← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › 1 Samuel

1Sam 13-14 — cu Matei Henry

1 Samuel 13-14Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie20 min
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la 1 Samuel 13–14 oferă o fereastră sobră, dar plină de speranță, asupra costului neascultării și al milei surprinzătoare a lui Dumnezeu. Prin expunere atentă, Henry arată cum domnia timpurie a lui Saul se destramă sub presiune și cum credința liniștită a lui Ionatan devine scânteia neașteptată a eliberării. Reflecțiile sale ne amintesc că conducerea fără dependență de Domnul se prăbușește rapid, în timp ce încrederea în puterea lui Dumnezeu poate schimba cursul chiar și atunci când numerele sunt puține. Pe măsură ce ascultăm vocea lui Henry astăzi, Duhul să planteze aceste lecții antice adânc în inimile noastre, astfel încât să alegem ascultarea răbdătoare în locul prezumției anxioase.
Citește
Așază-te într-un loc liniștit și citește 1 Samuel capitolele 13 și 14 cu încetineală. Observă contrastul dintre acțiunile grăbite ale lui Saul și încrederea îndrăzneață a lui Ionatan. Lasă narațiunea să se desfășoare fără grabă; îngăduie greutatea mustrării lui Samuel și fiorul biruinței lui Ionatan să vorbească propriei tale umblări cu Dumnezeu.
Studiu

Studiază

Henry începe prin a rezuma temele capitolului. Cei ce doreau un rege asemenea tuturor neamurilor își închipuiau că, odată ce-l vor avea, vor părea foarte mari și de seamă; dar în acest capitol aflăm că s-a dovedit cu totul altfel. Cât timp Samuel a fost asociat în însărcinare cu Saul, lucrurile au mers bine, cap. xi. 7. Dar, acum că Saul a început să domnească singur, toate au mers spre decădere, iar cuvintele lui Samuel au început să se împlinească: „Veți fi nimiciți, și voi și regele vostru”; căci niciodată starea lui Israel nu a fost mai aproape de nimicire decât în acest capitol. I. Saul apare aici ca un principe foarte nepriceput. 1. Rătăcit în sfaturile sale, ver. 1-3. 2. Invadat de vecinii săi, ver. 4, 5. 3. Părăsit de ostașii săi, ver. 6, 7. 4. Tulburat în duhul său și aducând jertfe în confuzie, ver. 8-10. 5. Mustrat de Samuel, ver. 11-13. 6. Lepădat de Dumnezeu de la a fi rege, ver. 14. II. Poporul apare aici ca un popor foarte nenorocit. 1. Descurajat și risipit, ver. 6, 7. 2. Micșorat, ver. 15, 16. 3. Prădat, ver. 17, 18. 4. Dezarmat, ver. 19-23. Aceasta au dobândit lepădând cârmuirea lui Dumnezeu și făcându-se asemenea neamurilor: toată slava lor a plecat de la ei. Henry continuă să examineze în detaliu greșelile politice ale lui Saul. I. Saul a fost foarte slab și neprevăzător și nu și-a rânduit treburile cu chibzuință. Saul era fiul unui an (așa sună primele cuvinte în original), o expresie pe care o folosim pentru a însemna data domniei sale, dar de obicei ea înseamnă data nașterii cuiva și de aceea unii o înțeleg în sens figurat — era la fel de nevinovat și bun ca un copil de un an; așa parafraza caldeeană: era fără vină, asemenea fiului unui an. Dar, dacă admitem un sens figurat, poate la fel de bine să sugereze că era ignorant și neprevăzător și la fel de nepotrivit pentru treburi ca un copil de un an: iar amănuntele următoare fac aceasta mai potrivită cu caracterul său decât prima. Dar o luăm mai degrabă, așa cum are traducerea noastră, Saul a domnit un an și nu s-a întâmplat nimic de seamă, a fost un an fără acțiune; dar în al doilea an al său a făcut următoarele: — 1. a ales o ceată de 3000 de oameni, dintre care el însuși comanda 2000, iar fiul său Ionatan 1000, v. 2. Pe restul poporului l-a trimis la corturile lor. Dacă intenționa aceștia doar pentru paza persoanei sale și însoțitorii săi de onoare, era neprevăzător să aibă atât de mulți; dacă pentru o armată permanentă, în așteptarea primejdiei din partea filistenilor, nu era mai puțin neprevăzător să aibă atât de puțini; și poate încrederea pe care a pus-o în acest număr ales și desființarea restului acelei armate viteze cu care biruise de curând pe amoniți (cap. xi. 8-11) a fost privită ca o ofensă adusă împărăției, a stârnit dezgust general și a fost motivul pentru care a avut atât de puțini la chemare când a avut nevoie de ei. Principele care se bizuie pe un partid anume își slăbește propria influență în întreaga comunitate. 2. A poruncit fiului său Ionatan să surprindă și să distrugă garnizoana filistenilor care se afla aproape de el la Ghibea, v. 3. Aș dori să nu existe temei pentru a presupune că aceasta a fost o încălcare a unor înțelegeri cu filistenii și că s-a făcut cu viclenie și perfidie. Motivul pentru care bănuiesc aceasta este că se spune că, pentru aceasta, Israel a fost urât sau, cum sună cuvântul, a împuțit pe filisteni (v. 4), ca niște oameni lipsiți de cinste obișnuită și al căror cuvânt nu putea fi crezut. Dacă a fost așa, vom da vina nu pe Ionatan care a făcut-o, ci pe Saul, principele și tatăl său, care i-a poruncit s-o facă și poate l-a ținut în neștiință de adevărul lucrurilor. Nimic nu face numele lui Israel urât celor de afară atât de mult ca frauda și necinstea celor ce poartă acest nume vrednic. Dacă cei ce mărturisesc religia înșală și exploatează, își calcă cuvântul și își trădează încrederea, religia suferă din pricina aceasta și este urâtă de filisteni. De cine să te încrezi dacă nu de un israelit, de unul de la care se așteaptă să fie fără viclenie? 3. Când i-a ațâțat astfel pe filisteni, atunci a început să strângă oaste, ceea ce, dacă ar fi lucrat cu înțelepciune, ar fi făcut mai înainte. Când filistenii aveau o armată uriașă gata să se reverse asupra lui, ca să răzbune răul ce le făcuse, atunci el suna din trâmbiță prin țară, printre un popor nepăsător, dacă nu potrivnic, zicând: Să audă evreii (v. 3) și astfel câți au socotit de cuviință au venit la Saul la Ghilgal, v. 4. Dar acum cei mai mulți, putem presupune, s-au tras înapoi (fie din dezaprobarea politicii lui Saul, fie de teama puterii filistenilor), care, dacă i-ar fi chemat mai devreme, ar fi fost tot atât de gata la porunca lui ca atunci când a mers împotriva amoniților. Adesea aflăm că înțelepciunea de după faptă ar fi făcut mult mai bine mai înainte și ar fi prevenit multe neplăceri. Reflectând asupra evenimentelor, Henry analizează jertfa prezumțioasă a lui Saul. Aici este, I. Greșeala lui Saul de a aduce jertfă înainte ca Samuel să vină. Samuel, când l-a uns, îi poruncise să aștepte șapte zile la Ghilgal, făgăduind că, la sfârșitul acelor zile, va veni cu siguranță la el și va aduce jertfe pentru el și îi va arăta ce să facă. Aceasta am avut-o la cap. x. 8. Poate că acea poruncă, deși inserată acolo, i-a fost dată mai târziu sau i-a fost dată ca o regulă generală de urmat la fiecare adunare publică la Ghilgal sau, cel mai probabil, deși nu a mai fost menționată, a fost repetată recent cu referire la această ocazie anume; căci este limpede că Saul însuși a înțeles-o ca obligându-l acum din partea lui Dumnezeu să aștepte până vine Samuel, altfel nu ar fi făcut atâtea scuze cum a făcut pentru faptul că nu a așteptat, v. 11. Această poruncă a încălcat-o Saul. A așteptat până în ziua a șaptea, totuși n-a avut răbdare să aștepte până la sfârșitul zilei a șaptea. Poate a început să-l învinuiască pe Samuel că și-a călcat cuvântul, că nu se îngrijește de țara sa și că nu-l respectă pe principele său și a socotit mai potrivit ca Samuel să-l aștepte pe el decât el pe Samuel. Totuși, 1. A îndrăznit să aducă jertfă fără Samuel și nimic nu arată contrariul decât că a făcut-o el însuși, deși nu era nici preot, nici prooroc, ca și cum, pentru că era rege, putea face orice, o prezumție pentru care regele Ozia a plătit scump, 2 Cron. xxvi. 16, etc. 2. A hotărât să se angajeze împotriva filistenilor fără îndrumările lui Samuel, deși făgăduise să-i arate ce să facă. Atât de încrezător în sine era Saul încât nu a socotit vrednic să aștepte un prooroc al Domnului, fie ca să se roage pentru el, fie ca să-l sfătuiască. Aceasta a fost greșeala lui Saul și ceea ce a agravat-o a fost (1) Că, din câte se pare, nu a trimis niciun sol la Samuel ca să-i cunoască gândul, să-i înfățișeze situația și să primească noi îndrumări de la el, deși avea destui în jur care erau destul de iuți de picior în acel moment. (2) Că, atunci când a venit Samuel, mai degrabă părea să se laude cu ceea ce făcuse decât să se pocăiască de aceasta; căci a ieșit să-l salute ca pe tovarășul său la jertfă și părea mulțumit de ocazia pe care o avusese de a-l face pe Samuel să știe că nu avea nevoie de el, ci se putea descurca bine fără el. A ieșit să-l binecuvânteze, așa sună cuvântul, ca și cum acum se socotea un preot desăvârșit, împuternicit să binecuvânteze tot așa cum jertfea, în timp ce ar fi trebuit să iasă ca să fie binecuvântat de el. (3) Că l-a acuzat pe Samuel de încălcarea făgăduinței: N-ai venit în zilele hotărâte (v. 11) și de aceea, dacă ceva era greșit, Samuel trebuie să poarte vina, el care era slujitorul lui Dumnezeu; în timp ce el a venit potrivit cuvântului său, înainte ca cele șapte zile să se fi împlinit. Astfel, batjocoritorii din zilele din urmă socotesc că făgăduința venirii lui Hristos este călcată, pentru că nu vine la timpul lor, deși este sigur că va veni la timpul hotărât. (4) Că, atunci când a fost acuzat de neascultare, s-a justificat în ceea ce făcuse și nu a dat niciun semn de pocăință pentru aceasta. Nu păcătuirea îi nimicește pe oameni, ci păcătuirea și nepocăința, căderea și neridicarea din nou. Vezi ce scuze a adus, v. 11, 12. A vrut ca această faptă de neascultare să treacă [1] Drept o dovadă a chibzuinței sale. Poporul era în cea mai mare parte risipit de la el și nu avea altă cale decât aceasta ca să-i țină lângă el pe cei rămași și să-i împiedice să dezerteze și ei. Dacă Samuel neglija treburile obștești, el nu le va neglija. [2] Drept o dovadă a evlaviei sale. Voia să fie socotit foarte evlavios și foarte îngrijorat să nu se angajeze împotriva filistenilor până nu-L va fi angajat pe Dumnezeu de partea sa prin rugăciune și jertfă: „Filistenii”, a zis el, „vor coborî asupra mea înainte de a-mi fi făcut cererea către Domnul și atunci sunt pierdut. Ce! să merg la război înainte de a-mi fi spus rugăciunile!” Astfel a acoperit neascultarea de porunca lui Dumnezeu cu pretenția de grijă pentru favoarea lui Dumnezeu. Fățarnicii pun mare preț pe împlinirile exterioare ale religiei, socotind că prin ele pot scuza neglijarea lucrurilor mai grele ale legii. Și totuși, în cele din urmă, recunoaște că a făcut împotriva conștiinței sale: M-am silit și am adus o ardere-de-tot, poate lăudându-se că și-a biruit convingerile și le-a învins sau cel puțin socotind că aceasta îi micșorează vina, că știa că nu ar fi trebuit să facă așa cum a făcut, dar a făcut-o cu repulsie. Om nebun! să creadă că Dumnezeu ar fi bine plăcut de jertfe aduse în opoziție directă atât cu porunca Sa generală, cât și cu cea particulară. Henry rostește apoi judecata dumnezeiască consemnată. II. Sentința rostită asupra lui Saul pentru această greșeală. Samuel l-a găsit stând lângă arderea-de-tot a sa, dar, în loc de un răspuns de pace, a fost trimis la el cu vești grele și i-a făcut cunoscut că jertfa celui rău este urâciune Domnului, cu atât mai mult când o aduce, ca Saul, cu o minte rea. 1. Îi arată agravantele crimei sale și spune acestui rege: Tu ești rău, ceea ce nu este dat decât unui prooroc al Domnului să spună, Iov xxxiv. 18. Îl acuză că este dușman sieși și interesului său — Ai lucrat nebunește — și răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și a cârmuirii Sale — „N-ai păzit porunca Domnului Dumnezeului tău, porunca cu care a vrut să-ți încerce ascultarea.” Observă: Cei ce nu ascultă poruncile lui Dumnezeu lucrează nebunește pentru ei înșiși. Păcatul este nebunie, iar păcătoșii sunt cei mai mari nebuni. 2. Îi citește osânda (v. 14): „Împărăția ta nu va dăinui mult pentru tine sau pentru casa ta; Dumnezeu are privirea spre altul, un om după inima Sa, și nu asemenea ție, care să aibă voia și calea ta.” Sentința este în esență aceeași cu Mene tekel, numai că acum pare să mai rămână loc pentru pocăința lui Saul, în urma căreia această sentință ar fi fost răsturnată; dar, la următoarea faptă de neascultare, a devenit irevocabilă, cap. xv. 29. Și acum, de o mie de ori mai bine ar fi rămas în obscuritate păzindu-și măgărițele decât să fie înscăunat și atât de curând detronat. Dar nu a fost aceasta aspru, să rostească o sentință atât de severă asupra lui și a casei sale pentru o singură greșeală, o greșeală care părea atât de mică și pentru care avea atâtea de spus în apărare? Nu, Domnul este drept în toate căile Sale și nu face nimănui nedreptate, va fi îndreptățit când va vorbi și curat când va judeca. Prin aceasta, (1) Arată că nu există păcat mic, pentru că nu există dumnezeu mic împotriva căruia să păcătuiești; ci că orice păcat este o pierdere a împărăției cerești pentru care stăteam bine. (2) Arată că neascultarea de o poruncă expresă, chiar într-o chestiune mică, este o mare provocare, ca în cazul primilor noștri părinți. (3) Ne avertizează să luăm seama la duhurile noastre, căci ceea ce oamenilor li se poate părea doar o mică ofensă, totuși celui ce știe din ce principiu și cu ce dispoziție a minții este făcută, i se poate părea o crimă gravă. (4) Dumnezeu, lepădându-l pe Saul pentru o greșeală aparent mică, pune în lumină, ca printr-un contrast, strălucirea milei Sale în iertarea unor păcate atât de mari ca ale lui David, Manase și ale altora. (5) Suntem învățați astfel cât de necesar este să așteptăm neîncetat pe Dumnezeul nostru. Saul și-a pierdut împărăția din lipsă de două sau trei ore de răbdare.
Considerați

Cugetă

Henry trece la capitolul 14 contrastând situația disperată cu intervenția lui Dumnezeu. Am lăsat oastea lui Israel într-o postură foarte rea, la sfârșitul capitolului precedent; n-am văzut la ei nici înțelepciune, nici putere, nici bunătate care să ne dea temei să așteptăm altceva decât ca toți să fie nimiciți de armata filistenilor; totuși aici aflăm că puterea nemărginită care lucrează fără mijloace și bunătatea nemărginită care dă fără merit sunt proslăvite într-o întorsătură fericită a treburilor lor, astfel încât cuvintele lui Samuel să fie împlinite: „Domnul nu-și va părăsi poporul, pentru marele Său nume” (cap. xii. 22). În acest capitol avem: I. Oastea filistenilor călcată în picioare și biruită prin credința și curajul lui Ionatan, care, fără știrea tatălui său (ver. 1-3), cu doar purtătorul de arme, a făcut un atac viteaz asupra lor, încurajându-se în Domnul Dumnezeul său, ver. 4-7. I-a provocat (ver. 8-12) și, la acceptarea provocării, i-a atacat cu atâta furie sau mai degrabă cu atâta credință, încât i-a pus pe fugă și i-a făcut să se ridice unii împotriva altora (ver. 13-15), ceea ce a dat prilej lui Saul și ostașilor săi, împreună cu alți israeliți, să continue lovitura și să dobândească o biruință, ver. 16-23. II. Oastea lui Israel tulburată și încurcată de pripeala și nebunia lui Saul, care a jurat poporului să nu mănânce hrană până seara, ceea ce 1. L-a adus pe Ionatan într-o primejdie, ver. 24-30. 2. A fost o ispită pentru popor, când timpul postului lor s-a împlinit, să mănânce cu sânge, ver. 31-35. Greșeala lui Ionatan, din neștiință, era cât pe ce să-i fie moartea, dar poporul l-a scăpat, ver. 36-46. III. La sfârșit avem o dare de seamă generală despre isprăvile lui Saul (ver. 47, 48) și despre familia sa, ver. 49-52. În încheiere, Henry subliniază puterea de restrângere a lui Dumnezeu asupra vrăjmașilor. I. Despre bunătatea lui Dumnezeu de a-i opri pe filisteni, care aveau o armată uriașă de oameni viteji pe câmp, să nu cadă asupra acelei mici cete de oameni timizi și tremurând pe care Saul o avea cu el, pe care ar fi înghițit-o cu ușurință dintr-o dată. Este o putere nevăzută care pune hotare răutății vrăjmașilor Bisericii și nu le îngăduie să facă ceea ce ni se pare că nimic nu-i împiedică să facă.
Răspunde
Unde în viața ta ești ispitit să acționezi înaintea timpului lui Dumnezeu din teamă sau presiune? Cum provoacă încrederea simplă a lui Ionatan felul în care măsori puterea și succesul? Ce pas de ascultare răbdătoare te invită Duhul să faci astăzi în loc să cauți controlul?
Roagă-te
Doamne, când frica apasă și calea înainte pare imposibilă, învață-ne să Te așteptăm pe Tine în loc să alergăm înainte în puterea noastră. Păzește-ne de neascultarea pripită care întristează Duhul Tău și sădește în noi curajul liniștit care se încrede că Tu vei mântui prin mulți sau prin puțini. Fie ca viețile noastre să se odihnească cu totul pe Cuvântul Tău și pe timpul Tău desăvârșit, ca Numele Tău cel mare să fie cinstit în fiecare luptă. Amin.

Comentariul lui Matthew Henry la întreaga Biblie · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →