Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 85-86 — cu Matthew Henry
Deschidere
Notele atente verset cu verset ale lui Matthew Henry despre Psalmii 85 și 86 ne invită să zăbovim acolo unde rugăciunea întâlnește promisiunea. Reflecțiile sale urmăresc modul în care Israelul antic și-a exprimat atât lamentația cât și așteptarea, apoi modul în care David a modelat dependența umilă în necazul personal. Pe măsură ce urmăm îndrumarea lui Henry, descoperim tipare de mărturisire, încredere și speranță care încă modelează mersul zilnic al credinței. Cuvintele sale ne amintesc că rugăciunile Scripturii nu sunt piese de muzeu, ci șabloane vii pentru propriile noastre conversații cu Dumnezeu. Lecția de astăzi deschide deci acești doi psalmi prin ochii lui Henry pentru ca inimile noastre să fie întărite de aceleași îndurări pe care el le-a observat.
Citește
Citire
Așază-te într-un loc liniștit și citește Psalmii 85 și 86 încet, lăsând fiecare verset să răsune. Observă mișcarea de la implorarea colectivă pentru o trezire la strigătul personal după îndurare. Lasă limbajul dorului și al asigurării să te învăluie înainte de a te întoarce la observațiile lui Henry despre aceleași pasaje.
Studiu
Henry situează mai întâi rugăciunea psalmistului în viața poporului adunat.
Biserica, în necaz și strâmtorare, este aici, prin îndrumare de la Dumnezeu, făcându-și cererea către Dumnezeu. Atât de gata este Dumnezeu să asculte și să răspundă rugăciunilor poporului Său, încât prin Duhul Său în Cuvânt și în inimă, El le alcătuiește cererile și le pune cuvinte în gură. Poporul lui Dumnezeu, într-o stare foarte joasă și slabă, este aici învățat cum să se adreseze lui Dumnezeu.Henry dezvăluie apoi răspunsul anticipat al Domnului de pace.
I. În general, este un răspuns de pace. Psalmistul își dă seama de aceasta curând (v. 8), căci stă pe turnul său de veghe ca să audă ce va spune Dumnezeu către el, ca profetul, Hab. 2,1-2. Voi auzi ce va vorbi Dumnezeu Domnul. Aceasta arată, 1. Potolirea patimilor sale — a durerii, a fricii — și tumultul duhului său pe care acestea le-au pricinuit: 'Compune-te, o, suflete al meu! într-o tăcere smerită ca să-L aștepți pe Dumnezeu și să-I aștepți mișcările. Am vorbit destul, sau prea mult; acum voi auzi ce va vorbi Dumnezeu și voi primi cu bucurie sfânta Sa voie. Ce spune Domnul meu slujitorului Său?' Dacă vrem ca Dumnezeu să asculte ce-I spunem prin rugăciune, trebuie să fim gata să auzim ce ne spune El prin Cuvântul Său. 2. Ridicarea așteptării sale; acum că a fost la rugăciune, el așteaptă ceva foarte mare și foarte bun de la Dumnezeul care ascultă rugăciunea. Când ne-am rugat, ar trebui să ne uităm după rugăciunile noastre și să așteptăm un răspuns. Observă aici, (1.) Ce promite el de la Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile sale: El va vorbi pace poporului Său și sfinților Săi. Există un popor în lume care este poporul lui Dumnezeu, pus deoparte pentru El, supus Lui și care va fi mântuit de El. Tot poporul Său sunt sfinții Săi, sfințiți prin harul Său și închinați slavei Sale; aceștia pot uneori să ducă lipsă de pace, când afară sunt lupte și înăuntru sunt temeri; dar, mai devreme sau mai târziu, Dumnezeu va vorbi pace lor; dacă nu poruncește pacea din afară, totuși va sugera pacea dinăuntru, vorbind aceea inimilor lor prin Duhul Său pe care a vorbit-o urechilor lor prin Cuvântul și slujitorii Săi și făcându-i să audă bucurie și veselie. (2.) Ce folosește el de această așteptare. [1.] Ia mângâierea ei; și așa trebuie să facem și noi: 'Voi auzi ce va vorbi Dumnezeu Domnul, voi auzi asigurările pe care le dă de pace, ca răspuns la rugăciune.' Când Dumnezeu vorbește pace, nu trebuie să fim surzi la ea, ci cu toată smerenia și mulțumirea să o primim. [2.] Îi avertizează pe sfinți să facă datoria pe care aceasta o cere: Dar să nu se întoarcă iarăși la nebunie; căci în aceste condiții, și nu altele, se așteaptă pacea. Celor care se întorc de la păcat, și numai acestora, li se vorbește pace; dar, dacă se întorc iarăși la el, este pe riscul lor. Tot păcatul este nebunie, dar mai ales alunecarea înapoi; este o nebunie cumplită să te întorci la păcat după ce ai părut că te-ai întors de la el, să te întorci la el după ce Dumnezeu a vorbit pace. Dumnezeu este pentru pace, dar, când El vorbește, aceștia sunt pentru război.Henry se întoarce apoi la cererile personale ale lui David din psalmul următor.
I. Cererile pe care le înalță către Dumnezeu. Este adevărat, rugăciunea poate predica accidental, dar este cel mai potrivit ca (așa cum este în această rugăciune) fiecare pasaj să fie îndreptat către Dumnezeu, căci așa este natura rugăciunii așa cum este descrisă aici (v. 4): Către Tine, Doamne! îmi înalț sufletul, cum spusese Ps. 25,1. În toate părțile rugăciunii, sufletul trebuie să se înalțe pe aripile credinței și ale dorinței sfinte și să fie ridicat la Dumnezeu, ca să întâlnească comunicările harului Său și într-o așteptare ridicată foarte sus de lucruri mari de la El. 1. El cere ca Dumnezeu să dea o audiență plină de har rugăciunilor sale (v. 1): Pleacă-Ți urechea, Doamne! auzi-mă. Când Dumnezeu ne ascultă rugăciunile, se spune pe bună dreptate că El Își pleacă urechea la ele, căci este o condescendență admirabilă în Dumnezeu că este mulțumit să ia seama la niște creaturi atât de umile cum suntem noi și la niște rugăciuni atât de defectuoase cum sunt ale noastre. El repetă aceasta din nou (v. 6): 'Pleacă urechea, Doamne! la rugăciunea mea, o ureche favorabilă, chiar dacă este șoptită, chiar dacă este bâlbâită; ia aminte la glasul cererilor mele.' Nu că Dumnezeu ar avea nevoie ca afecțiunea Sa să fie trezită de ceva ce putem spune noi; dar astfel trebuie să ne exprimăm dorința după favoarea Sa. Fiul lui David a spus-o cu asigurare și plăcere (Ioan 11,41-42): Tată, Îți mulțumesc că M-ai ascultat; și știu că Mă asculți totdeauna. 2. El cere ca Dumnezeu să-l ia sub protecția Sa specială și astfel să fie autorul mântuirii sale (v. 2): Păzește-mi sufletul; mântuiește pe slujitorul Tău. Sufletul lui David era slujitorul lui Dumnezeu; căci aceia slujesc lui Dumnezeu în mod acceptabil care Îl slujesc cu duhurile lor. Preocuparea lui David este despre sufletul său; dacă înțelegem aceasta despre viața sa naturală, ne învață că cea mai bună auto-păstrare este să ne încredințăm pe noi înșine păzirii lui Dumnezeu și prin credință și rugăciune să-L facem pe Creatorul nostru păzitorul nostru. Dar poate fi înțeles despre viața sa spirituală, viața sufletului distinctă de trup: 'Păzește-mi sufletul de acel singur lucru rău și periculos pentru suflete, chiar de la păcat; păzește-mi sufletul și astfel mântuiește-mă.' Toți aceia pe care Dumnezeu îi va mântui, îi păzește și îi va păzi pentru împărăția Sa cerească. 3. El cere ca Dumnezeu să-l privească cu un ochi de milă și compasiune (v. 3): Fii milostiv cu mine, Doamne! Este milă în Dumnezeu să ierte păcatele noastre și să ne ajute din necazurile noastre; ambele sunt incluse în această rugăciune, Dumnezeu să fie milostiv cu mine. 'Oamenii nu arată milă; noi înșine nu merităm milă, dar, Doamne, de dragul milei, fii milostiv cu mine.' 4. El cere ca Dumnezeu să-l umple de mângâiere lăuntrică (v. 4): Bucură sufletul slujitorului Tău. Numai Dumnezeu poate pune bucurie în inimă și face sufletul să se bucure, și atunci, și nu până atunci, bucuria este deplină; și, așa cum este datoria celor care sunt slujitori ai lui Dumnezeu să-L slujească cu bucurie, tot așa este privilegiul lor să fie umpluți de bucurie și pace în credință, și ei pot în credință să se roage nu numai ca Dumnezeu să le păzească sufletele, ci ca El să le bucure sufletele, și bucuria Domnului va fi puterea lor. Observă, Când se roagă, Bucură sufletul meu, adaugă, Căci către Tine îmi înalț sufletul. Atunci putem aștepta mângâiere de la Dumnezeu când avem grijă să ne menținem comuniunea cu Dumnezeu: rugăciunea este doica bucuriei spirituale.
Considerați
Considerare
Henry contemplă în cele din urmă armonia atributelor divine arătate în mântuire.
3. Haruri care se întâlnesc și se îmbrățișează fericit (v. 10,11): Mila și adevărul, dreptatea și pacea se sărută una pe alta. Aceasta poate fi înțeles, (1.) Despre reforma poporului și a guvernării, în administrarea căreia toate aceste haruri ar trebui să fie vizibile și dominante. Conducătorii și condușii vor fi cu toții milostivi și adevărați, drepți și pașnici. Când nu este adevăr sau milă, toate merg spre ruină (Osea 4,1; Isa. 59,14-15); dar când acestea se întâlnesc în conducerea tuturor afacerilor, când acestea dau țintă, când acestea dau lege, când este atâta belșug de adevăr încât el răsare ca iarba pământului și de dreptate încât este revărsată ca ploaia din cer, atunci lucrurile merg bine. Când în fiecare congres milă și adevăr se întâlnesc, în fiecare îmbrățișare dreptatea și pacea se sărută, și cinstea comună este într-adevăr comună, atunci slava locuiește într-o țară, așa cum păcatul necinstei domnitoare este o ocară pentru orice popor. (2.) Despre întoarcerea favorii lui Dumnezeu și continuarea ei, prin urmare. Când un popor se întoarce la Dumnezeu și se alipește de El într-un mod de datorie, El se va întoarce la ei și va rămâne cu ei într-un mod de milă. Așa înțeleg unii aceasta, adevărul omului și mila lui Dumnezeu, dreptatea omului și pacea lui Dumnezeu, se întâlnesc împreună. Dacă Dumnezeu ne găsește adevărați față de El, unul față de altul, față de noi înșine, Îl vom găsi milostiv. Dacă facem conștiință din dreptate, vom avea mângâierea păcii. Dacă adevărul răsare din pământ, adică (cum explică Dr. Hammond) din inimile oamenilor, solul propriu pentru a crește în el, dreptatea (adică mila lui Dumnezeu) va privi în jos din cer, ca soarele asupra lumii când își varsă influențele asupra producțiilor pământului și le hrănește. (3.) Despre armonia atributelor divine în lucrarea Mesia. În El care este atât mântuirea noastră cât și slava noastră, mila și adevărul s-au întâlnit împreună; mila și adevărul lui Dumnezeu și dreptatea și pacea Sa s-au sărutat una pe alta; adică, marea afacere a mântuirii noastre este atât de bine concepută, atât de bine concertată, încât Dumnezeu poate avea milă de păcătoșii săraci și să fie în pace cu ei, fără nicio nedreptate față de adevărul și dreptatea Sa. El este adevărat față de amenințare și drept în guvernarea Sa și totuși iartă pe păcătoși și îi ia în legământ cu Sine. Hristos, ca Mijlocitor, aduce cerul și pământul din nou împreună, pe care păcatul le pusese în dezacord; prin El adevărul răsare din pământ, acel adevăr pe care Dumnezeu îl dorește în partea lăuntrică, și atunci dreptatea privește în jos din cer; căci Dumnezeu este drept și îndreptățește pe cei care cred în Isus. Sau poate arăta că în împărăția Mesia aceste haruri vor înflori și vor domina și vor avea o comandă universală.
Răspunde
Răspuns
Unde ai nevoie cel mai mult ca Dumnezeu să 'trezească' ceea ce pare adormit în viața ta acum? Cum ar putea amintirea îndurărilor trecute să-ți remodeleze rugăciunile prezente? În ce domeniu te îndeamnă Duhul să încetezi să te întorci la nebunie după ce Dumnezeu a vorbit pace?
Roagă-te
Rugăciune
Dumnezeule plin de har, înviază poporul Tău așa cum ai promis în Psalmul 85, restaurând țara noastră cu îndurare și adevăr, dreptate și pace. Vorbește pacea Ta inimilor noastre prin Duhul Tău, unindu-le să se teamă de Numele Tău și să umble în căile Tale fără să se întoarcă înapoi. Lasă slava Ta să locuiască printre noi până în ziua când Hristos Se va întoarce în plinătate. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →