← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 2 Împărați

2 Regi 17-18 — cu Maclaren

2 Împărați 17-18Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi20 min
Deschidere
Bine ați venit la lecția Eterniseed de astăzi extrasă din clasicul Expositions of Holy Scripture al lui Alexander Maclaren. În aceste pagini Maclaren deschide relatarea tragică a căderii lui Israel și a statornicei stări a lui Ezechia cu o claritate pătrunzătoare. Cuvintele sale ne invită să urmărim atât alunecarea lentă în idolatrie cât și încrederea statornică ce încă Îl mulțumește pe Dumnezeu. Pe măsură ce ascultăm, Duhul să trezească o proaspătă convingere și curaj în propria noastră umblare. Să lase avertismentele străvechi și pilda regală să ne modeleze inimile din nou astăzi.
Citește

Citire

Întoarceți-vă acum la 2 Regi capitolele 17 și 18. Citiți cu încetineală relatarea căderii Samariei și a domniei lui Ezechia. Observați explicația lungă a păcatelor lui Israel și portretul scurt dar puternic al unui rege care a avut încredere în Domnul. Lăsați contrastul dintre judecată și credincioșie să vorbească duhului vostru pe măsură ce vă pregătiți să studiați cu Maclaren.
Studiu
Maclaren începe prin a remarca contrastul izbitor dintre relatarea scurtă a căderii Samariei și analiza extinsă a cauzelor acesteia. Scurtimea relatării căderii Samariei în 2 Regi 17:6 contrastează cu lunga enumerare a păcatelor care au cauzat-o, în restul acestui pasaj. Criticii moderni presupun că 2 Regi 17:7-2 Regi 17:23 sunt 'o interpolare a scriitorului deuteronomic', aparent fără alt motiv decât că ei atribuie căderea lui Israel idolatriei sale. Dar cu siguranță simpla mențiune din 2 Regi 17:6, urmată imediat de 2 Regi 17:24, nu poate fi tot ce a avut de spus istoricul original despre un sfârșit atât de tragic al unei părți atât de mari din poporul lui Dumnezeu. Întregul scop al istoriei Vechiului Testament nu este să consemneze evenimente, ci să declare lucrările lui Dumnezeu, iar căderea unei împărății avea puțină importanță, în afară de a revela dreptatea lui Dumnezeu. Maclaren dezvoltă apoi progresul clar al gândirii care străbate acuzația divină. Partea principală a acestui pasaj este deci expunerea cauzelor ruinei naționale. Este o anchetă post mortem asupra bolilor care au ucis o împărăție. La prima vedere, aceste versete par o simplă îngrămădire, nu fără oarecare repetiție, a una sau două acuzații; dar, privite mai îndeaproape, ele dezvăluie un progres foarte izbitor al gândirii. În centru stă 2 Regi 17:13, care vorbește despre misiunea profeților. Înaintea ei, 2 Regi 17:7-2 Regi 17:12, povestesc păcatul lui Israel, care culminează prin a-L provoca pe Domnul la mânie 2 Regi 17:11. După ea, păcatele sunt reiterate cu o creștere notabilă a accentului și din nou culminează prin a-L provoca pe Domnul la mânie 2 Regi 17:17. Astfel avem două grade de vinovăție – unul înainte și unul după mesajele profeților; și două aprinderi ale mâniei lui Dumnezeu – una care a dus la trimiterea profeților și una care a dus la distrugerea lui Israel. Lecțiile care decurg din acest progres evident al gândirii sunt clare. Maclaren prezintă apoi misiunea profeților ca răspunsul lui Dumnezeu la răzvrătirea lui Israel. II. 2 Regi 17:13 dă glas implorării lui Iehova. Misiunea profeților a fost răspunsul lui Dumnezeu la răzvrătirea lui Israel și a fost deopotrivă semnul mâniei Sale și al iubirii Sale. Cu cât păcatul abundă mai mult, cu atât Dumnezeu înmulțește mijloacele de a-l atrage înapoi la Sine. Cu cât urechile sunt mai surde, cu atât mai tare este glasul implorator al iubirii Sale îndurerate și totuși milostive. Mânia Sa se îmbracă în apeluri mai stringente și revelații mai clare ale Sine Însuși înainte de a lua în mână armele Sale ucigătoare. Cu cât fundalul păcatului este mai întunecat, cu atât mai strălucitoare apar razele luminii Sale împotriva lui. Păcatul omului devine prilejul unei manifestări mai glorioase a caracterului și inimii lui Dumnezeu. Este pe norul de furtună că soarele pictează curcubeul. Fiecare etapă succesivă în îndepărtarea omului de Dumnezeu a provocat o creștere corespunzătoare a efortului divin de a-l atrage înapoi, până când 'la urmă a trimis la ei pe Fiul Său'. În natură, atracția scade pe măsură ce distanța crește; în împărăția harului, ea crește odată cu distanța. Singura dorință a inimii lui Dumnezeu este ca păcătoșii să se întoarcă din căile lor rele și El le impune gândul solemn al semnelor abundente ale voii Sale care au fost date din vechime și sunt vestite din nou în toate urechile de glasuri vii. Legea Sa pentru noi nu este doar o veche poveste rostită cu secole în urmă, ci este vie în conștiințele noastre astăzi și proaspătă ca atunci când Sinaiul a ars și a tunat deasupra taberei, iar trâmbița a cutremurat fiecare inimă. Maclaren arată în cele din urmă cum refuzul cuvântului profeților nu face decât să adâncească vinovăția și să împietrească inima. III. Păcatul mai greu care a urmat după implorarea divină. Acest glas divin nu lasă pe niciun om așa cum îl găsește. Dacă nu îl înduplecă la ascultare, îi adâncește vinovăția și îl face mai îndârjit. Ca un bou îndărătnic în jug, își întărește grumazul și stă ca însăși icoana îndărătniciei brute. Există o alternativă înfricoșătoare implicată în ascultarea noastră a mesajului lui Dumnezeu, care nu se întoarce niciodată la El fără rod, ci face întotdeauna ceva ascultătorului, fie înmoaie fie împietrește, fie descuie ochii fie adaugă încă un văl peste ei, fie fiind 'mireasmă de viață spre viață sau de moarte spre moarte'. Misiunea profeților a transformat uitarea 'rânduielilor' lui Dumnezeu în 'respingere' a lor și a făcut din idolatrie o răzvrătire conștientă. Vai, că oamenii ar face din ceea ce este menit să fie o legătură care să-i unească cu Dumnezeu o pană care să-i despartă și mai mult de El! Dar cât de constant acesta este efectul evangheliei și din același motiv ca în Israel – că 'n-au crezut în Domnul Dumnezeul lor'!
Considerați

Reflectare

Maclaren se îndreaptă în cele din urmă spre portretul viu al lui Ezechia ca model pentru orice veac. Oamenii evlavioși din toate veacurile și stările sunt foarte asemănători unii cu alții. Elementele evlaviei sunt întotdeauna aceleași. Acest rege al lui Israel, cam cu două mii șase sute de ani în urmă, și cel mai umil creștin de astăzi au asemănarea de familie pe chipuri. Aceste cuvinte, care sunt o schiță a caracterului regelui, sunt de fapt o schiță a vieții religioase în toate timpurile și în toate locurile. El a realizat-o; de ce n-am putea și noi? El a împlinit-o în mijlocul multor neștiințe; de ce n-am putea și noi în strălucirea cunoștinței noastre? El a împlinit-o în mijlocul ispitelor unei monarhii; de ce n-am putea și noi în sferele noastre mai umile? Maclaren încheie prin a întemeia întreaga viață religioasă pe simpla încredere în Domnul. Sunt patru lucruri prezentate aici ca alcătuind o viață religioasă. Începem de la temelie cu fundamentul a tot. 'El a avut încredere în Domnul Dumnezeul lui Israel.' Vechiul Testament este la fel de hotărât în a declara că nu există religie fără încredere și că încrederea este însăși nervul și sângele vieții religiei, ca și Noul Testament. Doar că în prima jumătate a cărții traducătorii noștri au ales să folosească cuvântul 'încredere', iar în cealaltă jumătate a cărții au ales să folosească, pentru aceeași faptă, cuvântul 'credință'. Ei au ascuns astfel oarecum identitatea absolută care există în învățătura Vechiului și a Noului Testament cu privire la legătura care îi unește pe oameni cu Dumnezeu. Această unire a fost întotdeauna și va fi întotdeauna începută în atitudinea și exercițiul simplu al încrederii, și totul va ieși din aceasta, iar fără aceasta nimic altceva nu va veni.
Răspunde

Răspuns

Unde în viața mea am încercat să slujesc atât Domnului cât și zeilor mai mici? Cum răspund astăzi la implorările repetate ale Cuvântului lui Dumnezeu? Ce pas unic de încredere deplină pot face săptămâna aceasta asemenea lui Ezechia?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, Tu singur ești vrednic de încrederea și închinarea noastră neîmpărțită. În lumina Cuvântului Tău, descoperă și iartă idolii care încă ne împart inimile, și prin Duhul Tău atrage-ne să ne alipim cu totul de Tine, așa cum a făcut Ezechia, odihnindu-ne în Hristos care a încredințat perfect Tatălui în locul nostru. Fă-ne urmași cu inimă curată care Te alegem astăzi și în fiecare zi. Amin.

Expunerile lui Alexander Maclaren asupra Sfintei Scripturi · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →