Eterniseed › Curriculum › Iov
Iov 31-32 — cu Whedon
Deschidere
În disciplina liniștită a Scripturii zilnice, ne întoarcem din nou la Comentariul lui Daniel D. Whedon asupra Vechiului și Noului Testament, a cărui voce wesleyană cumpătată ne călăuzește prin apărarea finală a lui Iov și prin intrarea neașteptată a lui Elihu. Cu claritate reverentă, Whedon urmărește conștiința patriarhală care anticipează atât Sinaiul cât și Predica de pe Munte, amintind fiecărei inimi arminiene că harul desăvârșește mai degrabă decât înlocuiește hotărârea sfântă. Pe măsură ce ascultăm, același Duh care a aprins râvna lui Elihu să trezească și în noi dorința după dreptate care stă neînfruntată înaintea lui Dumnezeu și a aproapelui.
Citește
Citire
Cu inimile pregătite prin rugăciune, să citim cu glas tare capitolele 31 și 32 din Iov. Să auzim afirmațiile solemne ale unui om care și-ar semna integritatea înaintea Celui Atotputernic, apoi să simțim tăcerea ruptă de vocea mai tânără care refuză să lase chestiunea nerezolvată. Citiți încet, lăsând fiecare jurământ și fiecare indignare crescândă să cerceteze motivele propriei voastre umblări cu Dumnezeu.
Studiu
Whedon începe prin a prezenta religia patriarhală arătată în monologul final al lui Iov.
Introducere. Monologul lui Iov, (continuare.) PARTEA A TREIA, cap. 31. În „această capodoperă de pictură morală” avem o vedere foarte plăcută a unui duh blând și prietenos înnobilat de singura iubire comună față de Dumnezeu și de om. La prima vedere, această trecere în revistă a vieții lui Iov pare o etalare fariseică a virtuții, un fel de inventar al dreptății; dar trebuie amintit că Iov a fost silit la o apărare în împrejurări pe care Sir Richard Steele le descrie astfel: „pot justifica un om să spună nu doar atât cât să-și respingă adversarii, ci, dacă poate, să afirme despre sine lucruri demne de laudă, care nu ar trebui numite vanitate la el, ci pur și simplu dreptate față de oponenții săi.” Avem, mai mult, o perspectivă asupra religiei patriarhale, cea mai veche religie a rasei noastre. Religia lui Iov nu era a lui Israel, nici de la Moise, ci avraamică, din Ibrahim, (religia lui Avraam,) așa cum o numesc arabii și astăzi.El examinează apoi legământul pe care Iov l-a făcut cu ochii săi și motivele care cercetează inima și care guvernează purtarea exterioară.
Versetul 1. A treia diviziune AFIRMAREA INOCENȚEI LUI IOV, SUB CELE MAI SOLEMNE APELURI CĂTRE DUMNEZEU, capitolul 31. Prima strofă, Iov 31:1-8. a. O declarație preliminară că el a prescris termeni celui mai trădător dintre simțuri și a pus o gardă asupra întregii sale ființe, și aceasta, împins de cele mai înalte considerente de respect față de Dumnezeu, Iov 31:1-4. 1. Cu ochii mei Ochii, spune un proverb talmudic, sunt „proxeneții răului.” Atât de intim este legat acest simț cel mai delicat și prețios de suflet, încât Pliniu a spus despre minte: „ea locuiește cu siguranță în ochi.” Aici ochiul este ales ca simț reprezentativ, ca și cum cel care avea stăpânire asupra acestuia ar fi stăpân peste toate. Iov a „făcut un legământ” pentru (ל) sau pentru ochii săi a prescris limitări cu toată forma și solemnitatea unui legământ, pe care, prin puterea divină a harului, a hotărât că nu le vor călca. De ce atunci să cuget Cum atunci să privesc, sau să privesc cu dor, אתבונן. Astfel tradus, există o asemănare izbitoare între această întrebare și spusa lui Hristos, (Matei 5:28.) Într-o vreme în care poligamia sau altă formă de concubinaj domnea aproape universal, Iov iese în evidență ca un moralist de înaltă ținută, care privea curăția inimii la fel de importantă ca și curăția vieții.Whedon introduce apoi noul vorbitor Elihu, descriind mânia care îl silește să rupă tăcerea prietenilor.
Introducere. EXCURSUL Nr. VI. ELIHU. Un nou interlocutor intră acum în scenă. Este un tânăr de origine înaltă, (רם, ram, înalt,) probabil din neamul lui Avraam, și a stat până acum modest în fundal printre ascultătorii tăcuți. Nu este menționat în prolog și cu totul neanunțat, cu excepția „mâniei aprinse” despre care scriitorul sacru vorbește de patru ori în Iov 32:2-5. Acea mânie a fost aprinsă de eșecul jalnic pe care „prietenii” l-au făcut și de nemulțumirea față de dreptatea de sine cu care, după cum concepe Elihu, Iov s-a împopoțonat. El vorbește doar pentru că nu mai poate ține emoțiile în frâu și pentru că crede că este inspirat să anunțe principii ale guvernării divine pe care atât Iov cât și prietenii săi le-au ignorat.
Considerați
Considerare
Whedon subliniază forța culminantă a ultimei imprecații a lui Iov asupra pământului însuși.
Versetul 40. 40. Ciulini Tradus în altă parte spini. Neghină Rădăcina ebraică indică un fel de buruiană vătămătoare, cu miros neplăcut. Cuvântul este și ultimul din textul ebraic și formează un climax surprinzător al discursului și posibil o reflecție neplăcută asupra prietenilor. Printre calamitățile pe care Senacherib declară că le-a adus asupra unui neam învins a fost semănarea de ciulini peste câmpurile lor de grâu. Inscripția 30. Cuvintele lui Iov s-au sfârșit Accentele poetice cu care este marcată această propoziție exprimă opinia foarte veche că aceste cuvinte de încheiere sunt cuvintele lui Iov. Hitzig, totuși, le consideră „o graniță pusă de revizorii lui Iov!” O piatră de hotar pot fi, dar, de oricine ar fi pusă, ele servesc să marcheze linia dintre întunericul și disperarea lui Iov pe de o parte și bogata lumină care răsare a unei soluții divine pe de altă parte, mai întâi prin Elihu, slujitorul lui Dumnezeu, și apoi de la Dumnezeu însuși. „Toate cuvintele,” observă Hengstenberg, „rostite împotriva lui Dumnezeu ajung, după un scurt sezon, la un sfârșit, fie al harului, ca în cazul lui Iov, care cere ca nebunia discursurilor sale să fie iertată, fie al mâniei, când gura care rostește lucruri mari este închisă cu violență.”El încheie arătând cum intervenția lui Elihu pregătește calea pentru Judecătorul divin a cărui voce singură poate rezolva dezbaterea.
Cu eliminarea lui Elihu, poemul ar dovedi într-adevăr un tors mutilat la inimă mai degrabă decât la extremități. Deznodământul: Cap. 32-42. CELE PATRU CUVÂNTĂRI ALE LUI ELIHU PRIMA PARTE A SOLUȚIEI POZITIVE A PROBLEMEI. Capitolele 32-37.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în purtarea mea zilnică am cea mai mare nevoie de aceeași veghere legământală pe care Iov a pus-o asupra ochilor săi?
2. Cum încă mă păzește teama de Domnul, pe care Whedon o notează ca principalul resort moral al lui Iov, de idolatrie ascunsă?
3. Sunt eu dispus, ca Elihu, să vorbesc adevărul în dragoste când tăcerea ar lăsa un frate necontestat?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne al legământului, dă-ne integritatea pe care Iov a îndrăznit să o semneze înaintea Tronului Tău. Curățește-ne ochii, mâinile și afecțiunile ascunse, ca niciun foc străin de lăcomie sau resentiment să nu se ridice în noi. Ridică în Biserica Ta voci ca ale lui Elihu — îndrăznețe dar smerite — ale căror cuvinte pregătesc calea pentru arătarea Ta. Lasă teama de judecata Ta să se coacă în dragoste care alungă toată frica și adu fiecare dezbatere neterminată a sufletelor noastre la picioarele lui Hristos, în a cărui dreptate singură stăm. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →