Eterniseed › Curriculum › 1 Cronici
1 Cronici 5-8 — cu Matthew Henry
Deschidere
Notele atente verset cu verset ale lui Matthew Henry la 1 Cronici ne invită să zăbovim asupra genealogiilor semințiilor așezate la est de Iordan și asupra responsabilităților sfinte încredințate lui Levi. Reflecțiile sale scot în evidență atât credincioșia lui Dumnezeu de-a lungul generațiilor, cât și consecințele grave atunci când poporul său se abate. Urmând îndrumarea lui Henry prin capitolele 5–8, descoperim cum aceste înregistrări străvechi vorbesc și astăzi despre identitate, închinare și loialitate față de legământ. Lăsați-i perspectivele să ne întărească inimile pentru citirea și studiul ce urmează.
Citește
Citire
Acordați-vă acum timp să citiți 1 Cronici 5–8 cu încetineală și rugăciune. Observați listele atente ale lui Ruben, Gad și ale jumătății seminției lui Manase, relatarea victoriei lor și a exilului de mai târziu, precum și descendența detaliată și îndatoririle leviților și preoților. Lăsați ritmul constant al numelor să vă amintească de înregistrarea veșnică a lui Dumnezeu și de chemarea sa la credincioșie.
Studiu
Henry începe prin a schița structura capitolului 5 și semințiile pe care le acoperă.
Acest capitol ne oferă o oarecare relatare despre cele două seminții și jumătate așezate dincolo de Iordan. I. Despre Ruben, ver. 1-10. II. Despre Gad, ver. 11-17. III. Despre jumătatea seminției lui Manase, ver. 23, 24. IV. Despre toate trei acționând împreună ni se spune: 1. Cum au cucerit pe hagariți, ver. 18-22. 2. Cum au fost, în cele din urmă, ei înșiși cuceriți și făcuți captivi de regele Asiriei, pentru că L-au părăsit pe Dumnezeu, ver. 25, 26.Henry explică apoi motivul pentru care dreptul de întâi născut al lui Ruben a fost realocat.
1. Motivul pentru care această seminție este astfel amânată. Se recunoaște că Ruben a fost întâiul născut al lui Israel și, din acest motiv, ar fi putut pretinde întâietatea; dar și-a pierdut dreptul de întâi născut pângărind concubina tatălui său și a fost, pentru aceasta, osândit să nu mai exceleze, Gen. 49:4. Păcatul micșorează pe oameni, îi coboară din excelența lor. Păcatele împotriva poruncii a șaptea lasă în special o pată de neșters asupra numelor și familiilor oamenilor, o ocară pe care timpul nu o va șterge. Seminția lui Ruben poartă până la sfârșit rușinea păcatului lui Ruben. Totuși, deși seminția aceea a fost degradată, nu a fost lepădată sau deposedată de moștenire. Pângărirea cinstei unui israelit nu înseamnă pierderea fericirii sale. Ruben își pierde dreptul de întâi născut, totuși acesta nu trece la Simeon, următorul în ordine; căci era tipic și, de aceea, trebuia să urmeze nu cursul firii, ci alegerea harului. Avantajele dreptului de întâi născut erau domnia și dubla porțiune. Ruben pierzând aceste lucruri, s-a considerat prea mult ca ambele să fie transferate unuia singur și, de aceea, au fost împărțite. (1.) Iosif a primit dubla porțiune; căci din el au coborât două seminții, Efraim și Manase, fiecare dintre ele primind partea unui copil (căci astfel Iacov i-a binecuvântat prin credință, Evr. 11:21; Gen. 48:15, 22), și fiecare dintre aceste seminții a fost la fel de însemnată și a făcut o figură la fel de bună ca oricare alta dintre cele douăsprezece, cu excepția lui Iuda. Dar (2.) Iuda a primit domnia; pe el patriarhul muribund i-a lăsat prin testament sceptrul, Gen. 49:10. Din el a venit conducătorul suprem, întâi David și, la împlinirea vremii, Mesia Prințul, Mi. 5:2. Această cinste a fost asigurată lui Iuda, deși dreptul de întâi născut era al lui Iosif; și, având aceasta, nu avea nevoie să-l invidieze pe Iosif pentru dubla porțiune.Henry descrie apoi cum semințiile de la răsărit au căutat ajutorul divin în luptă.
2. Ce cale au urmat ca să-L angajeze pe Dumnezeu pentru ei: Au strigat către Dumnezeu și și-au pus încrederea în El, v. 20. Acum au acționat ca niște israeliți adevărați. (1.) Ca seminție a lui Avraam cel credincios, și-au pus încrederea în Dumnezeu. Deși aveau o armată puternică, nu s-au bizuit pe ea, ci pe puterea dumnezeiască. S-au încrezut în însărcinarea pe care o primiseră de la Dumnezeu de a purta război cu vecinii lor pentru lărgirea hotarelor lor, dacă era nevoie, chiar și cu cei foarte depărtați, în afară de neamurile date spre nimicire. Vezi Deut. 20:15. S-au încrezut în providența lui Dumnezeu ca să le dea izbândă. (2.) Ca seminție a lui Iacov cel care se ruga, au strigat către Dumnezeu, mai ales în luptă, când poate, la început, erau în primejdie de a fi biruiți. Vezi ceva asemănător în 2 Cron. 13:14. În necaz, Dumnezeu așteaptă să strigăm către El; ne cere cu silă acest tribut, această rentă. În conflictele noastre duhovnicești, trebuie să privim spre cer după putere; și rugăciunea prin credință va fi rugăciunea biruitoare.Henry încheie secțiunea urmărind robia care a rezultat din necredincioșia lor.
II. Au împărtășit, în cele din urmă, o robie fără glorie. Dacă ar fi rămas aproape de Dumnezeu și de datoria lor, ar fi continuat să se bucure atât de partea lor străveche, cât și de noile cuceriri; dar au călcat porunca Dumnezeului părinților lor, v. 25. Stăteau pe hotare și aveau legături mai ales cu neamurile vecine, prin care au învățat obiceiurile lor idolatre și au transmis infecția celorlalte seminții; pentru aceasta Dumnezeu a avut o pricină cu ei. El era soț pentru ei și nu e de mirare că gelozia Lui ardea ca focul când ei curveau după alți dumnezei. Pe drept se dă o carte de despărțire desfrânatei. Dumnezeu a stârnit duhul regilor Asiriei, întâi pe unul și apoi pe altul, împotriva lor, și-a împlinit propriile scopuri prin planurile acelor monarhi ambițioși, i-a folosit ca să pedepsească întâi pe acești răzvrătiți și, când aceasta nu i-a smerit, apoi ca să-i dezrădăcineze cu totul, v. 26. Aceste seminții au fost așezate întâi și au fost strămutate întâi. Au vrut pământul cel mai bun, fără să ia în seamă că era cel mai expus. Dar cei care sunt conduși mai mult de simțuri decât de rațiune sau credință în alegerile lor pot aștepta să aibă parte în consecință.
Considerați
Considerare
Henry se îndreaptă spre seminția lui Levi și cinstea ei distinctivă.
Deși Iosif și Iuda au împărțit între ei cinstele pierdute ale dreptului de întâi născut, totuși Levi a fost întâi dintre toate semințiile, înnobilat și distins cu o cinste mai de preț decât fie întâietatea, fie dubla porțiune, și anume preoția. Acea seminție a pus-o Dumnezeu deoparte pentru Sine; era seminția lui Moise și poate de dragul lui a fost astfel favorizată. Despre acea seminție avem o relatare în acest capitol. I. Genealogia lor, primii părinți ai seminției (ver. 1-3), linia preoților, de la Aaron până la robie (ver. 4-15), și a altor familii ale lor, ver. 16-30. II. Lucrarea lor, lucrarea leviților (ver. 31-48), a preoților, ver. 49-53. III. Cetățile rânduite lor în țara Canaan, ver. 54-81.Henry reflectă mai departe asupra păstrării atente a registrelor preoțești.
Preoții și leviții erau mai preocupați decât orice alți israeliți să-și păstreze genealogia clară și să poată dovedi aceasta, pentru că toate cinstele și privilegiile slujbei lor depindeau de descendența lor. Și citim despre unii care, deși poate erau cu adevărat copii ai preoților, totuși, pentru că nu puteau găsi registrul genealogiilor lor și nici nu-și puteau dovedi descendența printr-o înregistrare autentică, au fost, ca niște pângăriți, îndepărtați de la preoție și opriți să mănânce din lucrurile sfinte, Ezra 2:62, 63. Este foarte puțin ceea ce se înregistrează aici despre genealogiile acestei seminții sfinte. I. Primii părinți ai ei sunt numiți aici de două ori, v. 1, 16. Gherșom, Chehat și Merari sunt trei nume cu care am fost foarte familiarizați în cartea Numeri, când familiile leviților au fost rânduite și li s-a dat lucrarea lor. Pe Aaron, Moise și Miriam i-am cunoscut mult mai mult decât numele lor și nu putem trece peste ei aici fără să ne amintim că acesta era acel Moise și Aaron pe care Dumnezeu i-a cinstit făcându-i instrumente ale eliberării și așezării lui Israel și chipuri ale Celui ce avea să vină, Moise ca proroc și Aaron ca preot. Iar pomenirea lui Nadab și Abihu (deși, neavând copii, nu era nevoie să-i aducem în genealogie) nu poate decât să ne amintească de grozăviile acelei dreptăți dumnezeiești de care au fost făcuți monumente pentru că au adus foc străin, ca să ne temem totdeauna înaintea Lui. 2. Linia lui Eleazar, urmașul lui Aaron, este trasată aici până la vremea robiei, v. 4-15. Începe cu Eleazar, care a ieșit din casa robiei din Egipt, și se sfârșește cu Iehoțadac, care a intrat în casa robiei din Babilon. Astfel, pentru păcatele lor, au fost lăsați așa cum au fost găsiți, ceea ce putea de asemenea să sugereze că preoția levitică nu a făcut nimic desăvârșit, ci aceasta trebuia împlinită prin aducerea unei mai bune nădejdi. Toți aceștia numiți aici nu au fost mari preoți; căci, în vremea judecătorilor, acea demnitate a fost, din vreun motiv sau altul, adusă în familia lui Itamar, din care era Eli; dar în Țadoc s-a întors iarăși la linia dreaptă. Despre Azaria se spune aici (v. 10): El este cel ce a împlinit slujba preoțească în templul pe care l-a zidit Solomon. Se presupune că acesta era acel Azaria care s-a împotrivit cu curaj la îndrăzneala regelui Ozia când acesta a invadat slujba preoțească (2 Cron. 26:17, 18), deși și-a riscat gâtul făcând aceasta. Aceasta a fost făcută ca un preot, ca unul care era cu adevărat râvnitor pentru Dumnezeul său. Cel ce a susținut și a apărat astfel cu îndrăzneală slujba preoțească și a întărit barierele ei împotriva unei asemenea insulte îndrăznețe, s-ar putea spune pe bună dreptate că a împlinit-o; și această cinste i se dă pentru aceasta; în timp ce Urie, unul dintre urmașii săi, pentru o supunere josnică față de regele Ahaz, la zidirea unui altar idolatru pentru el, are rușinea de a fi lăsat afară din această genealogie, ca poate și alții. Dar unii cred că această remarcă despre acest Azaria ar fi trebuit adăugată la bunicul său cu același nume (v. 9), care era fiul lui Ahimaat și că el era preotul care a slujit întâi în templul lui Solomon. 3. Sunt socotite aici și alte familii ale leviților. Una dintre familiile lui Gherșom (cea a lui Libni) este trasată aici până la Samuel, care a primit cinstea de proroc adăugată la cea de levit. Una dintre familiile lui Merari (cea a lui Mahli) este de asemenea trasată pentru mai multe generații, v. 29, 30.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în propria voastră poveste ați văzut tensiunea dintre privilegiul moștenit și credincioșia personală pe care Henry o notează la Ruben?
2. Cum ar putea practica semințiilor de la răsărit de a striga către Dumnezeu în luptă să modeleze felul în care înfruntați astăzi propriile conflicte?
3. Ce pași puteți face ca să păstrați o „genealogie” duhovnicească clară a lucrărilor lui Dumnezeu în viața și familia voastră?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte îndurător, Te lăudăm pentru moștenirea pe care ai dat-o poporului Tău și pentru mărturia credincioșiei Tale din Cuvântul Tău. Învață-ne să ne încredem doar în Tine, să strigăm către Tine în orice luptă și să ne păzim inimile cu o dependență smerită de Duhul Tău. Păstrează în noi o amintire vie a îndurărilor Tale, ca să umblăm cu credincioșie potrivit Cuvântului Tău și să facem cunoscut Numele Tău generațiilor ce vor veni. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →