← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Exodul

Exodul 7-8 — cu Ioan Calvin

Exodul 7-8Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Exodul 7-8 deschide o fereastră spre puterea suverană a lui Dumnezeu în mijlocul răzvrătirii omenești. Pe măsură ce Moise și Aaron stau înaintea lui Faraon, Calvin urmărește modul în care autoritatea divină înfruntă inimile împietrite și puterile înșelătoare. Expunerea sa atentă descoperă dreptatea lui Dumnezeu în judecată și îndurarea față de poporul Său. Prin aceste evenimente străvechi întrevedem același Dumnezeu care stăpânește astăzi, chemându-ne să ne încredem în Cuvântul Său chiar atunci când împotrivirea pare copleșitoare. Perspectivele lui Calvin ne îndrumă să vedem dincolo de suprafața minunilor lucrarea mai adâncă a Duhului lui Dumnezeu.
Citește

Citire

Întoarce-te acum la capitolele 7 și 8 din Exod. Ascultă cum Domnul îi trimite pe Moise și Aaron să-l înfrunte pe Faraon cu semne și minuni. Observă refuzurile repetate, împietrirea inimii regelui și dezlănțuirea plăgilor asupra Egiptului. Lasă narațiunea să te atragă în tensiunea dintre porunca divină și rezistența omenească, pregătindu-ți inima pentru studiul care urmează.
Studiu
Calvin începe prin a examina declarația lui Dumnezeu că El va împietri inima lui Faraon. 3. Și voi împietri. Deoarece expresia este oarecum aspră, mulți comentatori, după cum am spus mai înainte, se străduiesc s-o îmblânzească. De aceea unii iau cuvintele împreună: „Voi împietri inima lui Faraon prin înmulțirea semnelor Mele”; ca și cum Dumnezeu ar arăta cauza exterioară a îndărătniciei sale. Dar Moise a declarat deja și va repeta mai târziu că inima regelui a fost împietrită de Dumnezeu și în alte feluri decât prin lucrarea minunilor. Cât despre înțelesul cuvintelor, nu mă îndoiesc că, prin prima propoziție, Dumnezeu a înarmat inima slujitorului Său cu fermitate, ca să reziste cu îndrăzneală perversității tiranului; apoi îi amintește că are leacul în mână. Astfel, deci, socotesc că acest pasaj trebuie tradus: „Eu voi împietri, într-adevăr, inima lui Faraon, dar voi înmulți semnele Mele”; ca și cum ar fi spus: împietrirea lui nu va fi un obstacol pentru tine, căci minunile vor fi de ajuns ca s-o biruiască. În același sens, adaugă îndată după aceea: „Chiar dacă Faraon nu te va asculta, totuși voi pune mâna Mea”; căci astfel, după părerea mea, conjuncțiile trebuie rezolvate în mod adversativ. Nu resping cu totul interpretarea altora: „Voi împietri inima lui Faraon, ca să înmulțesc semnele Mele”; și: „El nu te va asculta, ca să pun mâna Mea”. Și, de fapt, Dumnezeu a voit ca Faraon să se împotrivească cu îndărătnicie lui Moise, pentru ca eliberarea poporului să fie mai evidentă. Nu este nevoie, totuși, să discutăm pe larg modul în care Dumnezeu împietrește pe cei osândiți, de câte ori apare această expresie. Să ținem cu tărie ceea ce am observat deja, că sunt niște speculatori săraci cei care o raportează la o simplă permisiune goală; pentru că dacă Dumnezeu, prin orbirea minților sau prin împietrirea inimilor, aplică o pedeapsă meritată celor osândiți, El nu numai că le permite să facă ceea ce le place, ci execută de fapt o judecată pe care o știe dreaptă. De aici rezultă și că El nu numai că retrage harul Duhului Său, ci îi predă pe Satana pe aceia pe care îi știe vrednici de orbire a minții și de îndărătnicie a inimii. Între timp, recunosc că vina fiecărui rău stă la oameni înșiși, care se orbesc de bunăvoie și, cu o îndărătnicie care seamănă cu nebunia, sunt împinși sau mai degrabă se aruncă în păcat. Am arătat, de asemenea, pe scurt ce calomniatori josnici sunt aceia care, pentru a trezi rea-voință împotriva noastră, pretind că Dumnezeu este astfel făcut autor al păcatului; deoarece ar fi un act de prea mare absurditate să evaluăm judecățile Sale ascunse și de neînțeles după măsura mică a propriei noastre înțelegeri. Oponenții acestei doctrine amestecă în mod nechibzuit și necugetat două lucruri diferite, deoarece împietrirea inimii este păcatul omului, dar împietrirea inimii este judecata lui Dumnezeu. El propune din nou aici judecățile Sale mari, pentru ca israeliții să aștepte cu minți îngrijorate și atente modul Său măreț și minunat de lucrare. Calvin reflectă apoi asupra ascultării și vârstei înaintate a lui Moise și Aaron. 6. Și Moise și Aaron au făcut. Nu pentru a se lăuda relatează Moise ascultarea sa; ci, după ce a mărturisit cu sinceritate ezitarea sa, relatează acum că el și fratele său au avut mai mult curaj pentru împlinirea slujbei lor. Între timp arată că el, ca și fratele său, a fost slujitorul lui Dumnezeu și că nu a adus el însuși nici hărnicie, nici talent, nici sfat, nici îndemânare, ci a ascultat pur și simplu de Dumnezeu. Totuși, din exemplul lor trebuie să învățăm că, după cum nu putem începe nimic decât ceea ce prescrie Dumnezeu, tot așa trebuie să urmăm cu ascultare și fără obiecție tot ceea ce El poruncește. Ceea ce urmează despre vârsta lor este menit ca amplificare; deoarece nu era un caz obișnuit, ținând seama de răceala și greutatea firească a bătrâneții, ca doi octogenari să se angajeze activ într-o însărcinare atât de dificilă. Căci nu consimt la părerea celor care socotesc că demnitatea lor a fost sporită de vârstă. Recunosc că vârsta este venerabilă; dar Moise avea cu totul alte vederi, și anume că, excluzând toate mijloacele omenești, să slăvească slava lui Dumnezeu, care a săvârșit o lucrare atât de mare prin oameni care slăbeau și erau istoviți de vârstă. Căci, deși vigoarea lor era încă neatinsă, bătrânețea i-ar fi putut face timizi și ar fi putut, de asemenea, să-i umple pe popor de neliniște, când vedeau că conducătorii lor nu numai că erau de vârstă înaintată, ci chiar firește aproape de mormânt. Despre confruntarea cu Faraon și toiagul, Calvin scrie: 8. Și Domnul a vorbit. Nu este de mirare că Moise repetă adesea același lucru, pentru că a scris pentru persoane cu minți grosolane și încețe. Dar nouă ne se cuvine, ca să nu fim dezgustați de stilul său simplu și popular, să examinăm cu sârguință cât de puțin suntem înclinați să fim ageri și serioși în considerarea lucrărilor lui Dumnezeu. Fără îndoială, aici este relatat ceea ce am auzit deja despre schimbarea toiagului în șarpe, cu excepția faptului că ne spune acum că minunea care fusese săvârșită mai înainte în pustiul Madian și apoi în Egipt, în fața poporului, a fost săvârșită încă o dată înaintea lui Faraon. Mai mult, deducem de aici că, la cererea lui Faraon, slujitorii lui Dumnezeu și-au dovedit și și-au mărturisit chemarea; și, prin urmare, că îndărătnicia lui era cu atât mai puțin scuzabilă, deoarece a disprețuit puterea lui Dumnezeu arătată atât de evident. Căci aceasta este obiceiul necredincioșilor, să ceară dovezi ale puterii lui Dumnezeu, pe care totuși să le poată discredita — nu că ei disprețuiesc în mod declarat pe Dumnezeu, ci pentru că nelegiuirea lor ascunsă îi îndeamnă să caute subterfugii. Mesajul este neplăcut și plin de ceea ce este supărător pentru regele mândru; și pentru că nu îndrăznește să refuze direct pe Dumnezeu, inventează un pretext plauzibil pentru refuzul său, cerând o minune; iar când aceasta este săvârșită, caută și mai adânc locuri de ascundere, după cum vom percepe foarte curând. Deoarece, deci, era sigur că el nu va da ascultare de bunăvoie poruncii divine și nu se va supune înainte de a fi convins în mod minunat, Dumnezeu îi înzestrează pe slujitorii Săi cu o mărturie notabilă și sigură a puterii Sale. Mai mult, schimbarea cârjei sau a toiagului de păstor în șarpe avea acest scop, și anume ca înfățișarea umilă și rustică a lui Moise să nu fie disprețuită. Căci (deoarece regii obișnuiesc să se înalțe foarte mult) Faraon ar fi putut râde de îndrăzneala lui Moise și Aaron, care, uitând, după cum părea, de condiția lor, se puneau în conflict cu toată puterea Egiptului; dar Faraon a știut, deși ei nu trebuiau să fie temuți pentru înfățișarea lor strălucită și nu aveau nimic măreț în ei, că totuși nu erau lipsiți de ajutor sigur și puternic, când a văzut șarpele ieșind din toiag. Într-un cuvânt, Dumnezeu a mărturisit că puterea Sa este ascunsă sub slăbiciunea slujitorilor Săi, astfel încât în orice vreme să-i poată face temuți celor mai mari monarhi pe aceia care altfel sunt ca niște vase de lut. Nu îmi este clar de ce lui Aaron i s-a poruncit să arunce toiagul mai degrabă decât lui Moise, decât, poate, pentru că Dumnezeu a voit în mod intenționat să smerească mândria regelui arogant, când nu a binevoit să-și exercite puterea prin mâna slujitorului Său superior, ci a folosit doar pe cel inferior. Prin urmare, cu referire la această slujire, toiagul lui Dumnezeu și al lui Moise este numit acum toiagul lui Aaron. Astfel Pavel se laudă cu Evanghelia sa, slujba de predicare pe care știa că i-a fost încredințată. (Romani 16:25 și 2 Timotei 2:8.)
Considerați

Considerare

Calvin ia în considerare chemarea lui Faraon către magicieni și consecințele acesteia. 11. Atunci Faraon a chemat și el. Nelegiuirea tiranului, care mai înainte zăcea ascunsă în adâncurile inimii sale, izbucnește acum; când nu ezită să intre în luptă cu Dumnezeu. Căci fusese instruit îndeajuns în puterea minunată a lui Dumnezeu, dacă nelegiuirea sa nu l-ar fi împins înainte în nebunie disperată. Cerând un semn, a crezut (după cum am spus mai înainte) că va avea o cauză justă pentru a-l disprețui pe Moise; căci cei răi se încred că pot face orice cu impunitate, dacă Dumnezeu nu ar apărea în mod deschis din cer ca să-i oprească; dar, pentru că perversitatea inflexibilă stăpânește cu totul inimile lor, ei nu ezită să se împotrivească puterii manifeste a lui Dumnezeu. Astfel, răutatea lui Faraon i-a orbit ochii, încât, văzând lumina, n-a văzut-o; dar, deși convins, totuși a căutat întuneric ca să ascundă de el vederea luminii. A primit, prin urmare, răsplata dreaptă a unei asemenea aroganțe nelegiuite și diavolești, când a fost înșelat de scamatoriile propriilor săi magicieni. Acesta este un exemplu de mare folos și demn de a fi notat; prin care suntem, mai întâi de toate, învățați că cei răi, oricât de dispoziție de a fi învățați ar putea să-și asume, rămân înăuntru răzvrătiți și îndărătnici; și, mai mult, că ei nu sunt doar înclinați spre eroare, ci sunt purtați cu ardoare spre ea cu toată inima. Acest viciu nu este întotdeauna vizibil la fiecare individ; dar când Dumnezeu le aduce lumina Sa mai aproape, este ușor detectat și se trădează. Câți, în zilele noastre, printre papistași, sunt urmași ai superstițiilor rele sub pretextul simplității? Atâta timp cât, sub masca ignoranței, se înșală pe ei înșiși și pe alții, par demni de milă; dar, de îndată ce adevărul strălucește, ei demonstrează dragostea lor pentru imposturile prin care pier și încântarea lor în minciuni. Negreșit (după cum spune Pavel) ei „n-au primit dragostea adevărului”. (2 Tesaloniceni 2:10.) Suntem surprinși că Faraon cheamă pe magicieni, ca să îndepărteze de la el simțirea puterii lui Dumnezeu? Ca și cum nu ar exista mulți în vremea aceasta care își angajează anumiți certăreți nelegiuiți, ale căror cuvinte fascinante și frumoase să-i facă să se amețească în erorile lor. Este demn de remarcat faptul că ei sunt numiți cu cinste „înțelepți” prin curtoazie, deși nu erau decât inventatori de înșelăciune și lipsiți de învățătură sănătoasă. Căci, deși astronomia înflorea printre ei și studiul artelor liberale era cultivat, totuși reiese din context că ei erau dedicați multor imaginații prostești, ba chiar că toată știința lor degenerată nu era decât deșertăciune. Căci mksphym, makshephim, și chrtmym, chartumim, sunt numele artelor superstițioase; primul însemnând scamatori sau cei care înșală ochii și simțurile prin vrăjitoriile lor; dar cel din urmă este folosit pentru cei care aruncă horoscoape, spunând norocul oamenilor prin horoscop și prevestind prin aspectul stelelor. Prin urmare, deși magicienii egipteni se abătuseră de la filozofia autentică, ei păstrau totuși numele de „înțelepți”, ca să obțină credit pentru amăgirile lor: după cum diavolul, pentru a-și însuși slava lui Dumnezeu sau pentru a se schimba într-un înger al luminii, obișnuiește să-și ascundă minciunile prin titluri plauzibile. Fără îndoială, Faraon a căutat, ca într-un caz de nedumerire, să-l examineze mai sigur prin comparație; dar totuși nu pentru alt motiv decât să-și ascundă nelegiuirea sub o nouă acoperire. Cuvântul lht, lahat, deși înseamnă în mod propriu lama unei săbii, este folosit aici pentru vrăjitorie. Socotesc, totuși, că se înșală cei care atribuie motivul pentru aceasta faptului că ei își exercitau vrăjitoriile printr-o sabie sau printr-o armă similară. Mai degrabă desemnează metaforic mișcarea versatilă prin care magicienii prezintă un lucru pentru altul; căci înseamnă în mod propriu „o flacără”. Această răzbunare aspră și teribilă asupra lui Faraon ar trebui să ne inspire groază, ca nu cumva, în ura noastră față de adevăr, să căutăm după amăgiri. Căci aceasta este o profanare intolerabilă, dacă în mod intenționat dorim să pervertim distincția dintre adevăr și minciună. Prin urmare, nu este de mirare dacă Dumnezeu îi aruncă în cel mai adânc întuneric al erorii pe aceia care își închid ochii în fața luminii prezentate lor; și dacă îi predă pe aceia ca să fie ucenicii lui Satana, care refuză să-L asculte ca pe Stăpânul lor.
Răspunde

Răspuns

Unde simți că propria ta inimă rezistă Cuvântului clar al lui Dumnezeu? Cum te provoacă sau te mângâie perspectiva lui Calvin despre împietrirea divină? În ce domeniu al vieții ești chemat să asculți în ciuda faptului că te simți slab sau necalificat?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne Suveran, care Ți-ai arătat puterea Ta atotputernică în semnele săvârșite împotriva lui Faraon și a zeilor Egiptului, supune inimile noastre prin Duhul Tău, ca să nu ne împotrivim Cuvântului Tău așa cum a făcut el. Prin harul lui Hristos, întărește credința noastră în promisiunile legământului Tău, ca fiecare semn al suveranității Tale să ne adâncească încrederea, mai degrabă decât să nască o și mai mare necredință. Păzește-ne de adăposturi false și ațintește-ne ochii asupra răscumpărării împlinite doar în Fiul Tău. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →