Eterniseed › Curriculum › Psalmii
Psalmii 55-56 — cu Ioan Calvin
Deschidere
În această lecție ascultăm din nou pe Ioan Calvin în timp ce deschide lamentările crude ale lui David din Psalmii 55 și 56. Calvin ne ghidează prin experiența psalmistului de trădare, teroare și rugăciune neîncetată, arătând cum chiar și cei mai puternici sfinți sunt determinați să se arunce cu totul asupra lui Dumnezeu. Expunerea sa verset cu verset luminează calea de la suferința copleșitoare la încrederea statornică în eliberarea divină. Urmăm lectura atentă a lui Calvin pentru ca propriile noastre încercări să fie întâmpinate cu același strigăt sincer și speranță perseverentă.
Citește
Citire
Întoarce-te acum la Psalmii 55 și 56 și citește cele două capitole încet. Lasă cuvintele lui David de suferință și încredere să se așeze în inima ta. Observă mișcarea de la plângerea disperată la hotărârea statornică de a chema pe Domnul dimineața, la amiază și seara. Lasă textul să te pregătească să primești comentariul lui Calvin la aceleași versete.
Studiu
Calvin începe prin a examina suferința copleșitoare evidentă în rugăciunea de deschidere a lui David.
1. Pleacă-ți urechea la rugăciunea mea, Dumnezeule! Din limbajul cu care începe psalmul, putem concluziona că David în acest timp era apăsat de o suferință grea. Nu putea fi o cantitate obișnuită de suferință care să producă un efect atât de copleșitor asupra unui sfânt de curajul său distins. Traducerea care a fost dată pentru 'ryd, arid, voi birui, face violență contextului, căci, departe de a se lăuda cu fortitudinea care ar guverna adresa sa, el este nerăbdător să transmită o impresie a nenorocirii sale, arătând că era constrâns să strige tare. Ceea ce se adaugă în al treilea verset, Din cauza vocii vrăjmașului, poate fi privit ca legat fie de primul verset fie de cel imediat precedent, sau de ambele. Prin voce unii înțeleg un asemenea zgomot cum este cauzat de o mulțime de oameni; ca și cum ar fi spus că vrăjmașul aduna multe trupe împotriva lui: dar el face mai degrabă aluzie la amenințările pe care le putem presupune că Saul obișnuia să le verse asupra acestui profet nevinovat. Interpretarea, de asemenea, care a fost dată aruncării nelegiuirii asupra lui, ca și cum ar însemna că vrăjmașii lui l-au încărcat cu acuzații false, este forțată și abia consistentă cu contextul. Cuvintele sunt menite să corespundă cu clauza următoare, unde se spune că vrăjmașii lui au luptat împotriva lui în mânie; și, de aceea, a arunca nelegiuire asupra lui înseamnă, în opinia mea, nu mai mult decât a-și descărca violența nedreaptă asupra lui pentru distrugerea lui, sau a complota în mod nelegiuit ruinarea lui. Dacă se intenționează vreo distincție între cele două clauze, poate că lupta împotriva lui în mânie se poate referi la violența lor deschisă, iar aruncarea nelegiuirii asupra lui la trădarea lor înșelătoare. În acest caz, 'vn, aven, pe care l-am tradus nelegiuire, va însemna răutate ascunsă. Aici trebuie înțeleasă aflicțiunea celor răi în sensul activ de persecuție. Și aplicând termenul răi vrăjmașilor săi, el nu atât de mult ridică o acuzație împotriva lor cât afirmă implicit propria sa nevinovăție. Cea mai mare mângâiere a noastră sub persecuție este rectitudinea conștientă, reflecția că nu am meritat-o; căci din aceasta izvorăște speranța că vom experimenta ajutorul Domnului, care este scutul și apărarea celor necăjiți.Despre versetul 4, Calvin scrie:
4. Inima mea tremură în mine [299] Aici avem dovezi suplimentare ale extremității suferințelor lui David. Cel care folosește aceste cuvinte nu era o persoană moale sau efeminată, ci unul care dăduse dovezi indubitabile de statornicie. Nici nu se plânge doar de rănile atroce pricinuite lui de vrăjmași. El exclamă că este copleșit de spaime și astfel recunoaște că inima lui nu era insensibilă la aflicțiile sale. Putem învăța din pasaj, așadar, nu doar că suferințele pe care David le-a îndurat în acest timp erau grele, ci că fortitudinea celor mai mari slujitori ai lui Dumnezeu îi părăsește în ceasul încercării severe. Suntem cu toții buni soldați atât timp cât lucrurile merg bine cu noi, dar când suntem aduși la luptă apropiată, slăbiciunea noastră devine curând evidentă. Satana profită de avantaj, sugerează că Dumnezeu a retras sprijinul Duhului Său și ne instigă la disperare. Despre aceasta avem un exemplu în David, care este aici reprezentat ca luptând cu spaime lăuntrice, precum și cu o complicație de calamități exterioare, și susținând un conflict dureros al spiritului în aplicarea sa la tronul lui Dumnezeu. Expresia, spaimele morții, arată că era pe punctul de a se scufunda dacă harul divin nu intervenea.Trecând la trădarea descrisă în versetul 12, Calvin scrie:
12 Cu adevărat, nu un vrăjmaș a aruncat ocară asupra mea El ne informează despre o circumstanță care a adăugat amărăciune rănilor sub care a suferit, că ele veneau din mâinile nu doar ale vrăjmașilor săi declarați, ci ale unora care pretindeau a fi prietenii săi. Cei care interpretează ns', nasa, greșesc sensul dacă David ar fi spus că ar fi putut răbda cu răbdare ocara unui vrăjmaș deschis. Ceea ce spune el este că dacă un vrăjmaș deschis l-ar fi ocărât, atunci ar fi putut să o întâmpine, așa cum întâmpină și pariază o lovitură care este îndreptată spre el. Împotriva unui dușman cunoscut suntem în veghe, dar lovitura nesuspectată a unui prieten ne ia prin surprindere. Adoptând această vedere a cuvântului, vom găsi că repetiția din verset este mai perfectă; citind în una dintre membre, Aș fi întâmpinat-o; și în cealaltă, M-aș fi ascuns Când vorbește despre vrăjmașul care se mărește împotriva lui, el nu înseamnă pur și simplu că a folosit limbaj insultător, ci în general, că a chemat toată violența sa pentru a-l răsturna. Suma plângerii lui David în acest pasaj este că a fost asaltat de o trădare de acel tip secret care a făcut apărarea de sine imposibilă. În ceea ce privește individul pe care îl avea în vedere în mod particular, când a preferat această acuzație, nu îmi imaginez că a fost Ahitofel, căci psalmul însuși nu ar părea să fi fost scris asupra persecuției lui Absalom. Dacă ar fi putut fi vreun trădător notoriu în cetatea Cheila, este imposibil de determinat. Cea mai puțin probabilă conjectură este că ar fi putut fi vreun mare om la curte, a cărui intimitate cu David era general cunoscută. Posibil să fi avut mai mult de unul în vedere, curteni care sacrificaseră prietenia anterioară dorinței de a se ridica în favoarea regală și își împrumutaseră influența pentru a-l distruge. Aceștia, cu o persoană mai eminentă în fruntea lor, pot fi părțile vizate. În orice caz, suntem învățați prin experiența lui David, așa cum este reprezentată aici pentru noi, că trebuie să ne așteptăm în această lume să întâlnim trădarea secretă a prietenilor, precum și persecuția nedisimulată. Satana a asaltat Biserica cu sabie și război deschis, dar a ridicat și dușmani domestici pentru a o răni cu armele mai secrete ale stratagemei și fraudei. Aceasta este o specie de dușman pe care, așa cum o exprimă Bernard, nu o putem nici fugi de ea nici pune pe fugă. Oricine ar fi fost individul la care se referea, David îl numește un om de ordinul său, căci astfel termenul rk, erach, ar trebui, în opinia mea, tradus, și nu ca unii, egalul său în stimă, sau ca alții, un om socotit de el a fi al doilea sine al său. [308] El se plânge de violarea legăturii comune de fraternitate, căci nimănui nu trebuie să i se spună că există diverse legături, fie de rudenie, profesie sau funcție, care ar trebui respectate și ținute sacre. El menționează de asemenea că a fost conducătorul și comandantul său, că s-au bucurat de un schimb dulce de sfat secret împreună și că au frecventat adunările religioase în companie, -- toate acestea le menționează ca circumstanțe care au adăugat o agravare suplimentară trădării sale. Termenul rgs [309], regesh, nu pare să însemne aici agitația care însoțește convocarea unei adunări, ci mai degrabă companie, arătând că era tovarășul său apropiat când mergeau la casa lui Dumnezeu. Astfel ne-ar informa că a fost trădat de unul care fusese asociatul său intim și pe care îl privise ca pe un conducător, în chestiuni nu doar seculare ci religioase. Suntem învățați de Duhul să respectăm toate legăturile naturale care ne unesc în societate. Pe lângă cea comună și universală a umanității, există altele de un fel mai sacru, prin care ar trebui să ne simțim atașați de oameni în proporție cu cât sunt mai aproape legați de noi decât alții prin vecinătate, rudenie sau chemare profesională, cu atât mai mult cu cât știm că astfel de legături nu sunt rezultatul întâmplării, ci al planului și aranjamentului providențial. Trebuie să spun că legătura părtășiei religioase este cea mai sacră dintre toate?
Considerați
Considerare
Despre practica rugăciunii perseverente, Calvin scrie:
16 Voi chema pe Dumnezeu. În traducerea acestui verset am păstrat timpul viitor al verbului, căci psalmistul nu se referă la ceva deja făcut, ci mai degrabă se excită la datoria rugăciunii și la exercițiul speranței și încrederii. Deși nu era nicio metodă aparentă de scăpare și stătea pe marginea distrugerii imediate, el își declară hotărârea de a continua în rugăciune și își exprimă asigurarea că va fi de succes. În versetul care urmează se angajează mai particular să arate perseverență în rugăciune. Nu se mulțumește să spună că va ruga, căci mulți fac aceasta într-un mod perfunctoriu și devin curând obosiți de exercițiu; ci hotărăște să arate atât asiduitate cât și vehemență. Din mențiunea particulară pe care o face despre seară, dimineață și amiază, suntem lăsați să inferăm că acestea trebuie să fi fost orele stabilite de rugăciune printre cei evlavioși în acea perioadă. Sacrificii erau oferite zilnic în templu dimineața și seara, și prin aceasta erau învățați să se angajeze privat în rugăciune în propriile case. La amiază de asemenea era practica să se ofere sacrificii suplimentare. Cum suntem în mod natural indispuși pentru datoria rugăciunii, există un pericol ca să devenim neglijenți și să o omitem treptat cu totul, dacă nu ne restrângem la o anumită regulă. În stabilirea unor ore particulare fixe pentru a fi observate pentru închinarea Sa, nu poate fi nicio îndoială că Dumnezeu a avut respect pentru infirmitatea naturii noastre, și același principiu ar trebui aplicat la serviciile secrete ca și la cele publice ale devoțiunii, așa cum apare din pasajul de acum înaintea noastră și din exemplul lui Daniel, (Daniel 9:3). Sacrificiile nu mai trebuie observate în Biserică, dar cum rămâne aceeași indispoziție din partea noastră față de datorie și o nevoie egală de incitări pentru a o depăși, ar trebui să prescriem încă anumite ore pentru noi înșine pentru a fi observate în rugăciune. El adaugă că ar striga tare, pentru a denota vehemența implorării, sub durerea și anxietatea minții la care era supus. El arată că nicio extremitate a necazului prezent nu l-ar împiedica să-și îndrepte plângerea către Dumnezeu și să nutrească o speranță încrezătoare de eliberare.
Răspunde
Răspuns
Unde în circumstanțele tale prezente ai nevoie cel mai mult să exprimi lamentarea sinceră pe care Calvin o evidențiază? Cum afectează memoria trădărilor trecute disponibilitatea ta de a continua să te rogi la ore stabilite? Ce pas poți face astăzi pentru a imita hotărârea lui David de a chema pe Dumnezeu dimineața, la amiază și seara?
Roagă-te
Rugăciune
O, Doamne Dumnezeul nostru, care domnești cu har suveran peste orice trădare și teroare, învață-ne să ne aruncăm poverile asupra Ta ca popor al legământului Tău, încrezându-ne că vei susține și vei izbăvi pe cei ce cheamă Numele Tău. Dimineața, la amiază și seara, fixează-ne inimile în pacea care curge din credincioșia Ta neschimbătoare, ca să umblăm fără frică în puterea Duhului Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →