Eterniseed › Curriculum › Amos
Amos 3-4 — cu Barnes
Deschidere
În tradiția exegetică clară a lui Albert Barnes, ne întoarcem astăzi la Notele sale asupra Bibliei pentru capitolele 3 și 4 din Amos. Barnes ghidează cititorul prin chemarea solemnă a profetului, arătând cum cunoașterea intimă a lui Dumnezeu despre poporul Său sporește atât privilegiul cât și responsabilitatea. Expunerea sa atentă scoate în evidență avertismentele judecății iminente subliniind în același timp mila care încă cheamă la pocăință. Pe măsură ce ascultăm, suntem invitați să auzim aceste cuvinte antice ca fiind adresate și Bisericii și sufletelor noastre. Duhul să ne deschidă inimile pentru a primi adevărul cu reverență și dragoste.
Citește
Citire
Cu atenție liniștită citim acum capitolele 3 și 4 din Amos. Să răsune în duhul tău chemarea triplă de a auzi. Cere Domnului să liniștească orice gând rătăcitor ca Cuvântul Său să vină cu putere. Citește încet, lăsând fiecare avertisment și fiecare imagine să se așeze. Fă o pauză după întrebările pe care le pune profetul și lasă Duhul să le aducă acasă însemnătatea pentru propria ta umblare cu Dumnezeu.
Studiu
Barnes începe prin a expune principiul solemn că apropierea mai mare de Dumnezeu aduce o responsabilitate mai mare.
Versetul 2. Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate familiile pământului; de aceea vă voi pedepsi pentru toate nelegiuirile voastre - Aceasta este singura lege a lui Dumnezeu. Cu cât cineva este adus mai aproape de Dumnezeu, cu atât căderea lui este mai rea și, după încercare, cu atât este pedepsit mai greu. Apropierea de Dumnezeu este un dar neprețuit, dar înfricoșător. Cea mai intensă binecuvântare devine, prin abuzul voinței libere, cea mai groaznică nenorocire. Căci cu cât Dumnezeu așază pe cineva mai aproape de lumina Sa, cu atât mai răuvoitoare este alegerea întunericului în loc de lumină. Cu cât cineva cunoaște mai clar relația cu Dumnezeu în care l-a așezat Dumnezeu, cu atât mai teribilă este lepădarea lui de Dumnezeu. Cu cât Dumnezeu descoperă mai mult cuiva ce este El, desăvârșirile Sale esențiale, sfințenia și dragostea Sa, cu atât mai deplină, mai plină de lacrimi răutate este aceea de a fi fost adus față în față cu Dumnezeu și de a fi spus de fapt către El: 'Pe condițiile Tale nu vreau nimic de la Tine'.El desfășoară apoi seria de imagini profetice care leagă cauza și efectul în judecata care vine.
Așadar, tot așa de sigur (ar spune profetul) cum răgetul leului, ridicarea lațului, alarma trâmbiței vestesc primejdie iminentă, tot așa de sigur vestește Cuvântul de avertizare al lui Dumnezeu. 'Leul a răgetat; cine nu se va teme?' Din nou, tot așa de sigur cum acestea sunt efectele cauzelor lor, tot așa de sigur este că orice pedeapsă este trimisă de Acela care singur are putere peste toate lucrurile și este cauza a toate. 'Se va întâmpla vreun rău într-o cetate și Domnul nu l-a făcut?' Din nou, tot așa cum aceste semne sunt date înainte ca răul să vină și Dumnezeul naturii și al harului a făcut o lege în natură ca ceea ce este înfricoșător să dea semne ale răului ce vine, tot așa a făcut El o lege a propriilor Sale lucrări, de a nu trimite rău fără să-l fi vestit mai dinainte. 'Căci Domnul Dumnezeu nu face nimic fără să-și descopere taina robilor Săi prorocii.' Cum nimic altceva nu este întâmplător, nici nu se întâmplă fără cauză, cu atât mai puțin faptele lui Dumnezeu.Barnes apasă apoi adevărul că tot răul din cetate se trage în cele din urmă de la mâna dreaptă a Domnului.
Versetul 6. Este vreun rău în cetate și Domnul nu l-a făcut? - Răul este de două feluri: răul păcatului și răul pedepsei. Nu există altul; căci răul naturii sau răul sorții sunt rele, prin Providența lui Dumnezeu, pedepsind răul păcatului. Augustin, c. Adim. 26: 'Răul care este păcat, Domnul nu l-a făcut; răul care este pedeapsă pentru păcat, Domnul îl aduce.' Providența lui Dumnezeu, care guvernează și controlează toate lucrurile, omul face rău pe care îl voiește, ca să sufere rău pe care nu îl voiește. Numai răul care este prin Providența lui Dumnezeu pedeapsa păcatului este în această viață vindecător și numai prin impenitența finală devine pur judecătoresc. Rib.: 'Nu atribui, ar spune profetul, relele pe care le suferi și le vei suferi altor cauze, cum obișnuiesc oamenii să facă. Dumnezeu, în nemulțumirea Sa, le trimite asupra voastră. Și ca să știți aceasta mai sigur, orice va trimite El va descoperi mai întâi prorocilor și prin ei veți fi avertizați dinainte. Vedeți deci să nu disprețuiți cuvintele mele sau cuvintele celorlalți proroci. Oamenii își atribuie suferințele sorții, accidentului, oricărei cauze, mai degrabă decât nemulțumirii lui Dumnezeu. Cel nestăpânit va crede orice cauză a bolii sale mai degrabă decât nestăpânirea sa. Oamenii iubesc lucrurile lumii și nu pot și nu vor fi convinși că atâtea rele sunt aduse asupra lor de lucrurile pe care le iubesc. Așadar Dumnezeu explică prin proroci pedeapsa pe care o intenționează să o aducă asupra oamenilor.'
Considerați
Considerare
Barnes încheie arătând cum dragostea mustrătoare a lui Dumnezeu nu lasă niciun păcat neadresat în cei pe care i-a numit ai Săi.
De aceea vă voi pedepsi - o: 'A disprețui pe Dumnezeu și a neglija voia Domnului aduce distrugere celor care L-au cunoscut sau au fost cunoscuți de El și au fost făcuți spiritual ai Săi.' 'V-am făcut poporul Meu, prieteni, fii. Ca un Tată, v-am îngrijit, v-am ocrotit, v-am înălțat. Nu M-ați vrut ca Tată, Mă veți avea ca Judecător.' Rup.: 'După cum Israel a fost, în aleșii săi, mai slăvit decât toți, tot așa, în cei osândiți, a fost făcut mai jos decât toți, atât înaintea lui Dumnezeu cât și înaintea oamenilor.' Cu cât mai mult creștinii și, printre creștini, preoții! S-a crezut de mult că cea mai adâncă osândă va fi a preoților nelegiuiți. Totuși, deoarece aproape toată pedeapsa în această viață este vindecătoare, spusa admite un alt înțeles: că Dumnezeu nu ar lăsa niciun păcat nepedepsit în cei pe care i-a făcut ai Săi. Ambele sunt înțelesuri adevărate, împlinite în timpuri diferite. Dumnezeu pedepsește în proporție cu dragostea Sa, în Ziua harului.În punctul final subliniază că Domnul își descoperă sfatul prorocilor înainte de a acționa.
Versetul 7. Căci Domnul Dumnezeu nu face - Căci Domnul Dumnezeu 'nu face' nimic fără să-și descopere taina robilor Săi prorocii - Așa spune și Domnul nostru: 'Și acum v-am spus mai dinainte ca să se întâmple, ca atunci când se va întâmpla să credeți' (Ioan 14:29; compară Ioan 13:19). Cât timp este încă un 'tainic' sfat în Sine, El îi admite la el pe robii Săi prorocii. Același cuvânt înseamnă 'taină' și 'sfat tainic cu un prieten'. Astfel, 'Dumnezeu i-a descoperit lui Noe că va aduce potopul și lui Avraam și lui Lot că va distruge cetățile câmpiei și lui Iosif foametea de șapte ani din Egipt și lui Moise plăgile ei și lui Moise și lui Iosua toate pedepsele poporului Său și lui Iona distrugerea Ninivei, ca cei care au auzit de pedeapsa ce vine fie să o evite prin pocăință, fie, dacă o vor disprețui, să fie pedepsiți mai drept.
Răspunde
1. Unde cunoașterea specială a Domnului despre mine mi-a sporit responsabilitatea de a umbla în sfințenie? 2. Cum răspund când Duhul aduce avertisment prin Cuvântul propovăduit sau prin conștiință? 3. În ce domeniu al vieții mai scuz încă păcatul pe care Dumnezeu l-a numit deja și m-a chemat să-l părăsesc?
Roagă-te
Doamne milostiv, deschide urechile noastre ca să auzim glasul Tău în cuvintele lui Amos, ca inimile noastre să fie cercetate și descoperite înaintea Ta. Dă-ne pocăință de orice păcat care stârnește judecata Ta și învață-ne să ne temem mai adânc de Tine și să umblăm cu smerenie în lumina milei Tale. Prin Duhul Tău, păzește-ne să nu disprețuim Cuvântul Tău și numără-ne printre cei pe care îi mustri cu dragoste. Amin.
Sursă și verificare
Citatele de aici sunt extrase dintr-o ediție de domeniu public și fiecare este verificat mecanic ca fiind un substring exact al textului sursă.
Vezi originalul, traducerea noastră completă și recenzia →