← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Numeri

Numeri 10-12 — cu Ioan Calvin

Numeri 10-12Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra Numerilor ne invită să vedem prezența ordonată a lui Dumnezeu ghidând fiecare pas al călătoriei lui Israel. Prin tratamentul său verset cu verset al capitolelor 10 până la 12, Calvin evidențiază modul în care Domnul își conduce poporul prin semne vizibile și porunci rostite. Comentariul său subliniază rolul preoților în chemarea adunărilor și anunțarea atât a războiului cât și a închinării. Calvin urmărește, de asemenea, ascultarea timpurie a poporului care cedează loc plângerii și răspunsul măsurat al Domnului. Pe măsură ce îi urmăm perspectivele, suntem atrași să considerăm cum ordinea divină încă modelează viața credinței astăzi.
Citește
Acordă-ți acum timp să citești Numeri capitolele 10 până la 12. Ascultă sunetul trâmbițelor de argint, marșul ordonat al semințiilor și primele frământări de nemulțumire printre popor. Observă cum Chivotul merge înainte și cum Moise mijlocește când cade judecata. Lasă textul să pregătească scena pentru reflecțiile lui Calvin asupra călăuzirii lui Dumnezeu și rezistenței inimii omenești.
Studiu

Studiază

Calvin începe prin a detalia numirea preoților ca trâmbițători. 2 Fă-ți două trâmbițe de argint. Acest pasaj despre trâmbițele de argint, care dădeau semnalul de adunare, astfel încât poporul să fie mereu atent la glasul și voia lui Dumnezeu, este anexat în mod potrivit la Prima Poruncă. Căci Dumnezeu voia ca israeliții să fie puși în mișcare de sunetul lor, oriunde ar fi trebuit să meargă, astfel încât să nu îndrăznească să înceapă ceva fie în război, fie în pace, decât sub călăuzirea și auspiciile Sale, ca să zicem așa. Dar folosirea lor era triplă, și anume: să adune poporul sau conducătorii la adunări publice; să-i înarmeze împotriva dușmanilor; și, în al treilea rând, să anunțe jertfele și sărbătorile. Ar putea părea absurd și oarecum indecent să-i numești pe preoți trâmbițători, deoarece nu era nicio splendoare sau demnitate în această slujbă; dar Dumnezeu voia în acest fel să trezească o mai mare reverență în mințile poporului, astfel încât autoritatea preoților să preceadă toate acțiunile lor. Căci această slujbă, la care au fost numiți, nu era una servilă, ca și cum ar fi trebuit să sufle în trâmbițe la porunca altora; ci mai degrabă Dumnezeu i-a pus astfel peste treburile publice, astfel încât poporul să nu-și cheme adunările în mod tumultuos în orbirea și precipitarea patimii, ci mai degrabă modestia, gravitatea și moderația să fie respectate în ele. Știm cât de des, în treburile pământești, Dumnezeu nu este luat în seamă, ci sfaturile sunt discutate cu încredere fără referire la Cuvântul Său. El a mărturisit, așadar, prin această însărcinare a preoților, că toate adunările, în afară de cele în care El ar prezida, erau blestemate. Și națiunile profane aveau ceremoniile lor, cum ar fi augurii, implorările, ghicirile, victimele, [75] deoarece rațiunea naturală dicta că nimic nu putea fi întreprins cu succes fără ajutorul divin; dar Dumnezeu voia ca poporul Său să fie legat de El într-un alt mod, astfel încât, chemați de sunetul trâmbițelor sfinte ca de un glas din cer, să se adune la deliberări sfinte și evlavioase. Circumstanța locului are, de asemenea, același scop. Ușa Cortului Întâlnirii era pentru ei ca și cum s-ar fi așezat în văzul lui Dumnezeu. Vom vorbi despre cuvântul mvd, mogned [76] în altă parte. Deși înseamnă un timp sau loc stabilit și, de asemenea, o adunare a poporului, prefer să-l traduc prin convenție, deoarece Dumnezeu cheamă acolo poporul într-un mod solemn, ca înaintea tribunalului Său sfânt, să fie martor, sau, conform rânduielii, să încheie un legământ cu ei. Calvin continuă prin a examina semnalele date de trâmbițe. El nu a vrut, de asemenea, ca războaiele să fie întreprinse în mod precipitat sau cu dorință de răzbunare, ci ca preoții să îndeplinească slujba de vestitori (feciales), pentru ca El însuși să fie inițiatorul lor. Dar era de onoare pentru preoți să fie vestitorii sărbătorilor și să cheme poporul la sanctuar. Acum, deoarece înțelegem intenția Legiuitorului, să atingem pe scurt cuvintele. Am spus că preoții, atunci când sunau, erau, ca să zicem așa, organele sau interpreții lui Dumnezeu, astfel încât israeliții să depindă de glasul și porunca Sa. Dacă doar prinții sau capii miilor trebuiau chemați, sunau o singură dată; dacă era o convocare a întregului popor, dubla sunetul. O distincție similară era observată în război, astfel încât un semnal diferit să fie dat, după cum taberele de pe o parte sau alta trebuiau să avanseze. Unii folosesc cuvântul fictiv taratantara, [77] în locul a ceea ce am tradus „cu jubilație”: este probabil că era un sunet mai puternic și mai prelungit, dar suflat cu intervale. Trebuie, totuși, să observăm promisiunea, care este inserată, că israeliții „să fie amintiți înaintea Domnului”, ca El să pună pe fugă pe dușmanii lor; nu ca și cum siguranța sau eliberarea poporului ar fi fost legată de trâmbițe, ci pentru că nu mergeau la luptă decât în încrederea pe ajutorul lui Dumnezeu. Căci realitatea însăși este unită cu simbolul exterior, și anume că ei trebuiau să lupte sub Dumnezeu, să-L urmeze ca pe Conducătorul lor și să socotească toată puterea lor în harul Său. Și că toți sfinții au fost călăuziți de această regulă reiese din Psalmul 20:7, -- Calvin se îndreaptă apoi spre suflarea trâmbițelor în zilele de bucurie și zilele solemne. 10. De asemenea, în ziua bucuriei voastre. Aceasta era ca și cum Dumnezeu ar fi făcut manifest că nu aprobă nicio sărbătoare și că nicio jertfă nu-I este plăcută, decât dacă porunca Sa ar merge înaintea lor; căci nu era îngăduit poporului să aleagă această sau acea zi, ci autoritatea de a le prescrie era în mâinile slujitorilor lucrurilor sfinte. Și, într-adevăr, Dumnezeu Însuși stabilise Lunile Noi (Neomenias, vel novilunia) și celelalte solemnități; dar, ca să nu apară nicio schimbare, deoarece oamenii sunt mereu îndrăzneți în inovațiile lor, El a vrut ca observarea lor legală să fie sancționată de sunetul trâmbițelor; ca și cum, prin gura preoților, El Însuși ar publica adunările sfinte. Jertfele, pe care alții le-au tradus „ale jertfelor voastre de pace”, [78] le traduc, și nu fără motiv, „ale prosperităților voastre”. Căci acesta este ceea ce slmykm, shalmecem, înseamnă în mod propriu; și acesta era numele pe care îl dădeau implorărilor și mărturiilor de mulțumire, când fuseseră eliberați de vreun mare pericol sau erau vizitați de vreo binecuvântare extraordinară de la Dumnezeu. Dar Moise spune că trâmbițele trebuiau să fie „spre pomenire înaintea Dumnezeului lor”; pentru că atunci când s-ar fi adunat la porunca Sa, El i-ar privi și i-ar onora cu favoarea Sa părintească.
Considerați

Consideră

Calvin leagă mișcarea Chivotului de nevoia de conducere divină în luptă. 35. Și s-a întâmplat, când Chivotul a pornit. Deoarece călătoria lor nu era deloc pașnică, ci atacul dușmanilor trebuia mereu temut, era necesar să-L implorăm pe Dumnezeu să iasă ca și cum ar fi pregătit de luptă. Astfel, Moise le-a susținut și curajul, ca nu cumva vreo cauză mai imediată de teroare să-i facă leneși și inerți. Este, așadar, ca și cum s-ar fi rugat astfel: Doamne, nu numai arată-ne calea, ci deschide-o și nouă prin puterea mâinii Tale în distrugerea dușmanilor. El nu-i numește dușmanii poporului, ci ai lui Dumnezeu, pentru ca israeliții să fie siguri că luptau sub auspiciile Sale; căci astfel s-ar fi putut aștepta o victorie mai sigură, deoarece Dumnezeul drept, care răzbună nelegiuirea, își apăra propria cauză; și, de asemenea, nu era o mică mângâiere și bucurie, când poporul auzea că oricine s-ar ridica să-i hărțuiască pe nedrept erau și dușmanii lui Dumnezeu, deoarece El va proteja poporul Său ca lumina ochiului Său. De aceea Profetul a împrumutat acest pasaj, pentru a înarma Biserica cu încredere și pentru a o menține în veselie sub atacurile violente ale dușmanilor săi. (Psalmul 68:1.) Mai departe, trebuie observată analogia și similitudinea dintre semnul vizibil și lucrul semnificat; căci Moise nu era atât de nebun încât să se adreseze Chivotului cu aceste cuvinte; el a cerut doar ca Dumnezeu să dovedească în mod efectiv că Chivotul era o imagine vie a puterii și slavei Sale.
Răspunde
1. Cum provoacă folosirea ordonată a trâmbițelor modul în care abordezi deciziile în viața de zi cu zi? 2. În ce feluri ai putea fi tentat să rezisti conducerii rânduite de Dumnezeu așa cum a făcut Israel? 3. Unde vezi mila lui Dumnezeu lucrând încă atunci când este necesară corecția?
Roagă-te
Doamne Suveran, care ai condus pe Israel prin norul prezenței Tale și i-ai chemat cu trâmbița să se miște doar la porunca Ta, dă-ne har să urmăm direcția legământului Tău fără murmurare sau întârziere. Înfrânge în noi necredința care provoacă nemulțumirea Ta dreaptă și susține-ne prin mijlocirea Fiului Tău când amenință judecata. Orânduiește pașii noștri în încredere răbdătoare până vom intra în odihna pe care ai promis-o. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →