← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Romani

Romani 5 — cu Matei Henry

Romani 5Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Romani 5 oferă o desfășurare bogată, verset cu verset, a justificării prin credință și a rezultatelor sale care schimbă viața. În lecția de astăzi îl urmăm pe Henry în timp ce el urmărește atât roadele imediate ale păcii cu Dumnezeu, cât și izvorul mai profund găsit în moartea lui Hristos. Stilul său măsurat și pastoral ne invită să zăbovim asupra fiecărui privilegiu și să vedem cum harul triumfă asupra păcatului. Pe măsură ce parcurgem cele șase bătăi, Duhul să trezească recunoștință proaspătă și speranță statornică în fiecare inimă care ascultă.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește Romani capitolul 5 încet, poate cu voce tare. Observă cum Pavel trece de la pacea și speranța care decurg din justificare la modul surprinzător în care suferința însăși slujește speranței. Lasă ritmul capitolului de 'cu mult mai mult' și 'nu numai atât' să te învăluie înainte de a ne întoarce la perspectivele lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a evidenția beneficiile prețioase care decurg din justificare. Beneficiile și privilegiile prețioase care decurg din justificare sunt de așa natură încât ar trebui să ne trezească pe toți la sârguință pentru a ne asigura nouă înșine că suntem justificați și apoi să luăm mângâierea pe care ne-o oferă și să împlinim datoria pe care ne-o cere. Roadele acestui pom al vieții sunt nespus de prețioase. Henry trece apoi la primul rod enumerat, pacea cu Dumnezeu. I. Avem pace cu Dumnezeu, v. 1. Păcatul este cel care naște certul dintre noi și Dumnezeu, creează nu doar o străinătate, ci și o dușmănie; sfântul Dumnezeu drept nu poate în cinste să fie în pace cu un păcătos cât timp acesta rămâne sub vina păcatului. Justificarea îndepărtează vina și astfel face loc păcii. Iar bunătatea și bunăvoința lui Dumnezeu față de om sunt atât de mari încât, îndată ce obstacolul este îndepărtat, pacea se face. Prin credință ne prindem de brațul lui Dumnezeu și de puterea Lui și astfel suntem în pace, Isaia 27:4,5. Este mai mult în această pace decât doar o încetare a dușmăniei, este prietenie și bunătate iubitoare, căci Dumnezeu este fie cel mai rău dușman, fie cel mai bun prieten. Avraam, fiind justificat prin credință, a fost numit prietenul lui Dumnezeu (Iacov 2:23), ceea ce a fost cinstea lui, dar nu cinstea lui particulară: Hristos și-a numit ucenicii prieteni, Ioan 15:13-15. Și cu siguranță un om nu are nevoie de mai mult ca să fie fericit decât să-L aibă pe Dumnezeu ca prieten! Dar aceasta este prin Domnul nostru Iisus Hristos — prin El ca marele făcător de pace, Mijlocitorul între Dumnezeu și om, acel binecuvântat Arbitru care Și-a pus mâna pe amândoi. Adam, în nevinovăție, avea pace cu Dumnezeu nemijlocit; nu era nevoie de un astfel de mijlocitor. Dar pentru omul vinovat și păcătos este un lucru foarte înfricoșător să se gândească la Dumnezeu în afara lui Hristos; căci El este pacea noastră, Efeseni 2:14, nu doar făcătorul, ci și materia și susținătorul păcii noastre, Coloseni 1:20. Henry continuă arătând cum credincioșii pot să se laude chiar și în necazuri. IV. Ne lăudăm și în necazuri; nu doar în ciuda necazurilor noastre (acestea nu împiedică bucuria noastră în speranța slavei lui Dumnezeu), ci chiar în necazurile noastre, deoarece ele lucrează pentru noi greutatea slavei, 2 Corinteni 4:17. Observă ce fericire crescândă și sporită este fericirea sfinților: Nu numai atât. Cineva ar crede că o astfel de pace, un astfel de har, o astfel de slavă și o astfel de bucurie în speranța ei ar fi mai mult decât niște ființe sărace și nedemne ca noi am putea pretinde; și totuși nu este numai atât: există mai multe dovezi ale fericirii noastre — ne lăudăm și în necazuri, mai ales în necazuri pentru dreptate, care păreau cea mai mare obiecție împotriva fericirii sfinților, în timp ce de fapt fericirea lor nu doar că era compatibilă cu acestea, ci izvora din ele. Se bucurau că au fost socotiți vrednici să sufere, Faptele 5:41. Fiind acesta punctul cel mai greu, el se străduiește să arate temeiurile și motivele lui. Cum ajungem să ne lăudăm în necazuri? Pentru că necazurile, printr-un lanț de cauze, susțin mult speranța, ceea ce el arată în metoda influenței sale. 1. Necazul lucrează răbdare, nu în sine și prin sine, ci prin harul puternic al lui Dumnezeu care lucrează în și cu necazul. El dovedește și prin dovedire îmbunătățește răbdarea, așa cum părțile și darurile sporesc prin exercițiu. Nu este cauza eficientă, ci oferă prilejul, așa cum oțelul se întărește prin foc. Vezi cum Dumnezeu scoate hrană din cel ce mănâncă și dulceață din cel tare. Ceea ce lucrează răbdare este pricină de bucurie; căci răbdarea ne face mai mult bine decât ne pot face necazurile rău. Necazul în sine lucrează nerăbdare; dar, fiind sfințit pentru sfinți, lucrează răbdare. 2. Răbdarea experiență, v. 4. Lucrează o experiență a lui Dumnezeu și a cântărilor pe care El le dă în noapte; cei ce suferă cu răbdare au cea mai mare experiență a mângâierilor dumnezeiești, care abundă pe măsură ce necazurile abundă. Lucrează o experiență a noastră înșine. Prin necaz facem o încercare a propriei noastre sincerități și de aceea astfel de necazuri sunt numite încercări. Lucrează dokimen — o aprobare, așa cum este aprobat cel ce a trecut testul. Astfel necazul lui Iov a lucrat răbdare, iar acea răbdare a produs o aprobare, că încă își ține integritatea, Iov 2:3. 3. Experiența speranță. Cel ce, fiind astfel încercat, iese ca aurul, va fi prin aceasta încurajat să spere. Această experiență sau aprobare nu este atât temeiul, cât dovada speranței noastre și un prieten special al ei. Experiența lui Dumnezeu este un sprijin pentru speranța noastră; Cel ce a izbăvit va izbăvi și va izbăvi. Experiența noastră înșine ajută la dovedirea sincerității noastre. 4. Această speranță nu rușinează; adică este o speranță care nu ne va înșela. Nimic nu tulbură mai mult decât dezamăgirea. Rușine și confuzie veșnică vor fi pricinuite de pierirea așteptării celor răi, dar speranța celui drept va fi bucurie, Proverbe 10:28. Vezi Psalmii 22:5; 71:1. Sau, Nu ne rușinează de suferințele noastre. Deși suntem socotiți ca gunoiul tuturor lucrurilor și călcați în picioare ca noroiul de pe ulițe, totuși, având speranțe de slavă, nu ne rușinăm de aceste suferințe. Este într-o cauză bună, pentru un Stăpân bun și într-o bună speranță; și de aceea nu ne rușinăm. Nu ne vom considera niciodată umiliți de suferințe care sunt susceptibile să se sfârșească atât de bine. Pentru că dragostea lui Dumnezeu este revărsată. Această speranță nu ne va dezamăgi, deoarece este pecetluită cu Duhul Sfânt ca Duh al dragostei. Este lucrarea plină de har a Duhului binecuvântat să reverse dragostea lui Dumnezeu în inimile tuturor sfinților. Dragostea lui Dumnezeu, adică simțământul dragostei lui Dumnezeu față de noi, scoțând la iveală dragoste în noi față de El din nou. Sau, Marile efecte ale dragostei Sale: (1.) Harul special; și (2.) Gustul sau simțământul plăcut al acestuia. Este revărsată, ca un unguent dulce, parfumând sufletul, ca ploaia care îl udă și îl face roditor. Temeiul întregii noastre mângâieri și sfințenii și al perseverenței în amândouă este pus în revărsarea dragostei lui Dumnezeu în inimile noastre; aceasta este ceea ce ne constrânge, 2 Corinteni 5:14. Astfel suntem atrași și ținuți de legăturile dragostei. Simțământul dragostei lui Dumnezeu față de noi ne va face să nu ne rușinăm, nici de speranța noastră în El, nici de suferințele noastre pentru El.
Considerați

Considerare

Henry introduce apoi izvorul acestor binecuvântări în moartea lui Hristos. Apostolul descrie aici izvorul și temelia justificării, pusă în moartea Domnului Iisus. Șuvoaiele sunt foarte dulci, dar, dacă le urmărești până la izvor, vei descoperi că este moartea lui Hristos pentru noi; este în prețiosul șuvoi al sângelui lui Hristos că toate aceste privilegii vin curgând spre noi: și de aceea el se extinde asupra acestei dovezi a dragostei lui Dumnezeu care este revărsată. Trei lucruri observă el pentru explicarea și ilustrarea acestei doctrine: — 1. Persoanele pentru care a murit, v. 6-8. 2. Roadele prețioase ale morții Sale, v. 9-11. 3. Paralela pe care o face între comunicarea păcatului și morții prin primul Adam și a dreptății și vieții prin al doilea Adam, v. 12, până la sfârșit. Henry încheie secțiunea trasând paralela între primul și ultimul Adam. 1. Un adevăr general enunțat ca temelie a discursului său — că Adam a fost un tip al lui Hristos (v. 14): Care este chipul Celui ce avea să vină. De aceea Hristos este numit ultimul Adam, 1 Corinteni 15:45. Compară v. 22. În aceasta Adam a fost un tip al lui Hristos, că în tranzacțiile legământului care au fost între Dumnezeu și el și în evenimentele consecutive ale acelor tranzacții, Adam a fost o persoană publică. Dumnezeu a tratat cu Adam și Adam a acționat ca atare, ca un tată comun și factor, rădăcină și reprezentant al și pentru toată posteritatea sa; astfel încât ceea ce a făcut el în acea postură, ca agent pentru noi, putem spune că am făcut în el, și ceea ce i s-a făcut lui putem spune că ni s-a făcut nouă în el. Astfel Iisus Hristos, Mijlocitorul, a acționat ca o persoană publică, capul tuturor aleșilor, a tratat cu Dumnezeu pentru ei, ca tatăl, factorul, rădăcina și reprezentantul lor — a murit pentru ei, a înviat pentru ei, a intrat înlăuntrul perdelei pentru ei, a făcut totul pentru ei. Când Adam a eșuat, am eșuat și noi cu el; când Hristos a împlinit, El a împlinit pentru noi. Astfel Adam a fost typos tou mellontos — chipul Celui ce avea să vină, să vină să repare ruptura pe care Adam o făcuse.
Răspunde

Răspuns

Unde în împrejurările tale actuale ai nevoie cel mai mult de pacea pe care o descrie Henry? Cum ar putea speranța care nu rușinează să schimbe modul în care întâmpini încercările de astăzi? Ce recunoștință proaspătă se ridică când îți amintești că Hristos a murit pentru tine când erai încă un dușman?
Roagă-te

Rugăciune

Părinte milostiv, Te lăudăm pentru pacea cu Dumnezeu pe care o avem prin Domnul nostru Isus Hristos și pentru accesul de care ne bucurăm prin credință la harul în care stăm. Varsă dragostea Ta în inimile noastre prin Duhul Sfânt și întărește nădejdea noastră care nu rușinează, chiar când suferința produce răbdare și caracter. Ține-ne bucurându-ne în Tine ca unii care suntem deja împăcați și așteptăm slava ce va fi descoperită, prin Isus Hristos Domnul nostru. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →