Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Leviticul 1-2 — cu Barnes
Deschidere
În tradiția exegetică clară a erudiției prezbiteriene americane, Notele asupra Bibliei ale lui Albert Barnes deschid Leviticul cu o atenție constantă la ordinea revelată a închinării. Comentariile sale ghidează cititorii prin primele două capitole urmărind instrucțiunile divine pentru atât jertfele animale cât și cele de cereale. Barnes menține focalizarea pe cerințele precise date la cortul întâlnirii și pe sensul pe care acele cerințe îl poartă pentru închinător. Notele servesc astfel ca un însoțitor de încredere pentru oricine dorește să înțeleagă cum a reglementat Domnul apropierea poporului Său în pustie. Ne întoarcem astăzi la aceste pagini pentru a auzi aceeași expunere atentă care a întărit de mult studiul evanghelic al Pentateuhului.
Citește
Citire
Cităm acum capitolele de început ale Leviticului, în care Domnul stabilește legile pentru arderea de tot și pentru darul de mâncare. Aceste instrucțiuni au fost date la cortul întâlnirii recent ridicat și s-au adresat mai întâi israelitului individual care dorea să se apropie cu o jertfă acceptabilă. În timp ce citiți, observați accentul repetat pe ceea ce este fără cusur, locul prezentării și părțile care se înalță către Domnul. Lăsați textul însuși să vă modeleze înțelegerea înainte de a ne întoarce la expunerea lui Barnes.
Studiu
Barnes începe prin a aborda chemarea directă dată închinătorului individual.
Versetul 2. Vorbește copiilor lui Israel - Este important de observat că aceste prime instrucțiuni Leviticul 1:2-17 sunt adresate în mod expres individului care simțea nevoia jertfei pentru propria sa socoteală. Ele nu au fost transmise prin preoți, nici preotul oficiant nu avea nicio alegere în privința a ceea ce trebuia să facă. El trebuia doar să examineze victima pentru a vedea că era desăvârșită Leviticul 22:17-24 și să îndeplinească alte îndatoriri strict prescrise Leviticul 6:8-21. Actul de a aduce jertfa trebuia să fie voluntar din partea închinătorului, dar modul de a o face era definit în fiecare punct de Lege. Prezentarea victimei la intrarea cortului era de fapt un simbol al voinței libere care se supune Legii Domnului. Astfel de acte de jertfă trebuie distinse de jertfele publice și de cele rânduite pentru indivizi în ocazii speciale (vezi nota Leviticul 4:2), care aparțineau educației religioase a națiunii. Dar - Ebraică: קרבן qorbân - numele general pentru ceea ce era dat în mod formal în slujba lui Dumnezeu (compară Marcu 7:11) și corespunzând exact cuvintelor „dar” și „ofrandă”.El expune apoi cerințele pentru victima masculină prezentată la intrarea cortului.
Versetul 3. ardere de tot - literal, aceea (ofrandă) care se înalță (ca o flacără). Un mascul fără cusur - Masculii erau ceruți în majoritatea jertfelor, deoarece sexul mai puternic care are întâietate față de celălalt. Dar femelele erau permise în jertfele de pace Leviticul 3:1, Leviticul 3:6 și erau prescrise în mod expres în jertfele pentru păcat ale poporului de rând Leviticul 4:28, Leviticul 4:32; Leviticul 5:6. La ușa cortului întâlnirii - Oriunde apar aceste cuvinte, ele ar trebui redate: „la intrarea cortului întâlnirii”. Locul indicat este acea parte a curții care era în fața cortului, în care stăteau altarul de aramă și ligheanul, și unde numai jertfele puteau fi aduse. Vezi tăietura la Exodul 26:0.Barnes explică apoi ceremonia punerii mâinii pe capul jertfei.
Versetul 4. Și își va pune mâna pe capul arderii de tot - Obiceiul obișnuit. Prin aceasta, cel ce aducea jertfa se identifica cu victima sa Leviticul 3:2, Leviticul 3:8; Leviticul 4:15; Leviticul 8:14; Romani 12:1. Ca să facă ispășire pentru el - Această expresie aparține mai ales jertfelor pentru păcat și jertfelor pentru vină (compară Leviticul 4:20, Leviticul 4:26, Leviticul 4:31, Leviticul 4:35; Leviticul 5:16, Leviticul 5:18; Leviticul 6:7 etc.). Ea nu este folosită în referire la jertfele de pace și doar rar în referire la arderile de tot. Trebuie observat că este introdusă aici în legătură strânsă cu impunerea mâinilor de către închinător, nu, așa cum este când se referă la jertfa pentru păcat, cu funcțiile speciale ale preotului, Leviticul 4:26, Leviticul 4:35; 2 Cronici 29:23.El trece la darul de mâncare și la pregătirea sa ca un act distinct de închinare.
Versetul 1. Un dar de mâncare - Mai bine tradus în Leviticul 2:4 o ofrandă de dar de mâncare קרבן qorbân, vezi Leviticul 1:2 מנחה mı̂nchāh. înseamnă literal un „dar”; și se pare că a fost aplicat în special la ceea ce era dat de un inferior unui superior Geneza 32:18-20; Geneza 43:11; Judecători 3:15; 1 Samuel 10:27: dar în limbajul tehnic al Legii, desemna în mod regulat ofrandele vegetale ca deosebite de ofrandele animale. Traducătorii noștri l-au redat „dar de carne”, aplicând cuvântul „carne”, conform uzanței vechi, ca termen general pentru hrană. Ofrandă vegetală sau ofrandă de făină ar fi o redare mai potrivită. Sensul lui מנחה mı̂nchāh pare a fi mult mai simplu decât cel al jertfelor animale. מנחה mı̂nchāh, ca jertfă, era ceva predat lui Dumnezeu, care era de cea mai mare valoare pentru om ca mijloc de trai. Astfel ar putea părea a fi doar euharistic.
Considerați
Considerare
Barnes încheie subliniind porțiunea de aducere aminte care se înalță ca o mireasmă plăcută.
Versetul 9. Părțile care au fost spălate erau stomacul, măruntaiele și picioarele, despărțite de carcasă la încheietura genunchiului. Preotul va arde - Verbul tradus aici arde este aplicat exclusiv arderii tămâii, luminilor cortului și jertfelor de pe altar. Sensul primar al rădăcinii sale pare a fi a exhala miros. (Vezi nota marginală a Leviticului 24:2; Exodul 30:8). Cuvântul pentru ardere în mod obișnuit este cu totul diferit și este aplicat arderii acelor părți ale victimelor care erau arse în afara taberei (Leviticul 4:12, Leviticul 4:21; Numeri 19:5 etc.). Importanța distincției este mare în privința sensului arderii de tot. Substanța victimei era privită nu ca ceva ce trebuie consumat, ci ca o ofrandă de mireasmă plăcută trimisă în flacără către Yahweh.Cu privire la cerința finală el insistă asupra locului perpetuu al sării cu fiecare ofrandă.
Versetul 13. Cu toate ofrandele tale vei aduce sare - Nu numai fiecare מנחה mı̂nchāh, ci fiecare ofrandă animală trebuia însoțită de sare. Era singurul simbol care nu lipsea niciodată de la altarul arderii de tot, arătând nepiericabilitatea dragostei lui Yahweh pentru poporul Său. În natura sa neschimbătoare, este contrariul aluatului (drojdiei). Se spune că arabii păstrează în uz comun expresia „un legământ de sare”; și respectul pe care îl acordă pâinii și sării în riturile lor de ospitalitate este bine cunoscut.
Răspunde
Răspuns
Cum modelează caracterul voluntar al acestor ofrande timpurii propria ta abordare a închinării astăzi? În ce feluri cerința unui mascul fără cusur te îndreaptă spre desăvârșirea cerută de jertfa noastră ultimă? Ce loc deține simbolul durabil al sării în înțelegerea ta despre credincioșia legământului?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, pe măsură ce medităm la jertfele pe care le-ai poruncit la cortul întâlnirii, învață-ne să ne apropiem cu mâini curate și cu inimi nedivizate, înfățișând viețile noastre ca o ardere de tot care se ridică ca o mireasmă plăcută Ție. Prin jertfa lui Hristos adusă o dată pentru totdeauna, curățește orice pată și pecetluiește-ne în sarea legământului care nu-și pierde niciodată savoarea. Prin Duhul Tău, fă ca închinarea noastră să fie sinceră, devotamentul nostru deplin și pomenirea noastră dulce înaintea tronului Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →