← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Geneza

Geneza 3-4 — cu Comentariul Catolic al lui Haydock

Geneza 3-4Comentariul Bibliei Haydock20 min
Deschidere
Bine ați venit la această lecție zilnică extrasă din Comentariul Catolic al Bibliei de Familie a lui Haydock la capitolele 3 și 4 din Geneză. În aceste pagini sfinte, mărturia antică a Bisericii dezvăluie taina primului păcat și consecințele sale de anvergură, indicând deja spre Răscumpărătorul promis. Haydock adună perspectivele Părinților și ale exegeților catolici de mai târziu pentru a lumina fiecare verset pentru familia credinței. În timp ce ne rugăm și studiem împreună, Duhul Sfânt să ne deschidă inimile pentru a primi adevărul care ne face liberi. Lăsați comentariul să ne călăuzească mai adânc în povestea mântuitoare care începe în Eden.
Citește

Citire

Luați textul sacru al capitolelor 3 și 4 din Geneză și citiți cu încetineală, lăsând fiecare verset să vorbească. Observați cuvintele viclene ale șarpelui, alegerile primilor noștri părinți și efectele imediate ale neascultării lor. Observați de asemenea mila care apare chiar în sentința judecății. Citiți capitolele o dată de la un capăt la altul, apoi opriți-vă pentru a lăsa narațiunea să se așeze în inima voastră înainte de a ne întoarce la Comentariul Catolic al lui Haydock.
Studiu
Haydock începe prin a examina întrebarea înșelătoare a șarpelui adresată Evei. Comentariul Catolic al Bibliei al lui Haydock De ce a zis Dumnezeu? Ebraică: „Într-adevăr a zis Dumnezeu, etc.” ca și cum șarpele ar fi auzit-o pe Eva certându-se cu sine însăși despre interdicția lui Dumnezeu, cu un fel de nemulțumire și prezumție. Sfântul Augustin crede că ea dăduse deja intrare acestor patimi și iubirii propriei puteri și de aceea a dat crezare cuvintelor șarpelui, de Gen. ad lit. xi. 30. Ea poate că nu știa sau nu reflecta că șarpele nu putea raționa astfel în mod natural; și ea nu avea încă nicio idee sau teamă de diavol. (Lombard, 2 Dist. 21.) Acest șarpe vechi a intrat în cea mai subtilă dintre creaturi și, fie prin semne foarte expresive, fie prin mișcarea limbii șarpelui, a purtat acest dialog înșelător cu Eva. Moise relatează ceea ce s-a întâmplat în exterior; dar din multe expresii și din blestem, ver. 15, el indică suficient că un duh rău era actorul latent. (Haydock) --- Din tot pomul. Satana pervertește cuvântul lui Dumnezeu, dându-i o întorsătură ambiguă: făcând aceasta, el le-a dat ereticilor un model pe care îl urmează. (Menochius) Haydock se îndreaptă apoi spre momentul în care Adam și Eva consumă rodul oprit. Femeia a văzut sau a privit cu dorință și mângâiere tandră. (Menochius) --- Consultând doar simțurile ei, care îi prezentau rodul ca fiind foarte de dorit și o făceau să dea crezare insinuărilor diavolului, mai degrabă decât cuvântului expres al lui Dumnezeu. Nu fac la fel și necredincioșii când refuză să admită prezența reală și transsubstanțierea, deși nu pot fi ignoranți că acest mod de a proceda duce întotdeauna la ruină. --- Soțul ei, care, în loc să o mustre pentru imprudența ei, a mâncat, prin afecțiune excesivă, neputând pleda ignoranța sau că a fost înșelat. „Pământul a tremurat din măruntaiele sale, cerul s-a întunecat și tunetul murmurat a plâns câteva picături triste la împlinirea păcatului mortal.” --- (Original, etc.; Paradise Lost, ix. 1000.) (Haydock) --- (Geneza ii. 14.) În orice lumină am considera greșeala acestei perechi nefericite, ea este cu adevărat enormă: porunca era atât de ușoară și de dreaptă, încercarea de a fi ca Dumnezeu în cunoaștere atât de extravagantă, încât nimic altceva decât mândria nu ar fi putut sugera o astfel de neascultare jalnică. Prin neascultarea unui singur om mulți au fost făcuți păcătoși, Romani v. 19. Această ruină a sa și a întregii sale posterități, Adam nu a putut-o ascunde de propriii ochi, cap. ii. 17. (Calmet) Despre consecințele imediate ale căderii, comentariul notează deschiderea ochilor lor. Și ochii, etc. Nu că ar fi fost orbi înainte (căci femeia a văzut că pomul era frumos la ochi, ver. 6), nici că ochii lor s-ar fi deschis spre o cunoaștere mai perfectă a binelui; ci doar spre experiența nefericită de a fi pierdut binele harului și al inocenței originare și de a fi atras răul înspăimântător al păcatului. De aici a urmat rușinea de a fi goi; de care nu se sinchiseau înainte; pentru că, fiind acum dezbrăcați de harul originar, au început repede să fie supuși răzvrătirilor rușinoase ale cărnii. (Challoner) --- Iată nobila dobândire a cunoașterii experimentale! Se presupune că aceasta a avut loc la aproximativ o săptămână după ce s-au bucurat de dulceața inocenței și a Paradisului, pentru ca mai târziu să fie mișcați la pocăință, când și-au contrastat mizeria ulterioară cu acele câteva zile de aur. Au văzut că primiseră o rană îngrozitoare, chiar în perfecțiunile lor naturale, și că sufletul lor fusese jefuit de har, pe care, prin ei înșiși, nu-l puteau recăpăta niciodată. O! ce confuzie trebuie să-i fi cuprins acum! „Rămânând mult timp consternați, ca și cum ar fi fost muți.” (Milton) --- (Haydock)
Considerați

Considerare

Haydock scoate în evidență prima promisiune a răscumpărării în protoevanghelie. Ea va zdrobi. Ipsa, femeia: așa citesc diverși dintre părinți acest loc, conform latinului: alții citesc ipsum, adică sămânța. Sensul este același: căci prin sămânța ei, Isus Hristos, femeia zdrobește capul șarpelui. (Challoner) --- Textul ebraic, după cum observă Bellarmin, este ambiguu: El menționează o copie care avea ipsa în loc de ipsum; și așa este tipărit chiar și în ediția interlineară ebraică, 1572, de Plantin, sub inspecția lui Boderianus. Dacă edițiile evreiești ar trebui să aibă mai multă greutate pentru creștini sau dacă toate celelalte manuscrise conspiră împotriva acestei lecturi, să cerceteze alții. Părinții care au citat vechea versiune italic, luată din Septuaginta, sunt de acord cu Vulgata, care este urmată de aproape toți latinii; și de aici putem argumenta cu probabilitate că Septuaginta și ebraica recunoșteau odinioară ipsa, ceea ce acum stârnește indignarea protestanților atât de mult, ca și cum am intenționa prin aceasta să dăm vreo onoare divină Fecioarei binecuvântate. Noi credem, totuși, cu Sfântul Epifanie, că „nu este mai puțin criminal să o disprețuim pe Sfânta Fecioară decât să o glorificăm peste măsură”. Știm că toată puterea Maicii lui Dumnezeu derivă din meritele Fiului ei. Nu suntem preocupați altfel de păstrarea lui ipsa, ea, în acest loc, decât în măsura în care nu avem încă niciun motiv cert să suspectăm că este autentic. Așa cum unele cuvinte au fost corectate în Vulgata de la Conciliul de la Trento de Sixtus al V-lea și altele de Clement al VIII-lea, tot așa, dacă, printr-o căutare mai strictă, se va constata că it, și nu she, este lectura adevărată, nu vom ezita să admitem corecția: dar trebuie să așteptăm între timp cu respect, până când superiorii noștri vor decide. (Haydock) Kemnitzius a avansat cu siguranță un pas prea departe când a spus că toți părinții antici citesc ipsum. Victor, Avitus, Sfântul Augustin, Sfântul Grigore, etc. menționați în Biblia de Douay, îl vor convinge de falsitate. Hristos a zdrobit capul șarpelui prin moartea Sa, suferind să fie rănit în călcâi. Maica Sa binecuvântată l-a zdrobit de asemenea, prin cooperarea ei în taina Întrupării; și prin respingerea, cu groază, a primelor sugestii ale vrăjmașului de a comite chiar și cel mai mic păcat. (Sfântul Bernard, ser. 2, on Missus est.) „Noi zdrobim”, spune Sfântul Grigore, Mor. 1. 38, „capul șarpelui, când extirpăm din inima noastră începuturile ispitei, și apoi el pune capcane pentru călcâiul nostru, pentru că se opune sfârșitului unei acțiuni bune cu mai multă viclenie și putere.” Șarpele poate șuiera și amenința; nu poate răni, dacă i ne împotrivim. (Haydock)
Răspunde

Răspuns

Cum ajută tratarea tacticilor șarpelui de către comentariu să recunoașteți înșelăciuni similare în propria voastră viață? În ce feluri adâncește reflectarea asupra primului păcat recunoștința voastră pentru mila deja promisă în Eden? Cum ar putea lectura tipologică a seminței femeii să vă modeleze încrederea zilnică în Hristos?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care ai zidit pe om din ţărână şi l-ai aşezat în grădină, priveşte cu milă spre noi, cei ce moştenim rana neascultării primilor noştri părinţi. Prin făgăduinţa rostită femeii, zdrobeşte capul şarpelui celui din vechime în vieţile noastre şi, prin mijlocirea Preacuratei Fecioare Maria şi a tuturor sfinţilor, dă-ne harul să umblăm în libertatea Răscumpărătorului ce va să vină. Facă-se ca pocăinţa noastră să aducă roadă spre viaţa veşnică. Amin.

Comentariul Bibliei Haydock · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →