Eterniseed › Curriculum › 2 Samuel
Când un fiu fură tronul
Deschidere
În scrierile ei despre viața lui David, Ellen G. White deschide capitolul dureros al rebeliunii lui Absalom consemnate în 2 Samuel 15-16. Cu o perspectivă tandră, ea urmărește cum eșecul unui tată de a trata păcatul a deschis ușa unei dureri mai profunde, dar și cum încrederea umilă în Dumnezeu poate încă străluci în cea mai întunecată noapte. Cuvintele ei ne invită să vedem atât dreptatea cât și mila Cerului la lucru atunci când inimile omenești rătăcesc. Astăzi mergem cu David de la palat la pustiu, învățând din nou că Domnul nu abandonează niciodată sufletul pocăit.
Citește
Citire
Să deschidem acum Scripturile și să citim 2 Samuel 15-16 încet și cu rugăciune. Ascultă bătăile inimii unui tată trădat, ale unui rege umilit și ale unui Dumnezeu care încă ține frâiele istoriei. Cere Duhului Sfânt să-ți pregătească inima pentru lecțiile pe care White le va dezvălui din aceste versete.
Studiu
White ne conduce mai întâi la rădăcinile ascunse ale furtunii ce vine.
David neglijase datoria de a pedepsi crima lui Amnon, și din cauza infidelității regelui și tatălui și a lipsei de pocăință a fiului, Domnul a îngăduit ca evenimentele să-și urmeze cursul firesc și nu l-a oprit pe Absalom. Când părinții sau conducătorii neglijează datoria de a pedepsi nelegiuirea, Dumnezeu Însuși va lua cazul în mână. Puterea Sa de restrângere va fi într-o anumită măsură îndepărtată de la agențiile răului, astfel încât să apară un șir de împrejurări care vor pedepsi păcatul cu păcat.Ea ne atrage apoi atenția asupra hotărârii liniștite a regelui în mijlocul primejdiei ce se adună.
Din palatul său David privea capitala sa - 'frumoasă prin aşezare, bucuria întregului pământ, . . . cetatea marelui Împărat.' Psalmul 48:2. El a tresărit la gândul de a o expune la măcel și devastare. Să cheme în ajutor supușii încă loiali tronului său și să încerce să țină capitala? Să permită ca Ierusalimul să fie înecat în sânge? Hotărârea sa a fost luată. Grozăviile războiului nu trebuiau să cadă asupra cetății alese. El va părăsi Ierusalimul și apoi va pune la încercare fidelitatea poporului său, dându-le ocazia să se adune în sprijinul său. În această mare criză era datoria sa față de Dumnezeu și față de poporul său să mențină autoritatea cu care Cerul îl învestise. Deznodământul conflictului îl va încredința lui Dumnezeu.White ne plasează apoi lângă chivot în timp ce David cântărește responsabilitatea cerească.
La vederea chivotului bucuria și speranța l-au străbătut pentru o clipă pe David. Dar curând alte gânduri i-au venit. Ca conducător rânduit al moștenirii lui Dumnezeu el era sub o responsabilitate solemnă. Nu interesele personale, ci slava lui Dumnezeu și binele poporului său trebuiau să fie cele mai de sus în mintea regelui lui Israel. Dumnezeu, care locuia între heruvimi, spusese despre Ierusalim: 'Aceasta este odihna Mea' (Psalmul 132:14); și fără autoritate divină nici preotul nici regele nu aveau dreptul să îndepărteze de acolo semnul prezenței Sale. Iar David știa că inima și viața sa trebuiau să fie în armonie cu poruncile divine, altfel chivotul ar fi fost mijloc de nenorocire mai degrabă decât de succes. Marele său păcat îi era mereu înainte. El recunoștea în această conspirație judecata dreaptă a lui Dumnezeu. Sabia care nu trebuia să se depărteze de casa sa fusese scoasă din teacă. El nu știa care ar putea fi rezultatul luptei. Nu era de datoria lui să îndepărteze din capitala națiunii statutele sfinte care întruchipau voia Stăpânitorului lor divin, care erau constituția împărăției și temelia prosperității ei. [p. 735]În cele din urmă ea ne arată urcușul singuratic unde rugăciunea întâlnește o nouă trădare.
Când preoții s-au întors spre Ierusalim o umbră mai adâncă a căzut asupra mulțimii care pleca. Regele lor fugar, ei înșiși izgoniți, părăsiți chiar și de chivotul lui Dumnezeu - viitorul era întunecat de teroare și presimțiri rele. 'Și David s-a suit pe înălțimea Muntelui Măslinilor și plângea pe când se suia, și avea capul acoperit, și mergea desculț; și tot poporul care era cu el și-a acoperit fiecare capul și s-au suit plângând pe când se suiau. Și i s-a spus lui David: Ahitofel este printre conspiratori cu Absalom.' Din nou David a fost silit să recunoască în nenorocirile sale rezultatele propriului său păcat. Defecțiunea lui Ahitofel, cel mai capabil și mai viclean dintre conducătorii politici, a fost determinată de dorința de răzbunare pentru dizgrația familială implicată în nedreptatea adusă Batșebei, care era nepoata sa.
Considerați
Considerare
White ne ridică privirile spre scopurile mai adânci ale lui Dumnezeu în fiecare mustrare.
Dacă Dumnezeu i-ar fi îngăduit lui David să continue nepocăit în păcat și, în timp ce călca poruncile divine, să rămână în pace și prosperitate pe tronul său, scepticul și necredinciosul ar fi putut avea oarecare scuză pentru a cita istoria lui David ca o ocară la adresa religiei Bibliei. Dar în experiența prin care L-a făcut pe David să treacă, Domnul arată că El nu poate tolera sau scuza păcatul. Iar istoria lui David ne permite să vedem și marile țeluri pe care Dumnezeu le are în vedere în lucrarea Sa cu păcatul; ne permite să urmărim, chiar prin cele mai întunecate judecăți, împlinirea scopurilor Sale de îndurare și binefacere. El l-a făcut pe David să treacă sub nuia, dar nu l-a nimicit; cuptorul este ca să purifice, nu să mistuie. Domnul zice: 'Dacă vor călca legile Mele și nu vor păzi poruncile Mele, atunci le voi cerceta fărădelegea cu nuiaua și nelegiuirea cu bătăi. Dar nu-Mi voi lua îndurarea Mea de la el și nu-Mi voi călca credincioșia.' Psalmul 89:31-33.
Răspunde
1. Unde în viața mea am fost lent în a aborda păcatul și ce mă invită Dumnezeu să înfrunt astăzi?
2. Cum reflectă alegerea lui David de a proteja Ierusalimul inima Aceluia care Și-a dat viața pentru poporul Său?
3. În ce încercare prezentă sunt chemat să cred că îndurarea lui Dumnezeu nu va da greș?
Roagă-te
Părinte milostiv, venim înaintea Ta cu aceeași încredere tremurătoare pe care a arătat-o David când a lăsat Ierusalimul în mâinile Tale. Mulțumim că chiar atunci când propriile noastre eșecuri aduc durere, mila Ta ne urmărește încă. Păzește-ne inimile de mândria care orbește și de disperarea care împietrește. Învață-ne să purtăm ocara așa cum a făcut David, privind la cruce unde Fiul Tău a purtat fiecare consecință a păcatului. Același Duh care l-a susținut pe David în pustiu să ne susțină și pe noi până în ziua când Îl vom vedea pe Regele nostru față în față. În numele lui Isus, Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →