← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Ieremia

Ieremia 7-8 — cu Ioan Calvin

Ieremia 7-8Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Comentariul lui Ioan Calvin la capitolele 7 și 8 din Ieremia oferă o examinare pătrunzătoare a adevăratei închinări și a chemării la pocăință autentică. În aceste capitole, profetul înfruntă un popor care se încredea în Templu, în timp ce viețile lor contraziceau mărturisirea lor. Calvin analizează cu atenție chemarea divină de a sta la poartă și de a vesti Cuvântul lui Dumnezeu, dezvăluind goliciunea religiei exterioare despărțite de schimbarea lăuntrică. Expunerea sa ne amintește că Dumnezeu dorește inimi înnoite mai degrabă decât ritualuri săvârșite fără sinceritate. Ascultând astăzi glasul lui Calvin, să fim îndemnați să ne cercetăm propriile căi și să-L căutăm pe Domnul cu integritate.
Citește

Citire

Ne întoarcem acum la Scripturi. Citim capitolele 7 și 8 din Ieremia cu încetineală și cu rugăciune. Ascultăm chemarea repetată a Domnului de a îndrepta căile și faptele, avertizarea împotriva încrederii false în Templu și expunerea solemnă a ipocriziei. Lăsăm cuvintele profetului să pătrundă adânc în inima noastră, pregătindu-ne să ascultăm expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a da o scurtă prezentare a predicii. Aici profetul dă o scurtă prezentare a predicii, în care a mustrat aspru poporul, pentru că osteneala sa fusese zadarnică, deși îi mustrase ascuțit și sever. El spune deci că primise poruncă de sus să stea la poarta Templului. Aceasta se făcea de obicei de către profeți, dar Dumnezeu pare să fi voit ca această mustrare să fie auzită de toți. El spune mai departe că i s-a poruncit să se adreseze întregului trib al lui Iuda Calvin explică apoi scopul predicii. Scopul predicii sale era deci să-i îndemne serios la pocăință, dacă voiau ca Dumnezeu să Se împace cu ei. Astfel profetul arată că Dumnezeu nu privea la jertfele și la riturile lor exterioare și că aceasta nu era calea, cum credeau ei, de a-L îmblânzi. Căci după ce sărbătoriseră praznicul, fiecare se întorcea acasă, ca și cum toți, după ce făcuseră o ispășire, L-ar fi avut pe Dumnezeu milostiv față de ei. Profetul arată aici că felul de a-L închina pe Dumnezeu era cu totul diferit, și anume să-și îndrepte viețile. Despre făgăduința de a locui în acel loc, Calvin scrie: Îndreptați-vă, zice el, căile și faptele voastre, atunci voi locui în acest loc [189]. Această făgăduință cuprinde un contrast implicit, căci profetul arată că poporul nu va supraviețui mult, dacă nu caută în alt fel să-L îmblânzească pe Dumnezeu. 'Voi locui', pare să spună, 'în acest loc, când viața voastră va fi schimbată.' Urmează apoi, pe de altă parte: 'Dumnezeu vă va alunga în exil, dacă nu vă schimbați viața: în zadar căutați deci o stare liniștită și fericită prin aducerea jertfelor voastre. Dumnezeu socotește într-adevăr nimic această închinare exterioară, dacă nu este precedată de sinceritate lăuntrică, dacă integritatea vieții nu însoțește mărturisirea voastră.' Acesta este un lucru. Calvin abordează avertizarea împotriva încrederii în cuvinte de minciună. Apoi profetul vine mai aproape de ei când spune: Nu vă încredeți în cuvinte de minciună. Căci dacă aceasta nu ar fi fost spusă în mod expres, iudeii ar fi putut, după obiceiul lor, să găsească vreo scăpare: 'Am pierdut atunci toată osteneala noastră sărbătorind cu atâta sârguință praznicele noastre, părăsindu-ne casele și familiile ca să ne înfățișăm înaintea lui Dumnezeu? Nu am cruțat nicio cheltuială, am adus jertfe și ne-am cheltuit banii; și toate acestea nu au nicio valoare înaintea lui Dumnezeu?' Căci ipocriții își măresc întotdeauna fleacurile, cum găsim în capitolul cincizeci și opt din Isaia, unde se certau cu Dumnezeu, ca și cum El ar fi fost aspru cu ei: 'Am căutat pe Domnul zi de zi.' La aceasta Domnul a răspuns: 'În zadar Mă căutați zi de zi și căutați căile Mele.' De aceea Domnul a disprețuit acea sârguință cu care ipocriții căutau să-L facă milostiv fără sinceritate reală a inimii. În același scop adaugă acum profetul: Nu vă încredeți etc. Este o anticipare pentru a-i împiedica să facă obiecția lor obișnuită: 'Ce atunci? Templul a fost zidit în zadar?' Dar el spune: 'Nu este oare închinarea adusă lui Dumnezeu aici zadarnică? Sunt cuvinte de minciună, când lipsește sinceritatea religioasă.'
Considerați

Considerare

Calvin leagă aceasta de lepădarea riturilor exterioare. Vedem deci că riturile exterioare sunt aici lepădate, când oamenii caută într-un mod fals să câștige favoare înaintea lui Dumnezeu și caută să-și răscumpere păcatele prin compensații false, în timp ce inimile lor rămân perverse. Acest adevăr ar putea fi dezvoltat, dar deoarece apare adesea la profeți, îl observ doar pe scurt. Este de ajuns să privim punctul principal: că, în timp ce iudeii se mulțumeau cu Templul, cu ceremoniile și cu jertfele, se înșelau singuri, căci lăudăroșenia lor era înșelătoare: 'cuvintele de minciună' trebuie luate ca însemnând acea slavă falsă și zadarnică în care se lăudau iudeii, în timp ce căutau să îndepărteze răzbunarea lui Dumnezeu prin rituri exterioare și în același timp nu făceau niciun efort să se întoarcă în favoare prin îmbunătățirea vieții lor. Mai departe, Calvin reflectă asupra despărțirii semnelor de scopurile lor. El învață din nou ceea ce am observat ieri: că lăudăroșenia iudeilor era nebunească, în timp ce se lăudau cu Templul și cu jertfele aduse lui Dumnezeu. El numește lăudăroșeniile lor cuvinte de minciună, cum am explicat, pentru că au întors cu totul spre un scop contrar ceea ce Dumnezeu instituise. Voia Lui era ca jertfele să-I fie aduse în Templu — cu ce scop? Pentru a păstra unitatea credinței în tot poporul. Iar jertfele, care era scopul lor? Să arate poporului că merita moarte veșnică și, de asemenea, că trebuia să fugă la Dumnezeu după milă, neexistând nicio altă ispășire decât sângele lui Hristos. Dar nu era nicio pocăință, nu le părea rău de păcatele lor; ba chiar, cum vom vedea îndată, își luau libertatea de a se lăsa mai mult în voia lor din pricina ceremoniilor lor, care totuși ar fi trebuit să-i conducă la pocăință. Erau deci cuvinte de minciună când despărțeau semnele de scopurile lor. Realitatea și semnul trebuie într-adevăr deosebite unul de altul; dar este un divorț de nesuferit când oamenii se țin de semnele goale și trec cu vederea realitatea. În jertfe era realitatea pe care am menționat-o acum: li se amintea prin spectacol că erau vrednici de moarte veșnică; și apoi trebuiau să exercite pocăință și astfel să fugă la mila lui Dumnezeu. Cum nu se ținea seama de Hristos, nu era nicio grijă de pocăință, nicio întristare pentru păcate, nicio frică de Dumnezeu, nicio smerenie, era o despărțire nelegiuită a ceea ce trebuia să fie unit.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în viața mea sunt ispitit să mă bizui pe fapte religioase exterioare mai degrabă decât pe sinceritatea lăuntrică? 2. Cum pune accentul lui Calvin pe îndreptarea căilor la încercare înțelegerea mea despre pocăință? 3. Ce pas practic pot face astăzi pentru a alinia purtarea mea cu închinarea pe care o mărturisesc?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne Dumnezeul nostru, care cercetezi inima și încerci rărunchii, dă-ne să nu ne odihnim în privilegiile exterioare ale Casei Tale atât timp cât căile noastre rămân neîndreptate, ci să ne întoarcem la Tine cu pocăință sinceră. Prin harul Tău suveran, curățește închinarea noastră, ca ea să izvorască din inimi înnoite de Duhul Tău și conforme Legii Tale sfinte. Susține-ne în credincioșia legământului Tău, ca credința cea vie să aducă rodul neprihănirii și să umblăm înaintea Ta fără ipocrizie, prin Isus Hristos, Domnul nostru. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →