Eterniseed › Curriculum › Iudita
Iudita 1-2 — Eterniseed (Catolic cu deuterocanonic)
Deschidere
Cartea Iuditei se deschide înaintea Bisericii ca un dram al providenței pus împotriva umbrei impunătoare a lui Nabucodonosor, a cărui ambiție de a se diviniza adună regii lumii într-o singură rebeliune împotriva Dumnezeului lui Israel. Acolo unde Tobit ne-a dat gospodăria în exil, Iudita ne dă națiunea sub asediu, și în acea națiune o singură văduvă al cărei nume înseamnă 'evreica' — o fiică a lui Israel care va deveni pentru Biserică o prefigurare luminoasă a Mariei, fiica Sionului. Narațiunea nu este o cronică în sensul modern; ea condensează imperii și remodelează geografia pentru a prezenta o lecție teologică cu precizia unei parabole. Din primul capitol cititorul este învățat să vadă în Nabucodonosor nu doar un rege babilonian ci arhetipul fiecărui tiran care ar pretinde închinarea ce aparține numai lui Dumnezeu. Biserica primește acest cont ca o școală a providenței și o școală a credinței: providența, deoarece Domnul răstoarnă sfaturile mândre ale imperiului prin mâna unei singure femei consacrate; credința, deoarece eliberarea lui Israel nu vine prin cai și care ci prin rugăciunea celor drepți și curajul celor umili. Citită în lumina Sfintei Treimi revelate în Hristos, capitolele de început anunță deja marea inversare care va fi desăvârșită la Calvar, unde puterile acestei lumi sunt desființate prin ascultarea noii Eve și a Fiului ei divin.
Citește
Citire
Citiți capitolele 1 și 2 din Iudita încet, lăsând armatele adunate și națiunile enumerate să construiască înaintea ochiului vostru interior scara amenințării. Observați cum textul îl stabilește mai întâi pe Nabucodonosor în vastul său palat din Ninive, apoi cataloghează războiul său împotriva lui Arfaxad al mezilor și furia sa ulterioară când multe națiuni occidentale refuză să se alăture campaniei sale. Acordați atenție jurământului său de răzbunare, adunării unei armate de o sută douăzeci de mii de pedestrași și douăsprezece mii de arcași călare sub Olofern, generalul său șef, și distrugerii sistematice a fiecărui ținut aflat în calea lor. Marcați în special cum capitolul se încheie cu națiunile de pe țărmuri trimițând ambasade de supunere, în timp ce în capitolele care urmează Israelul singur, slăbit și vulnerabil, va hotărî să reziste. Țineți minte contrastul dintre mulțimile care mărșăluiesc și singura văduvă a cărei rugăciune le va nimici.
Studiu
Deschiderea cărții Iudita îl stabilește pe Nabucodonosor ca o figură ale cărei pretenții depășesc limitele simplei regalități. El este prezentat ca un rege care pretinde închinare ca un zeu, care cere slujire ca Domn și care tratează refuzul vasalității ca pe o ofensă personală ce cere anihilare. Părinții Bisericii au văzut în acest portret o icoană a spiritului lui antihrist care reapare în fiecare veac, impulsul de a absolutiza puterea politică și de a absorbi în sine loialitățile care aparțin numai lui Dumnezeu. Sfântul Augustin în Cetatea lui Dumnezeu trasează un contrast susținut între două cetăți întemeiate pe două iubiri: cetatea pământească, întemeiată pe iubirea de sine extinsă la disprețul față de Dumnezeu, și cetatea cerească, întemeiată pe iubirea de Dumnezeu extinsă la disprețul față de sine. Imperiul lui Nabucodonosor așa cum este înfățișat în Iudita stă ca paradigma cetății pământești în forma sa cea mai agresivă, iar rămășița asediată a lui Israel devine figura cetății cerești în pelerinajul ei prin această lume. Geografia cărții este deliberat ahistorică: Nabucodonosor este numit rege al asirienilor cu capitala la Ninive, deși Nabucodonosor istoric și Asiria istorică nu au coincis. Această comprimare este modul autorului inspirat de a învăța că amenințarea este arhetipală mai degrabă decât doar consemnată. Olofern, care apare în capitolul doi ca generalul șef încredințat cu campania, nu este un satrap persan istoric ci întruparea comandantului mândru care slujește regelui mândru. Distrugerea de către armata sa a fiecărui ținut din cale, arderea sanctuarelor zeilor falși și tăierea dumbrăvilor sacre sunt descrise în termeni care amintesc cuceririle fiecărei puteri imperiale care a pornit vreodată să omogenizeze națiunile sub o singură dominație umană. Totuși narațiunea plasează aceste scene tocmai pentru ca Biserica să recunoască, când le întâlnește în propria ei epocă, semnele puterilor care se așază împotriva ei. Cartea începe de asemenea să introducă tema națiunii umile care rezistă. Acolo unde țărmurile trimit semne de supunere și cer doar să trăiască, Israelul singur în capitolele care urmează va refuza să se plece. Acest refuz nu este încăpățânare sau încredere militară; este convingerea că legământul ei cu Dumnezeul cel viu îi interzice să dea cezarului ce este al lui Dumnezeu. Biserica citește această convingere ca sămânța refuzului martirilor de a arde tămâie înaintea imaginii imperiale și ca sămânța rezistenței creștine îndelungate la orice absolutism modern. Cel mai important, capitolele stabilesc contrastul între o armată de o sută treizeci și două de mii și o singură femeie al cărei nume nu l-am auzit încă, între împărățiile acestei lumi și împărăția al cărei rege este tâmplarul din Nazaret. În acest contrast cititorul credinței întrevede deja Buna Vestire, unde îngerul se apropie nu de împărăteasa Romei ci de fecioara din satul Galileei, și Magnificatul, unde cei umili sunt înălțați și cei puternici sunt coborâți de pe tronurile lor.
Considerați
Considerare
Cartea Iuditei cere Bisericii să considere natura puterilor cu care trebuie să se confrunte în fiecare veac. Pretenția lui Nabucodonosor la onoruri divine nu este o relicvă a păgânismului antic ci o trăsătură recurentă a vieții politice, iar Părinții au avut dreptate să-l citească ca tip al fiecărui spirit care se absolutizează împotriva lui Dumnezeu. Considerați în timpul vostru ce anume vă cere o loialitate ce depășește loialitatea care aparține numai lui Dumnezeu. Este un proiect politic, o identitate națională, o cultură corporativă, o promisiune tehnologică de stăpânire? Capitolele dintâi învață că astfel de puteri, oricât de impunătoare le-ar fi armatele și oricât de eficiente le-ar fi birocrațiile, nu conduc în cele din urmă ordinea providenței. Considerați de asemenea cât de des eliberarea Bisericii a venit nu de la cei puternici ci de la cei mici, obscuri, ascunși, văduve, consacrați. Mâna lui Dumnezeu se mișcă prin Ioana d'Arc, prin Ecaterina din Siena, prin mica Tereza, prin milioanele de mame și văduve necunoscute a căror rugăciune susține lumea. Unde vă localizați propria încredere — în calculele strategiei sau în lucrarea lentă, sigură a harului? Observați de asemenea cum distrugerea sanctuarelor de către Olofern pregătește cititorul pentru iconoclasmul mai profund al epocii moderne, care ar mătura nu doar altarele ci însăși memoria sfântului. Biserica păstrează aceste capitole ca avertisment și promisiune.
Răspunde
Răspuns
Identificați un absolutism în viața voastră prezentă care a început să pretindă de la voi o loialitate ce aparține numai lui Dumnezeu. Poate fi o identitate politică, o ambiție de carieră, o teamă de respingere socială sau o atașare de confort. Numii-l concret înaintea lui Dumnezeu în adorație în această săptămână și cereți Mariei, noua Eva care a stat fermă sub fiecare pretenție imperială, să obțină pentru voi libertatea de a da cezarului doar ce este al cezarului și de a da lui Dumnezeu tot ce este al său.
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule atotputernic și veșnic, care în zilele când Nabucodonosor a adunat națiunile împotriva poporului tău legământat nu ai disprețuit rămășița lui Israel ci ai pregătit în taină un eliberator prin mâna unei singure văduve, dă-ne aceeași încredere în providența ta în mijlocul puterilor impunătoare ale epocii noastre. Acolo unde împărățiile acestei lumi cer de la noi loialitatea care aparține numai ție, dă-ne curajul de a refuza și înțelepciunea de a discerne. Prin mijlocirea Fericitei Fecioare Maria, fiica Sionului și noua Eva, în care smerenia Iuditei a fost desăvârșită și prin al cărei fiat cei mândri au fost coborâți de pe tronurile lor, adâncește încrederea noastră în lucrarea ta ascunsă. Prin Hristos Domnul nostru, care trăiește și domnește cu tine în unitatea Duhului Sfânt, un singur Dumnezeu, în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.