← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 7 — cu Ioan Calvin

Faptele Apostolilor 7Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne îndreptăm spre expunerea atentă a lui Ioan Calvin asupra capitolului 7 din Faptele Apostolilor, unde Ștefan stă înaintea sinedriului. Calvin arată cum lunga apărare a lui Ștefan nu este o cuvântare rătăcitoare, ci o reamintire precisă a felului în care Dumnezeu S-a purtat cu părinții. Comentariul său subliniază continuitatea adevăratei închinări de la Avraam încoace și îndepărtează orice încredere falsă în semne exterioare sau privilegii naționale. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să vedem cum promisiunile lui Dumnezeu preced orice ceremonie și cum credința se agață de cuvânt chiar atunci când împlinirea pare întârziată. Perspectivele lui Calvin ne ajută să citim cuvintele lui Ștefan cu o claritate proaspătă și să le aplicăm la propria noastră umblare în încredere.
Citește

Citire

Așază-te într-un loc liniștit și citește integral capitolul 7 din Faptele Apostolilor. Ascultă tonul măsurat al lui Ștefan în timp ce povestește chemarea lui Avraam, promisiunea țării, legământul circumciziei și istoria lui Iosif. Observă cum narațiunea se deplasează din Mesopotamia în Egipt și în cele din urmă la templu. Lasă lungimea capitolului să invite la răbdare; fiecare detaliu slujește apărării atente a credinței odată încredințate părinților.
Studiu
Calvin începe prin a examina întrebarea marelui preot și structura răspunsului lui Ștefan. 1. Se pare că mai există încă un oarecare aspect de echitate la marele preot și la sinedriu; și totuși, în cuvintele sale există o prejudecată cât se poate de nedreaptă; căci nu-l întreabă ce motiv avusese să învețe astfel, nici nu-l admite la apărarea dreptului (care era totuși lucrul principal); ci cere precis dacă Ștefan rostise aceste cuvinte, oricare ar fi fost ele; așa cum papistașii de astăzi nu vor întreba ce doctrină este și dacă poate fi dovedită din Scripturi; ci cercetează dacă vreun om a îndrăznit să murmure împotriva superstițiilor lor, ca îndată ce este dovedit, să-l poată arde imediat. Mai mult, răspunsul lui Ștefan poate părea la prima vedere absurd și nechibzuit. El începe mai întâi de la începutul cel mai de la început; apoi face o lungă narațiune, în care nu se face, într-un fel, nicio mențiune despre problema în discuție; și nu poate exista o greșeală mai mare decât să rostești multe cuvinte care nu au nicio legătură cu problema; dar oricine va examina cu atenție această lungă cuvântare va găsi nimic în ea care să fie de prisos; și va percepe foarte bine că Ștefan vorbește foarte potrivit, așa cum cere problema. El a fost acuzat ca un apostat (sau revoltat), care a încercat răsturnarea religiei și a închinării lui Dumnezeu; de aceea, el insistă cu sârguință asupra acestui lucru, că păstrează acel Dumnezeu pe care părinții L-au închinat întotdeauna, astfel încât îndepărtează crima apostaziei rele; și declară că dușmanii săi au fost împinși de nimic mai puțin decât de râvna pentru lege, căci ei dau impresia că sunt cu totul hotărâți să sporească slava lui Dumnezeu; de aceea, el le smulge această laudă falsă și, deoarece aveau pe părinți mereu pe buze, deoarece erau umflaţi de slava națiunii lor, Ștefan declară de asemenea că nu au motiv să se mândrească cu aceasta, ci mai degrabă că stricăciunile părinților au fost atât de mari și atât de numeroase, încât ar trebui să se rușineze și să se smerească. Calvin consideră apoi adresarea respectuoasă a lui Ștefan către sinedriu și însemnătatea ei pentru autoritatea rânduită. 2. Bărbați, frați și părinți. Deși Ștefan vedea că cei care ședeau în sinedriu erau, în cea mai mare parte, dușmani jurați ai lui Hristos, totuși, deoarece guvernarea obișnuită a poporului le aparținea și aveau supravegherea Bisericii, pe care Dumnezeu nu o lepădase încă, de aceea nu se teme, de dragul modestiei, să-i numească părinți. Nici nu cumpără favoare prin lingușire; ci dă această cinste rânduielii și guvernării stabilite de Dumnezeu, până când autoritatea le va fi luată, fiind schimbată rânduiala. Totuși, respectul pentru locul pe care îl aveau nu-l împiedică și nu-i oprește gura; ci el se dezice liber de ei, prin care se vede cât de ridicoli sunt papistașii care vor ca noi să fim atât de legați de titluri goale și inventate, încât să ne poată sili să subscriem la hotărârile lor, oricât de rele ar fi. Despre legământul circumciziei, Calvin arată apoi cum semnul urmează promisiunii anterioare. 8. I-a dat legământul. Când mărturisește că circumcizia este legământul lui Dumnezeu, se dezvinovățește suficient de acea acuză care i se aducea; dar, în același timp, arată că iudeii procedează greșit dacă pun începutul mântuirii lor în semnul exterior. Căci dacă Avraam a fost chemat și țara și răscumpărarea au fost promise seminției sale înainte de a fi circumcis, se vede că slava întregului neam nu depinde de circumcizie. Pavel folosește același argument în capitolul 4 al Epistolei către Romani (Romani 4:11). Căci, văzând că Avraam a dobândit neprihănirea și a plăcut lui Dumnezeu înainte de a fi circumcis, trage de acolo concluzia că circumcizia nu este cauza neprihănirii. De aceea vedem că Ștefan nu alcătuiește o narațiune zadarnică și goală; pentru că aceasta era foarte legată de cauză, ca iudeii să-și amintească cum Dumnezeu i-a adoptat împreună cu părinții lor, și se crede că Ștefan a exprimat clar ambele lucruri; că, deși circumcizia a fost dată de Dumnezeu ca să fie un semn al harului, totuși adopțiunea a fost înaintea ei atât în ordine cât și în timp. Dar nu avem nevoie să mai dezbatem aici despre natura și puterea circumciziei. Să observăm doar aceasta, că Dumnezeu promite mai întâi acele lucruri lui Avraam pe care le confirmă apoi prin circumcizie, ca să știm că semnele sunt zadarnice și fără valoare, dacă nu merge cuvântul înainte. Să observăm de asemenea că în cuvântul legământ este cuprinsă o învățătură folositoare, anume că Dumnezeu încheie legământul cu noi în taine, ca să-și declare dragostea față de noi; lucru care, dacă este adevărat, în primul rând, ele nu sunt doar lucrări de mărturisire exterioară printre oameni, ci au mare putere lăuntrică înaintea lui Dumnezeu, pentru a întări credința. În al doilea rând, ele nu sunt figuri zadarnice; pentru că Dumnezeu, care este adevărat, nu înfățișează acolo nimic pe care să nu-l împlinească.
Considerați

Considerare

Calvin extrage tiparul ascultării încercate a lui Avraam ca o figură pentru chemarea fiecărui credincios. Mai mult, învățăm continuu din propria noastră experiență cât de folositor a fost pentru Avraam să fie astfel exercitat și, ca să zicem așa, antrenat puțin câte puțin. Mulți oameni sunt purtați de o afecțiune evlavioasă să încerce lucruri mari, dar îndată, de îndată ce căldura lor s-a răcit, le pare rău de scopul lor și ar dori să-și scoată gâtul din jug. De aceea, ca să nu leșine Avraam când era la mijlocul drumului său, prin amintirea acelor lucruri pe care le lăsase în urmă, Dumnezeu îi cerne și îi încearcă mintea cu atenție, îndată după ce începuse, ca să nu ia nimic în mână cu ușurință și fără chibzuință. În acest scop servește parabola pe care Hristos ne-o pune înainte despre zidirea turnului (Luca 14:28). Căci El învață că trebuie să socotim mai întâi cheltuielile, ca să nu fim siliți cu rușine să încetăm zidirea după ce am început. Și deși acesta a fost un lucru particular la Avraam, în sensul că i s-a poruncit să iasă din țara sa și să meargă într-o țară îndepărtată, în sensul că Dumnezeu l-a purtat din loc în loc, totuși, în aceste cuvinte există oarecare figură a chemării noastre a tuturor. Nu ni se poruncește tuturor pur și simplu să ne părăsim țara, ci ni se poruncește să ne tăgăduim pe noi înșine; nu ni se poruncește să ieșim din casa tatălui nostru, ci să luăm rămas-bun de la voința noastră și de la dorințele cărnii noastre. Din nou, dacă tatăl și mama, soția și copiii ne împiedică să-L urmăm pe Dumnezeu, trebuie să-i părăsim pe toți. Porunca este dată pur și simplu lui Avraam să plece; dar nouă ni se poruncește să facem lucrul acesta sub condiție. Căci dacă într-un loc nu-L putem sluji pe Dumnezeu, trebuie mai degrabă să alegem exilul decât să rămânem în cuibul nostru, fiind leneși și molateci. De aceea, să avem exemplul lui Avraam mereu înaintea ochilor noștri. El este părintele credincioșilor, a fost încercat în tot felul de feluri. Oare își uită țara, prietenii și pe sine însuși, ca să se predea lui Dumnezeu? (Romani 4:16,17.) Dacă vrem să fim socotiți copiii lui Dumnezeu, nu trebuie să degenerăm de la el. Calvin aplică mai târziu același tipar la experiența Bisericii de asuprire și eliberare dumnezeiască. Să știm că aceasta s-a făcut (nu o singură dată), căci Dumnezeu Se poartă adesea cu noi astfel, încât să pară contrar Sieși; și vorbește de asemenea în așa fel încât să pară că retrage ceea ce promisese. De aceea, nu poate fi altfel decât ca carnea să judece că El este contrar Sieși; dar credința știe că cuvintele Sale se potrivesc bine între ele și cu lucrările Sale. Și acesta este scopul lui Dumnezeu, ca să extindă vederea credinței noastre mai departe, să arate promisiunile Sale de departe, ca și cum ar fi pus un spațiu lung între. De aceea este datoria noastră să mergem înainte și să ne străduim să ajungem la acea mântuire care ne este pusă înainte prin multe strâmtorări, prin diverse piedici, prin distanță lungă, prin mijlocul adâncurilor și, în cele din urmă, prin moartea însăși. Mai mult, văzând că vedem că poporul pe care Dumnezeu l-a ales a slujit egiptenilor și a fost asuprit fără milă, nu trebuie să ne descurajăm dacă o condiție asemănătoare este pregătită pentru noi astăzi. Căci nu este un lucru nou, nici un lucru neobișnuit, ca Biserica lui Dumnezeu să zacă asuprită sub tiranie și să fie, ca să zicem așa, călcată în picioare de cei răi.
Răspunde

Răspuns

Unde în propria ta viață ți-a cerut Dumnezeu să te încrezi într-o promisiune înainte ca vreo împlinire vizibilă să apară? Cum ar putea accentul lui Calvin pe cuvânt care precede semnul să schimbe felul în care vezi tainele sau disciplinele spirituale? În ce dificultate actuală ești ispitit să uiți că Dumnezeu rămâne prezent chiar atunci când ajutorul Său pare ascuns?
Roagă-te

Rugăciune

O, Tată Suveran, care ai orânduit toate lucrurile după scopurile legământului Tău de la Avraam încoace, dă-ne har să ne odihnim numai în Cuvântul Tău când promisiunile întârzie și semnele văzute lipsesc. Păzește-ne să nu ne încredem în privilegiile pământești și formează în noi acea credință răbdătoare care se ține de porunca Ta în mijlocul contradicțiilor și încercărilor. Prin Duhul Tău, întărește Biserica Ta oriunde suferă nedreaptă prigoană, ca să privim slava Ta în fața lui Isus Hristos. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →