Eterniseed › Curriculum › Ieremia
Ier 19-20 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Ieremia 19–20 ne invită să pătrundem în realitatea sobră a unui profet care trebuie să rostească un adevăr dur unei popor împietrit. Prin expunerea atentă a lui Henry, vedem atât avertismentele solemne rostite în valea Tofet, cât și prețul costisitor pe care îl plătește Ieremia pentru ascultare. Cuvintele sale ne amintesc că vestitorii lui Dumnezeu stau adesea între dreptatea divină și încăpățânarea omenească, chemând la pocăință chiar atunci când respingerea pare sigură. Ascultând astăzi, să ne păstrăm inimile deschise față de același cuvânt care a răsunat odinioară prin Ierusalimul antic.
Citește
Citire
Începe prin a citi capitolele 19 și 20 din Ieremia încet și cu rugăciune. Observă semnul dramatic al vasului de lut spart și suferința ulterioară a profetului. Lasă greutatea avertismentelor și costul credincioșiei să se așeze în duhul tău înainte de a trece la reflecțiile lui Henry.
Studiu
Henry începe prin a remarca purtarea de grijă divină pentru instruirea repetată.
Corupția omului a făcut necesar ca porunca să fie peste poruncă și rânduială peste rânduială (atât de nepricepuți suntem să primim și atât de înclinați să lăsăm să ne scape lucrurile lui Dumnezeu), iar harul lui Dumnezeu a rânduit ca, în consecință, să fie poruncă peste poruncă și rânduială peste rânduială, pentru ca cei ce nu pot fi îndreptați să fie de neiertat. Din acest motiv, profetul este trimis aici cu un mesaj de același fel cu cele pe care le-a rostit adesea, dar cu unele împrejurări care l-ar putea face mai bine observat, lucru pe care slujitorii trebuie să-l studieze, căci o mică împrejurare poate fi uneori un mare avantaj, iar cei ce vor să câștige suflete trebuie să fie înțelepți.El continuă descriind cadrul văii fiului lui Hinom.
II. El trebuie să meargă în valea fiului lui Hinom și să rostească acolo acest mesaj; căci cuvântul Domnului nu este legat de un singur loc; o predică tot atât de bună poate fi ținută în valea Tofet ca și la poarta templului. Hristos a predicat pe un munte și dintr-o corabie. Această vale se afla parțial pe partea de sud a Ierusalimului, dar drumul profetului spre ea trecea pe la intrarea de la poarta de răsărit — poarta soarelui (v. 2), așa o numesc unii, și presupun că nu privea spre răsăritul soarelui, ci spre soarele de la amiază — poarta olarului, spun alții. Această predică trebuie rostită în acel loc, în valea fiului lui Hinom, 1. Pentru că acolo fuseseră vinovați de cele mai josnice idolatrii ale lor, jertfirea copiilor lor lui Moloh, o faptă groaznică de nelegiuire, pe care vederea locului putea să le-o amintească și să-i mustre. 2. Pentru că acolo aveau să simtă cele mai grele nenorociri ale lor; acolo avea să se facă cel mai mare măcel printre ei; și, fiind chiuveta comună a cetății, să se uite la ea și să vadă ce spectacol mizerabil va fi această cetate măreață când va fi toată ca valea Tofet. Dumnezeu îi poruncește să meargă acolo și să vestească cuvintele pe care i le voi spune când vei ajunge acolo; prin aceasta se vede (așa cum a observat bine domnul Gataker) că mesajele lui Dumnezeu nu erau adesea descoperite profeților înainte de clipa însăși în care trebuiau să le rostească.Henry explică apoi însemnătatea sticlei sparte ca semn.
I. Printr-un semn vizibil. Profetul trebuia să ia cu el un vas de lut (v. 1) și, după ce rostea mesajul, să spargă vasul în bucăți (v. 10), iar cei ce ascultaseră predica trebuiau să fie și martori ai semnului. El comparase acest popor, în capitolul anterior, cu lutul olarului, care se strică ușor la facere. Dar unii ar fi putut spune: „A trecut de asta cu noi; am fost făcuți și întăriți de mult”. „Și ce dacă sunteți”, spune el, „vasul olarului se sparge tot atât de repede în mâna oricărui om ca și vasul cât este încă lut moale în mâna olarului, și situația lui este, în acest sens, mult mai rea, căci vasul cât este lut moale, deși se strică, poate fi modelat din nou, dar după ce s-a întărit, când se sparge nu mai poate fi lipit la loc”. Poate că ceea ce văd îi va mișca mai mult decât ceea ce doar aud vorbindu-se; aceasta este intenția semnelor sacramentale, iar învățarea prin simboluri era folosită din vechime. În explicarea acestui semn trebuie să repete ceea ce spusese mai înainte, cu o referire suplimentară la locul unde s-a făcut, în valea Tofet. 1. Așa cum vasul a fost spart ușor, irezistibil și irecuperabil de armata caldeeană, v. 11. Ei se bazau mult pe tăria alcătuirii lor și pe statornicia curajului lor, pe care le credeau întărite ca un vas de aramă; dar profetul arată că toate acestea nu făceau decât să-i întărească ca un vas de lut, care, deși tare, este fragil și se sparge mai repede decât ceea ce nu este atât de tare. Deși au fost făcuți vase de cinste, totuși erau vase de lut, și așa vor ajunge să știe dacă Îl necinstesc pe Dumnezeu și pe ei înșiși și nu slujesc scopurilor pentru care au fost făcuți. Este Însuși Dumnezeu, care i-a făcut, Cel ce hotărăște să-i desfacă: Voi sfărâma acest popor și această cetate, îi voi zdrobi în bucăți ca pe un vas de olar; osânda neamurilor (Ps. 2:9, Apoc. 2:27), dar acum osânda Ierusalimului, Isa. 30:14. Un vas de olar, odată spart, nu mai poate fi întregit, nu poate fi vindecat, așa sună cuvântul. Ruina Ierusalimului va fi o ruină desăvârșită; nicio mână nu o poate repara decât aceea care a sfărâmat-o; și dacă se întorc la El, deși a rupt, va vindeca. 2. Aceasta s-a făcut în Tofet, pentru a însemna două lucruri: (1) Că Tofet va fi receptacolul celor uciși: Îi vor îngropa în Tofet până nu va mai fi loc să îngroape pe nimeni acolo; se vor înghesui pentru loc să-și așeze morții, și foarte puțin loc va ajunge atunci celor ce, cât au trăit, și-au pus casă lângă casă și ogor lângă ogor. Cei ce voiau să fie așezați singuri în mijlocul pământului cât erau deasupra pământului și îi sileau pe toți din jur să păstreze distanța, trebuie să stea culcați cu mulțimea când sunt sub pământ, căci sunt nenumărați înaintea lor. (2) Că Tofet va fi o asemănare a întregii cetăți (v. 12): Voi face această cetate ca Tofet. Așa cum umpluseră valea Tofet cu cei uciși pe care îi jertfiseră idolilor lor, tot așa Dumnezeu va umple întreaga cetate cu cei uciși ce vor cădea ca jertfe dreptății lui Dumnezeu. Citim (2 Regi 23:10) despre pângărirea Tofetului de către Iosia, pentru că fusese folosit la idolatrie, ceea ce a făcut (după cum se pare, v. 14) umplându-l cu oase de oameni; și, oricare ar fi fost înainte, de atunci încolo a fost privit ca un loc detestabil. Trupuri moarte și alte murdării ale cetății erau duse acolo, și se ținea mereu foc acolo pentru arderea lor. Aceasta era starea acelei văi când Ieremia a fost trimis acolo să proorocească; și un loc atât de blestemat era privit încât, în limba vremii Mântuitorului nostru, iadul era numit, prin aluzie la el, Gheena, valea Hinomului. „Acum” (spune Dumnezeu) „deoarece acea binecuvântată reformă, când Tofetul a fost pângărit, nu a mers cum trebuia și nu s-a dovedit o reformă deplină, ci deși idolii din Tofet au fost desființați și făcuți urâți, cei din Ierusalim au rămas, de aceea voi face cu cetatea ceea ce a făcut Iosia cu Tofetul, o voi umple cu trupuri de oameni și o voi face un morman de dărâmături.” Chiar și casele Ierusalimului și cele ale regilor lui Iuda, palatele regale neexceptate, vor fi pângărite ca locul Tofet (v. 13), și din același motiv, din cauza idolatriilor săvârșite acolo; deoarece nu vor să le pângărească printr-o reformă, Dumnezeu le va pângări printr-o nimicire, pentru că pe acoperișurile caselor lor au ars tămâie oștirii cerului. Acoperișurile plate ale caselor lor erau uneori folosite de oamenii evlavioși ca locuri potrivite pentru rugăciune (Faptele 10:9), iar de idolatri erau folosite ca înălțimi, pe care jertfeau zeilor străini, mai ales oștirii cerului, soarelui, lunii și stelelor, ca să fie mai aproape de ei și să-i vadă mai clar și mai deplin. Citim despre cei ce se închinau oștirii cerului pe acoperișurile caselor (Țef. 1:5) și despre altare pe acoperișul odăii de sus a lui Ahaz, 2 Regi 23:12. Acest păcat de pe acoperișuri a adus un blestem în casă, care a mistuit-o și a făcut-o un gunoi ca Tofet.
Considerați
Considerare
Henry mută atenția asupra consecințelor întâmpinate de profet.
O astfel de vorbire deschisă cum a folosit Ieremia în capitolul anterior, s-ar putea prevedea ușor, dacă nu îi convingea și nu îi smeria pe oameni, i-ar provoca și i-ar întărâta; și așa s-a întâmplat; căci aici aflăm: I. Ieremia prigonit de Pașur pentru că a rostit acea predică, v. 1, 2. II. Pașur amenințat pentru aceasta, și cuvântul pe care îl propovăduise Ieremia confirmat, v. 3-6. III. Ieremia plângându-se lui Dumnezeu despre aceasta și despre celelalte cazuri de tratament aspru pe care le-a îndurat de când a început să fie profet, și ispitele grele cu care s-a luptat (v. 7-10), încurajându-se în Dumnezeu, încredințându-și apelul Lui, fără a se îndoi că Îl va lăuda totuși, prin care se vede că avea mult har (v. 11-13) și totuși blestemând cu amărăciune ziua nașterii sale (v. 14-18), prin care se vede că avea și triste rămășițe de stricăciune în el și era un om supus acelorași patimi ca și noi.El detaliază tratamentul nedrept pe care Ieremia îl primește de la Pașur.
Aici este: I. Nemulțumirea nedreaptă a lui Pașur față de Ieremia și roadele acelei nemulțumiri, v. 1, 2. Acest Pașur era preot și, prin urmare, s-ar crede că ar fi trebuit să-l ocrotească pe Ieremia, care era de aceeași rânduială, și preot, și cu atât mai mult pentru că era profet al Domnului, ale cărui interese preoții, slujitorii Săi, ar trebui să le aibă în vedere. Dar acest preot era prigonitorul celui pe care ar fi trebuit să-l apere. El era fiul lui Imer; adică era din a șaisprezecea ceată a preoților, din care Imer, când aceste cete au fost așezate întâi de David, era tată (1 Cron. 24:14), după cum Zaharia era din ceata lui Abia, Luca 1:5. Astfel acest Pașur se deosebește de altul cu același nume pomenit în cap. 21:1, care era din a cincea ceată. Acest Pașur era guvernator-șef în templu; poate că era doar temporar — pentru o perioadă scurtă, ceata al cărei cap era fiind acum de serviciu, sau era sufragan al marelui preot, sau poate căpitan al templului sau al gărzilor din jurul lui. Faptele 4:1. Acesta era marele vrăjmaș al lui Ieremia. Cea mai mare răutate față de profeții lui Dumnezeu se găsea printre cei ce mărturiseau sfințenie și grijă pentru Dumnezeu și Biserică. Nu putem presupune că Pașur era unul dintre acei bătrâni ai preoților care au mers cu Ieremia în valea Tofet să-l asculte proorocind, decât dacă ar fi fost cu un plan răuvoitor de a lua vreun avantaj împotriva lui; dar, când a intrat în curțile casei Domnului, este probabil că el însuși a fost martor la ceea ce a spus, și așa poate fi citit (v. 1), A auzit pe Ieremia proorocind aceste lucruri. Așa cum citim, informația i-a fost adusă de alții, ale căror mărturii le-a luat: A auzit că Ieremia proorocea aceste lucruri și nu putea îndura, mai ales că îndrăznea să predice în curțile casei Domnului, unde el era guvernator-șef, fără îngăduința lui. Când puterea în Biserică este abuzată, este cea mai primejdioasă putere ce poate fi folosită împotriva ei. Fiind aprins împotriva lui Ieremia, 1. L-a lovit, l-a pălmuit cu mâna sau cu toiagul autorității. Poate că a fost o lovitură menită doar să-l dezonoreze, ca aceea pe care marele preot a poruncit să i se dea lui Pavel (Faptele 23:2), l-a lovit peste gură și i-a poruncit să tacă. Sau poate i-a dat multe lovituri menite să-l rănească; l-a bătut aspru, ca pe un răufăcător. Este învinuit pe agricultori (Matei 21:35) că au bătut pe slujitori. Metoda de procedură de aici era ilegală; marele preot și ceilalți preoți ar fi trebuit să fie consultați, credențialele lui Ieremia examinate și chestiunea cercetată, dacă avea autoritate să spună ceea ce a spus. Dar aceste reguli ale dreptății sunt lăsate deoparte și disprețuite, ca simple formalități; drept sau greșit, Ieremia trebuie doborât. Vrăjmașii evlaviei nu s-ar lăsa niciodată legați de legile echității. 2. L-a pus în butuci. Unii fac din asta doar un loc de închidere; l-a întemnițat. Mai degrabă pare a fi un instrument de restrângere mai strânsă și menit să-l pună și la durere și la rușine. Unii cred că era un cal de lemn pentru gât și brațe; alții (ca noi) o pereche de butuci pentru picioare: orice unealtă ar fi fost, a stat în ea toată noaptea, și într-un loc public, la poarta de sus a lui Beniamin, care era în sau lângă casa Domnului, probabil o poartă prin care treceau între cetate și templu. Pașur intenționa astfel să-l pedepsească, ca să-l oprească de la proorocire; și astfel să-l expună disprețului și să-l facă odios, ca să nu fie luat în seamă dacă proorocea. Astfel au întâlnit cei mai buni oameni cel mai rău tratament din partea acestei lumi nemiloase și nemulțumitoare; și cele mai mari binecuvântări ale vremii lor au fost socotite ca gunoiul tuturor lucrurilor. Nu ar ridica o evlavioasă indignare să vezi un astfel de om ca Pașur pe banca judecătorească și un astfel de om ca Ieremia în butuci? Este bine că există o altă viață după aceasta, când persoanele și lucrurile vor apărea cu altă față.
Răspunde
Răspuns
1. Unde în viața mea a repetat Dumnezeu un avertisment la care am fost lent să iau aminte?
2. Cum răspund când credincioșia față de cuvântul lui Dumnezeu aduce neînțelegere sau împotrivire?
3. Ce semne sau simboluri ar putea folosi Dumnezeu astăzi pentru a mă chema înapoi la ascultare din toată inima?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne, deschide urechile noastre ca să tremure la Cuvântul Tău și păzește inimile noastre de a se împietri împotriva avertizărilor Tale. Când credincioșia aduce ocară, întărește-ne prin Duhul Tău ca să îndurăm și să vorbim adevărul cu curaj. Modelează-ne ca niște vase supuse scopurilor Tale, ca să ne odihnim în mila și dreptatea care se întâlnesc la cruce. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →