← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 4 — cu Benson

Faptele Apostolilor 4Comentariul lui Joseph Benson la Vechiul și Noul Testament20 min
Deschidere
Iubiților, ne întoarcem astăzi la Comentariul asupra Vechiului și Noului Testament al lui Joseph Benson, acea bogată comoară wesleyană de expunere și sfat sfânt. În aceste pagini Duhul încă vorbește prin munca atentă a unui slujitor credincios, călăuzindu-ne în cuvântul viu. Pe măsură ce intrăm în capitolul 4 din Faptele Apostolilor, fie ca inimile noastre să fie pregătite să primească atât mărturia îndrăznelii apostolilor, cât și chemarea prezentă la o mărturie statornică. Aceeași har care a odihnit peste Biserica primară să odihnească acum peste noi, ca să creștem în dragoste, curaj și unitate de dragul Domnului nostru înviat.
Citește

Citire

Cu atenție liniștită și așteptare rugătoare, citiți întregul capitol 4 din Faptele Apostolilor. Ascultați glasul Duhului care i-a întărit pe Petru și Ioan înaintea conducătorilor, care a zguduit locul unde sfinții se rugau și care a unit mulțimea credincioșilor într-o singură inimă și un singur suflet. Lăsați narațiunea sfântă să vă cerceteze și să vă întărească.
Studiu
Benson începe prin a descrie scena primului arest. Versetele 1-3. Faptele Apostolilor 4:1-3. Și pe când ei, și anume Petru și Ioan, vorbeau poporului, mulțimii care se adunase în templu cu ocazia vindecării minunate a ologului, așa cum s-a relatat în capitolul precedent, preoții etc. au venit peste ei. Astfel a rânduit Dumnezeu cu înțelepciune ca ei să dea mai întâi o mărturie deplină adevărului în templu și apoi în marele sfat, la care nu ar fi putut avea acces dacă nu ar fi fost aduși înaintea lui ca niște criminali. Fiind mâhniți că numele lui Isus era propovăduit poporului; mai ales s-au simțit ofensați de doctrina învierii Lui; căci, deoarece Îl omorâseră, învierea Lui dovedea că El este Cel Drept și astfel sângele Lui cădea asupra capetelor lor. Preoții erau mâhniți și de teama ca slujba și slujbele din templu să nu decadă și ca creștinismul să prindă rădăcini prin propovăduirea apostolilor și puterea lor de a face minuni. El arată apoi cum Petru se adresează sinedriului în puterea Duhului. Versetele 8-12. Faptele Apostolilor 4:8-12. Atunci Petru, plin de Duhul Sfânt în acea clipă, potrivit făgăduinței Stăpânului său acum preaslăvit (Matei 10:20; Marcu 13:11), care s-a împlinit în mod remarcabil cu această ocazie, le-a zis cu cea mai mare libertate: Voi, conducători ai poporului etc. Le dă cinstea cuvenită slujbei lor. Benson dezvăluie apoi pretenția exclusivă a mântuirii doar prin Hristos. Chiar prin El, prin puterea și bunătatea Lui, stă omul acesta, deși a fost olog din pântecele mamei sale, după cum știți bine, aici înaintea voastră, întreg, perfect sănătos și bine. Aceasta este piatra disprețuită de voi, ziditorii, adică de voi, care prin slujba voastră ar fi trebuit să fiți și care v-ați declarat a fi ziditori ai Bisericii lui Dumnezeu, care, prin puterea lui Dumnezeu, a devenit capul unghiului, de care depind tăria, unirea și frumusețea întregii clădiri. Vezi notele la Psalmii 118:22. Și nu este mântuire, temporală sau spirituală, în niciun altul; căci nu este sub cer niciun alt nume etc. prin care trebuie să fim mântuiți. Apostolul folosește în acest pasaj o frumoasă gradație de la eliberarea temporală care fusese înfăptuită pentru bietul olog prin puterea lui Hristos, la aceea de un fel mai nobil și mai important, care este înfăptuită de Hristos pentru sufletele neputincioase și păcătoase. El consemnează uimirea conducătorilor față de îndrăzneala și simplitatea apostolilor. Versetele 13-14. Faptele Apostolilor 4:13-14. Acum, când au văzut îndrăzneala lui Petru și Ioan, observând cu ce curaj și libertate au vorbit și au pledat cauza Stăpânului lor și cu câtă înălțime L-au preamărit chiar în prezența acelor magistrați care Îl condamnaseră de curând la cea mai rușinoasă moarte, și au perceput că erau neînvățați și neștiutori sau, mai degrabă, oameni iliterați și needucați, sau oameni în posturi private în viață, așa cum redă dr. Doddridge ultimul cuvânt, ιδιωται, observând că expresiile înseamnă literal „că nu erau savanți, nici într-un rang public de viață, ca preoții și magistrații; dar că nu implică nicio lipsă de bun simț natural sau vreo ignoranță a subiectului dezbătut atunci: astfel încât traducerea noastră pare foarte nefericită aici”.
Considerați

Considerare

Benson insistă asupra strigătului unit al Bisericii pentru îndrăzneală continuă și lucrarea confirmatoare a Duhului. Versetele 29-31. Faptele Apostolilor 4:29-31. Și acum, Doamne, în ceea ce privește ceea ce mai rămâne de împlinit în această lucrare importantă de a ridica Biserica Ta pe temelia sigură a crucii Fiului Tău, iată amenințările lor, cu care încearcă să descurajeze martorii aleși ai învierii Lui, și dăruiește slujitorilor Tăi ca, cu toată îndrăzneala, παρρησιας πασης, toată libertatea de vorbire, să vorbească Cuvântul Tău în mijlocul celei mai violente opoziții care poate apărea, întinzându-Ți mâna, exercitând puterea Ta, ca să vindeci cele mai de nevindecat boli. Și după ce s-au rugat, sau în timp ce se rugau, așa cum poate fi redat δεηθεντων αυτων, locul a fost zguduit. Astfel, în mod minunat, Dumnezeu a binevoit să-și declare primirea plină de har a rugăciunilor lor; și toți au fost umpluți de Duhul Sfânt, umpluți din nou cu influențele Lui sfinte, mai ales sfințitoare și mângâietoare, și au vorbit Cuvântul cu îndrăzneală oriunde au venit, reînnoindu-și mărturia publică fără nicio aparență de frică, chiar în ziua în care fuseseră opriți în mod solemn de sinedriu să mai propovăduiască în numele lui Isus. El încheie urmărind rodul acelui har în viața și dragostea comună a credincioșilor. Versetele 32-35. Faptele Apostolilor 4:32-35. Și mulțimea celor ce au crezut, toți indivizii, bărbați și femei, care, crezând în Isus, se alăturaseră Bisericii creștine, oricât de numeroși erau, erau o singură inimă și un singur suflet, perfect uniți în dragoste față de Dumnezeu și unii față de alții, potrivit sensului deplin al rugăciunii lui Hristos, Ioan 17:20-23. Dorințele și planurile lor, speranțele și bucuriile lor erau aceleași; și niciunul dintre ei, ουδε ’ εις ελεγεν, nici măcar unul dintre ei, într-o mulțime atât de mare, nu spunea că vreunul dintre lucrurile pe care le poseda era al său. Aceasta este o consecință firească a acelei uniri de inimă pe care o aveau unii cu alții; ci aveau toate lucrurile în comun. Fiecare era la fel de binevenit să participe la ele ca și proprietarul original, fiind, în acele noi legături ale părtășiei creștine, la fel de drag lui ca și el însuși.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în mărturia mea prezentă sunt invitat să vorbesc cu aceeași libertate dată de Duhul pe care a arătat-o Petru? 2. Cum modelează speranța exclusivă a mântuirii în Isus conversația și compasiunea mea zilnică? 3. În ce feluri ne cheamă Domnul părtășia noastră la o unitate mai profundă a inimii și la o grijă generoasă unii pentru alții?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, care i-ai umplut pe slujitorii Tăi cu Duhul Sfânt și i-ai făcut îndrăzneți să vorbească Cuvântul Tău, dăruiește-ne aceeași ungere. Când conducătorii sau temerile ar vrea să ne reducă la tăcere, lasă Duhul Tău să ne ridice glasul în mărturie credincioasă. Zguduie din nou locurile unde ne rugăm și umple-ne din nou ca să abundăm în dragoste, unitate și îndrăzneală sfântă. Fie ca numele lui Isus să fie preamărit în vorbirea noastră și în viața noastră comună, până când tot poporul Tău va fi o singură inimă și un singur suflet, spre slava Fiului Tău și mângâierea Bisericii Tale. Amin.

Comentariul lui Joseph Benson la Vechiul și Noul Testament · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →