← Curriculum

Eterniseed › Curriculum › Faptele Apostolilor

Faptele Apostolilor 9 — cu Ioan Calvin

Faptele Apostolilor 9Comentariile lui Ioan Calvin20 min
Deschidere
Astăzi ne întoarcem la convertirea dramatică a lui Saul din Faptele Apostolilor capitolul 9, călăuziți de expunerea atentă a lui Ioan Calvin. Comentariul său evidențiază îndurarea suverană a lui Dumnezeu care întrerupe calea unui prigonitor și îl transformă într-un apostol. Pe măsură ce urmăm tratamentul verset cu verset al lui Calvin, observăm mâna Domnului care supune mândria, frânge răzvrătirea și pregătește un instrument ales pentru evanghelie. Această lecție ne invită să ne minunăm de inițiativa divină și să reflectăm cum aceeași har ajunge și astăzi la inimi rezistente. Să lăsăm perspectivele lui Calvin să ne atragă mai adânc în uimirea chemării neașteptate a lui Dumnezeu.
Citește

Citire

Așezați-vă într-un loc liniștit și citiți Faptele Apostolilor capitolul 9 cu încetineală. Observați intenția aprigă a lui Saul, lumina cerească subită și glasul care îl numește. Remarcați cum narațiunea trece de la amenințare la tremur, de la orbire la rugăciune. Lăsați textul să se desfășoare fără grabă, astfel încât greutatea intervenției lui Dumnezeu să se odihnească asupra inimii voastre înainte de a ne întoarce la comentariul lui Calvin.
Studiu
Calvin începe prin a introduce istoria remarcabilă a convertirii lui Pavel. 1. Iar Saul. Luca înfățișează aici o istorie nobilă și demnă de pomenit despre convertirea lui Pavel; cum Domnul nu doar l-a supus și l-a făcut ascultător de porunca Sa, când se purta ca o fiară nedomesticită, ci l-a și făcut un alt om și un om nou. Dar deoarece Luca așază toate lucrurile în ordine ca într-o lucrare vestită a lui Dumnezeu, va fi mai potrivit să urmăm textul său, pentru ca tot ce merită remarcat să vină în ordine. Când spune că sufla încă amenințări și ucidere, înțelegerea este că, după ce mâinile i-au fost odată pătate cu sânge nevinovat, a continuat în aceeași cruzime și a fost mereu un dușman furios și sângeros al Bisericii, după ce făcuse intrarea aceea despre care se pomenește în moartea lui Ștefan. De aceea a fost cu atât mai de necrezut că putea fi îmblânzit atât de brusc. Iar faptul că un lup atât de crud nu a fost doar transformat într-o oaie, ci a și îmbrăcat firea unui păstor, arată în mod vădit mâna minunată a lui Dumnezeu. Calvin descrie apoi lumina cerească ce îl înfruntă pe Saul pe drumul Damascului. A strălucit în jurul lui. Deoarece nu era ușor să doboare o mândrie atât de mare, să frângă un curaj atât de înalt, să potolească o ardoare oarbă de zel nelegiuit și, în cele din urmă, să înfrâneze o fiară neînfrânată, Hristos a trebuit să arate un semn al maiestății Sale, prin care Pavel să înțeleagă că are de-a face cu Dumnezeu Însuși, nu cu vreun om muritor; deși s-a ținut seama și de smerirea lui (căci nu era vrednic să-L aibă pe Hristos), ca să-l obișnuiască îndată cu ascultarea, punând pe gâtul lui jugul blând și dulce al Duhului Său. Și abia putea primi o asemenea blândețe, până când cruzimea lui putea fi zdrobită. Simțul omului nu poate cuprinde slava dumnezeiască a lui Hristos așa cum este; dar, după cum Dumnezeu Și-a pus adesea forme prin care S-a arătat, tot așa Hristos a declarat și a făcut cunoscută dumnezeirea Sa lui Pavel și a arătat un semn al prezenței Sale, ca să-l înspăimânte pe Pavel. Căci, deși cei evlavioși se tem și tremură la vederea lui Dumnezeu, totuși Pavel a trebuit să fie cu mult mai înspăimântat când a perceput că puterea dumnezeiască a lui Hristos era îndreptată deplin împotriva lui. La versetul 5, Calvin scrie despre întrebarea smerită a lui Saul și descoperirea de Sine a lui Hristos. 5. Cine ești, Doamne? Îl avem acum pe Pavel oarecum îmblânzit, dar nu este încă ucenic al lui Hristos. Mândria este îndreptată în el, iar furia i-a fost potolită. Dar nu este încă vindecat deplin ca să asculte de Hristos; este doar gata să primească porunci, el care fusese mai înainte hulitor. Așadar, aceasta este întrebarea unui om înspăimântat și doborât de uimire. Căci de ce nu recunoaște, prin atâtea semne ale prezenței lui Dumnezeu, că este Dumnezeu Cel care vorbește? De aceea glasul acela a ieșit dintr-o minte înfricoșată și îndoielnică; de aceea Hristos îl împinge mai aproape de pocăință, când adaugă: Eu sunt Iisus; să ne aducem aminte că glasul acela a răsunat din cer. De aceea trebuia să pătrundă mintea lui Pavel când a socotit că a făcut război împotriva lui Dumnezeu până atunci. Trebuia să-l aducă îndată la adevărata supunere, când a înțeles că nu va scăpa nepedepsit dacă va continua să se răzvrătească împotriva Aceluia a cărui mână nu putea s-o scape.
Considerați

Considerare

Calvin extrage apoi mângâierea și avertismentul doctrinal cuprinse în cuvintele lui Hristos către Saul. Acest loc cuprinde o învățătură foarte folositoare, iar folosul ei este multiplu, căci Hristos arată cât de mare preț pune pe evanghelia Sa, când rostește că este pricina Lui, de care nu vrea să fie despărțit. De aceea nu poate refuza să o apere mai mult decât poate să Se tăgăduiască pe Sine. În al doilea rând, cei evlavioși pot trage mare mângâiere de aici, auzind că Fiul lui Dumnezeu este părtaș cu ei la cruce, când suferă și se ostenesc pentru mărturia evangheliei, și că El, ca să zicem așa, pune umerii Săi ca să poarte o parte din povară. Căci nu degeaba spune că suferă în persoana noastră; ci vrea ca noi să fim cu adevărat încredințați de aceasta, că El suferă împreună cu noi, ca și cum vrăjmașii evangheliei ne-ar răni prin coasta Lui. De aceea Pavel spune că lipsește ceva din suferințele lui Hristos, oricâte prigoniri ar suferi credincioșii în zilele acestea pentru apărarea evangheliei (Coloseni 1:24). Mai mult, această mângâiere nu tinde doar să ne mângâie ca să nu ne fie greu să suferim cu Capul nostru, ci ca să nădăjduim că El va răzbuna nenorocirile noastre, Cel care strigă din cer că tot ce suferim este comun și Lui și nouă. În cele din urmă, înțelegem de aici ce judecată groaznică este pregătită pentru prigonitorii Bisericii, care ca niște uriași asediază chiar cerul și își aruncă sulițele, care le vor străpunge îndată capul; da, tulburând cerurile, provoacă trăsnetul mâniei lui Dumnezeu împotriva lor. De asemenea, suntem cu toții învățați în general că nimeni să nu se împotrivească lui Hristos rănindu-și fratele pe nedrept și mai ales ca nimeni să nu se împotrivească adevărului cu îndrăzneală și cu o nebunie oarbă, sub pretextul zelului.
Răspunde

Răspuns

Unde, în propria voastră poveste, v-a întrerupt Domnul o cale pe care ați apărat-o odinioară cu înverșunare? Cum schimbă accentul lui Calvin pe inițiativa lui Dumnezeu felul în care priviți convertirea? În ce domeniu al vieții ați putea încă 'a lovi cu piciorul împotriva țepușilor' și cum ar arăta acolo o predare smerită?
Roagă-te

Rugăciune

Doamne milostiv, Îți mulțumim pentru îndurarea care l-a oprit pe Saul în drumul său și pentru aceeași îndurare care ajunge și astăzi la inimi rezistente. Învață-ne să recunoaștem glasul Tău când ne înfruntă mândria și să răspundem cu disponibilitatea pe care Pavel a arătat-o în cele din urmă. Formează în noi smerenia care primește îndreptarea Ta și curajul care Te urmează oriunde ne trimiți. Fie ca amintirea harului Tău suveran să ne țină de la deznădejde față de orice păcătos și de la lăudăroșie în propria noastră întoarcere. Folosește-ne, așa cum l-ai folosit pe Anania, ca să vorbim cuvântul Tău celor pe care i-ai pregătit deja. În numele lui Iisus, care își cheamă ai Săi, amin.

Comentariile lui Ioan Calvin · Domeniu public

Sursă și verificare

Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.

Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →