Eterniseed › Curriculum › Geneza
Geneza 21-22 — cu Barnes
Deschidere
În această lecție extrasă din Notele lui Albert Barnes asupra Bibliei intrăm în relatarea sacră din Geneza 21 și 22. Aceste capitole urmăresc primii pași clari în împlinirea promisiunii legământului referitoare la sămânță, plasându-l pe Avraam sub cea mai severă încercare a vieții sale reînnoite. Expunerea măsurată a lui Barnes menține focalizarea pe credincioșia lui Dumnezeu și pe ascultarea care marchează omul justificat prin credință. Ascultăm cu atenție pe măsură ce narațiunea trece de la nașterea mult așteptată la porunca care testează dacă Avraam nu reține nimic de la Domnul.
Citește
Citire
Cu inimile pregătite, să citim Geneza 21 și 22 în întregime. Să luăm aminte la nașterea lui Isaac, la plecarea lui Agar și a lui Ismael, la legământul cu Abimelec și la călătoria spre Moria unde credința lui Avraam este pusă la încercare. Citim încet, observând fiecare cuvânt dumnezeiesc și fiecare act de ascultare tăcută consemnat de Duhul.
Studiu
Barnes deschide expunerea capitolului 21 prezentând nașterea lui Isaac potrivit promisiunii.
Aceasta precede, observăm, posedarea chiar și a unui cot de pământ și este cu mult anterioară intrării descendenților săi ca biruitori în țara făgăduinței. Geneza 21:1-8 Isaac se naște potrivit promisiunii și crește până la înțărcare. 'Domnul o vizitase pe Sara.' Este posibil ca acest eveniment să fi avut loc înainte ca perechea patriarhală să ajungă în Gherar. A vizita înseamnă a te apropia de o persoană pentru a o mustra sau a-i acorda o favoare. Domnul fusese credincios promisiunii Sale pline de har față de Sara. 'A făcut cum spusese.' Scopul vizitei fusese împlinit. La vremea potrivită ea naște un fiu, pe care Avraam, potrivit poruncii dumnezeiești, îl numește Isaac și îl taie împrejur în ziua a opta. Avraam avea acum o sută de ani și deci Isaac s-a născut la treizeci de ani după chemare. Sara și-a exprimat uimirea recunoscătoare în două versuri oarecum poetice.El trece apoi la încercarea supremă consemnată în capitolul 22.
Din ceasul în care a crezut în Domnul, trăsăturile asemănării sale cu Dumnezeu au strălucit tot mai mult prin întunericul firii sale căzute - libertatea hotărârii, sfințenia umblării, bunătatea mijlocitoare și afecțiunea părintească. Ultima pregătește calea pentru punctul cel mai înalt al asemănării morale. Versetele 1-19 Dumnezeu pune la încercare ascultarea fără rezerve a lui Avraam față de voia Sa. 'Dumnezeu.' Adevăratul, veșnicul și singurul Dumnezeu, nu vreun ispititor la rău, cum ar fi șarpele sau propriile sale gânduri. 'L-a ispitit pe Avraam.' A ispiti înseamnă inițial a încerca, a proba, a pune la încercare. Ține de demnitatea unei ființe morale să fie supusă unei probe morale. O astfel de încercare a voinței și a conștiinței este demnă atât de Dumnezeu, care încearcă, cât și de om, cel încercat. 'Singurul tău.' Singurul născut din Sara și moștenitor al promisiunii. 'Pe care îl iubești.' Un copil unic adună în jurul său toate afecțiunile inimii părintelui. 'Țara Moria.'Barnes consemnează apoi clipa intervenției dumnezeiești care oprește jertfa.
Trebuie să fi ajuns la concluzia că tatăl său împlinea în toate acestea voia lui Dumnezeu, deși acesta nu-i dăduse decât un indiciu îndepărtat că așa stăteau lucrurile. Avraam este cu totul serios în întreaga procedură. Geneza 22:11-14 În acest moment critic îngerul Domnului intervine pentru a împiedica jertfirea propriu-zisă. 'Nu-ți pune mâna pe băiat.' Aici avem dovada unei voci din cer că Dumnezeu nu acceptă jertfe omenești. Omul este moralmente necurat și deci nepotrivit pentru o jertfă. El nu este, în plus, în niciun sens o victimă, ci un vinovat osândit, pentru care victima trebuie să fie asigurată. Iar pentru o jertfă tipică ce nu poate înlătura, ci doar preînchipui jertfa eficace, omul nu este nici potrivit, nici necesar. Mielul fără pată, care nu suferă pedeapsă sau prelungit, este suficient ca simbol al adevăratei ispășiri. Intenția, așadar, în acest caz a fost de ajuns și s-a văzut acum că era reală.
Considerați
Considerare
Barnes încheie secțiunea marcând sfârșitul revelației principale date lui Avraam.
Cu al nouăsprezecelea verset al acestui capitol se poate spune că se încheie revelația principală a celei de-a treia Biblii date omenirii, la care restul acestei cărți este doar un apendice necesar. Ea include cele două Biblii sau revelații anterioare - cea a lui Adam și cea a lui Noe; și adaugă revelația specială a lui Avraam. Primele două se aplicau direct întregii rase; ultima se aplică direct lui Avraam și seminției sale ca mijloc al unei binecuvântări finale pentru întreaga rasă. Primele au revelat îndurarea lui Dumnezeu oferită tuturor, care era adevărul imediat necesar a fi cunoscut; ultima revelează mai clar sămânța prin care binecuvântările îndurării urmează a fi transmise tuturor și descrie etapa principală din viața spirituală a unui om al lui Dumnezeu. În persoana lui Avraam se desfășoară acel proces spiritual prin care sufletul este atras la Dumnezeu.
Răspunde
1. Cum întărește nașterea lui Isaac încrederea ta că Domnul împlinește fiecare cuvânt pe care l-a rostit?
2. În ce împrejurare prezentă te cere Domnul să nu reții nimic de la El?
3. Unde ai văzut pe Domnul asigurând un înlocuitor sau o cale înainte în clipa celei mai mari încercări?
Roagă-te
Tată milostiv, Te lăudăm pentru că Ți-ai împlinit promisiunea străveche în darul lui Isaac și pentru că ai oferit berbecul pe Moria ca prefigurare a Mielului mai mare. Întărește credința noastră ca să primim fiecare cuvânt rostit de Tine și să nu reținem nimic când ne chemi să ne încredem și să ascultăm. Prin Duhul Tău, dă-ne aceeași disponibilitate de a ne preda totul, odihnindu-ne în provizia împlinită a Seminței promise. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →