Eterniseed › Curriculum › Apocalipsa
Apoc. 2 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul clasic al lui Matei Henry la Apocalipsa capitolul 2 deschide o fereastră spre glasul viu al lui Hristos care se adresează bisericilor sale. Cu căldură pastorală și precizie exegetică, Henry urmărește cuvintele Mântuitorului de laudă, îndreptare și făgăduință către Efes și mai departe. Reflecțiile sale ne amintesc că Domnul înviat încă umblă printre sfeșnice, cântărind faptele, păzind adevărul și chemând fiecare generație la dragoste statornică. Prin expunerea atentă a lui Henry auzim atât gingășia cât și urgența acestor scrisori străvechi, descoperind cum ele continuă să cerceteze inimile și să întărească credința astăzi.
Citește
Ia un moment de liniște pentru a citi Apocalipsa capitolul 2 în întregime. Ascultă tonul distinct pe care Hristos îl folosește cu fiecare biserică — lauda care încurajează, avertizarea care trezește și făgăduința care susține. Lasă textul să vorbească înainte de a trece la perspectivele lui Henry, observând cum Duhul se mai adresează bisericilor din orice veac.
Studiu
Studiază
Henry începe prin a examina inscripția epistolei către Efes.
I. Inscripția, unde observăm, 1. Către cine este îndreptată prima dintre aceste epistole: către biserica din Efes, o biserică vestită plantată de apostolul Pavel (Faptele Apostolilor 19) și apoi udată și condusă de Ioan, care și-a avut reședința mult acolo. Cu greu putem crede că Timotei era îngerul sau singurul păstor și episcop al acestei biserici în acel timp — el, care avea un duh foarte ales și purta de grijă în mod firesc stării bune a sufletelor poporului, să fi devenit atât de nepăsător încât să merite mustrările date slujirii acestei biserici. Observăm, 2. De la cine a fost trimisă această epistolă către Efes; și aici avem unul dintre acele titluri date lui Hristos în arătarea Sa către Ioan în capitolul precedent: Cel care ține cele șapte stele în mâna Sa dreaptă și umblă în mijlocul celor șapte sfeșnice de aur, cap. 1, 13, 16. Acest titlu constă din două părți: — (1.) Cel care ține stelele în mâna Sa dreaptă. Slujitorii lui Hristos sunt sub grija și ocrotirea Sa specială. Este cinstea lui Dumnezeu că El cunoaște numărul stelelor, le cheamă pe nume, leagă influențele dulci ale Pleiadelor și dezleagă legăturile Orionului; și este cinstea Domnului Isus Hristos că slujitorii Evangheliei, care sunt binecuvântări mai mari pentru biserică decât stelele pentru lume, sunt în mâna Sa. El le îndrumă toate mișcările; îi așază în orbitele lor; îi umple de lumină și influență; îi susține, altfel ar fi curând stele căzătoare; ei sunt instrumente în mâna Sa și tot binele pe care îl fac este făcut de mâna Sa prin ei. (2.) El umblă în mijlocul sfeșnicelor de aur. Aceasta arată legătura Sa cu bisericile Sale, așa cum cealaltă arată legătura Sa cu slujitorii Săi. Hristos este prezent și în relație intimă cu bisericile Sale; El cunoaște și observă starea lor; El găsește plăcere în ele, așa cum un om se plimbă în grădina sa. Deși Hristos este în cer, El umblă în mijlocul bisericilor Sale de pe pământ, observând ce este greșit în ele și ce le lipsește. Aceasta este o mare încurajare pentru cei care au grija bisericilor, că Domnul Isus le-a săpat pe palmele mâinilor Sale.Apoi el desfășoară laudele pe care Hristos le aduce bisericii.
1. Lauda pe care Hristos a dat-o acestei biserici, slujitorilor și membrilor, pe care o introduce întotdeauna declarând că El le cunoaște faptele și de aceea atât lauda cât și mustrarea Sa trebuie privite cu strictețe; căci El nu vorbește la întâmplare în niciunul: El știe ce spune. Acum biserica din Efes este lăudată (1.) Pentru sârguința în datorie: Îți cunosc faptele și osteneala ta, v. 2. Aceasta se poate referi mai direct la slujirea acestei biserici, care a fost ostenitoare și sârguincioasă. Demnitatea cere datorie. Cei care sunt stele în mâna lui Hristos au nevoie să fie mereu în mișcare, răspândind lumină tuturor în jurul lor. Pentru numele Meu ai ostenit și nu te-ai obosit, v. 3. Hristos ține socoteala fiecărei zile de lucru și a fiecărei ore de lucru pe care slujitorii Săi o fac pentru El și osteneala lor nu va fi zadarnică în Domnul. (2.) Pentru răbdarea în suferință: Osteneala ta și răbdarea ta, v. 2. Nu este de ajuns să fim sârguincioși, ci trebuie să fim răbdători și să îndurăm greutăți ca buni ostași ai lui Hristos. Slujitorii trebuie să aibă și să exercite mare răbdare și niciun creștin nu poate fi fără ea. Trebuie să fie răbdare de a purta, pentru a îndura nedreptățile oamenilor și mustrările Providenței; și trebuie să fie răbdare de a aștepta, ca atunci când au împlinit voia lui Dumnezeu să primească făgăduința: Ai purtat și ai avut răbdare, v. 3. Vom întâlni astfel de dificultăți în calea și lucrarea noastră care cer răbdare pentru a merge înainte și a termina bine. (3.) Pentru râvna împotriva a ceea ce era rău: Nu poți suferi pe cei răi, v. 2. Este foarte compatibil cu răbdarea creștină să nu treci cu vederea păcatul, cu atât mai puțin să-l îngădui; deși trebuie să arătăm toată blândețea față de oameni, totuși trebuie să arătăm o râvnă dreaptă împotriva păcatelor lor. Această râvnă a lor era cu atât mai mult de lăudat cu cât era după cunoștință, o râvnă înțeleaptă după o încercare prealabilă a pretențiilor, practicilor și învățăturilor oamenilor răi: Ai încercat pe cei care spun că sunt apostoli și nu sunt și i-ai găsit mincinoși. Râvna adevărată merge cu discernământ; nimeni nu trebuie lepădat până nu este încercat. Unii se ridicaseră în această biserică care pretindeau a fi nu slujitori obișnuiți, ci apostoli; și pretențiile lor fuseseră examinate dar s-au dovedit deșarte și false. Cei care caută cu imparțialitate adevărul pot ajunge la cunoașterea lui.Apoi Henry trece la mustrarea solemnă cu privire la dragostea dintâi pierdută.
2. Mustrarea dată acestei biserici: Totuși am ceva împotriva ta, v. 4. Cei care au mult bine în ei pot avea ceva mult greșit în ei și Domnul nostru Isus, ca un Stăpân și Judecător nepărtinitor, ia seama la ambele; deși El observă mai întâi ce este bun și este cel mai gata să menționeze aceasta, totuși observă și ce este greșit și îi va mustra cu credincioșie pentru aceasta. Păcatul cu care Hristos a acuzat această biserică a fost decăderea și slăbirea în dragoste și râvnă sfântă: Ți-ai părăsit dragostea dintâi; nu ai părăsit și lepădat obiectul ei, ci ai pierdut gradul fierbinte al ei care apărea la început. Observăm (1.) Primele afecțiuni ale oamenilor față de Hristos și sfințenie și cer sunt de obicei vii și calde. Dumnezeu și-a amintit de dragostea logodnei lui Israel, când ea Îl urma oriunde mergea El. (2.) Aceste afecțiuni vii se vor micșora și răci dacă nu se ia mare grijă și nu se folosește sârguință pentru a le păstra în exercițiu constant. (3.) Hristos este mâhnit și nemulțumit de poporul Său când îi vede devenind nepăsători și reci față de El și El va face într-un fel sau altul să simtă că nu primește bine aceasta de la ei.
Considerați
Cugetă
Henry încheie secțiunea despre Efes desfășurând făgăduința dată celor care biruiesc.
2. O făgăduință de mare îndurare pentru cei care biruiesc. Viața creștină este o luptă împotriva păcatului, a Satanei, a lumii și a firii. Nu este de ajuns să ne angajăm în această luptă, ci trebuie s-o urmăm până la capăt, nu trebuie să cedăm niciodată dușmanilor noștri spirituali, ci să luptăm lupta cea bună până câștigăm biruința, așa cum vor face toți creștinii care perseverează; și lupta și biruința vor avea un triumf și o răsplată glorioasă. Ceea ce li se făgăduiește aici biruitorilor este că vor mânca din pomul vieții care este în mijlocul paradisului lui Dumnezeu. Ei vor avea acea desăvârșire a sfințeniei și acea întărire în ea pe care Adam ar fi avut-o dacă ar fi trecut bine prin cursul încercării sale: atunci ar fi mâncat din pomul vieții care era în mijlocul paradisului și acesta ar fi fost sacramentul întăririi pentru el în starea sa sfântă și fericită; așa toți cei care perseverează în încercarea și lupta lor creștină vor primi de la Hristos, ca pomul vieții, desăvârșire și întărire în sfințenie și fericire în paradisul lui Dumnezeu; nu în paradisul pământesc, ci în cel ceresc, cap. 22, 1, 2.
Răspunde
Unde ai simțit că propria ta dragoste dintâi începe să se răcească și ce pas simplu de pocăință ar putea Duhul să-ți sugereze? Cum te încurajează cunoașterea intimă a lui Hristos atât despre faptele tale cât și despre starea ta să rămâi credincios? În ce domeniu al vieții făgăduința pomului vieții stârnește speranță proaspătă și perseverență?
Roagă-te
Doamne Isuse, Tu ții stelele și umbli printre sfeșnice; cercetează inimile noastre așa cum ai cercetat biserica din Efes. Restabilește-ne căldura și râvna pe care le-am pierdut și dă pocăință care ne întoarce la faptele dintâi. Întărește pe fiecare credincios care ostenește sub presiune sau sărăcie și păstrează-ne credincioși până la moarte. Cuvântul Tău să taie orice compromis și să ne hrănească cu mana ascunsă până vom mânca din pomul vieții în paradisul Tău. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →