← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Luca

Luca 15 — cu al.)

Luca 15Notele marginale ale Bibliei de la Geneva (1599)20 min
Deschidere
În căldura simplă a mărturisirii reformate, ne întoarcem astăzi la Notele marginale ale Bibliei de la Geneva din 1599 despre Luca 15 de Teodor Beza, William Whittingham și compania de adnotatori. Observațiile lor atente ne ghidează prin învățătura Domnului despre păcătoșii pierduți restaurați prin mila suverană. Cu atenție reverentă primim mărturia lor la chemarea evangheliei, natura adevăratei pocăințe și primirea abundentă a Tatălui. Duhul care a deschis aceste adevăruri companiei de la Geneva să le deschidă din nou nouă pe măsură ce studiem împreună.
Citește

Citire

Să citim acum Luca capitolul 15 în Biblia de la Geneva din 1599, ascultând glasul lui Hristos care primește vameși și păcătoși. Să luăm aminte la cele trei pilde ale oii pierdute, monedei pierdute și celor doi fii, cerând Domnului să ne învioreze inimile cu aceeași milă care L-a mișcat pe Tatăl.
Studiu
Adnotatorii de la Geneva deschid prin Versetul 1. 15:1 Atunci s-au apropiat de {1} el {a} toți vameșii și păcătoșii ca să-l asculte. (1) Nu trebuie să renunțăm la cei care au ieșit din cale, dar după exemplul lui Hristos trebuie să ne ostenim mult pentru ei. (a) Unii vameși și păcătoși au venit la Hristos din toate zonele. Despre trezirea fiului ei insistă Versetul 17. 15:17 {3} Și când a venit în sine, a zis: Câți argați ai tatălui meu au pâine din belșug și de prisos, iar eu pier de foame! (3) Începutul pocăinței este recunoașterea milei lui Dumnezeu, care ne încurajează să nădăjduim cu așteptare. Apoi ei desfășoară semnele adevăratei pocăințe prin Versetul 21. 15:21 {4} Și fiul i-a zis: Tată, am păcătuit împotriva cerului și înaintea ochilor tăi și nu mai sunt vrednic să fiu numit fiul tău. (4) În adevărata pocăință este o conștiință a păcatelor noastre, unită cu durere și rușine, și din aceasta izvorăște o mărturisire, după care urmează iertarea.
Considerați

Considerare

Adnotatorii rezumă întreaga pildă prin Versetul 11. 15:11 {2} Și a zis: Un om oarecare avea doi fii: (2) Oamenii, prin căderea lor de bunăvoie de la Dumnezeu, lipsindu-se singuri de binefacerile pe care le-au primit de la El, se aruncă cu capul înainte în nenorociri fără sfârșit: dar Dumnezeu, prin bunătatea Sa deosebită, oferindu-Se de bunăvoie celor pe care i-a chemat la pocăință, prin marea nenorocire cu care au fost smeriți, nu numai că îi primește cu blândețe, ci îi și îmbogățește cu daruri mult mai mari și îi binecuvântează cu cea mai mare fericire.
Răspunde

Răspuns

1. Cum modelează exemplul lui Hristos care primește vameși și păcătoși felul în care privim la cei încă departe de Dumnezeu? 2. În ce fel recunoașterea milei lui Dumnezeu stârnește mai întâi propria noastră pocăință? 3. Unde vedem spiritul fiului mai mare încă prezent în inimile sau bisericile noastre?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, îți mulțumim pentru ostenelile credincioase ale adnotatorilor de la Geneva care au expus Cuvântul Tău cu claritate și reverență. Dă-ne aceeași smerenie care i-a atras pe vameși și păcătoși la Hristos și lucrează în noi adevărata pocăință care mărturisește păcatul și fuge la mila Ta. Lărgește-ne inimile ca să ne bucurăm cu fiecare păcătos restaurat și păzește-ne de duhul mândru care refuză să sărbătorească harul Tău. Prin Iisus Hristos Domnul nostru, care împreună cu Tatăl și cu Duhul trăiește și domnește, un singur Dumnezeu, în veci. Amin.

Notele marginale ale Bibliei de la Geneva (1599) · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →