Eterniseed › Curriculum › Ieremia
Ieremia 3-4 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la capitolele 3 și 4 din Ieremia deschide o fereastră spre îndurarea surprinzătoare a lui Dumnezeu față de poporul care s-a abătut. În aceste capitole, profetul consemnează atât mustrarea aspră cât și invitația tandră, arătând cât de departe rătăcise națiunea și cât de gata era Domnul să primească pe cel pocăit. Expunerea atentă a lui Henry scoate în evidență adâncimea necredincioșiei lui Israel și a lui Iuda, subliniind totodată dragostea legământului care încă îi cheamă acasă. Pe măsură ce îi urmăm reflecțiile, suntem invitați să ne examinăm propriile rătăciri și să auzim din nou chemarea străveche de a ne întoarce. Lecția de astăzi urmărește deci mișcarea lui Henry de la diagnosticarea păcatului la proclamarea harului, permițând cuvintelor sale să ne călăuzească meditația asupra pocăinței și a refacerii.
Citește
Citire
Acordă-ți acum timp să citești capitolele 3 și 4 din Ieremia cu încetineală și cu rugăciune. Observă chemările repetate la întoarcere, expunerea sinceră a idolatriei și făgăduințele viitoarei refaceri. Lasă cuvintele profetului să trezească atât convingerea cât și nădejdea, pe măsură ce te pregătești să asculți perspectivele lui Matthew Henry asupra acelorași pasaje.
Studiu
Henry începe prin a detalia lepădarea josnică a poporului de Dumnezeu.
I. Cât de josnic părăsise acest popor pe Dumnezeu și se desfrânase de la El. Acuzația este foarte gravă aici. 1. Își înmulțiseră idolii și idolatriile. Ar fi fost destul de rău să fi admis un singur dumnezeu străin printre ei, dar erau nesățioși în poftele lor după închinări mincinoase: „Te-ai desfrânat cu mulți ibovnici”, v. 1. Devenise o prostituată obișnuită a idolilor; nu era pusă vreo zeitate prostească în tot ținutul vecin fără ca iudeii să o primească îndată. Unde era un loc înalt în țară fără ca ei să fi pus un idol în el? v. 2. Observă: În pocăință este bine să facem reflecții întristate asupra faptelor particulare de păcat de care ne-am făcut vinovați și asupra locurilor și a tovărășiilor unde s-a săvârșit, ca să dăm slavă lui Dumnezeu și să ne luăm rușine nouă prin mărturisirea particulară a acestuia. 2. Căutaseră prilej pentru idolatriile lor și trimiseseră să întrebe după dumnezei noi: „Pe căi te-ai așezat pentru ei, ca Tamar când și-a pus haina de desfrânată (Facerea 38:14), și ca femeia nebună care șade să cheme pe trecători, care merg drept pe calea lor, Pilde 9:14,15. Ca arabul în pustie – negustorul arab (după unii), care curtează clienții sau așteaptă negustorii ca să facă o afacere bună și să acapareze piața – sau hoțul arab (după alții), care pândește prada; așa așteptaseră ei fie să curteze dumnezei noi să vină printre ei (cu cât mai noi, cu atât mai bine, și cu atât mai îndrăgostiți erau de ei), fie să curteze pe alții să li se alăture în idolatriile lor. Nu erau doar păcătoși, ci satani, nu doar trădători ei înșiși, ci și ispititori ai altora. 3. Deveniseră foarte nerușinați în păcat. Nu doar se pângăriseră pe ei înșiși, ci și pământul lor, cu desfrânările și cu răutatea lor (v. 2); căci era universal și nepedepsit, devenind astfel un păcat național. Și totuși (v. 3): „Aveai frunte de desfrânată, o față de aramă a ta. Ai refuzat să te rușinezi; ai făcut destul ca să te rușinezi pentru totdeauna, și totuși nu ai vrut să-ți iei rușine”. Roșirea este culoarea virtuții, sau cel puțin o rămășiță a ei; dar cei care au trecut de rușine (spunem noi) au trecut de nădejde. Cei care au o inimă de adulter, dacă o îngăduie, vor ajunge la lungime să aibă o frunte de desfrânată, lipsită de orice rușine și pudoare. 4. Abundau în tot felul de păcate. Pângăriseră pământul nu doar cu desfrânările lor (adică idolatriile), ci și cu răutatea sau invidia (v. 2), păcate împotriva tablei a doua: căci cum putem crede că cei care sunt mincinoși față de Dumnezeul lor vor fi adevărați față de aproapele lor? „Ba (v. 5), ai vorbit și ai făcut lucruri rele cât ai putut, și ai fi vorbit și ai fi făcut și mai rele dacă ai fi știut cum; voința ta era să le faci, dar ți-a lipsit prilejul.” Observă: Cei care sunt cu adevărat răi sunt aceia care păcătuiesc până la culmea puterii lor, care nu refuză niciodată să se supună unei ispite pentru că n-ar trebui, ci pentru că nu pot.Henry explică apoi cât de drept ar fi putut Dumnezeu să-i părăsească.
III. Cât de drept ar fi putut Dumnezeu să-i părăsească cu totul și să refuze să-i mai primească vreodată, chiar dacă s-ar întoarce; aceasta ar fi fost doar potrivit regulii cunoscute a divorțurilor, v. 1. Ei spun (este un caz judecat, ba chiar un caz în care legea este foarte explicită, și este ceea ce toată lumea știe și vorbește, Deuteronom 24:4), că dacă o femeie este odată alungată pentru desfrânare și se unește cu un alt bărbat, primul ei soț nu va mai lua-o niciodată, sub niciun pretext, înapoi ca soție; un asemenea joc cu legătura căsătoriei ar fi o profanare groaznică a acelei rânduieli și ar pângări mult acel pământ. Observă ce spune legea în acest caz – Ei spun, adică oricine va spune și va subscrie la echitatea legii în aceasta; căci fiecare om găsește ceva în sine care îl oprește să primească pe cineva care este al altuia. Și în același fel aveau motive să aștepte ca Dumnezeu să refuze să-i mai ia vreodată ca popor al Său, cei care nu doar se uniseră cu un singur dumnezeu străin, ci se desfrânaseră cu mulți ibovnici. Dacă am avea de-a face cu un om ca noi, după asemenea provocări de care ne-am făcut vinovați, el ar fi de neînduplecat, și am fi putut dispera de împăcarea lui cu noi.Henry trece apoi la invitația plină de har și la făgăduințele adresate celor care s-au abătut.
I. Aici este o invitație dată lui Israel cel abătut, și în ei neamurilor abătute, de a se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeul de la care s-au răzvrătit (v. 12): „Întoarce-te, Israele cel abătut”. Și iarăși (v. 14): „Întoarceți-vă, copii abătuți! Pocăiți-vă de abaterile voastre, întoarceți-vă la credincioșia voastră, veniți înapoi pe calea cea bună pe care ați pierdut-o și din care v-ați abătut”. Potrivit acestei invitații, 1. Sunt încurajați să se întoarcă. „Pocăiți-vă și convertiți-vă, și păcatele voastre vor fi șterse, Faptele Apostolilor 3:19. Ați atras mânia lui Dumnezeu, dar întoarceți-vă la Mine, și nu voi face ca mânia Mea să cadă asupra voastră.” Mânia lui Dumnezeu este gata să cadă peste păcătoși, ca un leu peste prada sa, și nu este nimeni care să izbăvească, ca un munte de plumb căzând peste ei, ca să-i scufunde irecuperabil în iadul cel mai de jos. Dar dacă se pocăiesc, va fi îndepărtată, Isaia 12:1. Nu voi ține mânia Mea pentru totdeauna, ci Mă voi împăca, căci sunt milostiv. Noi, care suntem păcătoși, am fi pierduți pentru totdeauna dacă Dumnezeu nu ar fi milostiv; dar bunătatea firii Sale ne încurajează să nădăjduim că, dacă prin pocăință desfacem ceea ce am făcut împotriva Lui, El va desface prin iertare ceea ce a spus împotriva noastră. 2. Sunt îndrumați cum să se întoarcă (v. 13): „Numai recunoaște-ți nelegiuirea, recunoaște-te vinovat și astfel ia-ți rușine și dă slavă lui Dumnezeu.” Nu voi ține mânia Mea pentru totdeauna (aceasta este o făgăduință prealabilă); vei fi izbăvit de mânia aceea a lui Dumnezeu care este veșnică, de mânia care va veni; dar în ce condiții? Foarte ușoare și rezonabile. Numai recunoaște-ți păcatele. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să le ierte. Aceasta va agrava condamnarea păcătoșilor, că termenii iertării și ai păcii au fost coborâți atât de jos, și totuși ei nu au vrut să se ridice la ei. Dacă profetul ți-ar fi spus să faci un lucru mare, nu l-ai fi făcut? Cu cât mai mult când spune: Numai recunoaște-ți nelegiuirea? 2 Împărați 5:13. În mărturisirea păcatului, (1) Trebuie să recunoaștem stricăciunea firii noastre: Recunoaște-ți nelegiuirea, perversitatea și neregularitatea firii tale. (2) Trebuie să recunoaștem păcatele noastre actuale: „Că ai călcat împotriva Domnului Dumnezeului tău, L-ai jignit și L-ai ofensat.” (3) Trebuie să recunoaștem mulțimea fărădelegilor noastre: „Că ți-ai risipit căile către străini, alergând încoace și încolo în căutarea idolilor tăi, sub orice copac verde. Oriunde ai rătăcit, ai lăsat în urmă semnele nebuniei tale.” (4) Trebuie să agravăm păcatul din neascultarea care este în el față de legea dumnezeiască. Păcătoșenia păcatului este lucrul cel mai rău din el: „Nu ați ascultat glasul Meu; recunoaște aceasta, și lasă ca aceasta să te smerească mai mult decât orice altceva.”
Considerați
Reflectare
Reflectând asupra comparației dintre împărății, Henry încheie cu trădarea mai mare a lui Iuda.
III. Cazul acestor împărății surori este comparat, și judecata dată asupra comparației, că dintre cele două Iuda a fost mai rău (v. 11): Israel s-a îndreptățit mai mult decât Iuda, adică nu este atât de rău ca Iuda. Această îndreptățire comparativă va folosi puțin lui Israel; ce ne va folosi nouă să spunem: Nu suntem atât de răi ca alții, când totuși nu suntem cu adevărat buni noi înșine? Dar va servi ca o agravare a păcatului lui Iuda, care era în două privințe mai rău decât cel al lui Israel: 1. Se aștepta mai mult de la Iuda decât de la Israel; astfel încât Iuda a trădat cu perfidie, a profanat o profesie mai sfântă și a falsificat o făgăduință mai solemnă decât a făcut Israel. 2. Iuda ar fi putut lua avertizare din ruina lui Israel pentru idolatria lor, și nu a vrut. Judecățile lui Dumnezeu asupra altora, dacă nu sunt mijloace ale reformării noastre, vor ajuta la agravarea distrugerii noastre. Profetul Ezechiel (cap. 23:11) face aceeași comparație între Ierusalim și Samaria pe care o face acest profet aici între Iuda și Israel, ba chiar (Ezechiel 16:48) între Ierusalim și Sodoma, și Ierusalim este făcut cel mai rău dintre cele trei.
Răspunde
Răspuns
Unde am înmulțit eu idolii sau am împărțit loialitățile în propria mea viață? Cum afectează certitudinea milei lui Dumnezeu disponibilitatea mea de a recunoaște păcatul cu sinceritate? În ce feluri sunt invitat astăzi să mă întorc la Domnul fără teamă de respingere permanentă?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru îndurarea răbdătoare pe care o întinzi chiar și după rătăciri repetate. Dă-ne curajul de a ne recunoaște căile risipite și credința de a crede că nu vei ține mânia pentru totdeauna. Trage-ne înapoi la Tine ca adevăratul nostru Tată și călăuză, ca să umblăm în ascultare din toată inima. Unește inimile noastre cu poporul Tău din fiecare generație care a auzit și a răspuns chemării Tale de a se întoarce. Fie ca făgăduințele rostite prin Ieremia să găsească împlinire proaspătă în viețile noastre, pe măsură ce ne odihnim în dragostea legământului Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →