← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

O plângere pentru prinți: Răbdarea îndelungată a lui Dumnezeu

Ezechiel 19-20Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)22 min
Deschidere
Proorocul este îndemnat să înalțe un cântec de jale peste prinții lui Iuda cât timp ei mai trăiesc, căci căderea lor este deja scrisă. Fericitul Teodoret al Cirului aude în capitolul nouăsprezece încheierea amară a casei lui David: Ierusalimul leoaică ale cărei pui — ultimii regi — sunt târâți unul câte unul în lanțuri în Egipt și Babilon, iar vița regală, odinioară sădită lângă apă și înfloritoare, frântă în mânie și uscată de vântul arzător. Apoi, în capitolul douăzeci, o delegație de bătrâni vine 'să întrebe de Domnul', iar Dumnezeu refuză să le răspundă — nu din cruzime, ci pentru că ei vin să încerce oracolele Sale împotriva propriilor planuri, nu să asculte. Așadar, El poruncește proorocului să povestească întreaga istorie lungă a răzvrătirilor neamului: idolatrie învățată în Egipt, rânduielile date și disprețuite în pustiu, înălțimile zidite în pământul făgăduit. Prin toate acestea trece firul pe care Teodoret îi place să-l urmărească — răbdarea uimitoare a lui Dumnezeu, cruțând un popor necredincios de dragul numelui Său și adunând la sfârșit un cor apostolic care păzește legământul Său. Capitolul este un portret al răbdării pe care conștiința creștină o cunoaște bine, căci Dumnezeu este la fel de răbdător cu noi.
Citește

Citire

Citește Ezechiel 19–20 — plângerea, 'Pentru ce s-a făcut mama ta leoaică?'; puiul luat 'cu botniță în pământul Egiptului'; al doilea pui adus 'la împăratul Babilonului'; vița 'sădită lângă apă' care 'a fost frântă în mânie, aruncată pe pământ' și 'focul a mistuit-o'. Apoi capitolul douăzeci: bătrânii care vin să întrebe și cuvântul Domnului, 'Viu sunt Eu… nu vă voi răspunde'; istorisirea milei și a răzvrătirii din Egipt înainte — 'Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru… lepădați fiecare urâciunile ochilor voștri' și 'ei s-au răzvrătit împotriva Mea și nu au voit să asculte de Mine'; rânduielile 'pe care dacă le va face omul, va trăi prin ele'; răbdarea îndelungată 'ca numele Meu să nu fie defăimat deloc înaintea neamurilor'; și la urmă, 'Voi face să treceți sub toiag și vă voi aduce în numărul legământului'.
Studiu
De ce răspunde Dumnezeu răzvrătirii nu îndată cu sabia, ci cu o atât de îndelungă răbdare? Teodoret o marchează ca însăși pecetea caracterului dumnezeiesc, înscrisă în însăși istorisire: Atunci el învață filantropia și răbdarea îndelungată cu care, exercitându-le, El rânduiește firea oamenilor. Chiar când Israel L-a provocat în Egipt, El a oprit lovitura imediată de dragul numelui Său printre neamuri: dar deoarece erau numiți poporul Meu, nu am cerut pedeapsă de la ei în fața vrăjmașilor lor. Iar legile pe care le-a dat nu au fost niciodată poveri de dragul lor, ci daruri de viață — Teodoret insistă asupra acestui lucru: legile erau dătătoare de viață. Dumnezeul care refuză să răspundă bătrânilor nesinceri este același Dumnezeu care a petrecut generații întregi plănuind viața pentru un popor care nu o vrea; refuzul din capitolul douăzeci nu este eșecul răbdării Sale, ci cinstea ei sobră.
Considerați

Considerare

În ciuda întunericului plângerii, lunga istorisire nu se sfârșește în deznădejde. Când Dumnezeu promite să-Și aducă poporul 'în numărul legământului' și să-i curețe pe răzvrătiți, Teodoret privește dincolo de întoarcerea din Babilon spre o adunare mai mare — Biserica chemată din toate neamurile: Prin acestea el a însemnat atât corul apostolic cât și pe cei care prin ei au crezut propovăduirea dumnezeiască. Și arată cum mustrarea însăși este menită să lucreze pocăință, nu doar pedeapsă. Când Dumnezeu prevestește că poporul mustrat va fi 'înțepat în fețele lor' pentru căile lor rele, Teodoret citește aceasta ca zorii adevăratei căințe, clipa în care conștiința se trezește: Căci cunoașterea păcatului este începutul rușinii; de aceea, când conștiința înțeapă, obișnuim să ne lovim fruntea. Iată din nou pe medicul antiohian al sufletelor: rușinea nu este sfârșitul lucrului, ci începutul vindecării, căci un suflet nu poate jeli un păcat pe care nu l-a văzut mai întâi. Întregul capitol sumbru se îndreaptă, în cele din urmă, spre un popor care vine în sine și un legământ care îl adună acasă.
Răspunde

Răspuns

Măsoară-ți propria viață după această lungă istorisire a răbdării. De câte ori a răbdat Dumnezeu cu tine — păcatele Egiptului tău, răzvrătirile pustiei tale, înălțimile pe care le-ai zidit chiar după ce mila Sa te-a adus în pământ? Răbdarea Sa îndelungată nu este slăbiciune sau indiferență; este filantropia cu care El rânduiește firea oamenilor, cruțându-te și așteptând întoarcerea ta. Nu abuza de ea, precum au făcut bătrânii, venind să-L întrebe pe Dumnezeu doar ca să-I măsoare cuvântul după propriile planuri; vino mai degrabă ca să asculți. Și învață lecția sfârșitului capitolului: cunoașterea păcatului este începutul rușinii, iar rușinea, primită cum se cuvine, este începutul vindecării. Nu fugi de conștiința care te înțeapă și te îndeamnă să-ți lovești fruntea — acea înțepătură este harul la lucru, trezindu-te la un păcat pe care trebuie să-l vezi înainte de a putea fi vindecat. Apoi lasă-te adunat în numărul legământului, printre corul apostolic care păzește cuvântul Său.
Roagă-te

Rugăciune

O, Dumnezeule al răbdării nemăsurate, care rânduiești firea oamenilor cu răbdare și filantropie și ai răbdat cu mine prin Egiptul meu și pustia mea și toate înălțimile pe care le-am ridicat împotriva Ta: mărturisesc că de prea multe ori am venit la Tine precum au venit bătrânii, ca să întreb fără intenția de a asculta. Iartă-mă și nu mă lăsa să abuzez de răbdarea Ta. Dă-mi cunoașterea păcatului meu care este începutul rușinii și lasă ca acea sfântă rușine să devină începutul vindecării mele; când conștiința mă înțeapă, nu mă lăsa să fug, ci să-mi lovesc fruntea și să mă întorc. Trece-mă sub toiagul Tău dacă trebuie să fiu mustrat, dar adu-mă în numărul legământului Tău, printre corul apostolic și toți cei care prin propovăduirea lor au crezut; căci legile Tale sunt dătătoare de viață și nu dorești moartea mea. Ție, Hristoase Dumnezeul nostru, cu Tatăl și cu Duhul cel prea-sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →