm pe cea care se va sfârși cu siguranță în nenorocirea și pieirea noastră. Caracterul și condiția diferită a oamenilor evlavioși și a celor răi, a celor ce slujesc lui Dumnezeu și a celor ce nu-I slujesc, este aici enunțată limpede în puține cuvinte; astfel încât fiecare om, dacă va fi credincios sieși, își poate vedea aici propria față și apoi își poate citi propria soartă. Această împărțire a copiilor oamenilor în sfinți și păcătoși, drepți și nedrepți, copiii lui Dumnezeu și copiii celui rău, așa cum este veche, de când a început lupta dintre păcat și har, sămânța femeii și sămânța șarpelui, tot așa este durabilă și va supraviețui tuturor celorlalte împărțiri și subdiviziuni ale oamenilor în înalți și josnici, bogați și săraci, robi și liberi; căci prin aceasta se va hotărî starea veșnică a oamenilor, iar deosebirea va dura cât cerul și iadul. Acest psalm ne arată, I. Sfințenia și fericirea omului evlavios, v. 1-3. II. Păcătoșenia și nenorocirea omului rău, v. 4, 5. III. Temelia și rațiunea ambelor, v. 6. Oricine a adunat psalmii lui David (probabil a fost Ezra) a pus cu bună dreptate acest psalm primul, ca o prefață la restul, pentru că este absolut necesar pentru primirea devoțiunilor noastre să fim drepți înaintea lui Dumnezeu (căci numai rugăciunea celui drept este desfătarea Lui) și, de aceea, să fim drepți în noțiunile noastre despre fericire și în alegerea căii care duce la ea. Cei ce nu sunt în stare să înalțe rugăciuni bune nu umblă pe căi bune. Henry detaliază apoi evitarea deliberată de către omul evlavios a sfatului și a tovărășiei rele. 1. Un om evlavios, ca să evite răul, renunță cu desăvârșire la tovărășia făcătorilor de rău și nu se lasă condus de ei (v. 1): El nu umblă în sfatul celor nelegiuiți, etc. Această parte a caracterului său este pusă prima, pentru că cei ce vor păzi poruncile Dumnezeului lor trebuie să spună făcătorilor de rău: Depărtați-vă de la noi (Ps. 119,115), iar depărtarea de rău este lucrul în care începe înțelepciunea. (1.) El vede făcători de rău în jurul său; lumea este plină de ei; ei umblă de fiecare parte. Ei sunt descriși aici prin trei caractere: nelegiuiți, păcătoși și batjocoritori. Vedeți prin ce trepte ajung oamenii la culmea nelegiuirii. Nemo repente fit turpissimus — Nimeni nu ajunge deodată la culmea viciului. Ei sunt întâi nelegiuiți, lepădând frica de Dumnezeu și trăind în neglijarea datoriei față de El: dar nu se opresc acolo. Când slujbele religiei sunt lăsate deoparte, ei devin păcătoși, adică izbucnesc în răzvrătire deschisă împotriva lui Dumnezeu și se angajează în slujba păcatului și a Satanei. Omisiunile fac loc comisiunilor, iar prin acestea inima se împietrește atât de mult încât la urmă devin batjocoritori, adică sfidează deschis tot ce este sfânt, își bat joc de religie și fac glumă din păcat. Astfel este calea nelegiuirii în jos; cei răi devin mai răi, păcătoșii înșiși devin ispititori pentru alții și apărători ai lui Baal. Cuvântul pe care îl traducem nelegiuit înseamnă pe cei nestatornici, care nu urmăresc un scop sigur și nu umblă după o regulă sigură, ci sunt la porunca fiecărei pofte și la chemarea fiecărei ispite. Cuvântul pentru păcătoși înseamnă pe cei hotărâți pentru practicarea păcatului și care și-l pun ca meserie. Batjocoritorii sunt cei ce își pun gura împotriva cerurilor. Pe aceștia omul bun îi vede cu inimă întristată; ei sunt o necontenită supărare pentru sufletul său drept. Dar, (2.) El îi ocolește oriunde îi vede. El nu face ca ei; și, ca să nu facă, nu conversează familiar cu ei. [1.] El nu umblă în sfatul celor nelegiuiți. El nu este prezent la sfaturile lor, nici nu se sfătuiește cu ei; chiar dacă sunt oricât de isteți, subtili și învățați, dacă sunt nelegiuiți, nu vor fi oamenii sfatului său. El nu consimte la ei, nici nu spune ca ei, Luca 23,51. El nu își ia măsurile din principiile lor, nici nu acționează după sfatul pe care ei îl dau și îl primesc. Nelegiuiții sunt gata să dea sfatul lor împotriva religiei, și este condus atât de iscusit încât avem motive să ne socotim fericiți dacă scăpăm de a fi întinați și prinși în cursă de el. [2.] El nu stă în calea păcătoșilor; el evită să facă ca ei; calea lor nu va fi calea lui; el nu va intra în ea, cu atât mai puțin va rămâne în ea, ca păcătosul care se așază pe o cale care nu este bună, Ps. 36,4. El evită (cât se poate) să fie unde sunt ei. Ca să nu-i imite, nu se asociază cu ei, nici nu îi alege ca tovarăși. El nu stă în calea lor, ca să fie ridicat de ei (Prov. 7,8), ci se ține cât mai departe de ei ca de un loc sau o persoană infectată de ciumă, de teama contagiunii, Prov. 4,14,15. Cel ce vrea să fie ferit de rău trebuie să stea departe de calea răului. [3.] El nu șade în scaunul batjocoritorilor; el nu se odihnește cu cei ce stau siguri în răutatea lor și se mulțumesc cu împietrirea propriilor conștiințe. El nu se asociază cu cei ce stau în cabală strânsă ca să găsească căi și mijloace pentru susținerea și înaintarea împărăției diavolului, sau care stau în judecată deschisă, cu autoritate, ca să condamne generația celor drepți. Scaunul bețivilor este scaunul batjocoritorilor, Ps. 69,12. Fericit este omul care nu șade niciodată în el, Os. 7,5. Apoi, Henry subliniază desfătarea profundă și meditația omului evlavios în legea lui Dumnezeu. 2. Un om evlavios, ca să facă ceea ce este bine și să se țină de el, se supune călăuzirii Cuvântului lui Dumnezeu și și-l face familiar, v. 2. Aceasta este ceea ce îl ține departe de calea celor nelegiuiți și îl întărește împotriva ispitelor lor. Prin cuvintele buzelor Tale m-am păzit de calea înșelătorului, Ps. 17,4. Nu trebuie să căutăm tovărășia păcătoșilor, nici pentru plăcere, nici pentru îmbunătățire, cât timp avem tovărășie cu Cuvântul lui Dumnezeu și cu Dumnezeu Însuși în și prin Cuvântul Său. Când te vei trezi, el va vorbi cu tine, Prov. 6,22. Ne putem judeca starea spirituală întrebând: „Ce este pentru noi legea lui Dumnezeu? Ce socotim despre ea? Ce loc are ea în noi?” Vedeți aici, (1.) Afecțiunea întreagă pe care o are omul bun pentru legea lui Dumnezeu: Desfătarea lui este în ea. El se desfată în ea, deși este o lege, un jug, pentru că este legea lui Dumnezeu, care este sfântă, dreaptă și bună, la care consimte de bunăvoie și în care se desfată, după omul dinăuntru, Rom. 7,16,22. Toți cei ce sunt mulțumiți că există un Dumnezeu trebuie să fie mulțumiți că există o Biblie, o descoperire a lui Dumnezeu, a voii Sale și a singurei căi spre fericire în El. (2.) Cunoștința intimă pe care o păstrează omul bun cu Cuvântul lui Dumnezeu: În legea aceea cugetă zi și noapte; și prin aceasta se vede că desfătarea lui este în ea, căci ceea ce iubim iubim să ne gândim la el, Ps. 119,97. A cugeta în Cuvântul lui Dumnezeu înseamnă a vorbi cu noi înșine despre lucrurile mari cuprinse în el, cu o aplicare strânsă a minții, o fixitate a gândului, până când suntem afectați cum se cuvine de acele lucruri și simțim savoarea și puterea lor în inimile noastre. Aceasta trebuie s-o facem zi și noapte; trebuie să avem o privire constantă, obișnuită, la Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a faptelor noastre și izvor al mângâierilor noastre, și trebuie să-l avem în gândurile noastre, în consecință, la fiecare prilej care apare, fie noapte, fie zi. Niciun timp nu este nepotrivit pentru a cugeta la Cuvântul lui Dumnezeu, niciun timp nu este nepotrivit pentru acele vizite. Nu numai că trebuie să ne așezăm să cugetăm la Cuvântul lui Dumnezeu dimineața și seara, la începutul zilei și al nopții, dar aceste gânduri trebuie să fie împletite cu afacerile și convorbirile fiecărei zile și cu odihna și somnul fiecărei nopți. Când mă trezesc, sunt tot cu Tine.
Considerați

Considerare

Henry încheie secțiunea explicând rațiunea divină din spatele destinelor contrastante ale celor drepți și ale celor răi. III. Rațiunea dată pentru această stare diferită a celui evlavios și a celui rău, v. 6. 1. Dumnezeu trebuie să aibă toată slava prosperității și fericirii celui drept. Ei sunt binecuvântați pentru că Domnul cunoaște calea lor; El i-a ales în ea, i-a înclinat să o aleagă, îi conduce și îi călăuzește în ea și le orânduiește toți pașii. 2. Păcătoșii trebuie să poarte toată vina pentru propria lor distrugere. De aceea pier cei nelegiuiți, pentru că însăși calea pe care au ales-o și au hotărât să umble duce direct la distrugere; ea tinde în mod natural spre ruină și de aceea trebuie să se sfârșească în mod necesar în ea. Sau putem înțelege astfel: Domnul aprobă și este mulțumit de calea celui drept și, de aceea, sub influența zâmbetelor Sale pline de har, ea va prospera și se va sfârși bine; dar El este mâniat pe calea celui rău, tot ce fac ei Îi este ofensator, și de aceea ea va pieri, și ei odată cu ea. Este sigur că judecata fiecărui om vine de la Domn, și este bine sau rău cu noi, și este probabil să fie așa în veșnicie, după cum suntem sau nu primiți de Dumnezeu. Să susțină aceasta duhurile căzute ale celor drepți, că Domnul cunoaște calea lor, le cunoaște inimile (Ier. 12,3), le cunoaște devoțiunile ascunse (Mat. 6,6), le cunoaște caracterul, oricât de mult ar fi fost înnegrit și pătat de ocările oamenilor, și îi va face în curând pe ei și calea lor vădiți înaintea lumii, spre bucuria și cinstea lor nemuritoare. Să arunce aceasta o umbră asupra siguranței și veseliei păcătoșilor, căci calea lor, deși plăcută acum, va pieri la urmă.
Răspunde

Răspuns

Unde, în alegerile mele zilnice, umblu în sfatul celor nelegiuiți în loc să mă desfăt în Cuvântul lui Dumnezeu? Cum îmi provoacă sau mă încurajează imaginea pomului înfloritor în sezonul actual al vieții mele? În ce feluri mă supun domniei lui Hristos așa cum este descrisă în acești psalmi?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne, plantează-ne ca niște copaci lângă pâraiele apelor vii, ca să aducem roadă la vremea Ta și să nu ne veștejim sub arșița încercării. Prin Duhul Tău, întoarce inimile noastre de la sfatul celor nelegiuiți și umple-ne de desfătare în Legea Ta zi și noapte. Întemeiază împărăția Fiului Tău printre noi și dă-ne har să-L sărutăm cu inimi voitoare, ca să stăm siguri în ziua judecății, pentru că Tu cunoști calea noastră. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →