Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor
Faptele Apostolilor 4 — cu Whedon
Deschidere
În orele liniștite ale devoțiunii zilnice ne întoarcem din nou la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament, acel martor wesleyan robust la Faptele Apostolilor. Cu atenție reverentă ascultăm cum savantul sfințit desfășoară al patrulea capitol, urmărind prima coliziune a tinerei Biserici cu Sinedriul și răspunsul triumfător al Duhului. Fie ca același Duh Sfânt care l-a umplut pe Petru să ne lărgească acum inimile pentru a primi cuvântul cu îndrăzneală și dragoste.
Citește
Citire
Să citim cu glas tare întregul capitol 4 din Faptele Apostolilor, îngăduind narațiunii despre arestare, mărturie și rugăciune plină de Duh să răsune în urechile noastre. Să ne oprim după fiecare secțiune pentru ca cuvântul viu să se așeze în inimă, pregătindu-ne să auzim cum Whedon tâlcuiește aceeași istorie sfântă pentru poporul numit metodist.
Studiu
Whedon începe prin a înfățișa scena judecății apostolilor înaintea Sinedriului.
Versetul 8. 8. Umplut de Duhul Sfânt Duhul proaspăt, sfințitor, inspirator și împuternicitor al Cincizecimii. Al patrulea discurs al lui Petru, acela dinaintea Sinedriului, 8-12. Cele patru discursuri ale lui Petru urcă într-o culme atât a publicității cât și a îndrăznelii magnanime. Primul a fost către cercul intim al celor unsprezece; al doilea a fost înaintea adunării penticostale; al treilea a fost înaintea iudeilor în Porticul lui Solomon; acesta din urmă este înaintea înaltei curți a națiunii. Primul a împlinit rândurile tinerei Biserici; al doilea a rostit manifestul ei; al treilea a deschis mișcarea ei agresivă asupra lui Israel; acest al patrulea anunță despărțirea dintre Biserica acum moartă a trecutului și noua Biserică vie a viitorului. Față în față stau reprezentanții iudaismului perimat și cei ai creștinismului viu. Aici începe ruptura. Aici cele două încep să se ramifice, cel aparent mai puternic spre slăbiciune și ofilire; cel mai slab spre creștere și putere, arătându-se ca trunchiul adevărat. Spune Wordsworth: „Oare nu ar putea Caiafa și Chefa să fie din aceeași rădăcină, כיפא? La început Chefa se clătinase înaintea lui Caiafa, dar acum că Duhul Sfânt este dat, Caiafa nu poate rezista lui Chefa, (Faptele Apostolilor 4:14;) unul cade, celălalt se ridică.” Voi, conducători Ca magistrați laici cărora, în toate cele neopuse de Dumnezeu, suntem datori să ascultăm. Bătrâni ai lui Israel Reprezentanții religioși ai vechii teocrații, care sunt datori să urmeze rânduiala dumnezeiască.Apoi apasă pretenția universală a mântuirii doar în Hristos.
Versetul 12. 12. Mântuire în altcineva Precum clădirea nu poate fi mântuită fără piatra din capul unghiului, tot așa lumea nu poate fi mântuită fără acest nume. Să fie mântuiți Din faptul că cuvântul grecesc pentru mântuit se aplică la vindecarea celui născut șchiop, unii comentatori au socotit că mântuirea numită aici trebuie să fie și ea de natură vremelnică. Dar este limpede că Petru trece de la o mântuire de care are nevoie doar cel născut șchiop la o mântuire de care aveau nevoie toți și de care au nevoie toți oamenii. Este foarte absurd să presupui că Petru a vrut să spună că în numele lui Iisus vom fi mântuiți cu toții de boală trupească sau de vreun alt rău vremelnic. Petru a înțeles aceeași mântuire care este mereu implicată în însuși numele lui Iisus: el va mântui poporul său de păcatele lor. Pentru om nu este alt Mântuitor decât Hristos; nicio mântuire decât de la ispășirea Lui. Chiar și cei care nu au auzit niciodată numele Lui, dacă sunt mântuiți, sunt mântuiți prin puterea Lui plină de har. Credința actuală a celor care Îl cunosc cu adevărat și credința virtuală, „duhul credinței”, la cei care nu Îl cunosc, sunt legătura care îl unește pe păcătos cu crucea și cu mântuirea ei.Apoi înregistrează recunoașterea de către conducători a îndrăznelii apostolilor și a legăturii lor cu Iisus.
Versetul 13. 13. Îndrăzneală Era în felul lor de a acționa și de a vorbi o libertate limpede și calmă; nu ca și cum s-ar fi silit la cutezanță, ci ca și cum nu ar fi fost conștienți de vreo cerere de nervi. Era o stăpânire de sine liniștită, ca și cum ar fi vorbit respectuos și egal cu egali. Neînvățați Nu literați, ci oameni de educație obișnuită. Necunoscători Nu o traducere prea corectă. Cuvântul înseamnă că nu erau preoți, ci laici; nu magistrați, ci oameni particulari; nu rabini, ci oameni fără profesie. Au recunoscut Aceasta nu înseamnă (cu Meyer și dr. Gloag) că abia acum au prins ideea că acești oameni erau urmași ai lui Iisus. Aceasta se știa înainte de a fi prinși, (Faptele Apostolilor 4:2,) (Caiafa și Ioan erau cunoscuți, Ioan 18:15,) și acesta era motivul prinderii lor. Nici nu este ceva care să indice (ca Alford) că memoria curții s-ar fi trezit acum atât de mult încât să-și amintească de faptul că îi văzuseră cu Iisus; ceea ce ar fi fost un fapt fără însemnătate. Cuvântul grecesc înseamnă a cunoaște pe deplin, a recunoaște, a realiza, a aprecia. Acești judecători înșiși, Ana și Caiafa, văzuseră cu doar câteva săptămâni mai înainte pe Iisus Însuși înaintea lor. Iar în acești oameni, umpluți de duhul lui Iisus, au recunoscut și au apreciat aceeași stăpânire de sine dumnezeiască, limpede și răspunsul neșovăielnic, și au atribuit aceste calități intimității lor cu Învățătorul. Cu Iisus Prepoziția cu era adesea folosită de greci pentru a exprima însoțirea inferiorilor pe lângă un superior, ca „Xenofon și cei cu el”.În cele din urmă arată cum apostolii trag linia între ascultarea de Dumnezeu și ascultarea de oameni.
Versetul 19. 19. Mai mult vouă decât lui Dumnezeu Apostolii despart aici între Dumnezeu și vechea teocrație, care este acum părăsită de Dumnezeu. Acest Sinedriu este pentru ei un corp de magistrați civili peste o națiune laică. De asemenea, recunosc cu fermitate că acolo unde porunca omului contrazice porunca lui Dumnezeu, cea dintâi trebuie să cedeze. Guvernarea este guvernare și legea este lege doar și atât cât este autorizată dumnezeiește; dar nicio guvernare omenească și nicio lege omenească nu este autorizată de legea dumnezeiască să contrazică și să anuleze legea dumnezeiască. Fără îndoială acest principiu poate fi abuzat de dezorganizatori; dar aceasta nu poate face nicio diferență în privința adevărului intrinsec al regulii înseși. Nimeni nu are dreptul să păcătuiască împotriva lui Dumnezeu pentru că i se poruncește astfel de o guvernare omenească. El trebuie să asculte până la ultima limită, iar de neascultarea lui pentru dreptate trebuie să suporte consecințele, afară doar dacă dreptul și obligația la revoluție cer rezistență deschisă și beligerantă. Chiar și păgânii au recunoscut existența acestei legi dumnezeiești mai înalte decât cea omenească. Au spus ambasadorii aheeni la Roma: „Noi într-adevăr vă cinstim, o, romani! și dacă voi vreți, tremurăm înaintea voastră; dar mai mult cinstim și tremurăm înaintea zeilor nemuritori.” Iar Socrate este făcut de Platon să spună: „Vă îmbrățișez și vă iubesc, o, atenieni! dar ascult mai mult de Dumnezeu decât de voi.” Judecați voi Voi aici este în contrast cu noi în versetul următor. Judecați voi înșivă și luați consecințele; dar noi Vezi nota la Romani 13:1-7.
Considerați
Cugetare
Whedon încheie înfățișând triumful Bisericii asupra Sinedriului și nașterea unei noi comunități.
Versetele 25-31. 4. Biserica triumfătoare asupra Sinedriului, Faptele Apostolilor 4:23-31. De la înalta curte a națiunii, în demnitatea și moartea ei, suntem acum transferați în „odaia” retrasă a Bisericii vii. Despărțirea este acum inițiată pentru totdeauna. În inima și limbajul acestui trup inspirat, David, Hristos și sufletele lor sunt de o parte cu Dumnezeu, iar păgânii, Irod și conducătorii iudei sunt de cealaltă parte. Își întind cazul înaintea lui Dumnezeu și primesc un răspuns minunat. Acel răspuns este afirmația dumnezeiască că Iahve este cu ei. Curentul rugăciunii lor este acesta: Invocând pe Dumnezeul suprem, (24,) ei proclamă că puterile răului sunt în arme împotriva lor, (25-28,) și imploră ca să aibă ajutor dumnezeiesc pentru a susține sfânta cauză a lui Iisus, (29, 30.)Închide secțiunea cu a doua perioadă de odihnă a bunurilor împărtășite izvorând dintr-o inimă și un suflet.
Versetele 32-37. 5. A doua perioadă de odihnă Comunitatea bunurilor, Faptele Apostolilor 4:32-37. Inima Bisericii, întărită prin încercare, se lărgește acum și mai mult cu duhul generozității creștine descrise în Faptele Apostolilor 2:44-47. Legile proprietății nu sunt întemeiate în păcat, ci țin de natura primitivă a omului. Dar, întrucât o iubire de sine dreaptă rămâne după ce egoismul este curățat, tot așa, chiar când drepturile de proprietate nu sunt tulburate, proprietatea poate, în duhul unei generozități desăvârșite, să fie împărtășită atât de liber încât folosirea ei să devină practic comună. (Vezi nota la Faptele Apostolilor 2:44.)
Răspunde
Răspuns
1. Unde în mărturia mea zilnică am nevoie de aceeași îndrăzneală dată de Duh pe care o celebrează Whedon la Petru? 2. Cum vorbește refuzul apostolic de a asculta mai mult de oameni decât de Dumnezeu loialităților mele prezente? 3. În ce feluri practice poate fi cultivată astăzi unitatea de inimă descrisă în acest capitol între noi?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne al Bisericii, care ai zguduit locul unde se rugau apostolii și i-ai umplut din nou cu Duhul Tău, dă-ne aceeași sfântă îndrăzneală. Ține-ne statornici când conducătorii sau obiceiurile ar încerca să înăbușe numele lui Iisus. Unește-ne inimile într-un singur suflet, ca bunurile și viețile noastre să fie ținute în dragoste comună. Ridică mulți fii și fiice ale mângâierii ca Barnaba și apără poporul Tău de duhul lui Anania. Prin același Iisus care a fost răstignit și înviat, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →