Eterniseed › Curriculum › Leviticul
Odihna Sabatului și Pârga Răscumpărării
Deschidere
Cartea lui Stephen N. Haskell 'The Cross and Its Shadow' deschide sărbătorile din sanctuar din Leviticul 23 cu lumină vie, arătând cum fiecare slujbă rânduită indica spre Hristos, Marele nostru Preot, și lucrarea Sa împlinită în sanctuarul ceresc. Sărbătorile Azimelor, Pârgelor, Cincizecimii și Trâmbițelor sunt prezentate ca umbre profetice care își găsesc substanța glorioasă în cruce, mormântul gol și revărsarea Duhului. Expunerea respectuoasă a lui Haskell ne invită să privim îndreptățirea prin credință și libertatea Evangheliei scrise în tip și antitip. Astăzi urmăm pașii săi prin aceste capitole sfinte, lăsând Duhul să ne întărească asigurarea că Hristos este totul.
Citește
Citire
Cu inimile deschise către Duhul, citiți Leviticul 23 și 24 încet. Observați sărbătorile rânduite, legănarea primelor roade, chemarea trâmbițelor și jertfele neîncetate. Cereți Domnului să arate cum aceste umbre își găsesc substanța în Isus și slujirea Sa de sus. Lăsați citirea să vă pregătească să primiți mărturia crucii și a umbrei sale.
Studiu
Haskell examinează apoi odihna Sabatului care urmează lucrării împlinite.
În capitolul precedent am arătat că nu a fost întâmplare faptul că în anul în care Mântuitorul a fost răstignit Paștele a căzut vineri, a șasea zi a săptămânii. Nici nu a fost întâmplare că Sabatul ceremonial, a cincisprezecea zi a lui Abib, a căzut în Sabatul săptămânal al Domnului. A fost tipul întâlnind antitipul. Ucenicul iubit Ioan a spus: 'Aceea a fost o zi mare de Sabat', termen folosit ori de câte ori Sabatul anual ceremonial cădea în Sabatul săptămânal al Domnului. Cu patru mii de ani mai înainte, în prima zi a șasea a timpului, Dumnezeu și Hristos au terminat lucrarea creației. Dumnezeu a declarat lucrarea împlinită foarte bună și 'S-a odihnit în ziua a șaptea de toată lucrarea pe care o făcuse. Și Dumnezeu a binecuvântat ziua a șaptea și a sfințit-o, pentru că în ea S-a odihnit de toată lucrarea pe care Dumnezeu o crease și o făcuse.' Aproape două mii cinci sute de ani mai târziu, Dumnezeu, în măreția înfricoșătoare a Sinaiului, a poruncit poporului Său să 'țină minte ziua de Sabat ca s-o sfințească', căci în acea zi - ziua a șaptea - S-a odihnit de lucrarea creației.El descrie apoi legănarea primelor roade în templu.
CÂND câmpurile unduitoare de grâne aurii vesteau că venise vremea secerișului, slujba aducerii primelor roade înaintea Domnului se săvârșea în templu. Pe când copiii lui Israel se îndreptau spre Ierusalim ca să țină Paștele, de jur împrejur se puteau vedea lanuri de orz galben, cu spicele grele de grâne coapte plecându-se în vânt. Dar nu se putea pune secera în grâne și nici nu se puteau culege boabe ca să fie mâncate până ce primele roade nu fuseseră înfățișate înaintea Domnului. Aducerea primelor roade avea loc în a treia zi a sărbătorii Paștelui. În a paisprezecea zi a lunii Abib sau Nisan se mânca Paștele, a cincisprezecea zi era Sabatul, iar în a șaisprezecea zi, sau cum spune Biblia, 'în ziua de după Sabat', primele roade erau legănate înaintea Domnului. Era o slujbă frumoasă. Preotul, îmbrăcat în veșmintele sale sfinte, cu o mână de spice galbene de grâne coapte, intra în templu. Strălucirea aurului lustruit de pe pereți și mobilier se amesteca cu nuanțele spicelor aurii de grâne.Trecând la Sărbătoarea Secerișului, Haskell scrie:
CINCIZECIMEA, numită astfel pentru că era ținută la cincizeci de zile după legănarea primelor roade, era ultima dintre sărbătorile anuale ținute în prima jumătate a anului. Această sărbătoare era numită Sărbătoarea Săptămânilor, din pricina celor șapte săptămâni care se interpuneau între ea și sărbătoarea Paștelui. Era numită și Sărbătoarea Secerișului, deoarece venea la sfârșitul secerișului. Sărbătoarea Săptămânilor era una dintre cele trei sărbători anuale principale, când toți bărbații lui Israel trebuiau să se înfățișeze înaintea Domnului în Ierusalim. Pe când copiii lui Israel se îndreptau spre Ierusalim ca să țină această sărbătoare, de jur împrejur se puteau vedea miriștea de pe care fusese strânsă recolta coaptă ce zăcea gata să fie treierată pe arie. La vremea sărbătorii Paștelui era nesiguranță cu privire la secerișul ce urma, căci seceta sau furtuna puteau distruge recolta înainte de a fi strânsă; dar acum nu mai era nicio nesiguranță. Rodul secerișului era în posesia lor, spre a fi folosit pentru plăcerea lor și înaintarea lucrării Domnului. Și nimeni nu trebuia să se înfățișeze înaintea Domnului cu mâinile goale.
Considerați
Considerare
Haskell subliniază Evanghelia harului pe măsură ce descoperă înțelesul 'S-a sfârșit'.
pământul pângărit de păcat, locuitorii săi cufundați în nelegiuire, și să-i creeze din nou, aducându-i cu adevărat la o stare de desăvârșire mai înaltă decât atunci când au ieșit prima dată din mâna Creatorului. Aceasta este lucrarea pe care a întreprins-o Fiul lui Dumnezeu; și când a strigat pe Calvar 'S-a sfârșit', a vorbit Tatălui, vestind faptul că împlinise cerințele legii, trăise o viață fără păcat, Își vărsase sângele ca răscumpărare pentru lume și acum era deschisă calea prin care fiecare fiu și fiică a lui Adam putea fi mântuit dacă accepta iertarea oferită. Pe când soarele ce apunea vestea lumii apropierea sfântului Sabat al Domnului, de pe crucea de pe Calvar Fiul lui Dumnezeu a proclamat că lucrarea răscumpărării este împlinită. Acea lucrare urma să afecteze întreaga creație și, deși oamenii răi nu au înțeles înțelesul acelor cuvinte mistice 'S-a sfârșit', toată natura a răspuns și, parcă, a sărit de bucurie; chiar și stâncile tari s-au despicat.Despre înviere ca mare antitip scrie:
a fost primit de Dumnezeu. În a șaisprezecea zi a lunii, în anul în care a murit Mântuitorul, evreii din templul pe care Dumnezeu îl părăsise au săvârșit forma goală de aducere a spicelor de grâne, în timp ce Hristos, antitipul, a înviat din morți și a devenit 'pârga celor adormiți'. Tipul întâlnise antitipul. Fiecare lan de grâne coapte strâns în hambar nu este decât o aducere aminte a secerișului final mare, când Domnul secerișului, cu ceata Sa de secerători îngerești, va veni să adune secerișul duhovnicesc al lumii. Așa cum prima mână de grâne era un zălog al secerișului ce urma, tot așa învierea lui Hristos a fost un zălog al învierii celor drepți; 'căci dacă credem că Isus a murit și a înviat, tot așa și pe cei ce au adormit în Isus Dumnezeu îi va aduce împreună cu El'. Preotul nu a intrat în templu cu un singur spic de grâne, a legănat o mână înaintea Domnului; nici Isus nu a ieșit din mormânt singur, căci 'multe trupuri ale sfinților care adormiseră au înviat și au ieșit din morminte după învierea Lui'.
Răspunde
Răspuns
Cum întărește odihna Sabatului de după Calvar încrederea voastră într-o răscumpărare împlinită?
În ce fel adâncește aducerea primelor roade speranța voastră de viață înviată în Hristos?
Unde vă invită Duhul să vă odihniți în lucrarea împlinită mai degrabă decât în propriile eforturi?
Roagă-te
Rugăciune
Părinte milostiv, Îți mulțumim pentru cruce și umbra ei care ne îndreaptă atât de limpede spre Isus. Te lăudăm că lucrarea Sa împlinită deschide calea pentru ca fiecare fiu și fiică a lui Adam să fie îndreptățit numai prin credință. Dă-ne odihna acelui sfânt Sabat care comemorează atât creația cât și răscumpărarea. Fie ca Duhul care L-a înviat pe Hristos din morți să ne învieze zilnic ca să umblăm într-o viață nouă. Ține-ne privirile ațintite spre sanctuarul ceresc unde Marele nostru Preot slujește meritele Calvarului. Umple-ne de bucuria primelor roade și de certitudinea secerișului final. În numele Mielului care a fost junghiat, amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →