Eterniseed › Curriculum › Ezechiel
Ezechiel 9-10 — cu Ioan Calvin
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la Ezechiel dezvăluie execuția terifiantă dar ordonată a judecății divine. În capitolele 9 și 10 profetul asistă la agenți înarmați ai mâniei mișcându-se prin Ierusalim în timp ce o singură figură marchează pe credincioși pentru păstrare. Expunerea atentă a lui Calvin arată cum amenințările lui Dumnezeu nu rămân niciodată goale și cum dreptatea sa distinge întotdeauna între cei drepți și cei răi. Cuvintele sale ne invită să tremurăm la realitatea judecății în timp ce ne odihnim în certitudinea grijii alese a lui Dumnezeu. Astăzi ascultăm cum Calvin ne ghidează prin această viziune solemnă.
Citește
Pregătește-ți inima să asculți Ezechiel 9 și 10. Aceste capitole înfățișează pe Domnul chemând pe executori la Ierusalim și marcând pe cei ce se întristează din cauza urâciunilor sale. În timp ce citești, observă mișcarea slavei lui Dumnezeu și separarea atentă între cei cruțați și cei uciși. Lasă textul să trezească atât frică sfântă cât și încredere liniștită în protecția suverană a Domnului asupra celor ai săi.
Studiu
Calvin începe prin a descrie pe cei șase bărbați care apar ca răspuns la porunca lui Dumnezeu.
Acum profetul scrie că porunca lui Dumnezeu nu a fost zadarnică sau goală, deoarece efectul apare direct prin viziune. De aceea șase bărbați s-au oferit. De ce din nou numește șase, mai degrabă decât mai mulți sau mai puțini, nu am aflat. Căci unii citează capitolul treizeci și nouă din Ieremia, unde sunt menționați opt conducători care erau în armata lui Nabucodonosor și aveau autoritatea principală; dar mai întâi variază în număr, apoi se răsucesc în multe feluri. Dar eu nu sunt atât de curios de îngrijorat, nici nu mi se pare de vreo importanță, decât poate că Dumnezeu a vrut să arate slujitorului său că o mică bandă era suficientă și că nu era nevoie de o armată mare: sau prin șase bărbați a desemnat în mod confuz întreaga armată. Este sigur într-adevăr că Nabucodonosor a venit înconjurat de o forță mare pentru a distruge cetatea; dar între timp Dumnezeu a vrut să distrugă acea mândrie și obrăznicie a poporului, deoarece arată slujitorului său doar șase bărbați care puteau distruge întreaga cetate. Spune deci că a venit pe poartă, sau pe calea unei porți înalte, sau mai înalte, care era spre nord, deoarece Babilonul se afla spre acea regiune față de Ierusalim. Apare deci că caldeenii au fost indicați aici, cărora calea era directă prin acea poartă, deoarece urca din nord față de Ierusalim. Spune că fiecare bărbat avea un instrument de distrugere sau de zdrobire. Acest cuvânt este derivat din nphph, nephetz, care înseamnă a distruge și a freca în bucăți: deci poate fi luat atât pentru ciocan cât și pentru actul însuși. Nu există îndoială că profetul a vrut să spună că porunca lui Dumnezeu nu ar trebui să fie fără efect imediat: deoarece de îndată ce a strigat, șase bărbați au fost direct la îndemână pentru a-l asculta, ceea ce exprimă mai clar mai târziu când spune că stăteau lângă altar. Căci a fost un semn al disponibilității lor de a asculta poruncile lui Dumnezeu când s-au așezat înaintea altarului. Dar acest pasaj este demn de remarcat, deoarece ne arată cât de atent ar trebui să luăm aminte la amenințările lui Dumnezeu, care sunt în mare parte îndreptate împotriva noastră. Pentru ca să învățăm să ne trezim din toropeala noastră, aici ca într-o oglindă ni se propune conjuncția răzbunării lui Dumnezeu cu amenințările sale. Căci de îndată ce a vorbit, vedem că erau șase bărbați înarmați și aliniați pentru a distruge cetatea. Dar Dumnezeu a vrut să arate profetului său această viziune, deoarece afacerea sa era cu un popor dur și prost, așa cum am văzut deja. Vocea lui Dumnezeu a fost ca și cum ar fi fost condamnarea lor finală: la fel ca și cum o trâmbiță ar răsuna și ar anunța că nu există nicio speranță de iertare decât dacă dușmanul se predă direct. Așa că deci Dumnezeu a strigat cu voce tare, dar aceasta nu a fost o cauză goală de frică, deoarece a unit direct execuția ei, când șase bărbați au apărut înaintea altarului. Dar el numește altarul pe care Solomon l-a construit din pietre pătrate de bronz: chiar altarul de bronz nu a fost suficient, dar privește la originea sa primă.Calvin distinge apoi pe singurul bărbat îmbrăcat în in dintre cei șase.
Acum spune că era printre ei, [13]un bărbat îmbrăcat cu o haină de in (1 Împărați 8:64). El nu este plasat printre mulțime, ca unul printre ceilalți, dar este separat, deoarece semnificația sa este distinctă. Acest bărbat a susținut atunci fără îndoială caracterul unui înger și este suficient de obișnuit în Scriptură ca îngerii, atunci când iau o formă vizibilă, să fie numiți bărbați: nu pentru că sunt cu adevărat bărbați, dar deoarece Dumnezeu îi înzestrează cu astfel de forme pe care le consideră potrivite. Unii, a căror opinie nu o resping cu totul, restrâng aceasta la Hristos. Dar deoarece profetul nu adaugă trăsături remarcabile, aș prefera să o primesc în general despre orice înger. Spune deci că era printre caldeeni, care erau pregătiți să execute răzbunarea lui Dumnezeu, un bărbat îmbrăcat într-o haină de in. O marcă distinctă este uneori dată îngerilor care îi separă de bărbați. Haina de in a fost atunci un ornament remarcabil. Și jertfitorii papistași, ca și cum ar fi maimuțe, au imitat acel obicei în hainele lor numite surplisuri. Dar deoarece preoții erau obișnuiți să fie îmbrăcați în veșminte de in, aici îngerul a fost reprezentat profetului în acest veșmânt. Acum să continuăm, deoarece în versetul următor va fi evident de ce s-a făcut mențiune despre acel înger.Calvin elaborează apoi rolul protector al îngerului în mijlocul caldeenilor.
Acum profetul arată de ce a fost adăugat îngerul la caldeeni, și anume pentru a pune o frână asupra lor, ca nu cumva să se înfurie fără discernământ și fără selecție împotriva aleșilor și a celor osândiți. Acesta este un pasaj remarcabil, deoarece din el învățăm, mai întâi, că Dumnezeu amenință efectiv pe cei nelegiuiți, astfel încât să aibă însoțitori mereu la îndemână pentru a-l asculta; apoi, că chiar și necredincioșii fac război sub conducerea lui Dumnezeu și sunt guvernați de toiagul său și nu fac nimic decât la voia sa. Nici caldeenii nu se spune că au venit la templu în zadar și s-au așezat înaintea altarului lui Dumnezeu. Aceasta nu este relatată spre lauda lor, ca și cum ar fi ascultat de Dumnezeu spontan sau ca și cum și-ar fi propus să ducă la îndeplinire poruncile sale, dar providența secretă a lui Dumnezeu este tratată aici. Deși, prin urmare, caldeenii au dat frâu liber voinței lor și nu s-au gândit că sunt guvernați divin; totuși Dumnezeu pronunță aici că erau sub mâna sa exact ca și cum Dumnezeu i-ar fi avut ca soldați plătiți: așa cum se spune că Satana s-a alăturat fiilor lui Dumnezeu: aceasta nu a fost o ascultare voluntară, dar deoarece mașinațiunile sale nu puteau ataca pe sfântul Iov decât prin porunca lui Dumnezeu. (Iov 1:6.) Fiii lui Dumnezeu apar într-un mod foarte diferit, deoarece oferă o ascultare liberă și doresc ca el doar să domnească. Dar oricât de mare este diferența dintre fiii lui Dumnezeu și Satana și toți cei osândiți, totuși este la fel de adevărat că Satana și cei răi ascultă de Dumnezeu. Aceasta, prin urmare, trebuie să învățăm în al doilea rând. Dar, în al treilea rând, ni se învață că Dumnezeu nu execută niciodată cu ușurință răzbunarea sa fără a cruța pe aleșii săi. Din acest motiv în măcelul Ierusalimului are un înger care opune un scut, ca să zicem așa, caldeenilor, ca nu cumva cruzimea lor să-i rănească dincolo de plăcerea lui Dumnezeu, așa cum vom vedea îndată. Prin urmare am spus că locul este remarcabil, deoarece atunci când Dumnezeu pune semnele mâniei sale, cerul este, ca să zicem așa, acoperit de nori și credincioșii nu mai puțin decât necredincioșii sunt înspăimântați, ba chiar îngroziți de frică. Căci în ceea ce privește condiția exterioară, nu a existat nicio diferență între ei. Deoarece deci fiii lui Dumnezeu sunt supuși acelei terori care întunecă orice simț al favorii lui Dumnezeu în adversitate, astfel această doctrină trebuie ținută cu sârguință, și anume când Dumnezeu dă frâu liber bărbaților furioși, astfel încât să risipească, să răstoarne și să distrugă toate lucrurile, atunci îngerii sunt întotdeauna uniți, care le restrâng necumpătarea cu o frână ascunsă, deoarece altfel nu ar fi niciodată moderați.
Considerați
Consideră
Calvin încheie prin a afirma dreptatea lui Dumnezeu ca răspuns la preocuparea profetului.
Aici Dumnezeu răspunde astfel profetului său, încât îi restrânge prea mult focul și în același timp își afirmă propria dreptate -- căci profetul ar fi putut fi împins într-o parte și alta -- ar fi putut chiar să se îndoiască dacă Dumnezeu își va respecta cuvântul. Dumnezeu ar fi putut, de asemenea, să-i clatine încrederea într-un alt mod, ca prin a se înfuria prea mult împotriva celor nevinovați; deoarece deci ar fi putut fi agitat în mijlocul acelor valuri de încercare, ceea ce face acum Dumnezeu ar trebui să-l liniștească. Prin urmare, așa cum am spus deja, el atenuează sentimentele profetului său și în același timp afirmă echitatea judecății sale împotriva tuturor opiniilor false care sunt predispuse să se strecoare peste noi atunci când judecățile lui Dumnezeu nu corespund voinței noastre. Între timp trebuie remarcat cum profetul se plânge cu supunere de măcelul cetății și deși părea să protesteze împotriva lui Dumnezeu, totuși și-a supus toate simțurile poruncii sale și din acest motiv i se dă un răspuns care îl poate calma. Ori de câte ori, prin urmare, Dumnezeu nu pare să lucreze așa cum ne dictează rațiunea noastră carnală, putem învăța, prin exemplul profetului, cum să ne restrângem și să ne supunem rațiunea voinței lui Dumnezeu, astfel încât să ne fie suficient că el voiește un lucru așa, deoarece voința sa este regula cea mai perfectă a oricărei dreptăți. Vedem că profeții se plâng uneori și par, de asemenea, să-și permită prea multă libertate atunci când protestează împotriva lui Dumnezeu, așa cum am văzut un exemplu memorabil la Ieremia. (Ieremia 12 și Ieremia 20.) Apoi citim și unul similar la Habacuc. (Habacuc 1:2.) Cum așa? Se luptă profeții cu Dumnezeu însuși? da, se întorc direct la ei înșiși și adună în ordine toate acele opinii rătăcitoare prin care percep că au fost foarte tulburați. La fel și profetul nostru, pe de o parte, se minunează de măcelul cetății și exclamă vehement; în același timp cade cu fața la pământ și în acest fel mărturisește că va fi ascultător, de îndată ce Dumnezeu îi va răspunde. Aceasta este, prin urmare, rațiunea pentru care Dumnezeu dorește, de asemenea, să-și liniștească slujitorul; nici nu este îndoielnic că vom experimenta același lucru, dacă învățăm cu modestie și sobrietate să întrebăm atunci când judecățile lui Dumnezeu nu corespund opiniilor noastre. Dacă, prin urmare, ne apropiem de Dumnezeu în acest fel, el ne va arăta fără îndoială că ceea ce face el este drept și astfel ne va oferi material pentru odihnă. De aici, de asemenea, se adună nemărginita îngăduință a lui Dumnezeu față de poporul său, deoarece se demnează astfel să dea o rațiune, ca și cum ar dori să-i mulțumească. Este sigur că oamenii sunt purtați înainte în prea multă imprudență, ori de câte ori pun întrebări lui Dumnezeu; căci cine va îndrăzni să se opună judecăților sale? și cine îi va răspunde? așa spune Pavel. (Romani 9:20.) Dar Dumnezeu în bunătatea sa uimitoare coboară chiar și atât de departe, încât să dea o rațiune a faptelor sale slujitorilor săi, pentru a le liniști mințile, așa cum am spus.
Răspunde
Unde în viața ta simți greutatea judecății drepte a lui Dumnezeu? Cum te încurajează marcarea credincioșilor să te întristezi din cauza păcatului? În ce feluri ai putea să te odihnești mai deplin în promisiunea lui Dumnezeu de a-și păstra pe ai săi?
Roagă-te
Doamne suveran, ne plecăm înaintea viziunii judecății tale și mulțumim că nu acționezi niciodată fără dreptate și milă perfecte. Ferește-ne de prezumție și de disperare. Marchează inimile noastre cu pecetea Duhului tău astfel încât să fim găsiți printre cei ce suspină din cauza urâciunilor veacului nostru. Învață-ne să ne încredem în providența ta ascunsă atunci când mânia pare să măture fără discernământ. Aceeași mână care cruță pe cei drepți să ne întărească și să umblăm cu credincioșie până în ziua separării finale. Prin Hristos Domnul nostru, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →