← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Isaia

Isaia 53-54 — cu Matei Henry

Isaia 53-54Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Astăzi stăm cu Matei Henry în timp ce el deschide Isaia 53 și 54, lăsând cuvintele antice ale profetului să ne atragă în taina unui Slujitor suferind care poartă păcatele multora. Expunerea atentă a lui Henry ne invită să zăbovim asupra smereniei înfățișării lui Hristos, asupra greutății nelegiuirii așezate asupra Lui și asupra slavei surprinzătoare care urmează. În aceste capitole, Evanghelia însăși pare să vorbească înainte de vremea ei, iar notele lui Henry ne ajută să-i auzim glasul limpede. Nu venim doar să studiem profeția, ci să-L întâlnim pe Cel care a fost rănit pentru fărădelegile noastre și înviat pentru îndreptățirea noastră. Duhul care a inspirat aceste cuvinte să ne deschidă și inimile ca să le primim din nou.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește Isaia 53 până la 54 cu încetineală, lăsând cântările Slujitorului să se desfășoare. Observă contrastul dintre lepădare și înălțare, dintre chipul schimonosit și cei mulți care sunt îndreptățiți. Lasă poezia să te învăluie înainte de a te întoarce la comentariul lui Henry și cere Domnului să-Și descopere brațul în aceste promisiuni străvechi.
Studiu
Henry începe prin a încadra mărturia duală a capitolului despre suferințele și slava lui Hristos. Cele două lucruri mari despre care Duhul lui Hristos din profeții Vechiului Testament a mărturisit dinainte au fost suferințele lui Hristos și slava care trebuia să urmeze, 1 Petru 1,11. Iar ceea ce Hristos Însuși, când a tâlcuit pe Moise și pe toți profeții, a arătat a fi țelul și cuprinsul lor toate a fost că Hristos trebuia să sufere și apoi să intre în slava Sa, Luca 24,26-27. Dar nicăieri în tot Vechiul Testament nu sunt acestea două atât de limpede și deplin proorocite ca aici, în acest capitol, din care mai multe pasaje sunt citate cu aplicare la Hristos în Noul Testament. Acest capitol este atât de plin de bogățiile de nepătruns ale lui Hristos, încât poate fi numit mai degrabă Evanghelia evanghelistului Isaia decât profeția profetului Isaia. Putem observa aici: I. Ocara suferințelor lui Hristos — smerenia înfățișării Sale, mărimea durerii Sale și prejudecățile pe care mulți le-au conceput în consecință împotriva doctrinei Sale, v. 1-3. II. Îndepărtarea acestei ocări și pecetluirea unei cinstiri nemuritoare asupra suferințelor Sale, în ciuda rușinii și a necinstei lor, prin patru considerații: — 1. Că prin ele a împlinit voia Tatălui Său, v. 4,6,10. 2. Că prin ele a făcut ispășire pentru păcatul omului (v. 4-6,8,11,12), căci nu pentru vreun păcat al Său a suferit El, v. 9. 3. Că Și-a purtat suferințele cu o răbdare nebiruită și pilduitoare, v. 7. 4. Că avea să prospere în lucrarea Sa, iar suferințele Sale aveau să se sfârșească în cinstea Sa nemuritoare, v. 10-12. Amestecând credința cu profeția acestui capitol, putem spori cunoașterea noastră despre Iisus Hristos și El răstignit, despre Iisus Hristos și El preaslăvit, murind pentru păcatele noastre și înviind pentru îndreptățirea noastră. Henry se ocupă apoi de uimirea profetului față de necredința iudaică. I. Disprețul pe care l-au arătat față de Evanghelia lui Hristos, v. 1. Necredința iudeilor în vremea Mântuitorului nostru este numită în chip expres împlinirea acestui cuvânt, Ioan 12,38. Și este aplicată de asemenea la succesul mic pe care l-a avut propovăduirea apostolilor printre iudei și neamuri, Romani 10,16. Observă: 1. Dintre cei mulți care aud vestea Evangheliei, puțini, foarte puțini, o cred. Este vestită deschis și public, nu șoptită într-un colț sau limitată la școli, ci proclamată tuturor; și este o zicere atât de credincioasă și atât de vrednică de primit de toți, încât s-ar părea că ar trebui primită și crezută de toți. Dar este cu totul altfel; puțini au crezut pe profeții care au vorbit mai înainte despre Hristos; când a venit El Însuși, niciunul dintre conducători sau dintre farisei nu L-a urmat, și doar ici-colo câte unul dintre oamenii de rând; iar când apostolii au dus această veste în toată lumea, unii în fiecare loc au crezut, dar comparativ foarte puțini. Până astăzi, dintre cei mulți care mărturisesc că cred această veste, puțini o îmbrățișează din inimă și se supun puterii ei. 2. De aceea oamenii nu cred vestea Evangheliei, pentru că brațul Domnului nu le este descoperit; ei nu văd, nici nu vor fi aduși să recunoască acea putere dumnezeiască care însoțește Cuvântul. Brațul Domnului este descoperit (cum s-a spus, cap. 52,10) în minunile săvârșite ca să întărească doctrina lui Hristos, în succesul minunat al ei și în energia ei asupra conștiinței; deși este o voce blândă, este una puternică; dar ei nu o percep, nici nu o experimentează în ei înșiși acea lucrare a Duhului care face Cuvântul eficient. Ei nu cred Evanghelia pentru că, răzvrătindu-se împotriva luminii pe care o aveau, au pierdut harul lui Dumnezeu, pe care El, pe drept, l-a refuzat și l-a reținut de la ei, și din lipsa acestuia nu au crezut. 3. Acesta este un lucru de care trebuie să fim mult mișcați; este de mirare și de mult jelit, iar slujitorii pot merge la Dumnezeu și I se plânge de el, ca profetul aici. Ce păcat este ca un har atât de bogat să fie primit în zadar, ca suflete prețioase să piară la marginea scăldătorii, pentru că nu vor să intre și să fie vindecate! Apoi, Henry detaliază întinderea suferințelor fizice și emoționale ale lui Hristos. I. O descriere mai departe a suferințelor lui Hristos. S-a spus mult mai înainte, dar se spune și mai mult aici, despre starea foarte smerită la care S-a coborât și S-a smerit, la care a ajuns ascultător până la moarte, și încă moarte de cruce. 1. A avut dureri și necazuri; fiind obișnuit cu ele, a păstrat obiceiul și nu s-a ferit, nici de o astfel de tovărășie melancolică. I-au fost rânduite dureri și necazuri? Le-a purtat și nu Și-a învinuit soarta; le-a dus și nu s-a dat înapoi de la ele, nici nu s-a prăbușit sub ele. Povara era grea și drumul lung, și totuși nu a obosit, ci a perseverat până la capăt, până când a zis: 'S-a sfârșit'. 2. A avut lovituri și vânătăi; a fost lovit, bătut și chinuit. Durerile Lui L-au zdrobit; a simțit durere și usturime de la ele; L-au atins în partea cea mai gingașă, mai ales când Dumnezeu a fost dezonorat și când L-a părăsit pe cruce. De-a lungul întregii Sale vieți a fost lovit cu limba, când a fost certat și contrazis, pus sub cele mai rele caracterizări și când s-a vorbit tot răul împotriva Lui. În cele din urmă a fost lovit cu mâna, lovitură după lovitură. 3. A avut răni și bătăi. A fost biciuit, nu sub restricția milostivă a Legii iudaice, care nu îngăduia mai mult de patruzeci de lovituri celui mai rău dintre răufăcători, ci după obiceiul romanilor. Iar biciuirea Lui a fost, fără îndoială, mai aspră pentru că Pilat a intenționat-o ca un echivalent al răstignirii Sale, și totuși s-a dovedit o prefață la ea. A fost rănit la mâini, la picioare și în coastă. Deși s-a rânduit ca niciun os al Lui să nu fie zdrobit, totuși abia dacă a avut în vreo parte piele întreagă (oricât de mult ne place nouă să dormim într-una, chiar când suntem chemați să suferim pentru El), ci de la creștetul capului, care a fost încununat cu spini, până la tălpi, care au fost pironite pe cruce, nu a apărut nimic decât răni și vânătăi. 4. A fost nedreptățit și abuzat (v. 7): A fost asuprit, tratat cu nedreptate și judecat cu asprime. I s-a pus în seamă ceea ce era cu desăvârșire nevinovat, i s-a pus asupra Lui ceea ce nu merita, și în amândouă a fost asuprit și nedreptățit. A fost chinuit și în minte și în trup; fiind asuprit, Și-a pus la inimă și, deși a fost răbdător, nu a fost împietrit sub el, ci Și-a amestecat lacrimile cu ale celor asupriți, care nu au mângâietor, pentru că de partea asupritorilor este puterea, Eclesiastul 4,1. Asuprirea este o afecțiune dureroasă; a făcut pe mulți înțelepți nebuni (Eclesiastul 7,7); dar Domnul nostru Iisus, deși, când a fost asuprit, a fost chinuit, a păstrat stăpânirea asupra sufletului Său. 5. A fost judecat și închis, cum se subînțelege din faptul că a fost luat din închisoare și din judecată, v. 8. Dumnezeu, făcându-L păcat pentru noi, a fost tratat ca un răufăcător; a fost prins și dus în custodie și făcut prizonier; a fost judecat, acuzat, judecat și osândit, după formele obișnuite ale legii: Dumnezeu a intentat un proces împotriva Lui, L-a judecat în urma acelui proces și L-a închis în închisoarea mormântului, la ușa căruia a fost rostogolită și pecetluită o piatră. 6. A fost tăiat printr-o moarte prematură din pământul celor vii, deși a trăit o viață foarte folositoare, a făcut atâtea fapte bune, și toate erau de așa fel încât s-ar fi putut crede că pentru vreuna dintre ele L-au ucis cu pietre. A fost lovit până la moarte, până la mormântul pe care l-a făcut cu cei răi (căci a fost răstignit între doi tâlhari, ca și cum ar fi fost cel mai rău dintre cei trei) și totuși cu cel bogat, căci a fost înmormântat într-un mormânt care aparținea lui Iosif, un sfetnic cinstit. Deși a murit cu cei răi și, după obiceiul obișnuit de a trata cu criminalii, ar fi trebuit să fie înmormântat cu ei în locul unde a fost răstignit, totuși Dumnezeu a proorocit aici, iar Providența a rânduit așa, ca să-și facă mormântul cu cel nevinovat, cu cel bogat, ca un semn de deosebire pus între El și cei care meritau cu adevărat să moară, chiar în suferințele Sale. Henry continuă explicând scopul mântuitor din spatele acestor suferințe. 3. Pentru binele nostru și în locul nostru a suferit Iisus Hristos. Aceasta este afirmată aici limpede și deplin și într-o mare varietate de expresii pline de putere.
Considerați

Considerare

Henry încheie subliniind angajamentul de bunăvoie al lui Hristos pentru păcatele noastre. (3.) Domnul nostru Iisus a fost rânduit și a întreprins să facă satisfacție pentru păcatele noastre și astfel să ne mântuiască de consecințele pedepsitoare ale lor. [1.] A fost rânduit să facă aceasta, prin voia Tatălui Său; căci Domnul a pus asupra Lui nelegiuirea noastră a tuturor. Dumnezeu L-a ales să fie Mântuitorul păcătoșilor săraci și a voit ca El să-i mântuiască în acest fel, purtând păcatele lor și pedeapsa lor; nu idem — același pe care ar fi trebuit să-l suferim noi, ci tantundem — ceea ce a fost mai mult decât echivalent pentru menținerea cinstei sfințeniei și dreptății lui Dumnezeu în cârmuirea lumii. Observă aici, Întâi, În ce fel suntem mântuiți de la pieirea la care prin păcat am devenit pasibili — punând păcatele noastre pe Hristos, așa cum păcatele celui ce aducea jertfa erau puse pe jertfă și cele ale întregului Israel pe capul țapului ispășitor. Păcatele noastre au fost făcute să se întâlnească asupra Lui (așa sună nota de la margine); păcatele tuturor celor pe care avea să-i mântuiască, din orice loc și din orice veac, s-au întâlnit asupra Lui și a fost întâmpinat din pricina lor. Au fost făcute să cadă asupra Lui (așa citesc unii) așa cum s-au năpustit asupra Lui cei care au venit cu săbii și ciomege ca să-L prindă. Punerea păcatelor noastre pe Hristos implică luarea lor de pe noi; nu vom cădea sub blestemul Legii dacă ne supunem harului Evangheliei. Au fost puse pe Hristos când a fost făcut păcat (adică jertfă pentru păcat) pentru noi și ne-a răscumpărat de blestemul Legii fiind făcut blestem pentru noi; astfel S-a pus pe Sine într-o stare de a-i face ușori pe cei ce vin la El împovărați sub povara păcatului. Vezi Psalmul 40,6-12. Al doilea, De către cine a fost aceasta rânduit. Domnul a pus nelegiuirile noastre pe Hristos; El a conceput acest mod de împăcare și mântuire și a primit satisfacția înlocuitoare pe care Hristos avea s-o facă. Hristos a fost dat morții prin hotărârea hotărâtă și preștiința lui Dumnezeu. Nimeni în afară de Dumnezeu nu avea putere să pună păcatele noastre pe Hristos, atât pentru că păcatul a fost săvârșit împotriva Lui și Lui trebuia să I se facă satisfacția, cât și pentru că Hristos, pe care trebuia pusă nelegiuirea, era propriul Său Fiu, Fiul dragostei Sale și sfântul Său copil Iisus, care Însuși nu a cunoscut păcat. Al treilea, Pentru cine trebuia făcută această ispășire. Nelegiuirea noastră a tuturor a fost pusă pe Hristos; căci în Hristos este o îndestulare de merit pentru mântuirea tuturor și o ofertă serioasă a acelei mântuiri făcută tuturor, care nu exclude pe nimeni care nu se exclude pe sine. Aceasta arată că acesta este singurul mod de mântuire. Toți cei ce sunt îndreptățiți sunt îndreptățiți prin faptul că păcatele lor sunt puse pe Iisus Hristos și, deși au fost oricât de multe, El este în stare să poarte greutatea lor toate. [2.] A întreprins să facă aceasta. Dumnezeu a pus asupra Lui nelegiuirea noastră; dar a consimțit El la aceasta? Da, a făcut-o; căci unii socotesc că adevărata citire a următoarelor cuvinte (v. 7) este: A fost cerut și El a răspuns; dreptatea dumnezeiască a cerut satisfacție pentru păcatele noastre, iar El s-a angajat să facă satisfacția. A devenit chezășul nostru, nu ca fiind legat dintru început împreună cu noi, ci ca garanție la acțiune: 'Asupra mea fie blestemul, Tatăl Meu.' Și de aceea, când a fost prins, a stipulat cu cei în ale căror mâini S-a predat că aceea va fi descărcarea ucenicilor Săi: Dacă pe Mine Mă căutați, lăsați pe aceștia să se ducă, Ioan 18,8. Prin propria Sa întreprindere de bunăvoie S-a făcut răspunzător pentru datoria noastră și este bine pentru noi că a fost răspunzător. Astfel a înapoiat ceea ce nu a luat.
Răspunde

Răspuns

Unde în propria ta viață ți-ai ascuns fața de Slujitorul care a fost disprețuit? Cum schimbă cunoașterea că Domnul a pus nelegiuirea noastră asupra Lui felul în care îți porți astăzi propriile dureri? În ce domeniu ești invitat să crezi că rănile Lui aduc încă vindecare?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, mulțumim pentru Slujitorul care a crescut ca o odraslă gingașă, totuși a purtat nelegiuirea noastră a tuturor. Te lăudăm că ceea ce a părut înfrângere a fost în adevăr calea Ta rânduită a păcii. Dă-ne ochi să vedem frumusețea ascunsă în durerile Lui și credință să credem vestea pe care am auzit-o. Vindecă locurile unde Îl socotim încă lovit pentru Sine, nu pentru noi. Duhul care a mărturisit prin Isaia să mărturisească acum în inimile noastre că suntem îndreptățiți prin rănile Lui. Ține-ne aproape de cruce până vom împărtăși slava Lui. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →