Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 1-2 — cu Maclaren
Deschidere
Astăzi deschidem clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren și ascultăm cum ne călăuzește prin primele două capitole ale cărții Iov. Expunerea măsurată a lui Maclaren ne atrage în povestea antică a unui om deposedat de toate, dar încă capabil să se închine. Cuvintele sale ne invită să stăm cu misterul durerii fără a ne grăbi spre răspunsuri ușoare. În următoarele câteva minute vom citi textul, vom studia paragrafe selectate din Maclaren, vom considera forța lor practică, vom răspunde în reflecție liniștită și vom încheia cu rugăciune. Să lase Duhul să folosească aceste perspective vechi de secole pentru a ne întări inimile atunci când vine pierderea.
Citește
Citire
Luați câteva momente liniștite pentru a citi capitolele 1 și 2 din Iov încet. Observați valul brusc de pierdere, haina sfâșiată a lui Iov și capul ras, precum și primele cuvinte care se ridică din cenușă. Lăsați drama crudă a narațiunii să se așeze înainte de a ne întoarce la expunerea lui Maclaren. Nu este nevoie să analizați încă; pur și simplu primiți textul așa cum este.
Studiu
Maclaren începe prin a schița scena dramatică a prosperității de odinioară a lui Iov și subitaneitatea încercărilor sale.
Această carte a lui Iov se luptă cu problema sensului misterului durerii. Fie că este istorie sau o parabolă, valoarea ei este aceeași, așa cum au simțit inimile torturate de secole nenumărate și vor simți până la sfârșit. Poate că nicio imagine pictată vreodată nu este mai grandioasă și mai mișcătoare decât cea a omului din Uz, în bogăția și fericirea antică a zilelor sale mai luminoase, bogat, vesel, cu copiii săi în jurul lui, trăind în onoarea oamenilor și umblând drept înaintea lui Dumnezeu. Apoi vin completitudinea dramatică și subitaneitatea marilor sale încercări. O singură zi îl deposedează de toate, iar deposedat de toate se ridică la o demnitate mai înaltă, căci există o maiestuozitate precum și o izolare în durerea sa.Maclaren se oprește apoi asupra legitimității durerii și a modului în care durerea este menită să fie simțită.
Merită să ne oprim o clipă asupra gândului că suntem menți să simțim durerea. Dumnezeu trimite dureri pentru ca ele să doară. Durerea are multiplele sale folosuri în viețile noastre și asupra inimilor noastre. Este firească. Aceasta este de ajuns. Dumnezeu a pus izvorul lacrimilor în sufletele noastre. Ni se poruncește să nu 'desconsiderăm mustrarea Domnului'. Celor care sunt 'exersați' prin ea li se binecuvântează mustrarea.Maclaren trece apoi de la necesitatea simplă la recunoașterea decisivă că Domnul și dă și ia.
'Domnul a dat și Domnul a luat'. Acesta este un pas mult dincolo de cel anterior. A aduce în gândire pe Domnul face o lume de diferență.Maclaren încheie secțiunea arătând cum resemnarea recunoscătoare poate binecuvânta pe Dumnezeu chiar și atunci când pierderea este încă proaspătă.
Cuvintele precedente ar putea fi spuse doar cu supunere față de o putere irezistibilă, dar această ultimă propoziție urcă la culmea adevăratei idei creștine. Ea recunoaște în pierdere și durere un motiv de laudă.
Considerați
Considerare
Maclaren încheie urmărind scopul iubitor care poate fi ascuns în fiecare pierdere.
Pentru că putem fi siguri că toată pierderea vine de la un Dumnezeu iubitor. În pierderea celor dragi, câștigul nostru este în apropierea de Dumnezeu, în a fi învățați mai mult să tânjim după cer. În relația noastră cu ei, o iubire mai înaltă, o sfințire a tot trecutul. Câștigul lor este în intrarea lor în cer și toată slava pe care au atins-o.El încheie cu privirea înainte spre o zi când vom binecuvânta pe Dumnezeu pentru tot ce a fost luat.
Această binecuvântare a lui Dumnezeu pentru pierdere nu este incompatibilă cu durerea, ci anticipează viitorul când vom cunoaște totul și Îl vom binecuvânta pentru toate.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în circumstanțele mele actuale simt aceeași tensiune între pierdere și chemarea la închinare?
2. Cum aș putea practica numirea atât a dăruirii Domnului cât și a luării Domnului într-o singură propoziție sinceră astăzi?
3. Cum ar arăta să las durerea să rămână durere în timp ce Îl binecuvântez totuși pe Dumnezeu pentru ceea ce a dat deja?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, în fața pierderii și a întristării, întărește-ne prin Duhul Tău să ne încredem în mâna Ta suverană, așa cum a făcut Iov, declarând că Tu dai și Tu iei. Formează în noi o închinare care binecuvântează Numele Tău chiar și atunci când mâinile noastre sunt goale, ținând împreună durerea și recunoștința fără disperare sau plângere. Ancorează inimile noastre în speranța Evangheliei că Tu rămâi bun și credincios prin fiecare încercare. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →