Eterniseed › Curriculum › Geneza
Linia promisiunii: Sara pusă la odihnă, o mireasă adusă acasă (Geneza 23–24)
Deschidere
Între legarea lui Isaac și ridicarea fiilor săi, Geneza se oprește asupra a două lucruri liniștite: un mormânt și o nuntă. Sara moare, iar Avraam — omul căruia i s-a făgăduit o întreagă țară — cumpără un singur ogor ca să-și îngroape soția, prima fărâmă din moștenirea promisă, stăpânită nu prin cucerire, ci printr-un mormânt. Apoi un slujitor este trimis într-o lungă călătorie ca să aducă o mireasă pentru Isaac, iar la o fântână îndepărtată o găsește pe Rebeca. Capitolele sunt mai liniștite decât focul din Geneza 22, iar călăuza noastră, Fericitul Augustin din Hipona (354–430) — marele Părinte al Apusului pe care Biserica Ortodoxă îl cinstește ca Fericit — le tratează mai pe scurt; dar linia promisiunii trece drept prin ele. Sămânța prin care toate neamurile vor fi binecuvântate trebuie purtată mai departe, și astfel Biserica, Răsărit și Apus, citește chiar și aici cu privirea la Hristos: mireasa căutată de departe și adusă acasă la fiul iubit este o prefigurare a Bisericii adunate pentru Mire, iar jurământul rostit „sub coapsă” arată spre trupul pe care Domnul cerului și al pământului avea să-l ia din această linie.
Citește
Citire
Citește Geneza 23–24 — moartea Sarei la Hebron și cumpărarea peșterii Macpela de către Avraam ca loc de înmormântare, prima stăpânire în țara făgăduinței; apoi trimiterea celui mai vârstnic slujitor al lui Avraam, sub jurământ solemn, înapoi în Mesopotamia ca să găsească o soție pentru Isaac dintre rudele sale; rugăciunea slujitorului la fântâna Nahor; bunătatea Rebecăi care udă cămilele lui; binecuvântarea familiei ei — „să fii tu mama a mii de milioane”; și călătoria ei de bunăvoie spre un soț pe care nu l-a văzut niciodată, precum și mângâierea lui Isaac după moartea mamei sale.
Studiu
Mai întâi mormântul. Moartea Sarei este povestită cu sobrietate, iar Fericitul Augustin doar consemnează anii și dragostea din spatele lor —
După acestea a murit Sara, în al o sută douăzeci și șaptelea an al vieții ei și al o sută treizeci și șaptelea al bărbatului ei. Totuși Sara nu este redusă la o simplă matriarhă a trupului. Mai devreme, tâlcuind alungarea Agariei, Fericitul Augustin învățase că cele două femei poartă o taină —
aceste două femei însemnează cele două legăminte, cel vechi și cel nou— cu
Sara înfățișând legământul Ierusalimului de sus, adică cetatea lui Dumnezeu. Femeia liberă al cărei fiu a fost copilul făgăduinței este ea însăși un semn al Bisericii care este de sus; și astfel chiar mormântul ei din pământul făgăduit este un zălog al unei cetăți nefăcute de mâini. Linia care trece prin Sara este linia care duce spre Hristos — nu copiii trupului, ci, așa cum insistă Fericitul Augustin împreună cu Apostolul, copiii făgăduinței.
Considerați
Considerare
Apoi nunta. Când Avraam îl pune pe slujitor să jure că va căuta o soție pentru Isaac, îi poruncește să-și pună mâna „sub coapsa lui” — un gest ciudat pe care Fericitul Augustin refuză să-l lase ca pe un simplu obicei. El întreabă
ce altceva era arătat prin aceastași răspunde că preînchipuia însăși Întruparea:
Domnul, Dumnezeul cerului, și Domnul pământului, avea să vină în trupul care urma să fie luat din acea coapsă. Jurământul este rostit asupra înseși liniei din care Hristos avea să-și ia umanitatea.
Sunt acestea semne mici ale adevărului prevestit pe care îl vedem împlinit în Hristos— așa se minunează Fericitul Augustin. Iar întreaga formă a istorisirii cântă Evanghelia: un fiu iubit, un slujitor credincios trimis departe, o mireasă atrasă de cuvintele lui și gata să lase totul și să vină la un mire pe care nu l-a văzut încă, și o întoarcere acasă care preface jalea în mângâiere. Răsăritul a auzit de mult în Rebeca-la-fântână mireasa adusă acasă la Hristos — Biserica chemată dintr-o țară îndepărtată, logodită cu Fiul. Chiar și Chetura, luată după moartea Sarei, Fericitul Augustin o citește ca pe o prefigurare, întrebând
de ce n-ar putea Chetura și fiii ei să însemneze și poporul trupesc care crede că aparține noului legământ. Fiecare fir este țesut spre Hristos.
Răspunde
Răspuns
Acestea sunt trecerile obișnuite ale vieții — o înmormântare, o logodnă — și totuși făgăduința lui Dumnezeu este purtată mai departe tocmai prin ele. Sunt anotimpuri când credința nu urcă un munte de foc, ci pur și simplu își îngroapă morții în nădejde și își trimite slujitorii în treburi răbdătoare. Nu disprețui capitolele liniștite ale propriei tale vieți; linia promisiunii trece adesea printr-un loc de înmormântare și o lungă călătorie, nu printr-o minune. Învață de la Avraam să ții chiar și durerea înăuntrul făgăduinței: el o îngroapă pe Sara, dar cumpără ogorul, punând durerea lui ca zălog pe pământul pe care Dumnezeu a jurat să-l dea. Și învață de la Rebeca să răspunzi chemării unui Mire pe care nu l-ai văzut încă — să lași țara îndepărtată la cuvântul Lui și să-ți îndrepți fața spre casa Lui. Dumnezeul care a adus o mireasă pentru Isaac adună o mireasă pentru Fiul Său și te cheamă, astăzi, să te ridici și să-L urmezi.
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, Dumnezeul cerului și Domnul pământului, care nu ai disprețuit să iei trupul nostru din linia lui Avraam: fii aproape de mine în anotimpurile liniștite ca și în marile încercări. Când trebuie să îngrop ce iubesc, dă-mi nădejdea lui Avraam, care a pus-o pe Sara la odihnă, dar a rămas tare în făgăduința Ta. Când mă chemi să las țara îndepărtată, dă-mi râvna Rebecăi, care s-a ridicat și a urmat cuvântul slujitorului spre un mire pe care nu-l văzuse. Adună-mă, împreună cu toți credincioșii Tăi, în mireasa pe care o aduci acasă Fiului Tău; numără-mă printre copiii făgăduinței și nu ai trupului, și fă-mă cetățean al Ierusalimului de sus. Ție, Părinte, împreună cu Unul-Născut Fiul Tău și cu Duhul Sfânt, slavă acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →