Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Cine va locui în cortul Tău și moștenirea cea bună: Psalmii 15 și 16
Deschidere
Psalmii 15 și 16 stau împreună ca întrebare și răspuns despre locuința lui Dumnezeu. Al cincisprezecelea întreabă 'Doamne, cine va locui în cortul Tău? sau cine se va odihni pe muntele Tău cel sfânt?' — și răspunde cu zece semne ale cetățeanului Sionului, sfințenia fără de care nimeni nu poate rămâne cu Dumnezeu. Al șaisprezecelea arată unde se odihnește în cele din urmă acea locuire: 'Domnul însuși este partea moștenirii mele' și 'Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei îngădui Sfântului Tău să vadă stricăciunea' — marea profeție a Învierii pe care Sfântul Petru și Sfântul Pavel au propovăduit-o amândoi la Rusalii și în sinagogi. Neale și Littledale adună Părinții despre amândoi, iar Sfântul Ioan Gură de Aur notează că Psalmul 15 se referă 'nu la sfârșit, ci la chiar începutul vieții creștine' — primii pași ai sufletului spre Dumnezeu — în timp ce Psalmul 16 ne poartă până la mormântul gol și la dreapta Tatălui, 'unde este desfătare în veci'. Biserica citește amândoi în Ajunul Paștelui: întrebarea cine poate locui cu Dumnezeu și răspunsul dat când Hristos a înviat, primul dintre oameni care a intrat în Rai și a făcut ca trupul nostru să se odihnească în nădejde.
Citește
Citește Psalmul 15 ca o singură întrebare care se desfășoară în răspunsul ei. 'Doamne, cine va locui în cortul Tău? sau cine se va odihni pe muntele Tău cel sfânt?' Iar răspunsul, semn cu semn: 'Chiar acela care duce o viață neîntinată și face ceea ce este drept și grăiește adevărul din inima lui. Acela care nu a folosit înșelăciune în limba lui, nici nu a făcut rău aproapelui său și nu a defăimat pe aproapele său. Acela care nu se socotește pe sine, ci este smerit în ochii săi și prețuiește mult pe cei ce se tem de Domnul. Acela care jură aproapelui său și nu-l dezamăgește, chiar dacă ar fi spre paguba sa. Acela care nu și-a dat banii cu camătă, nici nu a luat plată împotriva celui nevinovat.' Se încheie cu făgăduință: 'Cine face aceste lucruri nu va cădea niciodată.' Apoi Psalmul 16 răspunde la întrebarea locuirii numind locul locuirii: 'Păzește-mă, Dumnezeule, căci în Tine mi-am pus nădejdea.' 'Domnul însuși este partea moștenirii mele și a paharului meu; Tu vei susține soarta mea. Soarta mi-a căzut într-un loc frumos; da, am o moștenire bună.' 'Trupul meu se va odihni și în nădejde. Căci de ce? Nu vei lăsa sufletul meu în iad, nici nu vei îngădui Sfântului Tău să vadă stricăciunea. Îmi vei arăta calea vieții; în fața Ta este plinătatea bucuriei și la dreapta Ta este desfătare în veci.'
Studiu
Studiază
De ce, întreabă Părinții, Psalmul 15 este intitulat pur și simplu 'Un psalm al lui David', nu 'spre sfârșit' cum se întâmplă atât de des? Sfântul Ioan Gură de Aur răspunde că vorbește despre începuturi:
acest psalm se referă nu la sfârșit, ci la chiar începutul vieții creștine. Cele zece semne ale cetățeanului Sionului sunt primii pași ai sufletului botezat care învață să umble drept. Sfântul Vasile citește întrebarea însăși lăuntric, punând accent pe cuvântul 'Tău':
Sfântul Vasile ia cortul trupului nostru, punând accentul pe cuvântulTău — cine va locui astfel în acest biet trup al neputinței încât să-l facă cortul Tău, un templu vrednic de Dumnezeu? Iar când psalmul laudă pe omul care își ține jurământul, Sfântul Vasile apasă chiar și pe acela spre desăvârșire. Țelul Domnului, învață el, nu este doar să oprească păcatul împlinit, ci să-i taie rădăcina: Domnul
are pretutindeni același scop, nu numai să împiedice eforturile împlinite ale păcatuluici să smulgă nelegiuirea din primele ei începuturi — după cum a oprit nu doar adulterul, ci și dorința, tot așa taie jurământul fals oprind jurământul pripit. Sfințenia, pentru acești Părinți, începe nu la faptă, ci la inimă.
Considerați
Cugetă
Psalmul 16 răspunde la întrebarea locuirii din al cincisprezecelea numind ceea ce trebuie să posede sufletul: nu un loc, ci pe Dumnezeu Însuși. Fericitul Augustin, tâlcuind 'Domnul este partea moștenirii mele', își închipuie că Dumnezeu spune 'Cere ce vrei' și îndeamnă sufletul să ceară pe Dătător, nu darurile:
Ce poate fi mai bun decât Dumnezeu să-mi fie dat? Întinde-ți dorința cât de larg poți, spune el, și nu vei găsi nimic mai drag, nimic mai bun decât Dumnezeu — așa că
Caută pe Iisus, Cel ce a făcut toate lucrurileși în El vei avea toate lucrurile pe care le-a făcut. Căci
Și El dorește să-ți dea ție nimic atât de mult ca pe Sine Însuși. Această moștenire este pecetluită de Înviere — 'Nu vei lăsa sufletul meu în iad' — și Părinții fac din această nădejde puterea fiecărei morți creștine. Pseudo-Dionisie scrie că sfinții, privind la făgăduințele arătate în învierea lui Hristos,
înaintează spre țelul morții ca spre sfârșitul luptelor lor, mergând să o întâmpine
cu o nădejde tare și vie și cu o bucurie dumnezeiască. Pentru că Hristos a înviat, trupul credinciosului poate să se odihnească în nădejde, iar moartea însăși devine pragul căii vieții.
Răspunde
Acești doi psalmi te întreabă să-ți cercetezi locuința și să-ți așezi nădejdea. Mai întâi, locuința. Psalmul 15 ridică zece semne ale celor ce pot odihni pe muntele sfânt al lui Dumnezeu — viață neîntinată, adevăr din inimă, nicio înșelăciune pe limbă, nicio vătămare adusă aproapelui, nicio defăimare, smerenie, un jurământ ținut, mâini curate de camătă și de mită împotriva celui nevinovat. Dar ascultă pe Sfântul Vasile înainte de a deznădăjdui din pricina listei: Domnul țintește să taie nelegiuirea de la rădăcina ei, nu doar să oprească fapta împlinită. Așa că începe de unde începe El — la inimă, la prima mișcare a păcatului, la dorință și nu doar la faptă. Și întreabă-te dacă ai face din acest biet trup al tău 'cortul Tău', un templu vrednic de Dumnezeu cel care locuiește în el. În al doilea rând, nădejdea. Psalmul 16 numește moștenirea: nu o răsplată, ci pe Dumnezeu Însuși. Întinde-ți dorința larg, cum îndeamnă Augustin, și cere pe Dătător, nu darurile — 'El dorește să-ți dea ție nimic atât de mult ca pe Sine Însuși.' Și lasă Învierea să fie curajul morții tale: pentru că trupul lui Hristos s-a odihnit în nădejde și n-a văzut stricăciune, poți merge să întâmpini moartea 'ca spre sfârșitul luptelor tale', cu nădejde tare și bucurie dumnezeiască, știind că El îți va arăta calea vieții.
Roagă-te
Doamne Dumnezeul nostru, care întrebi cine va locui în cortul Tău și se va odihni pe muntele Tău cel sfânt: fă-ne cetățeni ai Sionului, ducând o viață neîntinată și grăind adevărul din inimă, nefăcând rău aproapelui nostru și defăimând pe nimeni, smeriți în ochii noștri și credincioși cuvântului nostru chiar și spre paguba noastră. Taie nelegiuirea din noi chiar de la rădăcina ei, ca nu doar păcatul împlinit, ci prima lui mișcare să fie îndepărtată; și fă din acest trup al neputinței noastre un templu vrednic să fie cortul Tău. Fii Tu Însuți partea moștenirii noastre și a paharului nostru, căci nu este nimic mai drag, nimic mai bun decât Tine; învață-ne să cerem nu darurile Tale, ci pe Dătător, deoarece dorești să ne dai nouă nimic atât de mult ca pe Tine Însuți. Și pentru că nu ai fost lăsat în iad, nici nu ai îngăduit ca trupul Tău să vadă stricăciune, lasă ca și trupul nostru să se odihnească în nădejde; ca atunci când luptele noastre se vor sfârși să înaintăm să întâmpinăm moartea cu o nădejde tare și vie și cu o bucurie dumnezeiască, și Tu ne vei arăta calea vieții, unde în fața Ta este plinătatea bucuriei și la dreapta Ta desfătare în veci. Ție, Hristoase înviat, împreună cu Tatăl Tău și cu Duhul Tău cel preasfânt și bun și de viață dătător, slavă, cinste și închinare, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →