Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 11 — cu Simeon
Deschidere
În cadențele măsurate ale căii de mijloc, Horae Homileticae a lui Charles Simeon deschide al unsprezecelea capitol din Ioan cu lumina constantă a expunerii evanghelice. De-a lungul discursurilor succesive, marele predicator zăbovește la Betania, urmărind cum Domnul care este învierea și viața întâlnește atât mormântul, cât și inima îndurerată. Lecția de astăzi îl urmează pe Simeon în timp ce el expune auto-revelația Mântuitorului, necesitatea credinței și lacrimile care dezvăluie compasiunea divină, invitându-ne să primim aceeași cuvântare pe care a auzit-o odinioară Marta.
Citește
Citire
Să dăm acum ascultare narațiunii sacre însăși. Într-un singur capitol, Evanghelistul ne înfățișează boala, moartea și învierea lui Lazăr, împreună cu lacrimile lui Isus și întrebarea cercetătoare adresată Martei. Să citim întregul pasaj cu încetineală, îngăduind scenelor să se desfășoare fără grabă, pentru ca cuvintele lui Hristos să vorbească direct conștiinței și inimii.
Studiu
Simeon începe prin a expune declarația Domnului nostru despre Sine.
Aceea parte care se referă la Sine — Marta, conformând-se cu opinia predominantă a evreilor, și-a exprimat așteptarea unei învieri generale în ziua de pe urmă, Isus îi spune: „Eu sunt învierea” — [Domnul nostru, în natura Sa divină, poseda atotputernicia în mod necesar și de Sine. În capacitatea Sa mijlocitoare, El a fost învestit cu ea de Tatăl Său, potrivit planului stabilit în sfaturile divine. Aceluia care se angajase să procure mântuire pentru o lume căzută i s-a delegat toată puterea necesară pentru deplina împlinire a acelei slujbe. Restabilirea poporului Său la o viață nouă și cerească după moarte era esențială pentru mântuirea lor completă: aceasta i-a fost deci încredințată [Notă: Ioan 5:21 ; Ioan 5:25-29 .]; și El a declarat atât că va împlini această mare lucrare [Notă: Ioan 6:39-40 .], cât și a dat o arvună a împlinirii ei prin învierea Sa din morți [Notă: Ioan 10:18 . 1 Corinteni 15:20 .].El dezvăluie apoi înțelesul lui Hristos ca viață.
] „Eu sunt viața” — [În acest termen, Domnul nostru merge mai departe decât în primul și afirmă că, precum este autorul și primele roade ale învierii, tot așa este El însuși principiul vieții prin care trăiește poporul Său. Aceasta ar putea fi într-adevăr dedusă din multe expresii figurative ale Scripturii, care Îl înfățișează ca izvor al vieții pentru tot poporul Său [Notă: Ioan 15:1 . Efeseni 4:15-16 .]: dar nu suntem lăsați să adunăm un adevăr atât de important doar din pilde; el este afirmat frecvent în termeni cei mai limpezi: El este un duh dătător de viață [Notă: 1 Corinteni 15:45 .], care trăiește în noi [Notă: Ioan 14:6 ; Ioan 6:57 și Galateni 2:20 .], și este însăși viața noastră [Notă: Coloseni 3:4 .].Simeon insistă apoi asupra necesității credinței pentru a primi aceste făgăduințe.
] Nu trebuie totuși să omitem descrierea celor cărora li se fac aceste făgăduințe — [De două ori, în aceste puține cuvinte, binecuvântările sunt limitate la credincioși: nu pentru că Domnul nostru disprețuiește faptele bune, sau pentru că ele nu vor fi răsplătite; ci pentru că nu putem face nicio faptă bună dacă nu primim mai întâi putere de la Hristos prin credință [Notă: Ioan 15:5 .]; și pentru că, dacă am obține viața prin fapte, am avea de ce să ne lăudăm înaintea lui Dumnezeu: iar Dumnezeu a hotărât ca niciun trup să nu se laude în prezența Sa și ca noi să ne lăudăm doar în Domnul [Notă: Romani 3:27 . Efeseni 2:8-9 . 1 Corinteni 1:29-31 .]. Nu trebuie uitat niciodată că Dumnezeu a făcut să locuiască toată plinătatea în Fiul Său, Isus Hristos [Notă: Coloseni 1:19 .]; și că noi trebuie, printr-un exercițiu continuu al credinței, să primim din acea plinătate har după har [Notă: Ioan 1:16 .]. Prin credință trăim [Notă: Galateni 3:11 .El apasă interogația ascuțită care urmează declarației.
], stăm [Notă: 2 Corinteni 1:24 .], umblăm [Notă: 2 Corinteni 5:7 .], suntem mântuiți [Notă: Galateni 2:16 .]: într-un cuvânt, „Dumnezeu ne-a dat viață veșnică; dar această viață este în Fiul Său: deci cine are pe Fiul are viața; iar cine nu are pe Fiul lui Dumnezeu nu are viața [Notă: 1 Ioan 5:11-12 .].”] Interogația ascuțită cu care Domnul nostru a încheiat această adresare către Marta ne îndrumă cum să folosim acest subiect: ea ne sugerează, 1. Că toate persoanele, oricât de eminente în mărturisirea lor sau hotărâte în caracterul lor, trebuie „să se cerceteze dacă sunt în credință” — [I s-a pus această întrebare uneia pe care o știa a fi o ucenică smerită și credincioasă: cu atât mai mult trebuie ca noi, care avem un caracter mai îndoielnic, să o considerăm adresată nouă; „Crezi tu aceasta?” Crezi tu că Hristos este singurul izvor al vieții; și că nu există altă cale de a primi viață de la El decât prin credință?
Considerați
Considerare
Simeon arată cum credința în această mărturie răspunde necazurilor vieții și temerilor morții.
Că credința în această mărturie este antidotul cel mai eficace împotriva necazurilor vieții sau a temerilor morții — [Dacă Marta ar fi simțit deplina influență a acestor adevăruri, și-ar fi potolit durerile, sub convingerea că pierderea ei era câștigul fratelui ei; și că, dacă fratele ei nu ar fi fost readus la viață, ea l-ar fi întâlnit curând într-o lume mai bună. Astfel, în orice stare, considerarea acestor adevăruri ne va aduce și nouă o mângâiere de nespus: căci dacă credem în Hristos și avem prin El stăpânirea vieții duhovnicești și perspectiva vieții veșnice, ce pricină putem avea să ne plângem; ce pricină să ne temem? Lumea va fi lipsită de atracțiile ei, iar moartea de spaimele ei.El încheie îndrumând sufletul către Hristos ca Mare Preot milostiv înaintea căruia poate fi întinsă orice durere.
Fie ca păcatele voastre să pară de o enormitate mai mult decât obișnuită, din pricina împrejurărilor în care au fost săvârșite: vă veți descuraja oare? Fiți siguri că Acela care a plâns peste Ierusalimul ucigaș [Notă: Luca 19:41-42 .] nu și-a pierdut deloc compasiunea, ci este deopotrivă gata să-Și exercite mila față de voi. El este numit pe drept „Mângâierea lui Israel”: și, dacă Îl căutați, va fi găsit de voi: chiar dacă ați fi morți, tot veți trăi: și dacă veți crede cu adevărat în El, veți vedea cu siguranță slava lui Dumnezeu [Notă: ver. 25, 40.].”
Răspunde
Răspuns
1. În ce împrejurări actuale sunt ispitit să mă îndoiesc că Hristos este atât înviere, cât și viață?
2. Cum ar putea un exercițiu mai deliberat al credinței în El să-mi schimbe răspunsul la durere sau pierdere?
3. În ce mod concret în această săptămână pot aduce o anumită durere sau păcat Marelui Preot care a plâns la Betania?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Isuse, care ești însuți învierea și viața, dă-ne harul să credem cuvântul Tău fără rezervă. Când durerea întunecă locuințele noastre și moartea pare să aibă ultimul cuvânt, amintește-ne că Tu ții cheile morții și ale iadului. Lasă lacrimile Tale de la mormântul lui Lazăr să ne asigure că ești atins de simțirea slăbiciunilor noastre. Întărește credința noastră, ca să vedem slava Ta chiar în valea umbrei morții; și păzește-ne, atât cu trupul, cât și cu sufletul, până în ziua când ne vei chema la viața veșnică. Prin același Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →