Eterniseed › Curriculum › Romani
Romani 15 — Eterniseed (Epoca Reformei / protestantism istoric)
Deschidere
Capitolul cincisprezece din Romani continuă instrucțiunea apostolului adresată celor îndreptățiți cu privire la viața ordonată a poporului legământului. După ce a expus dreptatea lui Dumnezeu primită prin credință și îndatoririle care decurg din unirea cu Hristos, el abordează acum modul concret în care cei tari trebuie să îi primească pe cei slabi. Pasajul arată limpede că tăria nu este dată pentru avantaje personale, ci este dăruită în mod suveran pentru zidirea întregului trup. Același Domn care cheamă un popor din fiecare națiune rânduiește de asemenea ca mădularele mai tari să îi susțină pe cele mai slabe, pentru ca biserica să poată cu un singur glas să îl slăvească pe Dumnezeul răbdării și al mângâierii. În acest capitol cititorul este condus să vadă atât modelul lepădării de sine a lui Hristos, cât și împlinirea promisiunilor străvechi în includerea neamurilor, toate rânduite de scopul neschimbător al lui Dumnezeu.
Citește
Citire
Citiți capitolul în întregime, urmărind succesiunea argumentului. Observați mai întâi datoria pusă asupra celor tari de a purta slăbiciunile celor slabi în loc să își placă lor înșiși. Notați apelul la exemplul lui Hristos și mărturia Scripturii că fiecare parte a cuvântului scris slujește instruirii și răbdării sfinților. Marcați demonstrația că Hristos a devenit slujitor atât pentru a întări promisiunile făcute părinților, cât și pentru a-i aduce pe neamuri să îl slăvească pe Dumnezeu. În cele din urmă, luați aminte la relatarea apostolului despre propria sa slujire și dorința sa exprimată de a vizita biserica din Roma sub îndrumarea suverană a lui Dumnezeu.
Studiu
Capitolul se deschide prin declararea faptului că cei tari trebuie să poarte slăbiciunile celor ce nu sunt tari și să nu își placă lor înșiși. Această obligație izvorăște din natura darurilor împărțite de Capul bisericii. Tăria nu este un prilej de înălțare de sine, ci o încredințare ce trebuie folosită pentru păstrarea mădularelor mai slabe. Apostolul întemeiază datoria pe purtarea lui Hristos însuși, care nu și-a căutat propriul avantaj, ci s-a supus ocărilor ce aparțineau de drept altora. Scriptura consemnează că râvna casei lui Dumnezeu l-a mistuit și că insultele îndreptate împotriva lui Dumnezeu au căzut asupra lui; astfel, modelul pentru cei tari este înfățișat în umilirea Domnului însuși. Fiecare parte a scrierilor sfinte, continuă apostolul, a fost scrisă pentru instruirea noastră, ca prin răbdare și încurajarea Scripturilor să posedăm nădejde. Unitatea bisericii nu se întemeiază deci pe afinitate naturală, ci pe primirea comună a ceea ce Dumnezeu a făcut să fie consemnat pentru perseverența poporului său. Același Domn care îi întărește pe cei tari îi susține și pe cei slabi prin mijloacele pe care le-a rânduit. Argumentul se îndreaptă apoi spre sfera mai largă a lucrării legământului lui Dumnezeu. Hristos a devenit slujitor al circumciziei pentru a întări promisiunile date patriarhilor, în timp ce neamurile sunt chemate în același timp să îl slăvească pe Dumnezeu pentru îndurarea sa. Apostolul citează mărturia legii, profeților și psalmilor pentru a arăta că includerea neamurilor a fost întotdeauna cuprinsă în scopul divin. Astfel, Dumnezeu este arătat ca fiind statornic cu sine însuși: promisiunile făcute lui Israel sunt cinstite, iar ușa este deschisă celor ce erau odinioară în afara legământului. Acest rezultat dublu se întoarce spre lauda slavei lui Dumnezeu, nu spre vreun merit omenesc. Capitolul continuă cu însărcinarea apostolului însuși. El scrie cu încrederea că credincioșii din Roma sunt plini de bunătate și de cunoștință și în stare să se îndemne unii pe alții, totuși a scris cu îndrăzneală pentru a le aminti de harul dat lui de Dumnezeu ca să fie slujitor al lui Hristos Iisus pentru neamuri. Slujirea sa este descrisă ca preoțească, aducând neamurile ca o jertfă plăcută sfințită de Duhul Sfânt. Succesul acestei slujiri este atribuit nu elocvenței sau strategiei omenești, ci puterii Duhului lui Dumnezeu care însoțește cuvântul. Semnele și minunile sunt menționate doar ca întăriri ale însărcinării divine, nu ca scopuri în sine. Pavel își enunță principiul de a nu zidi pe temelia altui om, păstrând astfel rânduiala numirii lui Dumnezeu. Capitolul se încheie cu intenția exprimată a apostolului de a vizita Roma în drum spre Spania, după ce va fi dus mai întâi darurile strânse de la bisericile din Macedonia și Ahaia sfinților din Ierusalim. El cere rugăciunile bisericii din Roma ca slujirea sa în Iudeea să fie primită și ca el să ajungă la ei, dacă Dumnezeu voiește, cu bucurie și să fie împreună cu ei înviorat. Pretutindeni, suveranitatea lui Dumnezeu este evidentă în îndrumarea pașilor apostolului și în unitatea pe care el caută s-o promoveze între credincioși de origini diferite.
Considerați
Considerare
Învățătura acestui capitol stă în strânsă legătură cu alte porțiuni ale Scripturii care arată același tipar al legământului. Lepădarea de sine a lui Hristos înfățișată aici răsună descrierii din al doilea capitol al Epistolei către Filipeni, unde mintea lui Hristos este prezentată ca standard pentru viața comună a bisericii. Întărirea promisiunilor făcute părinților și chemarea simultană a neamurilor amintește profeția lui Isaia că rădăcina lui Iese va răsări ca să stăpânească neamurile și că în el neamurile vor avea nădejde. Reformatorii au recunoscut în astfel de pasaje unitatea unicului legământ al harului care străbate ambele testamente, astfel încât biserica epocii prezente este continuă cu Israelul de odinioară, dar lărgită prin altoirea neamurilor. Insistența că Scriptura îi echipează pe sfinți pentru răbdare se aliniază de asemenea cu afirmația anterioară a apostolului că evanghelia este puterea lui Dumnezeu spre mântuire, o putere care rămâne activă prin cuvântul scris pentru perseverența aleșilor. Astfel, Romani cincisprezece arată aceeași structură doctrinară întâlnită în întreaga epistolă: dreptatea lui Dumnezeu revelată, ordinea consecventă a comunității legământului și împlinirea suverană a scopului lui Dumnezeu de-a lungul generațiilor.
Răspunde
Răspuns
În ce feluri concrete tăria pe care o posedați acum în cunoștință sau credință slujește mădularelor mai slabe ale trupului mai degrabă decât propriului vostru confort? Cum modelează consemnarea supunerii lui Hristos la ocările altora disponibilitatea voastră de a renunța la preferințele personale de dragul unității bisericii? În ce măsură primiți întreaga Scriptură ca mijlocul rânduit prin care Dumnezeu dăruiește răbdare și nădejde poporului legământului său în epoca prezentă?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne Dumnezeule, care ai rânduitt în mod suveran atât tăria, cât și slăbiciunea poporului tău spre slava numelui tău, dăruiește ca aceia pe care i-ai făcut tari să poarte slăbiciunile celor slabi fără a-și căuta propriul avantaj. Fă ca cuvântul tău, scris pentru instruirea noastră, să lucreze în noi răbdarea și mângâierea care duc la nădejde. Susține-ți biserica în unitatea care izvorăște din unicul legământ al harului, ca iudeii și neamurile împreună să te slăvească cu o singură minte. Îndrumă lucrarea slujitorilor tăi după voia ta și păzește-i în bucuria înviorării reciproce. Prin Iisus Hristos, Fiul tău, care a devenit slujitor ca să întărească promisiunile tale și să aducă neamurile să te laude pe tine. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt redate în engleză de Eterniseed din originalul de domeniu public prin convergență multi-model, verificate independent pentru fidelitate față de sursă și revizuite de un panel cross-provider cu patru modele. Fiecare citat este verificat mecanic ca fiind un substring exact al acelei redări publicate.