Eterniseed › Curriculum › Ieremia
Ier 13-14 — cu Matei Henry
Deschidere
Comentariul lui Matei Henry la Ieremia 13–14 oferă un ghid pastoral constant și statornic prin chemările urgente ale profetului la pocăință. Tratarea sa atentă verset cu verset evidențiază atât acțiunile simbolice poruncite de Dumnezeu, cât și atitudinile inimii pe care acele semne erau menite să le expună. Pe măsură ce urmăm astăzi expunerea lui Henry, suntem invitați să vedem cum avertismentele antice încă apasă asupra mândriei noastre și a uitării de Dumnezeu. Cuvintele sale ne ajută să zăbovim asupra textului în loc să trecem repede peste adevărurile sale sobru. Să ne deschidem inimile pentru a primi atât avertismentul cât și mila care strălucesc prin aceste capitole.
Citește
Citire
Acordă acum timp pentru a citi capitolele 13 și 14 din Ieremia încet și cu rugăciune. Observă semnele vii ale brâului stricat și ale sticlelor umplute, chemările repetate la smerenie și adânca întristare a profetului pentru un popor care refuză să se întoarcă. Lasă greutatea judecății ce vine să se așeze, totuși ascultă și pentru slaba nădejde pe care Dumnezeu o mai rostește. Citește așteptând ca Duhul Sfânt să aplice aceste cuvinte străvechi propriei tale umblări de astăzi.
Studiu
Henry începe prin a schița structura profeției.
Profetul încearcă în continuare să trezească acest popor sigur pe sine și încăpățânat la pocăință, prin luarea în considerare a judecăților lui Dumnezeu care veneau asupra lor. El trebuie să le spună: I. Prin semnul unui brâu stricat că mândria lor va fi pătată, v. 1-11. II. Prin semnul sticlelor umplute cu vin că sfaturile lor vor fi zădărnicite, v. 12-14. III. În considerarea acestora, el trebuie să-i cheme la pocăință și smerenie, v. 15-21. IV. El trebuie să-i convingă că din cauza îndărătniciei și a neîndreptării lor judecățile lui Dumnezeu sunt atât de prelungite și aduse la extrem, v. 22-27.Henry continuă descriind acțiunea profetică cu brâul.
Aici este, I. Un semn, stricarea unui brâu pe care profetul îl purtase o vreme, ascunzându-l într-o grotă de stâncă lângă râul Eufrat. Era obișnuit ca profeții să învețe prin semne, pentru ca un popor prost și nepăsător să fie adus să cugete, să creadă și să fie mișcat de ceea ce li se punea astfel înainte. 1. El trebuia să poarte un brâu de in o vreme, v. 1, 2. Unii socotesc că îl purta sub haine, fiindcă era de in și se spune că se lipea de coapsele sale, v. 11. Mai degrabă pare a fi purtat peste haine, căci era purtat pentru un nume și o laudă și probabil era o eșarfă frumoasă, cum poartă dregătorii și cum se poartă și astăzi în națiunile răsăritene. Nu trebuia să-l pună în apă, ci să-l poarte așa cum era, ca să fie mai tare și mai puțin înclinat să putrezească: inul se uzează aproape la fel de mult prin spălare ca și prin purtare. Nefiind ud, era mai țeapăn și mai puțin apt să se îndoaie, totuși trebuia să găsească o cale să-l poarte. Probabil era in foarte fin care se poartă mult timp fără spălare. Profetul, ca și Ioan Botezătorul, nu era dintre cei ce purtau haine moi și de aceea ar fi fost și mai ciudat să-l vadă cu un brâu de in, el care probabil obișnuia să poarte unul de piele. 2. După ce purtase acest brâu de in o vreme, trebuia să meargă și să-l ascundă într-o grotă de stâncă (v. 4) lângă malul apei, unde, când apa era mare, avea să fie ud, iar când scădea avea să se usuce din nou și prin aceasta avea să putrezească curând, mai repede decât dacă ar fi fost mereu ud sau mereu uscat. 3. După multe zile, trebuia să-l caute și avea să-l găsească cu totul stricat, ajuns zdrențe și bun de nimic, v. 7. A fost de mult o întrebare printre tâlcuitori dacă aceasta s-a făcut cu adevărat, astfel încât să fie văzut și observat de popor, sau doar într-un vis sau viziune, astfel încât să nu depășească mintea profetului însuși. Pare greu de închipuit ca profetul să fie trimis în două asemenea călătorii lungi până la râul Eufrat, fiecare necesitând câteva săptămâni, când abia putea fi cruțat acasă. Din acest motiv cei mai mulți înclină să creadă că călătoria, cel puțin, a fost doar în viziune, asemenea celei a lui Ezechiel, de la robia din Caldeea la Ierusalim (Ezec. viii. 3) și de acolo înapoi în Caldeea (cap. xi. 24); iar tâlcuirea acestui semn este dată doar profetului însuși (v. 8), nu poporului, semnul nefiind public. Dar fiindcă, probabil, la vremea aceea existau mari facilități de călătorie între Ierusalim și Babilon, și o parte din Eufrat nefiind atât de departe încât să nu fi fost făcută hotarul cel mai îndepărtat al pământului făgăduinței (Ios. i. 4), nu văd nicio neplăcere în a presupune că profetul a făcut două călătorii acolo; căci se spune lămurit: El a făcut cum i-a poruncit Domnul; și astfel a dat o dovadă clară a ascultării sale față de Dumnezeul său, spre a rușina îndărătnicia unui popor neascultător: osteneala călătoriei sale ar fi foarte potrivită să însemneze atât osteneala pe care au depus-o ca să se strice prin idolatrie, cât și oboseala tristă a robiei lor; iar Eufratul fiind râul Babilonului, care urma să fie locul robiei lor, era o împrejurare materială în acest semn.Henry interpretează apoi însemnătatea pentru Israel.
1. Poporul lui Israel fusese pentru Dumnezeu ca acest brâu în două privințe: — (1.) El îi luase în legământ și comuniune cu Sine: După cum brâul se lipește foarte strâns de coapsele unui om și îl înconjoară, tot așa am făcut să se lipească de Mine casele lui Israel și ale lui Iuda. Ei erau un popor aproape de Dumnezeu (Ps. cxlviii. 14); erau ai Lui, un popor deosebit pentru El, o împărăție de preoți care aveau acces la El mai presus de alte neamuri. El i-a făcut să se lipească de El prin legea pe care le-a dat-o, prin profeții pe care i-a trimis printre ei și prin binefacerile pe care în purtarea Sa de grijă le-a arătat. El le-a cerut prezența statornică în curțile casei Sale și întărirea frecventă a legământului lor cu El prin jertfe. Astfel au fost făcuți să se lipească de El încât s-ar fi putut crede că nu s-ar fi putut despărți niciodată. (2.) El a avut în vedere prin aceasta propria Sa cinste. Când i-a luat ca popor al Său, a fost ca ei să fie pentru El un nume, o laudă și o slavă, după cum un brâu este o podoabă pentru un om, și în special brâul minunat al efodului era pentru marele preot spre slavă și frumusețe. Observă: Cei pe care Dumnezeu îi ia ca popor al Său, intenționează ca ei să fie spre laudă pentru El. [1.] Este datoria lor să-L cinstească, păzind rânduielile Sale și țintind prin ele la slava Sa, și astfel împodobindu-și mărturisirea. [2.] Este fericirea lor că El Se socotește cinstit în ei și prin ei. El este mulțumit de ei și Se laudă cu legătura Sa cu ei, atâta vreme cât se poartă cum se cuvine poporului Său. I-a plăcut să ia printre titlurile cinstei Sale să fie Dumnezeul lui Israel, chiar un Dumnezeu pentru Israel, 1 Cron. xvii. 24. În zadar ne pretindem a fi pentru Dumnezeu un popor dacă nu suntem pentru El o laudă.
Considerați
Cugetare
Henry încheie prin a avertiza asupra consecințelor mândriei.
3. Dumnezeu avea să-i despartă de El prin judecățile Sale, să-i trimită în robie, să le șteargă toată frumusețea și să le nimicească excelența, astfel încât să fie ca un brâu frumos ajuns zdrențe, un popor fără valoare, nefolositor, disprețuit. Dumnezeu va strica în acest fel mândria lui Iuda și marea mândrie a Ierusalimului. El i-ar fi dezbrăcat de tot ceea ce era materia mândriei lor, de ceea ce se lăudau și în care se încredeau; nu numai că ar fi fost pătat și mânjit, ci cu totul nimicit, asemenea acestui brâu de in. Observă: El vorbește despre mândria lui Iuda (oamenii de la țară erau mândri de pământul lor sfânt, de pământul lor bun), dar de marea mândrie a Ierusalimului; acolo era templul și palatul regal și de aceea acei cetățeni erau mai mândri decât locuitorii altor cetăți. Dumnezeu ia seama la treptele mândriei oamenilor, la mândria unora și la marea mândrie a altora; și o va strica, o va pătat. Mândria va avea o cădere, căci Dumnezeu Se împotrivește celor mândri. El va strica fie mândria care este în noi (adică o va omorî prin harul Său, ne va face să ne rușinăm de ea și, ca Ezechia, ne va smeri pentru mândria inimilor noastre, marea mândrie, și ne va vindeca de ea, oricât de mare ar fi; și această stricare a mândriei va fi zidirea sufletului; fericiți vom fi dacă providențele smeritoare vor smeri inimile noastre) sau altfel va strica lucrul de care ne mândrim. Talente, daruri, învățătură, putere, privilegii exterioare, dacă ne mândrim cu acestea, este drept din partea lui Dumnezeu să le nimicească; chiar templul, când a devenit mândria Ierusalimului, a fost stricat și prefăcut în cenușă. Este cinstea lui Dumnezeu să privească pe oricine este mândru și să-l coboare.
Răspunde
Răspuns
Unde în viața mea refuz să ascult cuvântul lui Dumnezeu, asemenea poporului descris de Henry? Cum ar putea mândria ascunsă să mă împiedice să dau lui Dumnezeu slava pe care o merită? În ce feluri pot răspunde astăzi cu smerenie adevărată înaintea Domnului?
Roagă-te
Rugăciune
Doamne milostiv, precum am auzit avertismentele lui Ieremia împotriva mândriei care distruge poporul Tău, cercetează inimile noastre prin Duhul Tău și descoperă orice minciună în care ne-am încrezut. Dă-ne smerenia de a-Ți da numai Ție slavă și de a ne ține de Cuvântul Tău înainte ca întunericul să cadă, ca turma Ta să fie păstrată și curățită. Ține-ne dependenți de Hristos și credincioși până la sfârșit. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →