← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ezechiel

Marele Cedru Doborât: Mândria Adusă în Groapă

Ezechiel 31-32Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed)22 min
Deschidere
Oracolele împotriva neamurilor ating punctul culminant în două mari imagini ale mândriei aduse în groapă. În capitolul treizeci și unu Dumnezeu îl întreabă pe Faraon: 'Cui te asemeni în măreția ta?' — și răspunde cu o pildă despre un cedru înalt în Liban, mai frumos decât orice pom din grădina lui Dumnezeu, cu vârful printre nori, neamurile cuibărindu-se în ramurile sale — apoi doborât și aruncat la pământ, ca nici un pom de lângă ape să nu se mai înalțe astfel. Fericitul Teodoret al Cirului citește cedrul mai întâi despre regii asirieni și babilonieni, dar apoi, împreună cu Părinții Răsăriteni, despre însuși distrugătorul de obște, diavolul — creat frumos și bun, care s-a ridicat împotriva Făcătorului său și a visat să fie Dumnezeu, și a fost dat spre pieire în mâinile 'Prințului neamurilor', pe care Teodoret îl numește direct Cuvântul Unuia-Născut al lui Dumnezeu, Domnul Hristos. În capitolul treizeci și doi balaurul Faraon este scos în plasa lui Dumnezeu și așezat printre uciși în locuința morților, unde cei odinioară înfricoșători află că moartea desființează orice stăpânire. Iar întregul lung discurs se încheie nu în deznădejde, ci într-o chemare: lepădați inima necircumcisă și primiți tăierea împrejur a Duhului Preasfânt.
Citește

Citire

Citiți Ezechiel 31–32 — pilda cedrului: 'Iată, Asirianul era un cedru în Liban… vârful lui era printre ramurile dese… apele l-au făcut mare'; pomii din grădina lui Dumnezeu invidiindu-i frumusețea; și apoi, 'pentru că te-ai înălțat în înălțime… de aceea l-am dat în mâna celui puternic dintre neamuri', doborât la pământ, neamurile plecate din umbra lui, adus în groapă. Apoi capitolul treizeci și doi: bocetul peste Faraon, 'tu ești ca un balaur în mări', prins în plasa lui Dumnezeu și scos cu cârligul Său, aruncat pe pământ pentru fiare și păsări; cerurile întunecate deasupra lui; și lunga coborâre în 'părțile de jos ale pământului' printre cei necircumciși — Asur, Elam, Meșec și Tubal, Edom, prinții nordului — toate odinioară înfricoșătoarele 'coborâte în iad cu armele lor de război', purtându-și rușinea în groapă.
Studiu
Înălțimea cedrului a fost pieirea lui. Teodoret notează că însăși irigarea a o sută de neamuri supuse, care a făcut pomul mare puternic, a devenit pământul mândriei sale: Aceasta a devenit pentru el o pricină de trufie și mândrie. Dar el nu lasă pilda să rămână doar la un rege pământesc. Privind mai de aproape, găsește zugrăvit aici pe cel dintâi și cel mai mare dintre cei mândri — diavolul, făcut frumos și înălțat printre puterile fără trup, care și-a întors slava în răzvrătire: s-a ridicat împotriva Celui ce l-a creat și i-a dat atâta frumusețe și putere, și a căzut, după ce a cugetat la tiranie și a visat să fie Dumnezeu. Și în mâna cui este dat acest distrugător? Teodoret răspunde cu nota hristologică deplină a tradiției răsăritene — 'Prințul neamurilor' în ale cărui mâini este dat marele pom nu este altul decât Hristos: Dar cine este acest prinț al neamurilor, dacă nu Cuvântul Unuia-Născut al lui Dumnezeu, Domnul Hristos. Cedrul care a întins mâna spre nori este doborât de însuși Domnul neamurilor pe care le-a disprețuit — și astfel chipul a toată mândria este smerit de smerenia Cuvântului întrupat.
Considerați

Considerare

În capitolul treizeci și doi balaurul Faraon întâlnește același sfârșit ca și cedrul. Teodoret vede pe proroc acuzându-l din nou de singurul păcat-rădăcină: Îl acuză și pe acesta de trufie și mândrie, și spune că a imitat mândria balaurului care este în mare. Dumnezeu își aruncă plasa peste el și îl scoate ca pe un pește, și apoi vine lunga, sobră procesiune în groapă — neamurile puternice de odinioară, Asiria și Elam și celelalte, care 'au pricinuit groază în pământul celor vii', acum zăcând printre cei necircumciși, săbiile lor așezate nefolositoare sub capetele lor. Teodoret scoate în evidență marele adevăr egalizator: în mormânt, toată spaima împărăției se risipește — Căci odată cu moartea s-a desființat și frica de stăpânire. Totuși nu ne lasă doar contemplând morminte. Întregul arc al oracolelor împotriva neamurilor mândre se îndoaie, în cuvintele sale de încheiere, spre o chemare adresată nouă — ca să nu împărtășim soarta celor necircumciși cu inima, ci să primim curățirea lăuntrică pe care a vestit-o Apostolul: Am fost învățați că tăierea împrejur a inimii este îndepărtarea păcatului și tăierea mișcărilor rele ale minții. Cedrul este doborât și balaurul scos ca noi, avertizați, să tăiem mândria noastră înainte ca ea să ne aducă în groapă.
Răspunde

Răspuns

Stai înaintea cedrului doborât și învață ce costă înălțimea pentru cei mândri. Însuși darurile care ne ridică — succesul, abilitatea, respectul altora, 'apele' avantajului care ne fac mari — devin 'o pricină de trufie și mândrie' în clipa în care uităm cine le-a dat, și cu cât pomul este mai înalt, cu atât căderea lui este mai grea. Cel mai mare dintre toți cei mândri, diavolul însuși, a fost frumos prin creație și a căzut visând la dumnezeire; nu-l urma pe acea cale. Adu-ți aminte, de asemenea, unde ajung în cele din urmă orice împărăție și orice laudă: în groapă, unde 'frica de stăpânire' se desființează și groaza celor puternici ajunge la nimic. Spaima pe care ți-o construiești în jurul tău, puterea pe care o apuci, nu te vor urma dincolo de mormânt. Așadar fă singurul lucru pe care ni-l lasă Teodoret: cât mai este timp, primește 'tăierea împrejur a inimii' — lasă Duhul să taie mândria moartă și mișcările rele ale minții tale. Fii smerit acum, de bunăvoie, prin har, mai degrabă decât să fii adus jos la urmă printre cei necircumciși. Prințul neamurilor care a doborât marele cedru este de asemenea Mântuitorul care ridică pe cei smeriți.
Roagă-te

Rugăciune

O, Hristoase Dumnezeul nostru, Prinț al neamurilor și Cuvânt Unuia-Născut, în ale cărui mâini a fost dat marele distrugător și prin care este doborât orice cedru mândru: smerește în mine înălțimea care devine pricină de trufie, ca nu cumva înseși darurile bunătății Tale să devină pieirea mea. Să nu fac, ca diavolul care a fost frumos prin creație, să mă ridic împotriva Făcătorului meu sau să visez a fi mai mult decât o făptură; și să nu uit că vine ziua când frica de orice stăpânire se desființează în mormânt, și groaza celor puternici ajunge la nimic. Cât mai este încă timp, lucrează în mine tăierea împrejur a inimii prin Duhul Tău Preasfânt — îndepărtarea păcatului și tăierea oricărei mișcări rele a minții mele — ca să nu fiu așezat printre cei necircumciși în groapă, ci ridicat printre cei smeriți pe care Tu îi înalți. Tu ai doborât cedrul și ai scos balaurul; doboară acum mândria mea și înalță sufletul meu ca să Te proslăvească. Ție, o, Hristoase, împreună cu Tatăl și cu Duhul Preasfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

Comentariu la Vechiul Testament al Fericitului Teodoret al Cirului (tradus din greaca de domeniu public de Eterniseed) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →