Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Lev 27 — cu Matei Henry
Deschidere
În cadența de încheiere a Leviticului, Matei Henry ne călăuzește printr-un apendice al jurămintelor și dedicărilor care dezvăluie răspunsul generos al inimii la sfințenia lui Dumnezeu. Comentariul său ne invită să reflectăm cum angajamentele extraordinare, odată rostite, modelează umblarea noastră cu Domnul și cer o credincioșie statornică. Pe măsură ce zăbovim asupra acestor instrucțiuni străvechi, perspectiva pastorală a lui Henry ne ajută să vedem că adevărata devoțiune se măsoară nu doar prin ceea ce promitem, ci prin harul care o susține. Astăzi deschidem împreună acest capitol final, îngăduind principiilor sale să trezească o predare proaspătă și o reflecție înțeleaptă în viețile noastre.
Citește
Citire
Oprește-te acum și citește Leviticul capitolul 27 în întregime. Lasă cuvintele privitoare la jurăminte singulare, persoane răscumpărate, case dedicate și zeciuieli sfinte să se așeze liniștit în duhul tău. Observă cum capitolul echilibrează ofranda plină de zel cu prevederea milostivă pentru răscumpărare, arătând mereu înapoi spre stăpânirea Domnului asupra a tot ce posedăm. Citește încet, invitând Duhul să scoată în evidență o frază care poate deveni rugăciunea ta de astăzi.
Studiu
Henry începe prin a încadra capitolul ca un apendice despre jurăminte singulare și ofrande de bunăvoie.
Ultimul verset al capitolului precedent părea să încheie cartea legilor; totuși acest capitol este adăugat ca un apendice. După ce a dat legi privitoare la slujbele rânduite, aici el îndrumă cu privire la jurăminte și slujbe de bunăvoie, ofrandele de bunăvoie ale gurii lor. Poate că unii oameni evlavioși și serioși dintre ei ar fi putut fi atât de mișcați de ceea ce le-a spus Moise în capitolul precedent încât, într-un elan de zel, să se consacreze pe ei înșiși, sau pe copiii lor, sau averile lor Lui: aceasta, fiindcă era intenționată cu cinste, Dumnezeu ar accepta-o; dar, fiindcă oamenii sunt înclinați să se pocăiască de astfel de jurăminte, El lasă loc pentru răscumpărarea a ceea ce fusese astfel consacrat, la un anumit preț. Aici este, I. Legea privitoare la ceea ce era sfințit lui Dumnezeu, persoane (v. 2-8), vite curate sau necurate (v. 9-13), case și pământuri (v. 15-25), cu o excepție a întâilor născuți, v. 26, 27. II. Privitor la ceea ce era devotat, v. 28, 29. III. Privitor la zeciuieli, v. 30, etc.Henry explorează apoi legea persoanelor jurate lui Dumnezeu și tarifele răscumpărării lor.
I. Se pune aici cazul persoanelor jurate lui Dumnezeu printr-un jurământ singular, v. 2. Dacă un om se consacra pe sine, sau un copil, slujirii cortului, ca să fie folosit acolo într-o slujbă inferioară, precum măturarea podelei, scoaterea cenușii, alergarea cu comisioane sau asemenea, persoana astfel consacrată va fi pentru Domnul, adică 'Dumnezeu va accepta cu bunăvoință buna-voință'. Ai făcut bine că a fost în inima ta, 2 Cronici 6:8. Dar, întrucât El nu avea nevoie de slujba lor la cort, fiindcă un întreg trib era destinat folosului acestuia, cei astfel jurați trebuiau să fie răscumpărați, iar banii plătiți pentru răscumpărarea lor erau folosiți pentru repararea sanctuarului sau alte întrebuințări ale acestuia, după cum reiese din 2 Împărați 12:14, unde este numit, în notă, banii sufletelor evaluării sale. O carte de tarife este prevăzută în consecință, după care preoții trebuiau să meargă în evaluarea lor. Aici este, 1. Tariful celor de vârstă mijlocie, între douăzeci și șaizeci de ani, aceștia erau evaluați cel mai înalt, fiindcă erau cei mai folositori; un bărbat cincizeci de sicli, și o femeie treizeci, v. 3, 4. Femeile erau atunci mai puțin prețuite, dar nu așa în Hristos; căci în Hristos Isus nu este nici bărbat, nici femeie, Galateni 3:28. Observă, cei ce sunt în floarea vârstei trebuie să se privească pe ei înșiși ca obligați să facă mai mult în slujba lui Dumnezeu și a generației lor decât se poate aștepta fie de la minori, care nu au ajuns încă la folosul lor, fie de la cei bătrâni, care l-au depășit. 2. Tariful tinerilor între cinci ani și douăzeci era mai mic, fiindcă erau atunci mai puțin capabili să facă slujbă, v. 5. 3. Pruncii sub cinci ani puteau fi jurați lui Dumnezeu de părinții lor, chiar înainte de a se naște, precum Samuel, dar nu trebuiau prezentați și răscumpărați până la o lună, astfel încât, precum o sabă trecea peste ei înainte de a fi circumciși, tot așa o lună nouă să treacă peste ei înainte de a fi evaluați; iar evaluarea lor era mică, v. 6. Samuel, care a fost astfel jurat lui Dumnezeu, nu a fost răscumpărat, fiindcă era levit și un favorit deosebit, și de aceea a fost folosit în copilărie în slujba cortului. 4. Cei bătrâni sunt evaluați mai puțin decât tinerii, dar mai mult decât copiii, v. 7. Iar evreii observă că tariful unei femei bătrâne este două treimi din cel al unui bărbat bătrân, astfel încât la acea vârstă femeia se apropia cel mai mult de valoarea bărbatului, ceea ce a prilejuit (după cum citează episcopul Patrick aici) zicala aceasta printre ei: Că o femeie bătrână într-o casă este o comoară într-o casă. Pavel pune un mare preț pe femeile bătrâne, când le face învățătoare ale lucrurilor bune, Tit 2:3. 5. Săracii vor fi evaluați după puterea lor, v. 8. Ceva trebuie să plătească, ca să învețe să nu fie pripiți în jurarea lui Dumnezeu, căci El nu are plăcere de nebuni, Eclesiastul 5:4. Totuși nu mai mult decât puterea lor, ci potrivit cu ceea ce au, ca să nu se ruineze pe ei înșiși și familiile lor prin zelul lor. Observă, Dumnezeu așteaptă și cere de la oameni potrivit cu ceea ce au, și nu potrivit cu ceea ce nu au, Luca 21:4.Apoi Henry se îndreaptă spre reglementările care guvernează animalele curate și necurate care au fost jurate.
II. Se pune cazul animalelor jurate lui Dumnezeu, 1. Dacă era un animal curat, cum era oferit în jertfă, nu trebuia răscumpărat, nici nu se dădea vreun echivalent pentru el: Va fi sfânt, v. 9, 10. După ce a fost jurat, nu trebuia pus la niciun folos obișnuit, nici schimbat la a doua gândire; ci trebuia fie oferit pe altar, fie, dacă printr-un cusur nu era potrivit să fie oferit, cel ce l-a jurat nu trebuia să profite de aceasta, ci preoții să-l aibă pentru folosul lor (căci ei erau primitorii lui Dumnezeu), sau să fie vândut pentru slujba sanctuarului. Aceasta învață prudență în a face jurăminte și statornicie în a le păstra când sunt făcute; căci este o cursă pentru om să devoreze ceea ce este sfânt, și după jurăminte să facă cercetare, Proverbe 20:25. Și la aceasta pare să alude acea regulă a dragostei (2 Corinteni 9:7), Fiecare om, după cum își pune în inimă, așa să dea. 2. Dacă era un animal necurat, trebuia să meargă la folosul preotului la o anumită valoare; dar cel ce l-a jurat, plătind acea valoare în bani și adăugând o cincime în plus la ea, putea să-l răscumpere dacă dorea, v. 11-13. Era potrivit ca oamenii să sufere pentru nestatornicia lor. Dumnezeu ne-a făcut cunoscut gândul Său privitor la slujba Sa, și nu este mulțumit dacă nu ne cunoaștem pe al nostru. Dumnezeu așteaptă ca cei ce au de-a face cu El să fie hotărâți și să spună ce vor susține.
Considerați
Considerare
Henry reflectă mai târziu asupra distincției dintre lucrurile doar sfințite și cele solemn devotate.
II. Lucrurile sau persoanele devotate sunt aici deosebite de lucrurile sau persoanele care erau doar sfințite. 1. Lucrurile devotate erau preasfinte Domnului și nu puteau reveni nici fi înstrăinate, v. 28. Erau de aceeași natură cu acele jertfe care erau numite preasfinte, pe care nimeni nu le putea atinge decât numai preoții înșiși. Diferența dintre acestea și alte lucruri sfințite venea din expresia diferită a jurământului. Dacă un om dedica ceva lui Dumnezeu, legându-se cu un blestem solemn să nu-l înstrăineze niciodată în alt scop, atunci era un lucru devotat. 2. Persoanele devotate trebuiau omorâte, v. 29. Nu că era în puterea vreunui părinte sau stăpân să devoteze astfel un copil sau un slujitor la moarte; ci trebuie să se înțeleagă despre dușmanii publici ai lui Israel, care, fie prin rânduiala lui Dumnezeu, fie prin sentința adunării, erau devotați, precum cele șapte neamuri cu care nu trebuiau să facă niciun legământ. Cetatea Ierihon în mod deosebit a fost astfel devotată, Iosua 6:17. Locuitorii din Iabeș-Galaad au fost omorâți pentru călcarea blestemului rostit asupra celor ce n-au venit la Mițpa, Judecători 21:9, 10. Unii cred că din lipsă de a fi informați corect despre adevăratul sens și înțeles al acestei legi Iefta și-a jertfit fiica ca pe una devotată, care nu putea fi răscumpărată.În cele din urmă Henry încheie întreaga carte contrastând jugul legii cu libertatea evangheliei.
IV. Ultimul verset pare să aibă referire la întreaga carte a cărei încheiere este: Acestea sunt poruncile pe care Domnul le-a poruncit lui Moise, pentru copiii lui Israel. Multe dintre aceste porunci sunt morale și de obligație perpetuă; altele dintre ele, care erau ceremoniale și specifice economiei evreiești, au totuși o semnificație spirituală și sunt instructive pentru noi, care suntem înzestrați cu o cheie ca să ne introducă în tainele cuprinse în ele; căci nouă, prin acele rânduieli, ni se propovăduiește evanghelia la fel ca și lor, Evrei 4:2. În ansamblu, putem vedea pricină să-L binecuvântăm pe Dumnezeu că nu am venit la Muntele Sinai, Evrei 12:18. 1. Că nu suntem sub umbrele întunecate ale legii, ci ne bucurăm de lumina clară a evangheliei, care ne arată pe Hristos, sfârșitul legii pentru dreptate, Romani 10:4. Doctrina împăcării noastre cu Dumnezeu printr-un Mijlocitor nu este întunecată de fumul jertfelor arse, ci lămurită prin cunoașterea lui Hristos și a Lui răstignit. 2. Că nu suntem sub jugul greu al legii și rânduielile ei trupești (cum le numește apostolul, Evrei 9:10), impuse până la vremea reformei, un jug pe care nici ei, nici părinții lor nu au putut să-l poarte (Faptele 15:10), ci sub instituțiile dulci și ușoare ale evangheliei, care proclamă că aceia sunt adevărații închinători care se închină Tatălui în duh și în adevăr, prin Hristos singur și în numele Lui, care este preotul, templul, altarul, jertfa, curățirea și toate ale noastre. Să nu credem deci că, fiindcă nu suntem legați de curățirile, sărbătorile și darurile ceremoniale, o mică grijă, timp și cheltuială vor fi de ajuns ca să-L cinstim pe Dumnezeu. Nu, ci mai degrabă să avem inimile mai lărgite cu ofrande de bunăvoie la lauda Lui, mai aprinse de dragoste și bucurie sfântă, și mai angajate în seriozitate de gând și sinceritate de intenție. Având îndrăzneală să intrăm în Locul Preasfânt prin sângele lui Isus, să ne apropiem cu o inimă adevărată și cu deplină încredere a credinței, închinându-ne lui Dumnezeu cu atât mai multă veselie și umilă încredere, spunând mereu: Binecuvântat să fie Dumnezeu pentru Isus Hristos!
Răspunde
Ce jurământ singular sau act de devoțiune te-ar putea invita Domnul să iei în considerare în acest anotimp? Cum modelează principiul răscumpărării din acest capitol înțelegerea ta despre har atunci când angajamentele par costisitoare? În ce domeniu al vieții ești chemat să-L cinstești pe Dumnezeu cu o mai mare statornicie mai degrabă decât cu gânduri secundare?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule plin de har, în lumina Cuvântului Tău din Leviticul 27, învață-ne să aducem jurămintele și ofrandele noastre cu sfântă reverență, prețuind ce este al Tău după standardele Tale. Prin Duhul Tău, întărește-ne să împlinim fiecare angajament pe care îl facem, odihnindu-ne în răscumpărarea care izvorăște din lucrarea împlinită a lui Hristos, nu din puterea noastră. Formează în noi inimi generoase care se bucură să-Ți întoarcă ceea ce deja Îți aparține, mișcate doar de recunoștință. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →