← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Psalmii

Psalmii 13-14 — cu Coke

Psalmii 13-14Comentariul lui Thomas Coke la Sfânta Biblie20 min
Deschidere
În această lecție zilnică ne întoarcem la Comentariul lui Thomas Coke asupra Sfintei Biblii pentru o lectură reverentă a Psalmilor 13 și 14. Ca asociat de încredere al lui Wesley și primul episcop metodist, Coke aduce un spirit cald devoțional acestor cântece sacre de lamentație și convingere. Expunerea sa ne invită să zăbovim cu David în plângere sinceră, să înfruntăm ciuma propriilor noastre inimi și să ne odihnim în cele din urmă în mila care transformă durerea în cântec. Duhul Sfânt să deschidă aceste cuvinte antice din nou, astfel încât încrederea noastră să se adâncească și lauda noastră să se ridice.
Citește
Cu inimi liniștite să citim cu voce tare Psalmii 13 și 14, îngăduind strigătele psalmistului și privirea cercetătoare a Domnului să ne cerceteze și pe noi. Ascultă întrebările sincere ale celui care se simte uitat, apoi verdictul sobru asupra întregii omeniri. Lasă cuvintele să se așeze; nu trece cu grabă peste întunericul pe care îl numesc, căci doar atunci mântuirea făgăduită poate fi cu adevărat primită.
Studiu

Studiază

Coke începe prin a reflecta asupra stării abătute a psalmistului și asupra expostulației sale cu Dumnezeu. Și astfel în acest loc tristețea care apăsa asupra lui David era paralelă cu o leșin de foame în trup, sau cu captivitatea într-o stare, care, dacă nu era alinată repede, s-ar fi sfârșit curând în moarte. REFLECȚII. — Deși doborâți de necaz, atâta vreme cât avem un tron al harului deschis, nu trebuie să disperăm niciodată. Aici David fuge cu plângerile și rugăciunile sale. 1. El deplânge starea sa prezentă de abătut și se expostulează cu Dumnezeu cu privire la lungimea și severitatea suferințelor sale. Până când mă vei uita, Doamne? Nu că mintea atotcuprinzătoare a lui Dumnezeu uită vreodată, sau că poporul său este neglijat sau părăsit de El; dar este limbajul fricii necredincioase, prin care inimile noastre nebune își agravează durerile. Pentru totdeauna? Fiecare clipă pare lungă celui necăjit, mai ales celor care, ca culme a celorlalte dureri ale lor, experimentează întuneric și părăsire în sufletele lor. Până când îți vei ascunde fața de la mine? Apoi el descoperă inima nebunului și corupția universală care urmează. — Oricât de mult ar șoca conștiința păcatele exterioare, niciun om nu poate fi cu adevărat golit de sine, sau condus la disperare de sine, până când Dumnezeu îi deschide ciuma inimii sale și îl face să vadă răutatea disperată a unei naturi căzute. Acest lucru este făcut aici pentru păcătosul care discern. 1. Inima nebunului este descoperită. Nebunul, sau păcătosul, căci păcatul este nebunia nebuniei, a zis în inima sa: Nu este Dumnezeu. Deși sunt într-adevăr părăsiți cei care mărturisesc ateismul în principiu, totuși păcătosul împietrit simte că este în interesul său să nu existe Dumnezeu, dorește în secret ca să nu existe, și ar vrea să se convingă că nu există; niciun Dumnezeu care să judece, niciun iad care să chinuiască. Notă: (1.) Dacă gândurile mulțimilor ar fi la fel de deschise ca și chipurile lor, s-ar speria unii de alții ca de niște monștri. (2.) Tot păcatul în practică pornește dintr-o măsură de ateism în principiu. 2. Coke continuă arătând cum căile oamenilor corespund naturii lor căzute. Căile oamenilor corespund naturii lor: sunt stricați, sau strică, sunt astfel în ei înșiși, natura lor cu totul pângărită, fiind zămisliți și născuți în păcat, și artele lor lăuntrice foarte răutate; și îi strică pe alții, provoacă, stârnesc și scot la iveală corupția care este în inimile păcătoșilor asemenea lor. Au făcut lucrări urâte, nu este nimeni care să facă bine; practica lor corespunde principiilor lor; căci cine poate scoate un lucru curat dintr-unul necurat? Și, 3. Aceasta este situația prin natură universal; nu într-un loc sau o epocă, ci uniform aceeași în orice loc, în orice om, în orice epocă; așa mărturisește Dumnezeu privind toată omenirea, când Domnul a privit din cer.
Considerați

Consideră

Coke încheie primul psalm îndemnând la o încredere smerită în mila dumnezeiască. El își exprimă încrederea smerită că, în mijlocul a tot ce simțea, Dumnezeu îl va sprijini și mângâia. Dar eu am încrezut în mila Ta; merit nu revendic, nădejde sau ajutor în mine însumi nu am; dar în Tine încred; și de aceea inima mea se va bucura în mântuirea Ta: a Ta, căci Tu ești în stare să mântuiești până la desăvârșire; și de aceea îmi voi încuraja sufletul în nădejde. Voi cânta Domnului, recunoștința inimii mele va vorbi pe buzele mele bucuroase, pentru că El a lucrat cu dărnicie față de mine; a lucrat, căci credința realizează făgăduința și dă subzistență prezentă alinării așteptate. Notă: (1.) Când venim la Dumnezeu în nenorocirile noastre, în rugăciune să ne vărsăm sufletele înaintea Lui, El ne va trimite bucurându-ne; și, ca și Ana, chipul nostru nu va mai fi trist, 1 Samuel 1:18. (2.) Cântarea psalmilor este practica antică a sfinților lui Dumnezeu; și oriunde se găsește o inimă care să încreadă în El, va fi și o gură care să-L laude. El încheie al doilea psalm cu o dorință evlavioasă pentru mântuirea care vine din Sion. Prin natură nu există nicio diferență morală între un om și altul; deși în transgresiunea exterioară poate fi multă, în apostazia lăuntrică nu este niciuna. (2.) Dacă există vreun bine lucrat în noi sau făcut de noi, suntem datori pentru el doar harului mântuitor al lui Dumnezeu. 4. Psalmistul încheie cu o dorință evlavioasă: O, de-ar veni mântuirea lui Israel din Sion! mai ales acel Răscumpărător care să îndepărteze nelegiuirea de la Iacov și să aducă un leac pentru boala disperată a corupției omenești: când Domnul va întoarce captivitatea poporului Său prin lucrarea puternică a Fiului Său, manifestat să distrugă lucrările diavolului și să elibereze captivii păcatului; atunci Iacov se va bucura, și Israel se va veseli; poporul Său credincios se va bucura în mântuirea lor prezentă începută; și bucuria lor va fi curând deplină, când El va apărea să distrugă pe toți vrăjmașii Săi și ai lor și să desăvârșească mântuirea lor finală în slavă veșnică.
Răspunde
1. Unde în încercările mele prezente sunt ispitit să spun, chiar în tăcere, că Dumnezeu m-a uitat? 2. Cum mă mișcă descrierea clară a păcătoșeniei universale la o mai adâncă disperare de sine și recunoștință pentru har? 3. Ce cântec de încredere stârnește Duhul în mine chiar înainte ca eliberarea să apară pe deplin?
Roagă-te
Doamne milostiv, venim ca cei care au cunoscut atât noaptea lungă a sufletului cât și lumina milei Tale. Păzește-ne de disperare când răspunsurile întârzie, și învață-ne să spunem cu David: Tu ești Dumnezeul meu. Cercetează inimile noastre până când orice ateism ascuns este descoperit și ne recunoaștem nevoia deplină de harul Tău mântuitor. Apoi ridică ochii noștri, luminează întunericul nostru și sădește în noi încrederea bucuroasă care se bucură în mântuirea Ta înainte de a fi pe deplin văzută. Fie ca nădejdea Răscumpărătorului din Sion să ne umple de cântece care să Te cinstească, până când credința va face loc vederii și ne vom bucura cu Iacov în slava veșnică. Amin.

Comentariul lui Thomas Coke la Sfânta Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →