← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Plângerile lui Ieremia

Plângerile 4 — cu Ioan Calvin

Plângerile lui Ieremia 4Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi stăm cu Ioan Calvin în timp ce ne călăuzește prin capitolul 4 din Plângeri. Expunerea măsurată a lui Calvin deschide lamentarea antică asupra căderii Ierusalimului, arătând cum durerea profetului dezvăluie atât groaza judecății cât și caracterul statornic al lui Dumnezeu. Comentariul său ne invită să zăbovim asupra fiecărui verset, lăsând greutatea istoriei să apese asupra inimilor noastre. Pe măsură ce urmăm trasarea atentă a textului de către Calvin, descoperim motive proaspete pentru a-L venera pe Domnul care păstrează legământul chiar și atunci când își disciplinează poporul. Fie ca acest studiu să ne adâncească venerația și să ne întărească speranța în Dumnezeul care judecă drept dar își amintește de milă.
Citește

Citire

Pregătește-ți inima să asculte capitolul al patrulea din Plângeri. Citește întregul capitol încet, permițând imaginilor vii ale profetului despre aurul ruinat, pietrele risipite și foametea disperată să pătrundă. Observă cum textul trece de la splendoarea templului la suferința de la nivelul străzii. Cere Duhului să-ți deschidă urechile la durerea și avertismentul cuprinse în aceste versete înainte de a ne întoarce la expunerea lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a stabili contextul istoric al capitolului. Aici Ieremia, urmând a patra oară ordinea alfabetului, [206] deplânge ruina cetății și distrugerea preoției și a regatului. Căci se înșală cei care cred că aici este lamentată moartea lui Iosia; căci sunt aici multe lucruri, pe care le vom vedea pe măsură ce vom înainta, care nu se potrivesc cu acel eveniment. Nu există îndoială că acest cântec de jale se referă la distrugerea Templului și a cetății; dar când Iosia a fost ucis, dușmanul nu venise la cetate, iar pietrele Templului nu fuseseră atunci aruncate pe străzi și pe drumurile publice. Sunt și alte lucruri pe care le vom vedea, care nu s-au întâmplat atunci. Rezultă deci că aici este descrisă teribila răzbunare a lui Dumnezeu, pe care am avut deja de luat în considerare. Calvin se întoarce apoi la fiii Sionului și la condiția lor schimbată. Profetul vine acum la popor, deși nu include întregul popor, ci îi aduce în față pe cei renumiți și care excelau în onoare și demnitate. El spune deci că aceștia au devenit ca niște vase de lut și lucrarea mâinilor olarului, ceea ce este adăugat foarte potrivit. Prin fiii Sionului, pe care îi numește prețioși sau glorioși, el înțelege deci pe cei mai de seamă și pe sfetnicii regelui și pe cei mai eminenți. Și pare să facă aluzie la acea profeție pe care am explicat-o mai înainte; căci el spusese că poporul era ca niște vase de lut; și a intrat în casa olarului, ca să vadă ce se făcea acolo. Când olarul făcea un vas care nu-i plăcea, îl remodelează, și atunci acesta lua o altă formă; apoi Dumnezeu a declarat că poporul era în mâna Sa și la voia Sa, precum lutul era în mâna olarului. (Ieremia 18:2; Ieremia 19:11.) Când spune acum că cei mai de seamă au fost dezbrăcați de toată demnitatea și reduși la o altă formă, astfel încât să devină ca niște vase de lut, el nu face decât să înfățișeze prin această schimbare judecata lui Dumnezeu, pe care iudeii o disprețuiseră pentru o vreme. Despre comparația cu Sodoma, Calvin scrie: Dar deoarece el insistă doar asupra gravității pedepsei lor, cealaltă explicație pare mai simplă; căci nu iau în seamă ceea ce este plauzibil, ci accept adevărul. Să repetăm deci cuvintele Profetului: mai mare este pedeapsa poporului meu, etc. Cuvântul vn, oun, înseamnă pedeapsă precum și nelegiuire; acest lucru este sigur, fără discuție. Acum cht't, chethat, înseamnă de asemenea atât păcat cât și pedeapsă. Este deci aplicat la ispășiri; jertfa pentru păcat este numită cht't, chethat. Cât despre cuvinte, ele desemnează pedeapsă precum și păcat, cauza ei. Dar rațiunea care urmează mă determină să consider că este intenționată pedeapsa, căci el spune că Sodoma a fost răsturnată ca într-o clipă. Aici, fără îndoială, vedem că păcatele iudeilor nu sunt comparate cu păcatele sodomiților, ci doar distrugerea lor: Dumnezeu răsturnase Sodoma, așa cum mai târziu răsturnase Ierusalimul; dar ruina Sodomei a fost mai blândă, căci a pierit într-o clipă -- căci când Dumnezeu tunase înfricoșător, sodomiții și cetățenii lor vecini au fost nimiciți imediat; și știm că cu cât pedeapsa este mai scurtă, cu atât este mai suportabilă. Deoarece Profetul compară aici distrugerea momentană a Sodomei cu ruina prelungită a cetății și măcelul poporului, vedem că ceea ce se spune nu este despre păcat, ci dimpotrivă despre judecata lui Dumnezeu.
Considerați

Reflecție

Calvin reflectă asupra deteriorării adevăratei închinări în rândul poporului. Profetul arată în același timp că închinarea conform legii se deteriorase într-un fel din cauza viciilor poporului; și acesta este scopul întregului, așa cum v-am amintit la început. Căci nu există îndoială că el a vrut să trezească pe iudei, ca ei să ridice în cele din urmă ochii spre Dumnezeu; căci ei deveniseră de mult toropiți în viciile lor și fuseseră chiar umflați de mândrie diavolească; de aici și îndărătnicia lor inveterată. Cât timp Templul stătea, ei credeau că Îl mulțumesc pe Dumnezeu prin jertfele pe care le aduceau. Când Profetul le spune acum că pietrele Templului au fost aruncate jos, rezultă de aici că Templul fusese profanat; de unde această profanare? din răutatea poporului. Caldeenii, într-adevăr, credeau că aduc o mare ocară lui Dumnezeu când dărâmau Templul; dar, deoarece o lungă poluare precedase, Profetul nostru le înfățișează acum iudeilor păcatele lor ca într-o oglindă sau o formă vie; căci ei poluaseră Templul înaintea caldeenilor. De asemenea, el arată că închinarea conform legii nu mai era plăcută lui Dumnezeu, căci ei Îl batjocoriseră cu spectre goale; căci nu era decât o etalare zadarnică când nu era integritate înăuntru. Profetul le arată deci ceea ce el nu ar fi putut nicidecum să-i convingă mai înainte să creadă, că Dumnezeu nu era deloc mulțumit de închinarea exterioară a iudeilor, în timp ce ei încălcau cu îndrăzneală întreaga lege. Urmează apoi, -- În cele din urmă Calvin arată cum măsura deplină a mâniei divine a fost împlinită. El concluzionează în cele din urmă că nu lipsea nimic pentru a împlini răzbunarea extremă a lui Dumnezeu; căci dacă iudeii ar fi fost pedepsiți într-un mod obișnuit, ei ar fi totuși diminuat păcatele lor, așa cum știm că nu erau ușor conduși la pocăință. De aceea Profetul, pentru a arăta că ofensele lor nu fuseseră ușoare, ci că fuseseră extrem de răi înaintea lui Dumnezeu, spune că toată mânia lui Dumnezeu fusese executată: Iehova și-a împlinit mânia. Expresia este într-adevăr aspră pentru urechile latine; dar sensul este că El a executat judecata Sa extremă.
Răspunde

Răspuns

1. Unde în propria mea viață am confundat splendoarea exterioară cu devoțiunea autentică? 2. Cum modelează severitatea judecății lui Dumnezeu asupra poporului Său viziunea mea asupra păcatului astăzi? 3. În ce feluri sunt invitat să mă întorc la o închinare sinceră mai degrabă decât la forme goale?
Roagă-te

Rugăciune

O Doamne Suveran, care în dreapta Ta judecată ai smerit pe fiica Sionului pentru păcatele ei, dă-ne har să tremurăm la avertizările Tale și să urâm orice prefăcătorie în închinarea noastră. Prin Duhul Tău, fixează inimile noastre asupra milei asigurate în Hristos, în care mânia Ta împotriva păcatului a fost pe deplin cheltuită, ca să nu disperăm sub disciplina Ta părintească, ci să ne odihnim în credincioșia legământului Tău. Susține-ne să umblăm în devoțiune sinceră până în ziua arătării Tale. Amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →