Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 1 — cu Maclaren
Deschidere
Bine ați venit la lecția Eterniseed de astăzi extrasă din clasicul lui Alexander Maclaren Expositions of Holy Scripture despre capitolul 1 din Ioan. Maclaren ne călăuzește prin versetele de deschidere profunde cu claritate și reverență, dezvăluind Cuvântul etern care intră în lumea noastră. În următoarele douăzeci de minute vom citi, studia, considera, răspunde și ne vom ruga, permițând acestor adevăruri antice să ne modeleze inimile din nou.
Citește
Citire
Luați un moment de liniște pentru a citi capitolul 1 din Ioan în întregime. Lăsați cuvintele să vă învăluie încet, observând afirmațiile maiestuoase despre Cuvânt, venirea luminii și invitația de a crede. Opriți-vă oriunde o frază persistă, apoi reveniți gata să explorăm împreună perspectivele lui Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a explica natura eternă a Cuvântului.
Rostirea întreită din Ioan 1:1 ne poartă în adâncurile veșniciei, înainte ca timpul sau făpturile să existe. Geneza și Ioan încep ambele de la 'început', dar, în timp ce Geneza coboară de la acel punct și spune ce a urmat, Ioan urcă și spune ce a precedat — dacă putem folosi acest termen vorbind despre ceea ce se află dincolo de timp. Timpul și făpturile au venit la ființă și, atunci când au început, Cuvântul 'era'. Cu siguranță nicio formă de vorbire nu ar putea declara mai accentuat ființa absolută, necreată, în afara limitelor timpului. De asemenea, este clar că nicio interpretare a acestor cuvinte nu le sondează adâncimea sau nu dă un sens vrednic, dacă nu recunoaște că Cuvântul este o persoană. A doua propoziție din Ioan 1:1 afirmă comuniunea eternă a Cuvântului cu Dumnezeu. Prepoziția folosită înseamnă cu acuratețe 'către' și exprimă gândul că în Cuvânt exista mișcare sau tendință către Dumnezeu și nu doar asociere cu El. Ea indică o comuniune reciprocă, conștientă, și ieșirea activă a iubirii în direcția lui Dumnezeu. Ultima propoziție afirmă comunitatea de esență, care nu este incompatibilă cu distincția persoanelor și face posibilă comuniunea iubirii active; căci nimeni nu ar fi putut, în adâncurile veșniciei, să locuiască cu Dumnezeu, să-L iubească desăvârșit și să fie iubit de El, în afară de Cel care Însuși era Dumnezeu.Maclaren urmărește apoi rolul Cuvântului în creație.
Ioan repetă substanța din Ioan 1:1-2, aparent pentru a identifica Agentul creației cu persoana augustă pe care a descoperit-o ca umplând veșnicia. Prin El a fost înfăptuită creația și, pentru că El era ceea ce Ioan 1:1 L-a declarat a fi, de aceea a fost înfăptuită prin El. Observați cei trei pași marcați în trei versete consecutive. 'Toate lucrurile au fost făcute prin El'; literal 'au devenit', unde ieșirea la existență a lucrurilor create este puternic contrastată cu 'era' divin din Ioan 1:1. 'Prin El' declară că Cuvântul este agentul creației; 'fără El' literal 'în afară de El' declară că lucrurile create continuă să existe pentru că El le comunică existența. Omul este cel mai înalt dintre aceste 'toate lucrurile', iar Ioan 1:4 expune relația Cuvântului cu el, declarând că 'viața', în toată lărgimea și înălțimea sensurilor ei posibile, sălășluiește în El și este comunicată de El, cu însoțitorul ei distinctiv, în natura umană, al luminii, fie a rațiunii, fie a conștiinței.Maclaren arată apoi rezultatele binecuvântate ale primirii luminii.
Dar respingerea nu a fost universală, iar Ioan continuă să dezvolte consecințele binecuvântate ale primirii luminii. Pentru prima dată rostește marele cuvânt 'crede'. Actul credinței este condiția sau mijlocul 'primirii'. Este deschiderea ochiului mintal pentru ca lumina să se reverse înăuntru. Îl posedăm pe Iisus în măsura credinței noastre. Obiectul credinței este 'numele Său', care înseamnă nu această sau acea înșiruire de litere prin care este desemnat, ci întreaga Sa descoperire de Sine. Rezultatul unei astfel de credințe este 'dreptul de a deveni copii ai lui Dumnezeu', căci prin credința în Fiul Unul-Născut primim comunicarea unei vieți dumnezeiești care ne face și pe noi fii. Această viață nouă, cu consecința ei de filiație, nu aparține naturii umane primite de la părinți, ci este un dar al lui Dumnezeu mijlocit prin credința în Lumina care este Cuvântul.
Considerați
Considerare
Maclaren încheie îndemnându-ne să privim la Lumina nepieritoare.
Așadar, fraților, când lămpile se sting, să privim la Lumină. Când viețile noastre sunt întunecate pentru că lumina din casa noastră a fost luată de pe sfeșnic, să ne înălțăm inimile și speranțele către Cel care rămâne pentru totdeauna. Să nu cădem în nebunie și să nu săvârșim păcatul de a pune afecțiunile inimii noastre, încrederea duhului nostru, asupra oricui poate trece și trebuie să se schimbe. Avem nevoie de o Persoană pe care să o putem strânge și care nu va aluneca niciodată din strânsoarea noastră. Avem nevoie de o Lumină necreată, auto-alimentată, veșnică. 'Cât timp aveți Lumina, credeți în Lumină, ca să fiți fii ai luminii.'
Răspunde
Răspuns
Cum încurajează comuniunea eternă a Cuvântului cu Tatăl propria voastră umblare cu Dumnezeu astăzi? În ce domeniu al vieții sunteți tentați să primiți lumina, dar ezitați? Unde ați putea practica lepădarea de sine pentru ca Hristos singur să strălucească prin voi?
Roagă-te
Rugăciune
Cuvânt etern, Lumină din Lumină, Îți mulțumim că ai intrat în întunericul nostru și ai rămas aproape. Dă-ne harul de a crede și astfel să devenim copii ai lui Dumnezeu. Ține-ne aproape de Tine ca să continuăm să strălucim. Ajută-ne să îndreptăm pe alții către strălucirea Ta nepieritoare, nu către noi înșine. Fie ca harul și adevărul Tău să umple cuvintele și faptele noastre în această zi. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →