Eterniseed › Curriculum › Ioan
Ioan 20 — cu Ryle
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la clasicul Expository Thoughts on the Gospels al lui J.C. Ryle și ascultăm cum ne călăuzește prin capitolul 20 din Ioan. Expunerea atentă și pastorală a lui Ryle scoate în evidență minunea învierii, devotamentul celor care au fost primii martori ai mormântului gol și răspunsurile variate ale ucenicilor. Cuvintele sale ne invită să zăbovim asupra dovezilor și implicațiilor personale ale învierii lui Hristos. Pe măsură ce îi urmăm gândurile, ni se reamintește că învierea nu este doar o notă de subsol istorică, ci însăși balamaua credinței mântuitoare. Să lăsăm reflecțiile măsurate ale lui Ryle să ne întărească inimile și să ne ascută privirea asupra Domnului înviat.
Citește
Ia Biblia ta și citește capitolul 20 din Ioan încet și cu rugăciune. Observă întunericul dimineții timpurii, pașii grăbiți spre mormânt, reacțiile diferite ale Mariei, Petru și Ioan și primele arătări ale lui Iisus înviat. Permite narațiunii să se desfășoare fără grabă. Pe măsură ce citești, cere Duhului să-ți deschidă ochii spre nădejdea vie asigurată de victoria lui Hristos asupra mormântului.
Studiu
Studiază
Ryle deschide expunerea subliniind valoarea unică a narațiunii învierii din Ioan.
Capitolul pe care l-am început acum ne duce de la moartea lui Hristos la învierea Lui. Ca și Matei, Marcu și Luca, Ioan insistă asupra acestor două mari evenimente cu o plinătate și o particularitate deosebită. Și nu trebuie să ne mirăm. Întregul creștinism mântuitor se sprijină pe cele două fapte: că Hristos a murit pentru păcatele noastre și a înviat pentru îndreptățirea noastră. Capitolul dinaintea ochilor noștri merită o atenție specială. Dintre toți cei patru evangheliști, niciunul nu oferă dovezi atât de profund interesante ale învierii ca ucenicul pe care Iisus l-a iubit.Ryle se îndreaptă apoi spre primul vizitator la mormânt și examinează devotamentul ei remarcabil.
Prima pe care Ioan o numește printre cei care au venit la mormântul lui Hristos este Maria Magdalena. Istoria acestei femei credincioase este, fără îndoială, ascunsă în multă obscuritate. O mare cantitate de oprobriu a fost aruncată asupra memoriei ei, ca și cum ar fi fost odinioară o păcătoasă obișnuită împotriva celei de-a șaptea porunci. Totuși, nu există absolut nicio dovadă că ar fi fost ceva de acest fel! Dar ni se spune clar că era una din care Domnul a scos „șapte draci” (Marcu 16:9; Luca 8:2), una care fusese supusă într-un mod deosebit stăpânirii lui Satana și una a cărei recunoștință față de Domnul nostru pentru eliberare era o recunoștință fără margini. Pe scurt, dintre toți urmașii Domnului nostru pe pământ, niciunul nu pare să-L fi iubit atât de mult ca Maria Magdalena. Niciunul nu a simțit că datorează atât de mult lui Hristos. Niciunul nu a simțit atât de puternic că nu există nimic prea mare de făcut pentru Hristos. De aceea, așa cum spune frumos episcopul Andrews: „Ea a fost ultima la crucea Lui și prima la mormântul Lui. A rămas acolo cel mai mult și a fost aici cel mai curând. Nu s-a putut odihni până nu s-a ridicat să-L caute. L-a căutat cât era încă întuneric, chiar înainte de a avea lumină cu care să-L caute.” Într-un cuvânt, primind mult, a iubit mult; și iubind mult, a făcut mult, pentru a dovedi realitatea iubirii ei.Ryle contrastează apoi temperamentele lui Petru și Ioan în timp ce răspund la mormântul gol.
Acesta este un punct scos în evidență în mod curios în purtarea lui Petru și Ioan, când Maria Magdalena le-a spus că trupul Domnului a dispărut. Ni se spune că amândoi au alergat la mormânt; dar Ioan, ucenicul pe care Iisus l-a iubit, l-a întrecut pe Petru și a ajuns primul la mormântul gol. Apoi iese la iveală diferența dintre cei doi bărbați. Ioan, dintre cei doi mai blând, liniștit, tandru, rezervat, retras, cu simțiri profunde, s-a aplecat și a privit înăuntru, dar nu a mers mai departe. Petru, mai aprins, zelos, impulsiv, fervent și îndrăzneț, nu se poate mulțumi fără a coborî în mormânt și a vedea de fapt cu propriii ochi. Amândoi, putem fi siguri, erau profund atașați de Domnul nostru. Inimile amândurora, în acest moment critic, erau pline de speranțe, temeri, neliniști și așteptări, toate încurcate împreună. Totuși, fiecare se poartă în felul său caracteristic. Nu trebuie să ne îndoim că aceste lucruri au fost scrise intenționat spre învățătura noastră.
Considerați
Consideră
Ryle trage o concluzie practică despre datoria pe care credincioșii o au față de Hristos.
Cazul dinaintea noastră aruncă o lumină largă și clară asupra unei întrebări care ar trebui să fie profund interesantă pentru orice slujitor cu inimă sinceră al lui Hristos. Cum se face că mulți care mărturisesc și se numesc creștini fac atât de puțin pentru Mântuitorul al cărui nume îl poartă? Cum se face că mulți, a căror credință și har ar fi necaritabil să le negăm, lucrează atât de puțin, dau atât de puțin, spun atât de puțin, își dau atât de puțină osteneală pentru a promova cauza lui Hristos și a aduce slavă lui Hristos în lume? Aceste întrebări admit un singur răspuns. Este un simț scăzut al datoriei și al obligației față de Hristos, care este explicația întregii chestiuni. Unde păcatul nu este simțit deloc, nimic nu se face; și unde păcatul este simțit puțin, puțin se face. Omul care este profund conștient de propria vinovăție și stricăciune și profund convins că fără sângele și mijlocirea lui Hristos ar coborî pe drept în iadul cel mai de jos, acesta este omul care se va cheltui și va fi cheltuit pentru Iisus și va crede că nu poate face niciodată destul pentru a arăta lauda Lui. Să ne rugăm zilnic să vedem mai clar și mai distinct păcătoșenia păcatului și harul uimitor al lui Hristos. Atunci, și numai atunci, vom înceta să fim reci, călduți și neglijenți în lucrarea noastră pentru Iisus. Atunci, și numai atunci, vom înțelege o astfel de râvnă arzătoare ca aceea a Mariei și vom pricepe ce a vrut să spună Pavel când a zis: „Dragostea lui Hristos ne constrânge, pentru că socotim astfel: dacă Unul a murit pentru toți, atunci toți au murit; și El a murit pentru toți, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască de acum înainte pentru ei înșiși, ci pentru Cel ce a murit și a înviat pentru ei.” (2 Corinteni 5:14-15.)Ryle încheie secțiunea îndemnând la caritate față de temperamentele diferite întâlnite printre adevărații credincioși.
Să învățăm, din cazul dinaintea noastră, să facem îngăduințe pentru varietăți largi în caracterul lăuntric al credincioșilor. A face astfel ne va scuti de multe necazuri în călătoria vieții și va preveni multe gânduri necaritabile. Să nu judecăm aspru pe frați și să nu-i așezăm într-un loc jos, pentru că nu văd sau nu simt lucrurile exact așa cum le vedem și le simțim noi și pentru că lucrurile nu îi afectează sau nu îi impresionează exact așa cum ne afectează și ne impresionează pe noi. Florile din grădina Domnului nu sunt toate de o singură culoare și un singur miros, deși sunt toate plantate de un singur Duh. Supușii împărăției Sale nu sunt toți exact de un singur ton și temperament, deși toți Îl iubesc pe același Mântuitor și sunt scriși în aceeași carte a vieții. Biserica lui Hristos are în rândurile ei unii care sunt ca Petru și unii care sunt ca Ioan; și un loc pentru toți și o lucrare pentru toți de făcut. Să-i iubim pe toți cei ce-L iubesc pe Hristos cu sinceritate și să mulțumim lui Dumnezeu că Îl iubesc măcar. Lucrul cel mare este să-L iubești pe Iisus.
Răspunde
1. În ce feluri dragostea mea pentru Hristos reflectă o conștientizare profundă a tot ce a făcut El pentru mine?
2. Cum pot crește în răbdare față de semenii credincioși ale căror răspunsuri față de Domnul diferă de ale mele?
3. Unde ar putea o ignoranță persistentă să-mi împiedice încă îmbrățișarea deplină a nădejdii învierii?
Roagă-te
Dumnezeule, care prin învierea Fiului Tău ai adus la lumină viața și nemurirea, dă-ne ca noi, cei ce cugetăm la mormântul cel gol, să-L vedem cu credință neclintită pe Cel ce a murit și este viu în veci. Umple astfel inimile noastre de bucuria învierii Lui, ca să nu mai trăim pentru noi înșine, ci pentru El, care ne-a iubit și S-a jertfit pentru noi; prin Același Iisus Hristos, Domnul nostru. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →