Eterniseed › Curriculum › Neemia
Neemia 13 — cu Matthew Henry
Deschidere
Comentariul lui Matthew Henry la Neemia 13 dezvăluie angajamentul aprig al reformatorului pentru curăție după întoarcerea la Ierusalim. Henry arată cum Neemia înfruntă compromisul în poporul lui Dumnezeu, de la alianțe străine la închinare neglijată. Perspectivele sale dezvăluie principii veșnice pentru păstrarea sfințeniei în viața personală și comunitară. Pe măsură ce îl urmăm pe Henry prin aceste reforme, vedem atât curajul necesar cât și mila care susține conducerea credincioasă. Această lecție ne invită să examinăm unde este nevoie de o asemenea vigilență astăzi.
Citește
Citire
Întoarceți-vă acum la Neemia capitolul 13. Ascultați ritmurile repetate ale descoperirii, confruntării și restaurării pe măsură ce Neemia curăță templul, restaurează pe leviți, păzește Sabatul și înfruntă căsătoriile mixte. Lăsați textul să trezească atât convingere cât și speranță pentru o credincioșie reînnoită.
Studiu
Henry începe îndreptând atenția spre legea care a fost citită public.
I. Legea cu acest înțeles, care s-a întâmplat să fie citită în acea zi, în auzul poporului (v. 1), în ziua dedicării zidului, după cum se pare, căci împreună cu rugăciunile și laudele lor au unit citirea Cuvântului; și deși a fost mult după aceea că celelalte neajunsuri, menționate aici, au fost îndreptate prin puterea lui Neemia, totuși aceasta a mulțimii amestecate ar fi putut fi îndreptată atunci prin actul propriu al poporului, căci așa pare să fie, v. 3. Sau, poate, a fost la comemorarea anuală a acelei zile, câțiva ani mai târziu, și de aceea se spune că a fost în acea zi. Au găsit o lege, că amoniții și moabiții nu trebuie naturalizați, nu trebuie să se așeze printre ei, nici să se unească cu ei, v. 1. Motivul dat este că au fost vătămători și răuvoitori față de Israelul lui Dumnezeu (v. 2), nu le-au arătat civilitate obișnuită, ci au căutat pieirea lor, deși nu numai că nu le-au făcut niciun rău, ci li s-a interzis în mod expres să le facă vreunul. Această lege o avem, cu acest motiv, Deut. xxiii. 3-5.Henry examinează apoi intruziunea specifică a lui Tobia în camerele templului.
1. Cât de josnic a luat Eliashib, marele preot, pe acest Tobia ca locatar chiar în curțile templului. (1.) Era înrudit cu Tobia (v. 4), prin căsătorie mai întâi și apoi prin prietenie. Nepotul său se căsătorise cu fiica lui Sanbalat, v. 28. Probabil că alt membru al familiei sale se căsătorise cu cea a lui Tobia, și (ați crede?) marele preot a considerat alianța o onoare pentru familia sa și era foarte mândru de ea, deși de fapt era cea mai mare rușine a sa și ceva de care avea motiv să se rușineze. Era prevăzut în mod expres de lege ca marele preot să se căsătorească cu una din poporul său, altfel își profanează sămânța printre poporul său, Lev. xxi. 14, 15. Iar pentru Eliashib să contracteze o alianță cu un amonit, un slujitor (căci așa este numit) și să se mândrească cu ea, probabil pentru că are spirit și este frumos și este lăudat ca un domn fin (cap. vi. 19), a fost o asemenea disprețuire a coroanei consacrării sale încât nu am dori să se spună în Gat sau să se publice în străzile Ascalonului. (2.) Fiind înrudit cu el, trebuie să fie cunoscut cu el. Tobia, fiind un om de afaceri, are adesea ocazie să fie la Ierusalim, mă îndoiesc că nu cu un scop bun. Eliashib este îndrăgostit de noul său rudă, mulțumit de compania sa și trebuie să-l aibă cât mai aproape posibil. Nu are o cameră suficient de impunătoare pentru el în apartamentul său propriu, în curțile templului; de aceea, din mai multe camere mici care fuseseră folosite ca magazii, prin dărâmarea despărțiturilor, a aranjat să facă o cameră mare, o sală de stat pentru Tobia, v. 5. Un lucru nenorocit a fost, [1.] Că Tobia amonitul să fie primit cu respect în Israel și să aibă o primire magnifică. [2.] Că marele preot, care ar fi trebuit să învețe poporul legea și să le dea un bun exemplu, să-i dea, contrar legii, ospitalitate și să folosească puterea pe care o avea, ca supraveghetor al camerelor templului, în acest scop. [3.] Că să-l găzduiască în curțile casei lui Dumnezeu, ca și cum ar înfrunta pe Dumnezeu însuși; aceasta era aproape de a pune un idol acolo, cum făcuseră regii răi din vechime. Un amonit nu trebuie să intre în adunare; și va fi unul dintre cei mai răi și mai josnici amoniți poftit în templul însuși și mângâiat acolo? [4.] Că să arunce afară proviziile templului, pentru a-i face loc, și astfel să le expună pierderii, risipei și delapidării, deși erau porțiile preoților, doar pentru a-l mulțumi pe Tobia. Astfel a corupt legământul lui Levi, cum s-a plâns Maleahi în acest timp, cap. ii. 8. Bine ar putea adăuga Neemia (v. 6), Dar tot acest timp nu eram eu la Ierusalim. Dacă ar fi fost acolo, marele preot nu ar fi îndrăznit să facă un asemenea lucru. Cel invidios, care seamănă neghină în ogorul lui Dumnezeu, știe cum să profite de o ocazie pentru a o face când slujitorii dorm sau sunt absenți, Mat. xiii. 25. Vițelul de aur a fost făcut când Moise era pe munte.Henry se întoarce apoi la încălcarea răspândită a Sabatului pe care a observat-o.
I. O remonstranță a abuzului. Legea sabatului era foarte strictă și mult insistată, și cu bună rațiune, căci religia nu este niciodată pe tron când sabatele sunt călcate în picioare. Dar Neemia a descoperit chiar în Iuda, printre cei cărora sabatele le fuseseră date ca semn, această lege încălcată în mod jalnic. Ochii săi proprii au fost informatorii săi. Magistrații care au grijă să-și îndeplinească datoria corect vor vedea cât mai mult posibil cu ochii lor și vor face o cercetare diligentă pentru a descoperi ceea ce este rău. Spre marea sa durere a apărut că era o profanare generală a sabatului, acea zi sfântă, chiar în Ierusalim, acea cetate sfântă, care fusese recent dedicată lui Dumnezeu. 1. Țăranii își călcau teascurile de vin și își aduceau grâul acasă în acea zi (v. 15), deși era o poruncă expresă ca în timpul aratului și al secerișului să se odihnească în sabate (Exod. xxxiv. 21), pentru că atunci puteau fi ispitiți să-și ia o libertate mai mare și să-și închipuie că Dumnezeu le-ar îngădui. 2. Cărăușii își încărcau măgarii cu tot felul de poveri și nu făceau scrupule, deși era o prevedere particulară în lege pentru odihna vitelor (Deut. v. 14) și că nu trebuie să poarte povară în ziua sabatului, Ier. xvii. 21. 3. Negustorii ambulanți și vânzătorii mărunți, care erau oameni din Tir, acea cetate comercială renumită, vindeau tot felul de mărfuri în ziua sabatului (v. 16); și copiii lui Iuda și ai Ierusalimului aveau atât de puțină har încât să cumpere de la ei și astfel să-i încurajeze să facă din ziua Tatălui nostru o zi de negoț, contrar legii celei de-a patra porunci, care interzice orice fel de lucrare. Nu e de mirare că era o decădere generală a religiei și o corupție a moravurilor printre acest popor când au părăsit sanctuarul și au profanat sabatul.
Considerați
Considerare
Henry încheie secțiunea leviților notând rugăciunea de aducere aminte a lui Neemia.
VI. Neavând nicio răsplată (este o întrebare dacă a primit mulțumiri) de la cei pentru care a făcut aceste servicii bune, el privește spre Dumnezeu ca plătitorul său (v. 14): Adu-ți aminte de mine, Dumnezeule! cu privire la aceasta. Neemia era un om mult în ejaculații evlavioase; la fiecare ocazie privea spre Dumnezeu și se încredința pe sine și treburile sale Lui. 1. El reflectă aici cu mângâiere și multă satisfacție asupra a ceea ce făcuse pentru casa lui Dumnezeu și slujbele ei; îi plăcea să creadă că fusese în vreun fel instrumental pentru a reînvia și susține religia în țara sa și pentru a reforma ceea ce era greșit. Ce bunătate arată cineva slujitorilor lui Dumnezeu, astfel va fi întors în propriile lor sânuri, în bucuria secretă pe care o vor avea acolo, nu numai în a fi făcut bine, ci în a fi făcut bine, bine pentru mulți, bine pentru suflete. 2. El referă aici la Dumnezeu să-l considere pentru aceasta, nu în mândrie sau ca lăudându-se cu ceea ce făcuse, cu atât mai puțin bazându-se pe ea ca dreptatea sa, sau ca și cum ar fi crezut că l-a făcut pe Dumnezeu datornic față de el, ci într-un apel umil la El cu privire la integritatea și intenția cinstită în ceea ce făcuse și o așteptare credincioasă că El nu va fi nedrept să uite lucrarea și osteneala dragostei sale, Evr. vi. 10. Observați cât de modest este în cererile sale. El se roagă doar Adu-ți aminte de mine, nu Răsplătește-mă — Nu șterge faptele mele bune, nu Publică-le, Înregistrează-le. Totuși a fost răsplătit și faptele sale bune au fost înregistrate; căci Dumnezeu face mai mult decât putem noi cere. Notați, Faptele făcute pentru casa lui Dumnezeu și slujbele ei, pentru susținerea religiei și încurajarea ei, sunt fapte bune. Este atât dreptate cât și evlavie în ele, și Dumnezeu le va aminti cu siguranță și nu le va șterge; ele nu își vor pierde în niciun fel răsplata.Reflectând asupra reformelor Sabatului, Henry subliniază ultima implorare a lui Neemia pentru milă.
4. El încheie acest pasaj cu o rugăciune (v. 22), în care observați, (1.) Cererile: Adu-ți aminte de mine (ca tâlharul pe cruce, Doamne, adu-ți aminte de mine); asta este de ajuns. Gândurile lui Dumnezeu față de noi sunt foarte prețioase, Ps. xl. 5. Adaugă, Cruță-mă. Atât de departe este el de a crede că ceea ce făcuse merita în mod propriu o răsplată în justiție strictă încât strigă cu ardoare către Dumnezeu să-l cruțe, ca Ieremia (cap. xv. 15), Nu mă lua în îndelunga Ta răbdare (cap. x. 24), Nu mă certa în mânie, și (cap. xvii. 17), Nu fi o groază pentru mine. Notați, Cei mai buni sfinți, chiar când fac cele mai bune acțiuni, au nevoie de milă cruțătoare; căci nu este om drept care să facă bine și să nu păcătuiască. (2.) Argumentul: Potrivit cu mărimea (sau mulțimea) îndurărilor Tale. Notați, Mila lui Dumnezeu este ceea ce trebuie să ne bazăm, și nu vreun merit al nostru, când ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu.
Răspunde
Unde ar putea fi ascunse compromisuri care se adăpostesc în spațiile menite doar pentru Dumnezeu? Cum provoacă disponibilitatea lui Neemia de a înfrunta conducătorii propria noastră reticență de a spune adevărul? În ce feluri putem uni rugăciunea cu acțiunea când căutăm reînnoire în comunitățile noastre?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, dă-ne aceeași râvnă sfântă pe care a arătat-o Neemia când s-a întors la Ierusalim. Curățește fiecare cameră a inimilor noastre care a fost dată unor iubiri mai mici. Restaurează ceea ce a fost neglijat în închinarea și slujirea noastră. Întărește pe conducători să păzească ceea ce este sfânt și să acționeze cu curaj când compromisul se strecoară. Adu-ți aminte de micile noastre eforturi de a Te onora și cruță-ne potrivit marii Tale mile. Fie ca viețile noastre să reflecte curăția pe care o dorești pentru poporul Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →