← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Sfânta Oblație: Dreptate, Ordine și Jertfa Unică

Ezechiel 45-46Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)21 min
Deschidere
După ce slava se întoarce și poarta este pecetluită, viziunea se îndreaptă spre rânduiala închinării — sfânta oblație a pământului pus deoparte, greutățile și măsurile drepte, darurile sărbătorilor, conducătorul care călăuzește poporul în închinarea sa și coregrafia atentă a intrării și ieșirii din sanctuar. Poate părea un manual de administrator; dar Fericitul Teodoret de Cir arată că fiecare rânduială de aici urmărește două lucruri pe care Biserica le prețuiește și astăzi: dreptatea între oameni și evlavia înaintea lui Dumnezeu. Pământul este dat preoților pentru ca, având destul, să nu poftească sau să asuprească poporul. Greutățile și măsurile trebuie să fie cinstite, o singură măsură la cumpărare și la vânzare deopotrivă. Iar închinarea trebuie săvârșită cu o asemenea rânduială — intrând pe o poartă, ieșind pe alta, conducătorul stând la prag — încât nici un tumult să nu tulbure evlavia locului sfânt. Firul care străbate totul, în tâlcuirea lui Teodoret, este dreapta rânduială a închinării Bisericii și jertfa de împăcare adusă lui Dumnezeu pentru popor: o umbră, în anotimpurile și jertfele sale grijulii, a singurei Jertfe adevărate a lui Hristos.
Citește

Citire

Citește Iezechiel 45–46 — partea sfântă a pământului pusă deoparte, o margine pentru preoți; porunca dată conducătorilor: „Să vă fie de ajuns, conducătorilor lui Israel: lepădați nedreptatea și nenorocirea și faceți judecată și dreptate și îndepărtați asuprirea de la popor”; balanțele, greutățile și măsurile drepte, „o singură măsură la intrare și la ieșire”, korul și homerul și efa și siclul socotite cu exactitate; darurile pe care poporul le dă conducătorului „pentru nevoia jertfelor”, la sărbători și luni noi și sabaturi. Apoi capitolul patruzeci și șase: poarta de răsărit închisă șase zile și deschisă în ziua de sabat; conducătorul închinându-se la prag; arderile de tot ale sabaturilor și lunilor noi; rânduiala intrării și ieșirii — „dacă intră pe poarta dinspre miazănoapte, să iasă prin cea care privește spre miazăzi” — și locul pus deoparte pentru fierberea darurilor, „căci nu este îngăduit să se facă obișnuite lucrurile odată puse deoparte și sfințite”.
Studiu
Teodoret aude în darul pământului dat preoților un leac împotriva lăcomiei. Li se dau zeciuielile și pârga și o parte din pământ tocmai pentru ca, neavând lipsă de nimic, să nu se înfrupte din popor: să iubească ceea ce este drept, să nu dorească mai mult și să nu nedreptățească poporul, bucurându-se de îndestulare. Aceeași râvnă pentru dreptate cârmuiește greutățile și măsurile, care trebuie să fie cinstite în orice tranzacție. Iar întregul aparat al sărbătorilor și jertfelor este rânduit spre un singur scop — ca conducătorul, în numele poporului, să stea între ei și Dumnezeu: ca în sărbători și luni noi și sabaturi sfintele slujbe să fie împlinite de el și să împace pe Dumnezeu pentru popor. Aici vechea închinare își arată adevărata formă și limita sa. Ea arată dincolo de sine: împăcările zilnice și anuale cu viței și țapi, repetate anotimp după anotimp, sunt o lungă umbră aruncată de singura Jertfă ce va să vină, în care singur poporul este cu adevărat împăcat cu Dumnezeu. Biserica citește aceste rânduieli nu ca pe niște legi de recuperat, ci ca pe o prefigurare împlinită — dreapta rânduială a închinării care își află substanța la altarul creștin.
Considerați

Considerare

Capitolul patruzeci și șase este, mai presus de toate, o lecție despre rânduiala evlavioasă. Închinătorii nu trebuie să se învârtească fără noimă; ei intră pe o poartă și ies pe cea opusă, mișcându-se prin sanctuar într-un singur curent disciplinat. Teodoret enunță limpede scopul: ca intrând și ieșind cu rânduială, fără nici un tumult, să aducă închinare lui Dumnezeu. Iar marele preot este poruncit să fie de față la aceste solemnități dintr-un motiv pe care Biserica îl înțelege îndată: ca închinarea să aibă loc cu mai mare evlavie. Închinarea are o formă, iar forma slujește evlavia. Teodoret observă, de asemenea, păzirea lucrurilor sfinte: ceea ce a fost odată pus deoparte și sfințit nu trebuie scos afară și făcut obișnuit, ci păstrat și consumat în locul hotărât. Nimic din toate acestea nu este pedanterie de dragul ei. Este același instinct care a zidit pereții laterali ai templului ca nimeni să nu-l atingă fără grijă — convingerea că Dumnezeul cel sfânt este apropiat cu rânduială, cu evlavie și cu o linie clară între sacru și obișnuit. Închinarea dezordonată a unei inimi nepăsătoare nu este ceea ce arată această viziune.
Răspunde

Răspuns

Luați din aceste capitole două haruri de care Biserica mai are încă nevoie: dreptatea și evlavia. Preoților li s-a dat destul ca să nu poftească sau să asuprească; întreabă-te dacă nemulțumirea ta naște nedreptate — dacă dorința de mai mult te face să apuci, să tai colțuri sau să nedreptățești pe cineva mai slab. „Lepădați nedreptatea… și îndepărtați asuprirea de la popor.” Să vă fie de ajuns. Și cântărește-ți tranzacțiile cu măsuri cinstite: o singură măsură la cumpărare și la vânzare, un singur standard pentru tine și pentru alții, fără greutate dublă în sacul conștiinței tale. Apoi adu evlavie în închinarea adusă lui Dumnezeu. Suntem ispitiți să tratăm cele sfinte ca pe ceva obișnuit, să venim și să plecăm de la rugăciune ca de la orice treabă. Dar această viziune arată o închinare cu formă — o rânduială care slujește evlavia, o linie clară între cele sfințite și cele obișnuite. Cinstește acea linie. Apropie-te de Taine cu pregătire și evlavie, „ca închinarea să aibă loc cu mai mare evlavie”, și nu face obișnuite lucrurile pe care Dumnezeu le-a pus deoparte. Singura Jertfă a lui Hristos a venit; apropie-te de ea cu evlavie și cu o inimă dreaptă și nedespărțită.
Roagă-te

Rugăciune

Dumnezeule al dreptății și al sfintei rânduieli: Tu le-ai dat preoților Tăi destul ca să iubească ceea ce este drept și să nu nedreptățească poporul; să-mi fie și mie de ajuns și smulge din inima mea lăcomia care naște nedreptate, ca să lepăd asuprirea și să cântăresc toate tranzacțiile mele cu o măsură cinstită. Tu ai rânduit închinarea Ta ca poporul Tău, intrând și ieșind fără tumult, să-Ți aducă evlavie; învață-mă să mă apropii de Tine nu cu nepăsare, ci cu evlavie, păzind linia dintre sfânt și obișnuit, fără a face obișnuite cele pe care Tu le-ai sfințit. Multele jertfe ale vechii închinări erau o umbră; Tu ne-ai dat singura Jertfă adevărată, în care singur suntem împăcați. Dă-mi să mă apropii de ea cu o inimă dreaptă și nedespărțită, ca întreaga mea viață să fie o închinare adusă cu bună rânduială și cu evlavie. Căci Tu ești sfânt și locuiești în mijlocul poporului Tău, Hristoase Dumnezeul nostru, Căruia împreună cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →